26 juillet 2019

Meister Eckhart, Despre Dumnezeu şi creaturi (fragment)


"Află că dacă eşti în căutarea binelui tău propriu, nu-L vei găsi niciodată pe Dumnezeu pentru că nu-L cauţi exclusiv pe Dumnezeu. Tu cauţi ceva în acelaşi timp cu Dumnezeu şi asta este exact ca şi cum L-ai transforma pe Dumnezeu într-o lumânare cu care cineva ar căuta ceva, iar când ar găsi lucrurile căutate, ar arunca lumânarea. Tu acţionezi astfel: ceea ce cauţi în acelaşi timp cu Dumnezeu este neant, orice ar fi, câştig sau recompensă sau interioritate, sau orice ar fi; cauţi un neant, de aceea găseşti un neant. Dacă găseşti un neant, cauza este doar aceea că tu cauţi un neant. Toate creaturile sunt un pur neant. Nu spun că sunt minime sau sunt ceva; ele sunt un pur neant. Ceea ce nu are fiinţă este neant. Nicio creatură nu are fiinţă căci fiinţa lor depinde de prezenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu şi-ar întoarce faţa o clipă de la toate creaturile, acestea ar deveni neant. Am spus uneori, şi este adevărat: cel care ar adăuga lumea întreagă lui Dumnezeu n-ar avea nimic mai mult decât dacă ar fi Dumnezeu singur. Nicio creatură nu are fără Dumnezeu mai multă fiinţă decât ar avea o musculiţă fără Dumnezeu, exact atât, nici mai puţin nici mai mult.” (Meister Eckhart, Predici I, 4)

Aucun commentaire: