Alexandr Soljeniţîn, Despre consecinţele imprevizibile ale Istoriei (fragment)

“Mai mult decât o dată am meditat asupra capriciilor Istoriei, asupra imprevizibilităţii consecinţelor pe care ea le ridică pe drumul nostru – vorbesc despre consecinţele actelor noastre. Germania lui Wilhelm II a deschis calea lui Lenin pentru ca acesta să distrugă Rusia, douăzeci şi opt de ani mai târziu Germania a fost împărţită în două pentru jumătate de secol. Polonia a contribuit la întărirea bolşevicilor în timpul anului 1919, atât de dificil pentru ei, şi ea a cules 1939, 1944, 1956, 1980. Cu câtă grabă i-a ajutat Finlanda pe revoluţionarii ruşi, ea care nu suporta, nu suferea libertăţile deosebite de care dispunea – dar în sânul Rusiei – şi, în schimb, a suferit patruzeci de ani de umilinţă politică (“finlandizarea”). În 1914, Anglia a vrut să doboare puterea Germaniei, concurenta sa pe scena mondială, şi ea a fost cea care a pierdut poziţia de mare putere, iar toată Europa a fost distrusă. La Petrograd, cazacii au rămas neutri atât în Februarie cât şi în Octombrie, un an mai târziu au fost victima unui genocid (şi mulţi dintre victime erau chiar cazacii aceia). În primele zile ale lui iulie 1917, partidul S.R. de stânga s-a apropiat de bolşevici, apoi au format împreună cu aceştia un fel de “coaliţie”, cu platformă lărgită, un an mai târziu au fost zdrobiţi aşa cum nicio autocraţie n-ar fi avut mijloacele s-o facă.


Aceste consecinţe îndepărtate, niciunul dintre noi nu este capabil să le prevadă, niciodată. Singurul mod de a ne apăra împotriva unor astfel de erori este întotdeauna să ne lăsăm conduşi de busola moralei divine. Sau, cum se spune în popor: “Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.” Conform acestui adagiu, dacă asasinatul lui Stolipin a avut consecinţe îngrozitoare pentru Rusia, nici evreii n-au obţinut niciun beneficiu de pe urma lui.

Fireşte, fiecare poate vedea lucrurile după mintea lui, dar eu, în ceea ce mă priveşte, percep aici paşii gigantici ai Istoriei, şi sunt frapat de caracterul imprevizibil al rezultatelor sale.” (Alexandr Soljeniţîn, Două sute de ani împreună, Editions Fayard)