[Sublinierile
cu aldine, precum și mențiunile în italic, din încheierile anumitor citate,
aparțin autorului acestor note de lectură - S.M.]
Transparența, care e un
efect al copleşirii materiei de către spirit și care, deci, în treapta ei culminantă echivalează cu învierea, nu e un fenomen fizic şi de caracter
spectacular, ci o comunicare şi iradiere existenţială a iubirii, a interesului pentru ceilalţi
oameni şi o participare la durerile și la neajunsurile vieţii lor. E simpatia vibrantă în cel mai înalt
grad. E linişte şi este descoperire a marii iubiri proprii pentru ei -
ceea ce îi face pe ceilalţi să poarte mai uşor durerile lor. În această sensibilitate a participării, sfântul își trăieşte în gradul cel mai înalt umanitatea sa. Dar aceasta umanitate a sfântului o trăieşte și cel care se
bucură de
participarea sfântului la
durerile şi problernele sale. În aceasta se revelează și caracterul personal al sfinţeniei.
Sfințenia vine numai de la o persoană absolută, și pentru faptul că numai în faţa ei te poţi
ruşina în mod absolut şi poţi simţi îndemnul spre o puritate sau sinceritate și transparență absolută,
datorită puterii absolute și deci purităţii absolute cu care te întâmpină. În faţa unui "absolut" impersonal, nu te
poţi ruşina; în faţa unei persoane neabsolute nu te poţi ruşina în modul cutremurător, absolut,
cum te cutremuri în
faţa Celui Unuia Sfânt şi atotiubitor, sau în faţa unei persoane prin care transpare
Cel Unul Sfânt, pentru că o persoană neabsolută are prin ea însăşi atâtea imperfecţiuni, atâtea reţineri în
comunicabilitatea ei, care o ţin la nivelul tău.
Read more!
