Zeus decide dacă oamenii vor fi ştiuţi sau neştiuţi,
proslăviţi sau uitaţi.
Două feluri de “discordii” cuprind pământul: 1) vrajba care
porneşte războiul şi 2)
“Zeii ascuns-au de oameni tainele vieţii uşoare [...] Zeus
cu gând mâniat ascunsu-ne-a orice-nlesnire.” De ce? “Căci l-a-nşelat oarecând
Prometeu cel cu gânduri ascunse.”
Focul furat de Prometeu se dovedeşte blestem: “Ţie
gătitu-ţi-ai chin şi câtor pe lume veni-vor/Căci le voi da pentru foc osândă
din care cu toţii/Inima să-şi veselească îmbrăţişându-şi năpasta.”
Zeii, la porunca lui Zeus, fac femeia: “Doruri aprinse,
ispite şi pofte ce duc la sleire [...] Suflet lipsit de ruşine să-i dea şi
făţarnică fire. [...] Vorbele amăgitoare şi strâmbe, năravuri viclene [...]”
Oamenii epocii de aur: “Căci mai demult pe pământ trăia
seminţia de oameni/Îndepărtată de rele, fără să simtă povara/Bolilor care
mânat-au spre oameni nălucile morţii”. Pandora este cea care slobozeşte asupra
acestor oameni “griji şi dureri”. Tot ce ştim despre ei este că erau:
“Neamu-unor oameni de aur, cu duh cumpănit şi cuminte/Care au fost într-o
vreme, când domn peste cer era Cronos./Netulburaţi de vreo grijă, trăiau
asemeni cu zeii,/Nu cunoşteau suferinţa, ori truda şi nici bătrâneţea/Nu-i
dobora, ci de-a pururi cu zdravene mâini şi picioare/Se veseleau în petreceri,
feriţi de orice amaruri./Moartea uşoară ca somnu-i primea şi averile toate/Ei
stăpâneau, căci pământul cel rodnic din propria-i voie/Fructe dădea din belşug,
paşnici trăiau şi în tihnă,/Roadele îşi împărţeau cu cei deopotrivă de
vrednici.”
Oamenii de argint: “Neamul al doilea, de-argint, care-a fost
cu mult mai bicisnic/Nesemănând la statură ori minte cu neamul de aur/Timp de o
sută de ani creştea în casă copilul/Lângă-a sa vrednică mamă, jucându-se fraged
la minte/Iar, când crescând, atingea a tinereţii-nflorire/Vreme puţină trăia,
suferind pentru-a sa neghiobie/Nesăbuitele crime nevrând dintre ei să
alunge./Nici nu voiau să cinstească pe zei, ori pe sfintele-altare/Jertfe s-aducă
precum e legea de sus printre oameni.”
Oamenii de alamă: “Alt neam de oameni, al treilea, făcut-a
părintele Zeus/Cel din aramă, croit din frasini, neam dârz şi sălbatic/Care nu
seamănă cu cel de argint, căci spre slujba /Cea sângeroasă-a lui Ares, spre
făr-de-legi năzuit-au/Fruct de pe câmp nu mâncau, în piept de piatră aveau
inimi, Ne-nduplecaţi şi cu mare putere, iar braţe vânjoase/Din ai lor umeri
creşteau pe viguroasele trupuri./Arme-şi făceau din aramă, la fel din aramă şi
case,/Sculele toate de-aramă, căci n-aveau fierul cel negru;/Unul pe altul
răpunând, ucişi de mâna-nrudită”
Oamenii de fier: “Neamul acesta, de fier, nicicând n-o
s-ajungă să-şi afle/Tihnă, nici noapte, nici zi, sleiţi de durere şi
trudă,/Căci, precum vezi, le dau zeii grijile sfâşietoare,/Dar pătimirilor rele
li s-au adaus şi bunuri./Pierde-va şi acest neam al cuvântătorilor oameni/Zeus,
de-abia că s-or naşte şi-ndată cărunţi se vor stinge./Tatăl e necruţător cu
fiii, iar fiii cu tatăl,/Oaspeţii nu ţin la gazdă, prieten nu ţine la
prieten,/Nu e iubire de frate, cu fu oarecând într-o vreme./Ei necinstesc pe
bătrâni, cu vorbe spurcate, degrabă/Îi ocărăsc, fără frică de-al zeilor chip,
ticăloşii,/Nici mulţumire n-aduc părinţilor, la bătrâneţe,/Dând răsplătire la
câte le-au dat în trecuta pruncie./Pumnul e legea, cetatea îşi jefuie unul la
altul,/N-au vreun respect al dreptăţii/al cinstei şi nici jurământul/Nu-şi
împlinesc, mai curând cinstesc pe semeţii netrebnici./Dreptul cu pumnul şi-l
iau şi nu cunosc vreo ruşine.”
“Căci le e cugetul orb de oarbă şi grea neştiinţă” (Hesiod,
Munci şi zile)
Responsabilitatea colectivă în caz de păcat: “Deseori toată
cetatea plăteşte vina acelui/Care doar rău unelteşte, scornind smintite
primejdii./Căci le trimite Cronidul izbelişte crudă din ceruri,/Foamete, ciumă,
norodul întreg istovit se sfârşeşte,/Sarcina-şi pierde femeia, casele se
ruinează,/Prin hotărârea-nţeleaptă-a lui Zeus Olimpianul./Le nimiceşte adesea
armata, ori zidul dărâmă,/Sau le scufundă în mare, acestora, flota, Cronidul.”
Karma: “Omul îşi face lui însuşi rău, vătămându-l pe
altul,/Voia cea rea e mai rea aceluia care-o gândeşte.”
“Omul primi însă cinstea ca pe cel mai de preţ dintre
bunuri.”
Despre virtuţi: “Zeii au pus înaintea virtuţilor trudă,
sudoare,/Calea spre ele e lungă, abruptă, e aspru-nceputul,/Dar când te apropii
de pisc, e netedă, dreaptă, uşoară,/Poţi înlesnit să răsufli, deşi a fost grea
înainte./Bun pe deplin este omul ce, singur gândindu-se bine,/Ştie s-aleagă pe
cele ce până-n sfârşit sunt mai bune/Vrednic e cel care ţine în seamă bunele
sfaturi.”
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire