28 octobre 2012

Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul I, 2/2 (note de lectură)



[Sublinierile cu aldine, precum și mențiunile în italic, din încheierile anumitor citate, aparțin autorului acestor note de lectură - S.M.]


Transparența, care e un efect al copleşirii materiei de către spirit și care, deci, în treapta ei culminantă echivalează cu învierea, nu e un fenomen fizic şi de caracter spectacular, ci o comunicare şi iradiere existenţială a iubirii, a interesului pentru ceilalţi oameni şi o participare la durerile și la neajunsurile vieţii lor. E simpatia vibrantă în cel mai înalt grad. E linişte şi este descoperire a marii iubiri proprii pentru ei - ceea ce îi face pe ceilalţi să poarte mai uşor durerile lor. În această sensibilitate a participării, sfântul își trăieşte în gradul cel mai înalt umanitatea sa. Dar aceasta umanitate a sfântului o trăieşte și cel care se bucură de participarea sfântului la durerile şi problernele sale. În aceasta se revelează și caracterul personal al sfinţeniei.

Sfințenia vine numai de la o persoană absolută, și pentru faptul că numai în faţa ei te poţi ruşina în mod absolut şi poţi simţi îndemnul spre o puritate sau sinceritate și transparență absolută, datorită puterii absolute și deci purităţii absolute cu care te înmpină. În faţa unui "absolut" impersonal, nu te poţi ruşina; în faţa unei persoane neabsolute nu te poţi ruşina în modul cutremurător, absolut, cum te cutremuri în faţa Celui Unuia Sfânt şi atotiubitor, sau în faţa unei persoane prin care transpare Cel Unul Sfânt, pentru că o persoană neabsolută are prin ea însăşi atâtea imperfecţiuni, atâtea reţineri în comunicabilitatea ei, care o ţin la nivelul tău.


Read more!

Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul I, 1/2 (note de lectură)

[Sublinierile cu aldine, precum și mențiunile în italic, din încheierile anumitor citate, aparțin autorului acestor note de lectură - S.M.]


INTRODUCERE. REVELAȚIA DUMNEZEIASCĂ, IZVORUL CREDINȚEI CREȘTINE. BISERICA, ORGAN ȘI MEDIU DE PĂSTRARE ȘI FRUCTIFICARE A CONȚINUTULUI REVELAȚIEI

Noi nu putem fi conștienți de noi înșine fără a fi conștienți de lume și de lucrurile din ea. Cu cât cunoaștem mai bine lumea, sau suntem mai conştienţi de ea, cu atât suntem mai conştienţi de noi înşine. Dar lumea, contribuind în modul acesta pasiv la formarea noastră şi la adâncirea conştiinţei de sine a noastră, nu devine prin aceasta și ea însăşi conştientă de sine.

Faptul că lumea se luminează în om și pentru om și prin om, arată că lumea e pentru om, nu omul pentru lume; dar faptul că omul însuşi, luminând lumea se luminează pe sine pentru sine prin lume, arată că și lumea e necesară pentru om. Lumea e făcută pentru a fi umanizată, nu omul pentru a fi asimilat lumii, naturii. Lumea întreagă e făcută pentru a deveni un om mare, sau conţinutul omului devenit în fiecare persoană atotcuprinzător, nu omul pentru a fi parte a naturii și neînsemnând în ea mai mult decât orice altă parte a ei, sau contopindu-se în ea. Căci printr-o eventuală contopire a omului în natură s-ar pierde cel mal important factor al realităţii, fără ca natura să câştige ceva nou, pe când prin asimilarea lumii în om, natura însăşi câștigă, fiind ridicată pe un plan cu totul nou, fără să se piardă propriu-zis,...



Read more!