11 février 2017

Titus Burckhardt, Despre virtutea spirituală (fragment)

“Virtutea spirituală nu este nici o simplă negare a instinctelor naturale – ascetismul este cel mai mic nivel al ei – nici o pură sublimare psihică, bine înţeles. Ea ia naştere dintr-un presentiment al realităţii divine adiacente obiectelor dorinţei, - pasiunea nobilă este mai aproape de virtute decât angoasa, - acest presentiment fiind în sine un fel de “graţie naturală”, care compensează în rest aspectul sacrificial al virtuţii. Prin urmare, ecloziunea progresivă a acesteia cheamă o iradiere din ce în ce mai directă a Calităţii divine a cărei urmă omenească este virtutea, şi invers, virtutea creşte în măsura în care se revelează modelul ei divin. Acest nucleu intuitiv conferă virtuţii spirituale calitatea sa inimitabilă şi cvasi-carismatică. Prin ea, Intelectul străluceşte, nu într-un mod “sapienţial”, ci într-unul “existenţial”, prin frumuseţea sufletului, sau prin efectele miraculoase pe care afinitatea dintre cutare virtute şi modelul ei divin o poate declanşa în ambianţa cosmică.” (Titus Burckhardt, Introducere în doctrinele esoterice ale islamului)

Aucun commentaire: