Frithjof Schuon, Despre antropologia spirituală (fragment)

“Cu alte cuvinte: există în om – ca şi în Dumnezeu, prototipul său – un singur spirit, şi acesta este cunoaştere şi dragoste; şi există o voinţă care le prelungeşte pe fiecare, şi care la rândul ei se polarizează în intenţie şi activitate, după cum este intrinsecă şi latentă, sau dimpotrivă extrinsecă şi eficientă.

Realitatea lui Dumnezeu şi cea a scopurilor noastre cele din urmă determină în acelaşi timp: convingerea noastră; fericirea noastră; activitatea noastră; virtutea noastră. Convingerea ţine de inteligenţă; fericirea, de sentiment; activitatea, de voinţă în măsura în care prelungeşte inteligenţa; virtutea, de voinţă în măsura în care prelungeşte sentimentul. Inteligenţa, discernând realul, stabileşte convingerea sau certitudinea; sentimentul, iubind binele sub toate formele sale, se bucură de fericire; şi voinţa, urmându-le, operează atât activitatea spirituală şi virtutea, sau concentraţia contemplativă şi conformitatea morală. Altfel spus, realitatea lui Dumnezeu şi cea a scopurilor noastre cele din urmă determină ceea ce suntem.” (Frithjof Schuon, Du divin à l’humain)