Frithjof Schuon, Castes et races (note de lectură)

1957

L’immortalité de l’âme est le postulat de “l’égalitarisme” religieux. Le caractère quasi divin de l’intellect et partant de l’élite intellectuelle est le postulat du système des castes.

L’Hindouisme réalise l’égalité dans la super-caste des moines errants (sannyâsîs).

Les castes sont autant de façons d’envisager un “réel” empirique.

Pour le brâhmana, le type purement intellectuel, contemplatif, sacerdotal, c’est l’immuable, le transcendant, qui est “réel” (la vérité, la connaissance, la contemplation, le rite, la voie).

Le kshatriya, le type “chevaleresque”, a une intelligence aiguë mais orientée vers l’action et l’analyse, plutôt que vers la contemplation et la synthèse. Il compense l’agressivité de son énergie par sa générosité, sa nature passionnelle par sa noblesse, sa domination de soi, sa grandeur d’âme. Pour lui, c’est l’acte qui est “réel”.

Read more!

Frithjof Schuon, Scriptura, anagogia şi arta sacră (fragment)

“Scriptura, anagogia şi arta derivă, la niveluri diferite, din Revelaţie. Scriptura este expresia directă a Cuvântului ceresc, şi anagogia este comentariul ei inspirat şi indispensabil; arta este limita extremă sau scoarţa materială a tradiţiei şi atinge prin asta, în virtutea legii conform căreia “extremele se ating”, ceea ce tradiţia are mai interior; şi ea este, deci, inseparabilă de inspiraţie. Anagogia vehiculează inteligenţa metafizică şi mistică, - pe lângă interpretarea pur legitimă – în vreme ce arta este suportul inteligenţei colective; ea este contingentă în măsura în care colectivitatea este ca atare. Cu alte cuvinte, Revelaţia scripturistică este însoţită de două curente secundare, dintre care unul este interior şi indispensabil contemplativului, în vreme ce altul este exterior şi indispensabil poporului; pentru înţelept, nu există comună măsură între comentariul Scripturii şi artă - de aceasta din urmă poate chiar să se lipsească, cu condiţia s-o înlocuiască cu vidul, sau cu natura virgină, şi nu cu o artă falsă – dar pentru tradiţia în ansamblu, arta asumă o importanţă aproape la fel de considerabilă ca şi exegeza, pentru că tradiţia nu se poate manifesta în afara formelor; sau şi mai mult, dacă elita are mai multă nevoie de exegeză decât de artă, poporul în schimb are mult mai multă nevoie de artă decât de doctrinele metafizice şi mistice; or elita depinde “fizic” de colectivitatea totală, deci are nevoie indirect de artă.” (Firthjof Schuon, Castes et Races)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre arta sacră (fragment)

“O artă este sacră, nu prin intenţia personală a artistului, ci prin conţinut, simbolism şi stil, deci prin elementele sale obiective. Prin conţinut: subiectul reprezentat trebuie să fie cutare şi nu altul, fie din punct de vedere al modelului canonic, fie într-un sens mai larg, dar întotdeauna determinat canonic; prin simbolism: personajul sfânt – sau simbolul antropomorfizat – trebuie să fie îmbrăcat sau ornamentat în cutare mod, şi nu altfel, şi poate face cutare gesturi, şi nu altele; prin stil: imaginea trebuie să se exprime prin cutare limbaj formal hieratic, şi nu într-un stil străin sau fantezist. Pe scurt, imaginea trebuie să fie sfânta prin conţinut, simbolică prin detalii, hieratică prin tratare, altfel este lipsită de adevăr spiritual, de calitate liturgică şi, cu atât mai mult, de caracter sacramental; arta nu are niciun drept, cu riscul să-şi piardă raţiunea de a fi, să încalce aceste reguli, şi cu atât mai puţin interesul să o facă cu cât aceste aparente restricţii, prin adevărul lor intelectual şi estetic, îi conferă calităţi de profunzime şi de putere pe care individul are foarte puţine şanse să le extragă din sine.” (Frithjof Schuon, Castes et Races)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre sacru (fragment)

“Deci ce este sacrul în raport cu lumea? Este interferenţa increatului în creat, a eternului în timp, a infinitului în spaţiu, a informalului în formă; este introducerea misterioasă, într-un domeniu de existenţă, a unei prezenţa care în realitate conţine şi depăşeşte acest domeniu şi ar putea să-l facă fărâme printr-o explozie divină. Sacrul este incomensurabilul, transcendentul, ascuns într-o formă fragilă a acestei lumi; el are regulile sale precise, aspectele sale teribile şi virtuţile sale de milostenie; de unde deducem că violarea sacrului, fie şi sub formă artistică, are repercusiuni incalculabile. Sacrul este intrinsec inviolabil, într-atâta încât violarea cade asupra omului.” (Frithjof Schuon, Castes et Races)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre rase (fragment)

Se va fi înţeles, după tot ceea ce am expus, că întrebarea care se pune pentru noi nu este: “Care este moştenirea noastră rasială?” ci mai degrabă: “Ce facem noi cu această moştenire?” A vorbi despre o valoare rasială este, pentru un individ, cu totul lipsit de sens, căci existenţa Christului sau a doctrinei vedantine nu adaugă nicio valoare unui alb cu o natură mizerabilă, după cum nici barbaria unor triburi negre nu răpeşte nimic negrului cu suflet sfânt; iar cât priveşte valoarea efectivă, nu a unei rase, ci a unui atavism etnic, acolo este o problemă de “alchimie spirituală” şi nu de dogmatism ştiinţific sau rasist.

Dintr-un anumit punct de vedere, raţiunea metafizică a raselor este că nu pot să existe doar diferenţele calitative pe care le presupun castele; diferenţierea poate şi trebuie să se producă de asemenea “pe direcţie orizontală”, adică din punctul de vedere al modurilor, nu doar al esenţelor. Nu pot să existe doar diferenţele dintre lumină şi întuneric, trebuie şi diferenţele dintre culori. [...]

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre Dumnezeu şi imaginea Sa (fragment)

“Nimic nu este mai constant în tradiţia vedică decât insistenţa asupra faptului că, atâta vreme cât El se revelează pe Sine la nivelul fenomenelor (în simboluri fenomenale, în teofanie, în semne, etc.), toate aceste forme sunt impuse de adorator, şi nu sunt intrinseci şi specifice Lui, dar Îi împrumută fiecare imagine în care este imaginat.” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare către H.C.E. Zacharias, PhD, Fribourg, Elveţia)

Read more!

Petite bibliographie sur l'islam

- Traité de soufisme : Les maîtres et les Etapes (Kalâbâdhî)
- Le Jardin des connaissants (An-Nawawî)
- L'éducation de l'âme (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- L'apaisement du coeur (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- L'alchimie du bonheur (Abû-Hâmid Al-Ghazâlî et Muhammad Marcelot)
- Erreur et Délivrance suivie de "Lettre au disciple" (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- Les Dix règles du Soufisme (Abû Hamîd Al-Ghazâlî et Muhammad Diakho)
- Sagesses Musulmanes - Le Livre des Prédispositions au Jour Dernier (Al-Hafidh Ibn Hajar Al-Asqalânî)
- La Purification des Coeurs (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- L'Accès au Mystère (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- Secret des Secrets (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- Enseignements Soufis (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- De l'Abandon de la Volonté Propre (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- Hikam - Paroles de Sagesse (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- La Clef de la Réalisation Spirituelle et l'Illumination des Âmes (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- La Couronnes de Fiançailles (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- Paroles Sublimes - L'exégèse des Sagesses d'Ibn 'Ata Allah As-Sakandarî (Saïd Ramadân Muhammad Al Bûtî)
- Al Hassan Al-Basrî - Sa Piété, Sa Sagesse, Sa Dévotion, Son Ascétisme et Ses Sermons (Ibn Al Jawzî)
- La Guérison de l'Âme - Les Maladies de l'Ame et Leurs Remèdes (Abû `Abd Ar-Rahmân As-Sulamî)
- Le Livre du Savoir et de la Sagesse (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Le Livre du Rappel Mutuel (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Les vies de l'homme (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Le livre des convenances du disciple : Le livre des convenances pour le cheminement spirituel du disciple (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Intégrité de l'islam : Recommandations pour une pratique religieuse parfaite (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Le Livre de l'aide (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Les Pensées Précieuses (Ibn Al Jawzî)
- Lettre à mon fils (Ibn Al Jawzî)
- Sagesses et Exhortations (Ibn Al Qayyim)
- Les méditations (Ibn Al Qayyim)
- Le Sentier des Itinérants (Ibn Al Qayyim)
- Le chemin vers Dieu (Ibn Al Qayyim)
- Le volume intitulé 'Ilm as-Suluk, ("la Science de Voyager dans la Voie de Dieu"), qui constitue en intégralité les 775 pages du volume 10 de Majma'un Al-Fatawa (Ibn Taymiyya).
- L'adoucisseur des cœurs (Ibn Qudama)
- Thérapie de l'âme (Khaled Bentounès)
- Le livre du dedans : Fîhi-mâ-fîhi (Rûmî et Eva Vitray-Meyerovitch)
- Mathnawî : La Quête de l'Absolu (Rûmî)
- Le Langage des oiseaux (Farîd al-Dîn Attâr)
- Le Tabernacle des Lumières (Abû Hamîd Al-Ghazâlî et Roger Deladrière)
- Le livre des haltes de Abd el-Kader (Jean Annestay, Bruno Etienne et AbdAllah Penot)
- Ecrits spirituels (de l'émir Abdel Qader et Michel Chodkiewicz)
- Poèmes métaphysiques (de l'émir Abdel Qader)
- De la mort à la résurrection de Ibn 'Arabî (Maurice Gloton)
- Al Ihyâ `Ulûm Al Dîn (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- Sagesse Celeste (Sheikh Ahmad Al `Alawî)
- Tadkirât Al Awliya - Le mémorial des saints (Farid Ud-Dîn Al `Attâr)
- La lucidité implacable (As-Sulâmî)
- Les deux traités de As-Suyûtî qui défendent le tasawwûf, "Ithaf al-Firqa bi-Rafwi al-Khirqa" dans al-Hawi lil-Fatawi et le traité "Ta’yid al- Haqiqat al-`Aliyya wa-Tashyid al-Tariqat al-Shadhiliyya " (Le soutien de la Haute Vérité et du raffermissement de la voie Shadhili)

Tous étaient des savants reconnus, généralement maîtres dans la spiritualité (ihsân - tasawwûf)

Read more!