23 juillet 2018

René Guénon, Despre reîncarnare (fragment)

“În ceea ce priveşte articolul dumneavoastră despre reîncarnare, ceea ce-mi propuneţi să fac îmi pare ceva foarte bun, şi va fi cu certitudine o lucrare foarte utilă. În ceea ce priveşte fondul însuşi al chestiunii, imposibilitatea unei întoarceri în aceeaşi lume rezultă din faptul că ar implica o limitare a multiplicităţii lumilor (sau a stărilor de existenţă, căci e acelaşi lucru în fond), şi, prin urmare, o limitare a Posibilităţii universale însăşi. Aceasta, bineînţeles, priveşte fiinţa veritabilă şi revine la a spune că aceasta nu se poate manifesta de două ori în aceeaşi stare; acesta nu este, în cele din urmă, decât un caz particular al imposibilităţii unei repetiţii oarecare în manifestarea universală, din cauza însăşi a indefinităţii ei.

Acum, asta nu vrea să spună că nu există ceva care poate “să se reîncarneze”, dacă ţinem să folosim acest cuvânt, dar este vorba pur şi simplu de elemente psihice care nu mai au nimic în comun cu fiinţa veritabilă (care se află în acel moment în altă stare), şi care vin să se integreze în manifestarea unei alte fiinţe aşa cum o fac şi elementele corporale; dacă este să vorbim corect, nu despre “reîncarnare” este vorba în acest caz, ci de “metempsihoză” (cât priveşte cuvântul “transmigraţie”, desemnează propriu-zis trecerea într-o altă stare, fiind vorba, în acest caz, de fiinţa veritabilă). Acest transfer de elemente psihice explică pretinsele “cazuri de reîncarnare”, sau de “amintiri din vieţile anterioare” care se constată uneori (în rest, ce-ar putea “să-şi amintească”, dat fiind că, fie şi în ipoteza reîncarnaţionistă, ar fi vorba întotdeauna despre o nouă individualitate îmbrăcată cu fiinţa, iar memoria aparţine în mod evident individualităţii ca atare?). În plus (lăsând deoparte, bineînţeles, motivaţia sentimentală invocată de moderni şi care nu are niciun interes doctrinal), credinţa în reîncarnare poate fi considerată ca fiind datorată parţial neînţelegerii sensului simbolic al anumitor expresii. Deşi apropierea este poate bizară, mă gândesc acum la un alt fapt care are exact aceeaşi cauză: este credinţa în existenţa anumitor monştri şi animale fantastice, care nu sunt decât vechi simboluri neînţelese; astfel, cunosc aici oameni care cred cu tărie în “oamenii cu cap de câine”; “Istoria naturală” a lui Plinius este plină de confuzii de acelaşi gen...

 Am tratat destul de amplu în “Eroarea spiritistă” această problemă a reîncarnării, indicând de asemenea distincţiile care trebuie făcute între diferitele elemente ale fiinţei manifestate. Dat fiind că este vorba despre o imposibilitate, e de înţeles că nu poate exista nicio excepţie; altfel, unde s-ar opri ea exact? În această privinţă, vă voi semnala un lucru destul de curios: Dna Blavatsky însăşi începuse prin a refuza ideea de reîncarnare în general; în “Isis Unveiled”, ea avea în vedere doar un anumit număr de cazuri excepţionale, reproducând învăţăturile lui H.B. de L. a cărui ucenică era pe vremea aceea. O posibilitate care constituie doar o excepţie aparentă este cazul unei fiinţe care, nemaifiind cu adevărat supusă morţii (un jivan-mukta), şi-ar continua din anumite motive existenţa terestră (n-ar reveni precum pretinşii “reîncarnaţi”) utilizând succesiv mai multe corpuri diferite; dar este evident că acesta este unul dintre cazurile cu desăvârşire în afara condiţiilor umanităţii ordinare, şi că de altfel o astfel de fiinţă nu mai poate fi numită cu adevărat “reîncarnare” în niciun fel.” (René Guénon într-o scrisoare adresată lui Ananda Coomaraswamy, 1936)

Aucun commentaire: