René Guénon, Despre Vedanta (fragment)

“Caracterul incomunicabil al cunoaşterii totale şi definitive provine din ceea ce este în mod necesar inexprimabil la nivel metafizic, şi de asemenea din faptul că această cunoaştere, pentru a fi cu adevărat tot ceea ce trebuie să fie, nu se limitează la simpla teorie, ci comportă în sine realizarea corespunzătoare. De aceea spunem că nu este susceptibilă să fie transmisă decât într-o anumită măsură şi se vede că această restricţie se aplică sub dublul raport al teoriei şi al realizării, deşi pentru aceasta din urmă obstacolul este absolut insurmontabil. Într-adevăr, un oarecare simbolism poate întotdeauna să sugereze cel puţin posibilităţi de concepţie, chiar dacă ele nu pot fi exprimate în întregime, şi asta fără să vorbim de anumite moduri de transmitere efectuându-se în afara şi dincolo de orice reprezentare formală, moduri ale cărei idee singură trebuie să pară prea neverosimilă pentru un occidental pentru a fi util sau doar posibil să insistăm asupra ei. E adevărat, pe de altă parte, că înţelegerea, chiar teoretică, şi dincolo de nivelurile ei cele mai elementare, presupune un efort personal indispensabil, şi este condiţionată de aptitudinile receptive speciale ale celui căruia îi este comunicată o predanie; este prea evident că un maestru, oricât de excelent ar fi el, nu ar putea înţelege în locul elevului său, şi că acestuia îi revine în mod exclusiv să asimileze ceea ce i se pune la dispoziţie. Dacă este aşa, e pentru că orice cunoaştere adevărată şi cu adevărat asimilată este deja prin ea însăşi, nu o realizare efectivă fără îndoială, ci cel puţin o realizare virtuală, dacă putem pune împreună aceste două cuvinte care, aici, nu se contrazic decât în aparenţă; altfel spus, n-am putea spune cu Aristot că o fiinţă “este tot ceea ce cunoaşte”. Cât priveşte caracterul strict personal al oricărei realizări, el se explică foarte simplu prin această remarcă, a cărei formă este poate stranie, dar care este în întregime axiomatică, că ceea ce o fiinţă este, nu poate fi decât ea însăşi exclusiv oricare alta; dacă este necesar să formulăm adevăruri atât de imediate, este pentru că tocmai acestea sunt cele pe care le uităm cel mai des, este pentru că acestea sunt cele care sunt uitate cel mai des, şi că acestea presupun de altfel cu totul alte consecinţe decât pot crede minţile superficiale sau analitice. Ceea ce poate fi transmis, şi încă incomplet, nu sunt decât mijloacele mai mult sau mai puţin indirecte şi mediate ale realizării metafizice, aşa cum am indicat în legătură cu Yoga, şi primul dintre toate aceste mijloace, cel mai indispensabil, şi chiar singurul absolut indispensabil, este cunoaşterea teoretică însăşi. Totuşi, este bine de adăugat că, în metafizica totală, teoria şi realizarea nu se separă niciodată complet, fapt care poate fi constatat în fiecare clipă în Upanishade, unde este adesea foarte dificil să distingem ceea ce ţine de una de ceea ce ţine de cealaltă, şi unde, ca să spunem drept, aceleaşi lucruri ţin de ambele, în funcţie de modul în care ne raportăm la ele. Într-o doctrină care este complet metafizică, punctul de vedere al realizării are impact asupra expunerii însăşi a teoriei, care-l presupune cel puţin implicit şi nu poate niciodată să fie independentă de el, căci teoria, neavând în sine decât o valoare pregătitoare, trebuie să fie subordonată realizării după cum mijlocul este faţă de scopul în vederea căruia a fost instituit.” (René Guénon, Introducere generală în studiul doctrinei sacre)