28 juillet 2019

Meister Eckhart, Despre Dumnezeu şi om (fragment)


“Am spus într-o zi chiar aici, şi e adevărat: Dacă omul îşi însuşeşte sau ia ceva exterior sieşi, nu este bine. Nu trebuie să-L considerăm sau să-L luăm pe Dumnezeu ca pe ceva în afara noastră, ci ca pe bunul nostru propriu şi ca ceea ce este în noi înşine; nu trebuie nici să-L slujim nici să acţionăm în vederea unui “de ce”: nici pentru Dumnezeu, nici pentru cinstirea Sa, nici pentru orice ar fi în afara noastră, ci doar după ceea ce este în sine fiinţa Lui proprie şi propria Lui viaţă. Mulţi oameni simpli îşi imaginează că trebuie să creadă că Dumnezeu este acolo şi ei aici. Nu este aşa. Dumnezeu şi cu mine suntem unul. Prin cunoaştere Îl primesc pe Dumnezeu în mine; prin dragoste merg eu în Dumnezeu. Unii spun că beatitudinea nu stă în cunoaştere, ci doar în voinţă. Ei greşesc, căci dacă ea ar sta doar în voinţă, n-ar fi unitate. Acţiunea şi devenirea sunt unul. Când dulgherul nu acţionează, casa nu se face. Când securea se odihneşte, devenirea se odihneşte şi ea. Dumnezeu şi cu mine suntem în această lucrare: el lucrează şi eu devin. Focul transformă în sine ceea ce este oferit şi devine natura sa. Nu lemnul transformă focul în sine, focul transformă în sine lemnul. La fel suntem şi noi transformaţi în Dumnezeu, aşa încât Îl vom cunoaşte cum este El. Sfântul Pavel spune: “Astfel Îl vom cunoaşte, Îl voi cunoaşte atât cât El mă va cunoaşte, nici mai mult nici mai puţin, absolut la fel.” Drepţii vor trăi veşnic şi plata lor este la Dumnezeu, asemenea Lui. Dumnezeu să ne ajute să iubim dreptatea pentru ea însăşi şi pe Dumnezeu fără “de ce”. Amin.” (Meister Eckhart, Predici 1, 6)


Read more!

26 juillet 2019

Meister Eckhart, Despre Dumnezeu şi creaturi (fragment)


"Află că dacă eşti în căutarea binelui tău propriu, nu-L vei găsi niciodată pe Dumnezeu pentru că nu-L cauţi exclusiv pe Dumnezeu. Tu cauţi ceva în acelaşi timp cu Dumnezeu şi asta este exact ca şi cum L-ai transforma pe Dumnezeu într-o lumânare cu care cineva ar căuta ceva, iar când ar găsi lucrurile căutate, ar arunca lumânarea. Tu acţionezi astfel: ceea ce cauţi în acelaşi timp cu Dumnezeu este neant, orice ar fi, câştig sau recompensă sau interioritate, sau orice ar fi; cauţi un neant, de aceea găseşti un neant. Dacă găseşti un neant, cauza este doar aceea că tu cauţi un neant. Toate creaturile sunt un pur neant. Nu spun că sunt minime sau sunt ceva; ele sunt un pur neant. Ceea ce nu are fiinţă este neant. Nicio creatură nu are fiinţă căci fiinţa lor depinde de prezenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu şi-ar întoarce faţa o clipă de la toate creaturile, acestea ar deveni neant. Am spus uneori, şi este adevărat: cel care ar adăuga lumea întreagă lui Dumnezeu n-ar avea nimic mai mult decât dacă ar fi Dumnezeu singur. Nicio creatură nu are fără Dumnezeu mai multă fiinţă decât ar avea o musculiţă fără Dumnezeu, exact atât, nici mai puţin nici mai mult.” (Meister Eckhart, Predici I, 4)


Read more!

15 juillet 2019

Richard Stivers, Technology as Magic (the Triumph of the Irrational) – note de lectură

2001, The Continuum Publishing Company, New York

Introduction: The Paradox of Technology and Magic
Our expectations for technology have become magical and our use of it is increasingly irrational. Magic in turn has acquired a rational facade and is used like technology for purposes of efficiency.
Magic begins historically in the attempt to influence nature, which was experienced as sacred.
Technology is perceived to be a force greater than that of nature, for it is successfully used to exploit the resources of nature and to re-create nature. If the sacred is ultimately that which is experienced as absolutely powerful, then it was inevitable that technology would replace nature as the object of tacit veneration.
In the past century magic has come to imitate technology, acting to fill the gap that technology cannot – the psychological manipulation of humans. Technology, then, extends its control over human society by the magical control of human beings.


Read more!