René Guénon, Introduction générale à l’étude des doctrines hindoues, (breviar de idei)

01. Cei mai multi dintre occidentali nu îndeplinesc conditia necesarã (dar nu si suficientã) pentru întelegerea doctrinelor hinduse: mentalitatea. Cei mai multi dintre “orientalisti” nu au surmontat acest obstacol.

02. Majoritatea covârsitoare a lucrãrilor de orientalisticã sunt simple îngrãmãdiri de eruditie cãrora le lipseste spiritul / întelegerea.

03. Eruditia trebuie sã fie instrument, si nu scop în sine (specialitate). Ea este periculoasã pentru cã îi absoarbe pe cei care au nivelul intelectual pentru a face cu mult mai mult, îngustând nivelul intelectual si antrenând deformãri iremediabile.

04. Atunci când nu sunt simpli eruditi, occidentalii interpreteazã doctrinele orientale pornind de la ideile preconcepute pe care le furnizeazã gândirea modernã. Or, exclusivismul “orientalistilor” merge pânã la aberatia de a voi sã priceapã doctrine situate cu câteva octave mai sus decât tot ce pot ei cunoaste si întelege.

05. Metoda europeanã istoristã studiazã civilizatiile orientale ca si cum acestea ar fi dispãrut de mult timp, ca si cum modernitatea ar fi anihilat tot ce este traditie si traditionalism în Orient, lipsindu-l de reprezentanti autorizati. Or, în realitate acesti reprezentanti existã, iar ceea ce ei pot spune valoreazã mai mult decât toatã eruditia lumii moderne.

06. Pentru a lua contact cu reprezentantii spiritualitãtii orientale (lucru perfect posibil!) trebuie renuntat la ideea ciudatã cã occidentalii moderni stiu mai bine ca orientalii traditionalisti care este adevãratul sens al cunostintelor orientale.

07. Cel care a înteles natura si sensul profund al doctrinelor orientale trebuie sã le expunã fãrã cea mai micã preocupare care tine de vulgarizarea lor. De asemeni, trebuie sã fie lipsit de dorinta de a convinge pe cineva de vreuna din ideile sale.

08. Americanii au împins la extrem unele trãsãturi specifice mentalitãtii europene moderne.

09. Desi nu existã o rasã europeanã omogenã, totusi mentalitatea popoarelor europene posedã suficiente caractere comune pentru a se distinge net de cea a celorlalte rase.

10. Rasa europeanã este mai putin stabilã ca orice alta. Elementele europene, amestecate cu cele ale altor rase, se pierd rapid.

11. Printre influentele care au contribuit la formarea mentalitãtii europene, cea greco-romanã a fost hotãrâtoare. Influenta greceascã este aproape exclusivã în ce priveste punctele de vedere filosofic si stiintific, în timp ce cea romanã este mai ales socialã (conceperea statului, a dreptului si a institutiilor). Influenta iudaicã s-a manifestat la nivelul religiei.

12. Dacã civilizatia occidentalã este unicã, existã mai multe civilizatii orientale: civilizatia chinezã (singura care este concomitent bazatã pe un element etnic), civilizatia musulmanã (care face legãtura între Europa si Asia) si civilizatia hindusã (cantonatã în Peninsula Indianã si rãspânditã în toatã Asia de Sud-Est prin intermediul buddhismului).

13. Antichitatea clasicã greco-romanã este mai putin depãrtatã de Orient decât de Europa modernã.

14. Principala trãsãturã a civilizatiilor orientale (ca si a tuturor civilizatiilor traditionale) este stabilitatea, imuabilitatea. Occidentul modern este în continuã schimbare. Concomitent, occidentalul modern este esentialmente schimbãtor si inconstant, pradã agitatiei, în timp ce orientalul este exact invers.

15. Cel putin de când existã istoria, Occidentul nu a trãit niciodatã intelectual decât din împrumuturi luate, direct sau indirect, de la Orient. [Se întelege cã René Guénon neagã orice “intelectualitate” stiintei si tehnicii moderne. De asemenea, în multe locuri în opera s-a a persiflat filosofia modernã, pe care a considerat-o mai rea decât simpla ignorantã. Despre literatura n-a zis nimic, probabil a considerat cã nu se face efortul…]

16. Originalitatea civilizatiei elenice la nivelul artei este incontestabilã, si merge mânã în mânã cu îngustarea intelectualitãtii în raport cu civilizatiile orientale. În gândirea greacã se gãseste originea celor mai multe tendinte dezvoltate de occidentalii moderni.

17. În epoca evului mediu, divergenta dintre Occident si Orient se atenuase. Ea s-a reluat în momentul Renasterii.

18. Renasterea a fost moartea multor lucruri, atât din punct de vedere artistic cât mai ales din punct de vedere intelectual. Este foarte dificil pentru un modern sã-si dea seama de întinderea pierderilor care au avut loc atunci.

19. Renasterii i s-a adãugat Reformei. Revolutia din 1789 nu a fost decât consecinta logicã a primelor douã.

20. Ceea ce René Guénon numeste “prejudecata clasicã” este ideea preconceputã conform cãreia grecii si romanii au fost la originea civilizatiei. Intelectual vorbind, occidentalii sunt incapabili sã treacã dincolo de Mediterana.

21. Grecii au luat totul de la orientali, asa cum ei însisi au mãrturisit în nenumãrate rânduri. Originalitatea spiritului grecesc constã în facultatea de adaptare pe care nimeni nu le-o poate contesta [si care este fireascã în toate civilizatiile traditionale]. Originalitatea grecilor tine de dialecticã.

22. Modurile de a gândi problemele, care derivã din modurile generale ale gândirii si servesc la formularea lor, sunt diferite la greci decât la orientali.

23. Nu se poate spune cã rationamentul grecesc se distinge printr-o rigoare particularã. El pare asa celor care au obiceiul utilizãrii lui în mod exclusiv, iar aceastã aparentã provine din faptul cã este cantonat într-un domeniu restrâns, limitat, deci mai bine definit.

24. Ceea ce este propriu grecilor este subtilitatea dialecticã, care consistã în examinarea indefinitã a unei aceleasi chestiunii sub toate fatetele, din aproape în aproape, pentru a ajunge la o concluzie mai mult sau mai putin insignifiant. Grecii au fost primii occidentali loviti de “miopie intelectualã”.

25. Asa-zisul “miracol grecesc” se reduce la putine lucruri: individualizarea conceptiilor, substituirea rationalului la intelectul pur, a punctului de vedere stiintific si filosofic punctului de vedere metafizic.

26. Grecii au dat unor cunostinte un caracter practic, fãcându-le mai putin pure si mai putin dezinteresate. Tendinta “practicã” s-a accentuat în epoca modernã, unde predominã. Prin comparatie, evul mediu european era cu mult mai îndreptat spre speculatia purã.

27. Occidentalilor le lipseste suportul lingvistic necesar metafizicii.

28. Atunci când stii, cu certitudine matematicã, faptul cã un anume lucru nu poate sã fie decât asa cum este în realitate, te dezinteresezi de tot ce tine de experientã.

29. Constatarea unui fapt particular, oricare ar fi el, nu dovedeste decât existenta faptului respectiv.

30. Constatarea unui fapt poate servi uneori la ilustrarea unei teorii, dar numai în calitate de simplu exemplu. Nici un fapt nu poate dovedi o teorie, a crede contrariul este o gravã iluzie.

31. Existã o mare distantã între cunoasterea orientalã si cercetarea occidentalã, mai ales de când aceasta din urmã a devenit un scop în sine.

32. Spre deosebire de greco-romani, orientalii n-au avut niciodatã “cultul naturii”, pentru cã aceasta este pentru ei domeniul aparentelor. Pentru cineva care este metafizician din temperament, “naturalismul” este o deviere si o monstruozitate intelectualã.

33. Desi estetica i-a preocupat mai mult pe greci decât alte scopuri cu mult mai profunde, totusi n-au fost niciodatã atât de legati de experimentalism ca modernii.

34. Douã argumente se impun în favoarea tezei conform cãreia grecii au mostenit datele de ordin intelectual de la orientali: a) inaptitudinea pronuntatã a mentalitãtii grecesti în domeniul metafizic; si b) anterioritatea civilizatiilor orientale în raport cu civilizatia greceascã.

35. Se crede cã grecii au luat contact cu India în epoca cuceririlor lui Alexandru. Acest lucru e fals, în realitate oamenii au circulat în Antichitate cu aceeasi vitezã ca în epoca cuceririlor lui Napoleon, dar cu mult mai mult profit decât dupã inventarea cãilor ferate.

36. Occidentalii vorbesc de “hazard” de fiecare datã când nu pot da o explicatie care sã se încadreze în prejudecãtile lor, ca si cum hazardul ar fi altceva decât un nume dat, pentru a o disimula, ignorantei lor.

37. Tendinta de a explica totul în istorie în functie de punctul de vedere economic este tipic modernã. Anticii, chiar occidentali, poate doar cu exceptia fenicienilor, nu vedea lucrurile în acest fel, iar nici orientalii de azi nu se raporteazã în exclusivitate sau în primul rând la acest aspect.

38. Doctrina heterodoxã atomistã, cu mult înainte de a apare în Grecia, a fost sustinutã în India de scoala lui Kanâda, apoi de jainisti si de buddhisti. Diversi autori afirmã cã Democrit, cel care a rãspândit-o în Grecia, cãlãtorise în Egipt, Persia si India.

39. Modernii, atunci când sunt nevoiti sã constate cã aceleasi idei se regãsesc în civilizatii diferite, aflate la mare distantã una de alta, dau explicatia vagã a “fondului intelectual comun al întregii umanitãti”.

40. Pentru greci, finitul este sinonim cu perfectiunea. Pentru orientali, Infinitul este identic cu Perfectiunea. Aceastã diferentã profundã este aceeasi cu cea dintre gândirea filosoficã (în sensul european al termenului) si cu gândirea metafizicã.

41. Orientalistii îsi cheltuiesc efortul în chestiunea cronologiei, pe care sperã s-o rezolve cu metodele lor inadaptate. În fapt, este vorba de o falsã problemã, cãreia i se gãsesc periodic false solutii.

42. Pretentia la originalitate intelectualã este cu totul strãinã orientalilor, la fel cum era si în evul mediu occidental.

43. O tendintã manifestã a orientalistilor este reducerea cronologiei civilizatiilor pe care le studiazã, ca si cum ar fi jenati cã acestea sunt cu mult mai vechi decât civilizatia greceascã.

44. Orientalistii au datat marea majoritate a lucrãrilor orientale în functie de vârsta manuscriselor cu care au intrat în contact. Or, este un lucru unanim cunoscut faptul cã atunci când un astfel de manuscris devenea imposibil de utilizat, o copie îi lua locul, si asa mai departe. Orientalistii au fãcut datãri deci, în majoritatea cazurilor, pornind de la niste cópii. Lucrurile sunt si mai complicate dacã tinem cont de faptul cã, mult timp înainte de a fi consemnate în scris, lucrãrile orientale s-au conservat si transmis la nivel oral. Cât mai valoreazã în aceste conditii pretentiile metodei istorice de a cronologiza cunoasterea orientalã?

45. Este ridicolã ideea occidentalã cã transmisia oralã a deteriorat învãtãturile orientale. Dat fiind importanta celor transmise si conservate în acest fel, existã ratiuni suficiente sã credem cã nimic nu s-a pierdut în acest fel. La popoarele care încã nu consemneazã nimic în scris, memoria functioneazã impecabil.

46. Este foarte dificil de situat existenta în spatiu a unui popor antic (mai mult sau mai putin nomad). Desi au imigrat dintr-o regiune într-alta (strãmosii hindusilor au venit dintr-o regiune septentrionalã), anticii au utilizat peste tot aceleasi toponime.

47. Limbile occidentale sunt lipsite determeni capabili sã transmitã metafizica orientalã. Acest lucru este usor de înteles dacã luãm în calcul cã fiecare limbã este adaptatã mentalitãtii fiecãrui popor, rase sau civilizatii.

48. Existã posibilitatea ca mentalitatea unui popor sã cunoascã în timp modificãri notabile, iar acestea se reflectã în limbaj. Nu doar prin disparitia unor termeni sau prin aparitia altora noi, ci si prin schimbarea sensurilor.

49. Limbile care servesc la transmiterea doctrinelor sacre sunt fixe, imuabile, la adãpost de orice variatii contingente. În Europa a fost cazul latinei, folositã pentru învãtãmânt si schimburi intelectuale.

50. Cunoasterea metafizicã nu evolueazã, metoda istoricã folositã de orientalisti fiind cu totul neadecvatã în cazul ei. Ea cunoaste doar dezvoltarea teoreticã a unor puncte de vedere.

51. Orice erezie, mai mult sau mai putin gravã, abandoneazã limba sacrã a doctrinei din care provine în favoarea unui idiom de origine vulgarã. Nici o erezie nu poate trece proba unei limbi sacre, traditionale.

52. Orientalul nu poate concepe viata în afara Traditiei, de unde dispretul pentru occidentali.

53. Expresia lingvisticã a gândirii este imperfectã în ea însesi, pentru cã limiteazã si restrânge conceptiile pentru a le închide într-o formã definitã. Orice traducere ulterioarã vine sã agraveze aceastã imperfectiune ineluctabilã.

54. Limba sacrã a Indiei este sanskrita. Limba sacrã a chinezilor este alfabetul ideogramelor. Limba sacrã a islamului este araba coranicã.

55. Civilizatia occidentalã nu cunoaste un principiu de unitate, ea este o unitate de fapt. În evul mediu, principiul unitãtii occidentale era crestinismul. Dupã distrugerea lui, s-au creat artificial principii de unitate fragmentare, numite “nationalitãti”.

56. În islam, religia nu este un element al ordinului social, ci dimpotrivã socialul în întregime este integrat în religie, care este ratiunea de a fi si principiul civilizator.

57. Conceptul de “khalifat” este singura bazã posibilã a oricãrei tendinte panislamice serioase.

58. Pretinsa rasã arianã existã doar în imaginatia prea fertilã a “orientalistilor”. În realitate, termenul sanskrit ârya este epitetul distinctiv care se aplicã primelor trei caste, si asta independent de apartenenta la o rasã indianã oarecare. [Desi teza occidentalã acrediteazã ideea cã arienii veniserã din nord si si-au rezervat primele trei caste pentru ei, fãcând din populatia dravidianã negroidã o multitudine de shudra si de paraiah, în practicã existã foarte multi brahmani negri ca africanii. Mai mult decât atât, aproape toate avatarurile – Rama, Krishan, s.a. – sunt negri ca abanosul. Teza orientalistilor occidentali se dovedeste falsã.]

59. Traditia hindusã nu este religioasã, ca cea islamicã, ci pur intelectualã si metafizicã. [René Guénon concede acceptiunea “religioasã” doar traditiilor abrahamice. Asadar, pentru el hinduismul, taoismul, buddhismul, sunt cãi de viatã, impregând fãrã exceptie totul. Mai trebuie adãugat cã în traditiile abrahamice aspectul religios este diferit de aspectul metafizic, în timp ce în religiile orientale religia si metafizica se suprapun.]

60. Elementul caracteristic al traditiei chineze este “gen” – solidaritatea de rasã. Organizarea socialã porneste de la familie, prototip esential al rasei. Aceasta este la fel de importantã ca si casta în societatea hindusã. Partea metafizicã este net separatã de restul, dar totusi fãrã discontinuitatea cazului occidental.

61. În Orient, civilizatia si traditia se întrepãtrund pânã la identificare. În Occident este vorba de douã lucruri diferite.

62. În evul mediu european, scolastica a amestecat metafizica cu teologia (aparent este o consecintã a dublei mentalitãti iudaice si grecesti.

63. În India traditia este pur metafizicã, si totul este subordonat acestui punct de vedere.

64. În China existã o separatie netã între doctrina metafizicã (rezervatã unei elite) si o traditie socialã valabilã pentru toatã lumea. Cândva, traditia Yi-king le îmbrãtisa pe amândouã. Din sec. VI î. Hr. ea s-a despãrtit în taoism (metafizica) si confucianism (exoterismul).

65. Etimologic, “religie” înseamnã “ceea ce leagã oamenii între ei si pe fiecare de un principiu superior”.

66. La vechii greci riturile si simbolurile erau deja acoperite de un voal si îsi pierduserã semnificatia originalã precisã. Simbolurile degeneraserã în simple alegorii, care prin antropomorfizare se transormaserã în mituri. Riturile deviaserã spre un formalism social pur exterior.

67. Romanii au dovedit o completã incapacitate pentru tot ceea ce este de ordin pur intelectual.

68. Cristianismul a fost persecutat în Imperiul Roman pentru cã antrena nerecunoasterea formalã a “zeilor Imperiului”.

69. Chinezii sunt cu totul incapabili de a concepe religia, în sensul monoteismelor abrahamice.

70. În Japonia, shintoismul este, ca si confucianismul în China, o institutie ceremonialã a statului. Si japonezilor, ca si chinezilor, punctul de vedere religios le este cu desãvârsire necunoscut.

71. Religia comportã esentialmente reuniunea a trei elemente diverse: o dogmã, o moralã, un cult. Acolo unde oricare dintre aceste trei elemente lipseste, nu este vorba de o religie în sensul propriu al termenului.

72. Dogma este o constructie intelectualã contaminatã de elemente sentimentale. Dogma nu este metafizicã, ci religioasã, întrucât în metafizicã nu încape nici un element sentimental.

73. Factorul sentimental este preponderent în morala religioasã.

74. Caracterul intelectual al riturilor transpare în dimensiunea lor simbolicã. Dimensiunea lor socialã este datã de aspectul lor “practic”.

75. În cazul unei religii în care elementul social si sentimental capãtã o mai mare importantã decât elementul intelectual, dogma si cultul se reduc pe mãsurã ce degenerarea acelei religii avanseazã. [Cazul protestantismului.] Atunci când degenerarea a ajuns la capãt, din religia respectivã nu mai rãmâne decât “o gândire filosoficã mai specialã”.

76. În China, punctul de vedere intelectual (metafizica) si punctul de vedere social (ritul) sunt reprezentate de douã traditii distincte. Punctul de vedere moral nu existã.

77. Si în India punctul de vedere moral este absent. Legislatia nu este religioasã, si este lipsitã de orice element sentimental care poate sã-I imprime caracterul moral. Doctrina este pur metafizicã.

78. Dezvoltarea punctului de vedere moral si a punctului de vedere religios presupune o sentimentalitate care este dezvoltatã cu precãdere la occidentali, în detrimentul intelectualitãtii.

79. Metafizica este cunoasterea universalului. Ea nu poate fi definitã, pentru cã se poate defini ceea ce este limitat, dar metafizica este ilimitatã.

80. Nu existã un conflict între metafizicã si stiinte, dat fiind faptul cã functioneazã la niveluri diferite. În ciuda a ceea ce cred unii filosofi europeni, domeniul metafizicii nu este ceea ce diverse stiinte lasã în afara preocupãrilor lor. În realitate, stiintele se pot extinde indefinit, ele nu vor ajunge niciodatã la metafizicã.

81. Obiectul metafizicii este neschimbãtor, în afara influentelor timpului si spatiului, dincolo de contingent, de individual, de variabil. Singurul lucru care se poate schimba în metafizicã este forma expunerii. [ex: hindusii vorbesc de “non-dualitate” în timp ce musulmanii zic cã “doctrina Unitãtii este unicã”.]

82. În metafizicã nimic nu poate fi descoperit. Totul este deja acolo. Asadar, nici evolutia sau progresul nu au sens în metafizicã.

83. Metafizica implicã certitudinea absolutã, atât prin obiectul de studiu cât si prin metodã. Ea exclude orice conceptie cu caracter ipotetic.

84. Orice expunere a unor adevãruri metafizice este necesarmente defectuoasã, pentru cã acestea nu pot fi niciodatã exprimate în întregime, precum nici imaginate în totalitate. Metafizica contine o parte de inexprimabil, care în fond este esentialã.

85. În metafizicã, obiectul de studiu si subiectul care studiazã sunt unificate. Mijlocul de cunoastere si cunoasterea metafizicã sunt unul.

86. Metafizica nu este împotriva ratiunii, ci deasupra ei. Ratiunea intervine în metafizicã la nivelul expresiei exterioare a adevãrurilor.

87. Adevãrurile de ordin metafizic sunt concepute de cãtre facultatea intuitiei intelectuale (aceeasi cu intelectul pur al lui Aristotel si al continuatorilor scolastici).

88. Intelectul este superior ratiunii dat fiind faptul cã operatiunile lui sunt immediate, el nefiind distinct de obiectul sãu de studiu. Ratiunea este failibilã dat fiind caracterul ei discursiv si mediat.

89. Orice expresie [scriiturã] fiind în mod necesar imperfectã si limitatã, erorile în ce priveste forma sunt inevitabile. Oricât de riguros ar fi stilul unei expuneri, ceea ce lasã în afarã este întotdeauna mai mult decât ceea ce poate închide.

90. Cunoasterea metafizicã tine de intelectul pur, cunoasterea stiintificã de ratiune. Domeniul intelectului pur este universalul, domeniul ratiunii este generalul.

91. Ceea ce occidentalii numesc “metafizicã” nu are nimic în comun cu adevãrata metafizicã. Mentalitatea modernã nu cunoaste nici un echivalent al metafizicii.

92. Occidentalii reprezintã Infinitul ca un spatiul, care nu este decât indefinit.

93. Occidentalii confundã eternitatea (non-timpul) cu perpetuitatea.

94. Mentalitatea occidentalã face confuzia dintre ceea ce poate fi conceput cu ceea ce poate fi imaginat. În plus, ceea ce nu e susceptibil de o reprezentare sensibilã îi pare de neconceput.

95. Occidentalii confundã rationalul cu intelectualul, asa încât “intelectualitatea” occidentalã nu exercitã decât facultãtile individuale si formale ale ratiunii si ale imaginatiei.

96. În raport cu punctul de vedere metafizic, orice alt punct de vedere este inferior si limitat.

97. Teologia este mai aproape de metafizicã decât stiintele, de aceea uneori distinctia dintre ele este imposibilã.

98. Misticismul este necunoscut în Orient. În confuzia lor, occidentalilor li s-a pãrut sã-l gãseascã acolo, atribuind interpretãri mistice unor idei care nu sunt astfel, în virtutea maniei de a regãsi peste tot echivalentul modurilor de gândire care le sunt proprii.

99. Având în vedere caracterul relativ si contingent al sentimentului, orice doctrinã care se adreseazã acestuia nu poate fi decât relativã si contingentã. Adevãrul nu este însã consolant.

100. Orice doctrinã care a suferit influenta unei forme sentimentale s-a regãsit ulterior într-o stare de decadentã intelectualã.

101. Punctul de vedere teologic este o particularizare a punctului de vedere metafizic, particularizare care implicã o alteratie proportionalã. Orice adevãr teologic este o traducere a unui adevãr metafizic.

102. Nu toate adevãrurile metafizice pot fi transmise în limbaj teologic, pentru cã universalul nu poate sã se închidã într-un punct de vedere special.

103. Doctrina hindusã a “eliberãrii” nu are comunã mãsurã cu doctrina teologicã a “mântuirii”, desi multi orientalisti le-au asimilat una alteia.

104. Tendinta occidentalã a antropomorphismului este eminamente antimetafizicã.

105. În acceptia cea mai generalã, este simbol orice expresie formalã a unei doctrine.

106. Simbolismul, utilizarea formelor sau a imaginilor constituite ca semne ale unor idei sau lucruri suprasensibile, este natural spiritului uman, deci necesar si spontan.

107. Simbolismul este utilizat constant în expresia gândirii orientale, cu mult mai mult decât în cazul gândirii occidentale.

108. Ritul are un caracter eminamente simbolic, la care trebuie adãugatã o eficacitate proprie. Ritul este un simbol care “actioneazã”.

109. Orice simbol care serveste de suport unui concept este eficace.

110. Idolatria este incapacitatea intelectualã de a lua simbolul drept altceva decât ceea ce el pare sã fie (în concordantã cu facultãtile sensibile si imaginative). Un simbol redus la imaginea sa exterioarã este un idol, iar conservarea lui este superstitie purã.

111. Degenerescenta spiritualã a grecilor îi împinsese la idolatrie si antropomorfism. Ei nu-si mai concepeau zeii ca reprezentând principii, ci fiinte omenesti, dotate cu sentimente omenesti, actionând în felul oamenilor.

112. Mitul este în ordinul verbal ceea ce idolul este în ordin figurativ.

113. În ciuda a ceea ce cred occidentalii, eroarea greceascã a antropomorfismului si a naturalismului nu a fost si nu este rãspânditã în alte civilizatii traditionale.

114. Simbolul are sens si ratiune de a fi numai dacã este inferior în raport cu ceea ce simbolizeazã.

115. Simbolizarea figurii umane în China si India nu a fost niciodatã operã antropomorficã. [De asemeni, icoanele ortodoxe avertizeazã prin jocul proportiilor si hieratismul trãsãturilor cã nu este vorba de antropomorfism.]

116. Nimic nu e mai putin simbolic ca arta greacã, si nimic nu este mai mult ca artele traditionale orientale.

117. Arta devine scop în sine [arta pentru artã!] numai la popoarele cu dominantã sentimentalã.

118. Metafizica occidentalã se reduce la Aristotel si scolastici, plus câteva alte fragmente risipite. Asadar, din antichitatea clasicã nici o doctrinã metafizicã n-a mai existat în Occident.

119. Nu existã nici o diferentã între punctul de vedere filosofic occidental si punctul de vedere îngust rational al stiintei moderne.

120. Eroarea lui Descartes: a încercat sã fondeze stiintele direct pe metafizicã, fãcând din aceasta din urmã o pseudo-metafizicã, cu titlul de prefatã a fizicii sale.

121. Logica este studiul conditiilor proprii întelegerii omenesti. Principiile logice sunt aplicatii într-un domeniu determinat a veritabilelor principii, care sunt de ordin universal (metafizice).

122. Matematica aplicã în domeniul cantitãtii principiile relative care constituie determinarea imediatã în raport cu unele principii universale.

123. Punctele de vedere mixte formate din logicã si metafizicã, numete “teorii ale cunoasterii”, nu sunt decât logicã purã si simplã, iar acolo unde o depãsesc se lanseazã în fantezii pseudo-metafizice lipsite de cea mai redusã cunoastere.

124. Într-o doctrinã traditionalã, logica ocupã un loc secundar în raport cu metafizica. Ea este, ca si cosmologia, o aplicatie a metafizicii.

125. În ansamblul filosofiei, nimic nu e mai relativ si mai contingent ca morala. Este de remarcat cã ecloziunea moralei are loc în epocile de decãdere intelectualã, jucând probabil rol de paleativ al gândirii absente.

126. Orice sistem filozofic este dezvoltarea unei ipoteze, în timp ce metafizica implicã certitudini. Dacã sistemele filozofice pot contine accidental si pãrti ale adevãrului, metafizica este infailibilã.

127. Problemele pe care si le pune îndeobste gândirea filozoficã sunt lipsite de importantã cât si de fundament. “Existenta” lor se bazeazã pe faptul cã au fost prost puse. [Altfel spus, sunt iluzorii pentru cã tin de imaginatia autorilor, si nu de conceptibilitate – lucru care ar implica un anume nivel de cunoastere certã.] Filosofia contemporanã conservã întrebãrile prost puse pentru cã ea trãieste din echivocuri.

127. Metafizica este universalã si imuabilã, stabilã si permanentã, independentã de orice contingentã (mai ales de naturã istoricã). Metafizica este una, în timp ce sistemele filosofice sunt multiple. Metafizica nu este în nici un raport cu idealismul, panteismul, spiritualismul, materialismul, etc.

128. Metafizica nu este “cunoasterea Fiintei”, asa cum pretindea Aristotel. Fiinta nu este cel mai universal dintre principii, ci o determinare, o limitare, la care punctul de vedere metafizic nu se opreste.

129. Un principiu este cu atât mai putin universal cu cât e mai determinat, deci mai relativ. Matematic vorbind, “plusului” determinativ îi corespunde un “minus” metafizic.

130. Indeterminarea absolutã a principiilor metafizice face expunerea lor foarte dificilã. Hindusii au recurs la expresii care în forma lor exterioarã sunt negative. Ex: Advaita-Vada (non-dualismul).

131. Nu existã o dialecticã propriu-zisã între exoterism si ezoterism. Acesta din urmã dezvoltã ceea ce în exoterism este continut în mod virtual, sub o formã prea vagã.

132. Se poate spune cã ezoterismul este conceptia (esenta), în timp ce exoterismul este expresia (forma).

133. În cazul cunoasterii ezoterice, metafizice, pure, a cunoaste si a fi sunt în fond unul si acelasi lucru. [Aristotel: “sufletul este tot ceea ce el cunoaste”, De anima]

134. Heterodoxia unei conceptii este falsitatea ei decurgând din conflictul cu principiile metafizice. Prin definitie deci, heterodoxia este sinonimã cu absurditatea.

135. În civilizatia europeanã antitraditionalã, conceptiile cele mai hazardante s-au impus din cauza faptului cã principiile s-au pierdut. Într-o civilizatie traditionalã heterodoxia este usor observabilã.

136. Budismul pare observatorului superficial mult mai apropiat de conceptiile occidentale decât alte doctrine ale Orientului. Dar de aici pânã a-l declara “religie atee” e cale lungã.

137. În termeni occidentali, buddhismul este un ordin monastic (cu nenumãrate confrerii, dintre care unele heterodoxe) care se adreseazã unei anume pãrti a populatiei.

138. Scoala Zen face parte din Buddhismul Mahâyâna, iar influentele taoismului sunt imposibil de negat în cadrul ei. A servit de acoperire taoismului chinez, si i-a permis sã rãmânã închis.

139. Buddhismul a rãspândit cunostintele hinduse în afara Indiei. Este comparabil cu iudaizarea Europei prin crestinism.

140. Distinctia între textele shruti (sacre: Vêda) si smriti (de inspiratie divinã: Purânas si Itihâsas) este în fond cea dintre intuitia intelectualã purã si imediatã si constiinta rationalã, care se exercitã asupra obiectelor de ordin individual (ca aplicatii sociale sau altele).

141. În societãtile occidentale moderne, omul poate ocupa fãrã nici o legãturã cu natura sa intimã functiile cele mai diverse, inclusiv acelea pentru care el este cel mai putin adaptat.

142. Idolatria s-a nãscut dintr-o confuzie a atributelor divine cu divinitatea însãsi. Atributele au fost concepute separate de Principiu si ca entitãti individuale, cu existentã proprie.

143. Multiplicitatea punctelor de vedere în hinduism nu contrazice unicitatea doctrinei. Cele 6 darºana (scoli) sunt dezvoltãri pe planuri diferite, fiecare dintre ele perfect ortodoxã.

144. În India, ca si în China, una dintre cele mai mari injurii care pot fi aduse unui gânditor este sã-I lãudãm noutatea si originalitatea conceptiilor, caracter care în civilizatiile esentialmente traditionale este absolut suficient pentru a face ca aceste conceptii sã-si piardã orice valoare efectivã.

145. Logica grecilor înfãtisa exclusiv raporturile între notiuni, ca si cum lucrurile n-ar fi putut fi cunoscute decât prin acestea. Logica hindusilor înfãtiseazã nu doar modul în care concepem noi lucrurile, ci lucrurile asa cum ele sunt concepute de cãtre noi, conceptia noastrã fiind inseparabilã de obiectul ei.

146. Relatia dintre subiect si obiect în cadrul cunoasterii nu este una de contingentã, ci de transfer. Imediat ce subiectul cunoaste un obiect, oricât de partialã si superficialã ar fi aceastã cunoastere, ceva din obiect trece în subiect si devine parte din fiinta lui.

147. Actul cunoasterii prezintã douã fete inseparabile: identificare a subiectului cu obiectul, pe de o parte, si asimilare a obiectului de cãtre subiect, pe de alta. Un obiect atins în esenta lui este “realizat” de cãtre subiect ca stare si modalitate a fiintei sale proprii.

148. Ideea participã la natura obiectului, iar concomitent obiectul participã la natura ideii. Nu existã douã lumi diferite, care sã fie numite “subiectivã” si “obiectivã”. Dimpotrivã, “existenta este unicã”, asa cum spun arabii.

149. Eroarea fundamentalã a atomismului este de a concepe elemente simple în ordinul corporal, când în realitate corpul este alcãtuit din elemente compuse, fiind divizibil prin însusi faptul cã e întins, supus conditiei spatiale. Etimologic, atom înseamnã “indivizibil”, or ceea ce este indivizibil nu are întindere (nu ocupã spatiu). Suma mai multor elemente fãrã întindere (atomi) nu va forma niciodatã o întindere (aditionarea indivizibilã a unor “cantitãti” zero va da întotdeauna o “cantitate” zero).

150. Conceptia occidentalã a spiritului si a materiei nu corespunde distinctiei clasice esentã – substantã (si cu atât mai putin perechii Purusa – Prakriti) decât într-un domeniu foarte special si cu titlul de simplã aplicatie particularã dintr-o indefinitate de altele egal posibile.

151. Yoga nu este o “filosofie” (cum spun unii orientalisti), nici o “metodã de dezvoltare a puterilor latente ale organismului uman” (cum spun unii ezoteristi). Yoga este o tehnicã de contopire a omului cu Universalul.

152. Doctrinele traditionale afirmã expliciti conceptia infailibilitãtii lor (inerentã strict doctrinelor, si nu oamenilor). În egalã mãsurã catolicismul vorbeste de “infailibilitatea pontificalã”, având în vedere functia de interpret autorizat al doctrinei, si nu individualitatea celui ce exercitã vremelnic misiunea de Papa.

153. Existã suficiente diferente reale si profunde între modurile de a gândi ale altor rase si ale altor epoci si gândirea Occidentului modern. Primele scapã cu desãvârsire atât orientalistilor cât si sociologilor.

154. Cauza si efectul nu pot fi decât simultane. Dacã, dimpotrivã, între cauzã si efect ar exista o succesiune, atunci între ele ar fi un moment în care un lucru care nu mai existã ar produce un alt lucru care nu existã încã, supozitie care este în mod cert absurdã. Pentru ca o actiune sã poatã avea rezultate viitoare mai mult sau mai putin îndepãrtate, ar trebui ca în momentul sãvârsirii ei, în chiar clipa aceea, un efect neperceptibil sã aibã loc, si, subzistând în mod permanent, acest efect sã ia forma unui rezultat perceptibil. (Acest efect se numeste în hinduism apûrva).

155. Simbolismul sugereazã posibilitãti de concepere ale unor lucruri care nu pot fi exprimate în întregime.

156. În metafizicã pot fi predate doar mijloace mai mult sau mai putin indirecte si mediate ale realizãrii. Dar, în metafizicã teoria si realizare nu se separã niciodatã.

157. Separându-se radical de metafizicã, cu care punctul sãu de vedere nu mai permite nici o relatie oricât de vagã, stiinta occidentalã si-a pierdut din capacitatea de cunoastere în mãsura în care a câstigat în independentã, iar dezvoltarea cãtre aplicatiile practice a fost compensatã printr-o anemiere speculativã inevitabilã.

158. Maestrul asigurã functia de “paternitate spiritualã”. Relatia dintre discipol si maestrul sãi debuteazã cu “a doua nastere” a primului. Ideea de maestru este încarnatã la hindusi de cãtre guru (strãmos). La musulmani este seikh (bãtrân).

159. Învãtãmântul traditional este oral, orientalii fiind la adãpost de iluzia occidentalã cã totul poate fi învãtat din cãrti.

160. Învãtãmântul traditional se opune difuzãrii fãrã noimã a cunostintelor initiatice.

161. Sistemul de învãtãmânt occidental, cel mai imperfect dintre toate, este conceput de mania egalitarã care distruge nu doar orice notiune adevãratã, dar pânã si sentimentul ierarhiei.

162. Orientalul este în mod natural împotriva vulgarizãrii doctrinare. Cel care studiazã trebuie sã fie capabil sã se ridice pânã la doctrinã, aceasta nefiind obligatã sã coboare prin vulgarizare.

163. Apucãtura occidentalã pentru eruditie, în ciuda unor rezultate pozitive a cãror efect rãmâne totusi nesemnificativ, obstrueazã calea spre alte metode intelectuale incomparabil mai eficace, dar pe care le caracterizeazã ca fiind “nestiintifice”, pentru cã nu corespund metodelor acceptate si difuzate oficial în universitãti.

164. Occidentalii considerã cã exterioritatea este semnul obiectivitãtii: cel care studiazã metafizica n-ar trebui sã fie metafizician, la fel cum studiul religiilor ar trebui întreprins fãtã a face parte dintr-o religie oarecare. Tot ce depãseste simpla eruditie îi înspãimântã.

165. Critica textelor religioase si hypercritica spre care se îndreaptã eruditia modernilor produce rezultate menite mai degrabã sã impresioneze naivii decât sã conducã la concluzii serioase.

166. Postulatul stiintei religiilor: orice doctrinã metafizicã porneste de la “naturalism”. În fapt, “naturalismul” nu este decât o deviatie.

167. Imediat ce un “specialist” constatã cã simbolismul foloseste o corespondentã cu unele fenomene astronomice, acesta se grãbeste sã afirme cã nu existã nimic în acest caz în afara unei reprezentãri a acestor fenomene, când în realitate toate simbolurile trimit la ceva de cu totul alt ordin, iar corespondenta constatatã nu este decât aplicatia unei analogii care leagã în mod armonios toate stãrile fiintei.

168. Confuzie modernã: “simbolistii” considerã cã aspectul exterior al unui simbol este întreg simbolul. [Altfel spus, “simbolistii” cred cã semnificantul este totuna cu semnificatul.]

168. Altã confuzie modernã: “nominalistii” considerã cã o idee este totuna cu numele ideii. [Si acestia confundã semnificantul cu semnificatul.]

169. Spiritul pretinsei stiinte a religiilor este antitraditional. Ea nu este decât un vulgar instrument de polemici în mâna celor care se servesc de el împotriva religiei.

170. Dezvoltarea civilizatiei occidentale în sens exclusiv practic, lipsitã de orice directie intelectualã efectivã, deschide calea spre toate extravagantele pseudo-stiintifice si pseudo-metafizice, cu conditia sã parã sã satisfacã sentimentalismul care joacã un rol considerabil, din cauza absentei oricãrei intelectualitãti veritabile.

171. Existã o concordantã între dezvoltarea exageratã a spiritului practic si desfãsurarea indefinitã de tâmpenii pseudo-religioase, în cadrul cãrora experimentalismul si pseudo-misticismul îsi gãseste expresia si satisfactia. Aceasta dovedeste faptul cã mentalitatea cea mai practicã este si cea mai dezechilibratã.

172. Teozofismul a fost constituit ca o pseudo-religie menitã sã facã concurentã crestinismului.

173. Occidentalii acordã o prea mare importantã persoanelor care vehiculeazã ideile, ca si cum oamenii ar fi garantia adevãrului, iar acesta din urmã nu ar putea fi evaluat în sine.

174. Occidentalii îsi imagineazã (si pe asta este construit învãtãmântul modern) cã a cunoaste un nume propriu sau o datã ar însemna posesia vreunei cunoasteri reale. Faptele sunt considerate de cãtre occidentali ca fiind mai importante decât ideile însele. Cât despre idei, ele trec drept inventii sau proprietatea cuiva. În contrapartidã, învãtãmântul oriental favorizeazã ideile în locul faptelor si a oamenilor. Iar ideile corecte, juste, ortodoxe, sunt atemporale si proprietatea tuturor celor care le pricep.