Traducere din limba rusă: Arhimandrit Paulin Lecca. Editura
Sofia, Bucureşti, 2002.
Povestirea întâi
“Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17)
Mintea poate fi “adâncită în Dumnezeu”, fără să se
risipească, “rugându-se neîncetat”.
Învaţă să agoniseşti mai întâi rugăciunea, şi vei împlini
uşor faptele bune.
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”
Este necesar un duhovnic: “fără cercetarea povăţuitorului nu
e bine să te îndeletniceşti cu lucrarea lăuntrică şi nicidecum nu poţi spori.”
(p. 15)
Întâlnirea cu duhovnicul care îl învaţă să se roage.
Pericolul “lăcomiei duhovniceşti”.
Trei mii de invocaţii, apoi şase mii de invocaţii, mai apoi
doisprezece mii. Apoi nenumărate.
Despre rugăciunea inimii, în Filocalia (volumul VIII al
ediţiei româneşti).
“De atunci călătoresc săvârşind neîncetat rugăciunea lui
Iisus, lucrul cel mai de preţ şi mai mângâietor din tot ce am pe lume. Uneori
merg până la şaptezeci de verste pe zi, dar nu simt că merg, ci simt numai
rugăciunea. Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruinţă rugăciunea
şi degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus
Hristos şi nu mai am nevoie să mănânc. Când mă îmbolnăvesc sau mă dor
picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune şi nu mai simt durerea. Dacă mă
supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus,
pentru ca jignirea şi supărarea să treacă şi să fie toate uitate.” (p. 21)
Rugăciunea lui Iisus este întovărăşită de o mare veselie.
Moartea duhovnicului.