“Hiperbola arabă, aşa cum spuneam anterior, are funcţia sublinierii
indirecte a unei relaţii particulare, una care nu este exprimată dar care
trebuie să fie percepută prin intermediul aparentei absurdităţi a imaginii. De
exemplu, un hadith relatează că o femeie a intrat în Paradis înaintea celor
aleşi pentru simplul motiv că şi-a crescut bine copiii; aceasta înseamnă că
faptul de a fi crescut copiii cu perfectă abnegaţie şi cu cele mai bune
rezultate posibile ilustrează sfinţenia mamei. Cât despre a fi înaintea celor
aleşi – ceea ce pare o idee contradictorie – aceasta este doar o metaforă; ‘avansul’
spaţial reprezintă aici avantajul unei uşurinte, nu a unei distanţei sau a unei
mişcări; semnificaţia este aceea că există suflete simple care intră în Paradis
cu relativ puţine strădanii, sau cu alte cuvinte, fără să trebuiască să-şi
asume marile încercări ale eroilor spiritualităţii. Nu este nevoie să spun că
hadith-ul nu face aluzie la nivelurile Paradisului; nu are nicio altă intenţie
decât să sublinieze uşurarea acordată meritelor umile dar constante, care
presupun în plus un mediu complet religios. Mesajul este următorul:
credinciosul care-şi îndeplineşte datoria lui la perfecţiune, fără să se
îngrijoreze de nimic altceva decât de religie şi datoria sa, oricât de umilă ar
fi, va merge în Paradis dacă perseverează până la sfârşit; dar nu este vorba
despre un îndemn spre facilitate, pentru că fiecare are propria natură,
vocaţie, datorie şi destin (Acesta fiind unul dintre sensurile versetului care
apare de câteva ori în Qoran: ‘Niciun suflet nu poate purta povara altuia’).”
(Frithjof Scuon, Dimensiunile islamului)
Read more!
