Frithjof Schuon, Light on the Ancient Worlds (note de lectură)

 

World Wisdom 2006

 

Editor’s Preface

 

Light on the Ancient Worlds

Two key-ideas, the idea of Center (in space) and the idea of Origin (in time). The Center is the place where Heaven has touched the earth. The Origin is the quasi-timeless moment when Heaven was near and terrestrial things were still half-celestial.

Each ancient civilization live on a remembrance of the lost Paradise.

The purpose of ancient imperialism was to spread an “order”, a state of equilibrium and stability which conforms to a divine model.

“Civilization” is merely an urban refinement within the framework of a worldly and mercantile outlook, and this explains its hostility to virgin nature as well as to religion.

In Western Christianity, the emperor incarnates temporal power; but more than that he also represents, by virtue of his pre-Christian but nonetheless celestial origin, an aspect of universality. The Pope is identified by his function with the Christian religion alone.

The Muslims in Spain were not persecuted until the clergy had become too powerful in comparison with the temporal power.

Read more!

Frithjof Schuon despre păcatul primordial

“Mulţi oameni îşi imaginează că purgatoriul sau infernul sunt pentru cei care au ucis, furat, minţit, comis preacurvie, şi aşa mai departe şi că este suficient să se fi abţinut de la aceste acţiuni pentru a merita Paradisul; în realitate sufletul este aruncat în flăcări pentru că nu L-a iubit pe Dumnezeu sau pentru că nu L-a iubit suficient; asta poate fi înţeles dacă ne reamintim Legea supremă a Bibliei: să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată puterea ta şi cu toată fiinţa ta. Absenţa acestei iubiri (Fénelon avea dreptate când a văzut în indiferenţă cel mai mare păcat al sufletului) nu implică în mod necesar crima sau minciuna sau altă transgresiune, dar implică în mod necesar indiferenţa, care este cea mai răspândită dintre greşeli, marca indubitabilă a căderii. Este posibil ca indiferentul să nu fie un criminal, dar este imposibil să fie un sfânt; el e cel care merge pe “poarta cea largă” şi urmează “calea cea lată”, despre ei spune Apocalipsa “Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te scuip din gura mea.” (3:16) Indiferenţa faţă de adevăr şi faţă de Dumnezeu se învecinează cu mândria şi nu e fără ipocrizie; caracterul ei aparent inofensiv este plin de automulţumire şi aroganţă; în această stare sufletească individul este mulţumit cu sine chiar dacă se acuză de greşeli minore şi modestie aparentă, care în fapt nu-l obligă la nimic ci dimpotrivă îi întăresc iluzia de a fi virtuos. Acest criteriu al indiferenţei face posibil ca “omul obişnuit” să fie ca să zic aşa “prins asupra faptului”, pentru că cel mai clandestin şi insiduos dintre vicii vine să-i dezvăluie sărăcia şi tristeţea lui: pe scurt, indiferenţa este “păcatul primordial” sau manifestarea lui cea mai des întâlnită.” (Frithjof Schuon, Regards sur les mondes anciens)

Read more!