“Înţeleptul vede lucrurile în contextul lor total, deci
concomitent în relativitatea şi în transparenţa lor metafizică; el nu le
percepe ca şi cum ar fi diafane din punct de vedere fizic sau dotate cu sunete
mistice sau cu o aură vizibilă, deşi uneori viziunea sa poate fi descrisă prin
intermediul unor astfel de imagini. Dacă vedem în faţa noastră un peisaj şi
ştim că este un miraj – chiar dacă ochiul nu-şi dă seama -, îl privim altfel decât
dacă ar fi un peisaj real; o stea ne face altă impresie decât un licurici,
chiar dacă circumstanţele optice sunt de aşa manieră încât senzaţia pentru ochi
este aceeaşi; soarele ne-ar umple de spaimă dacă n-ar mai apune; în felul
acesta viziunea spirituală a lucrurilor se distinge prin percepţia concretă a
raporturilor universale şi nu printr-un caracter senzorial particular. “Cel de
al treilea ochi” este capacitatea de a vedea lucrurile din punct de vedere a
ceea ce este universal şi etern adevărat şi deci într-un soi de simultaneitate;
i se adaugă adesea, prin forţa lucrurilor, intuiţii referitoare la modalităţile
practic imperceptibile. Înţeleptul vede cauzele în efecte, şi efectele în cauze; îl
vede pe Dumnezeu în tot, şi totul în Dumnezeu.” (Frithjof Schuon, L’Homme dans l’univers)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire