“De aceea omul smerit nu are nevoie să-I ceară lui Dumnezeu, el poate să-i
comande lui Dumnezeu, căci măreţia lui Dumnezeu nu are legătură decât cu
adâncimea smereniei, omul smerit şi Dumnezeu fiind unul şi nu doi. Omul smerit
Îl are pe Dumnezeu în puterea lui în aceeaşi măsură în care Dumnezeu are putere
asupra lui, şi tot binele care este în toţi îngerii şi-n toţi sfinţii, totul îi
aparţine lui după cum Îi aparţine lui Dumnezeu. Dumnezeu şi omul smerit sunt
absolut unul şi nu doi, căci ceea ce Dumnezeu face, şi el face, şi ceea ce
Dumnezeu vrea, şi el vrea, şi ceea ce Dumnezeu este, şi el este: o viaţă şi o
fiinţă. Da, în privinţa lui Dumnezeu, dacă acest om ar fi în infern, Dumnezeu
ar trebui să meargă după el în infern, şi infernul ar fi pentru el un regat al
cerurilor; Dumnezeu trebuie s-o facă în mod necesar, ar fi forţat s-o facă,
pentru ca acest om este fiinţa lui Dumnezeu, şi fiinţa lui Dumnezeu este acest
om.” (Meister Eckhart, Predici I, 15)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire