Pentru a aduce domeniul spiritualului şi al divinului la nivelul percepţiei, umanitatea este obligată să adopte un punct de vedere în care pierde uniunea imediată cu divinul şi viziunea imediată a spiritualului. Atunci încearcă să incorporeze într-o formă perceptibilă tangibil sau altfel. Elaborează simboluri, caractere scrise şi imagini de cult ale unor substanţe terestre şi vede în ele şi prin ele substanţa divină şi spirituală care nu are asemănare şi nu ar putea altfel să fie văzută. În niciun caz simbolurile şi asemănările nu apar în momentul unei dezvoltări superioare a spiritualităţii în om. Dimpotrivă, se impun ca mijloace de salvare atunci când are loc un declin în modul în care ne raportăm la divinitate şi spiritualitate. Iisus Hristos a dat în parabole comorile Împărăţiei Cerurilor unei umanităţi în declin, nu înfloritoare, corespunzătoare epocii sale şi tuturor epocilor viitoare. În acelaşi mod, în vremurile pre-creştine, simbolurile vizibile, imaginile marilor mistere şi experienţe, ofereau un remediu pentru nevrednicia sufletului în vremuri de prăbuşire spirituală.
Read more!
