Frithjof Schuon, Scriptura, anagogia şi arta sacră (fragment)

“Scriptura, anagogia şi arta derivă, la niveluri diferite, din Revelaţie. Scriptura este expresia directă a Cuvântului ceresc, şi anagogia este comentariul ei inspirat şi indispensabil; arta este limita extremă sau scoarţa materială a tradiţiei şi atinge prin asta, în virtutea legii conform căreia “extremele se ating”, ceea ce tradiţia are mai interior; şi ea este, deci, inseparabilă de inspiraţie. Anagogia vehiculează inteligenţa metafizică şi mistică, - pe lângă interpretarea pur legitimă – în vreme ce arta este suportul inteligenţei colective; ea este contingentă în măsura în care colectivitatea este ca atare. Cu alte cuvinte, Revelaţia scripturistică este însoţită de două curente secundare, dintre care unul este interior şi indispensabil contemplativului, în vreme ce altul este exterior şi indispensabil poporului; pentru înţelept, nu există comună măsură între comentariul Scripturii şi artă - de aceasta din urmă poate chiar să se lipsească, cu condiţia s-o înlocuiască cu vidul, sau cu natura virgină, şi nu cu o artă falsă – dar pentru tradiţia în ansamblu, arta asumă o importanţă aproape la fel de considerabilă ca şi exegeza, pentru că tradiţia nu se poate manifesta în afara formelor; sau şi mai mult, dacă elita are mai multă nevoie de exegeză decât de artă, poporul în schimb are mult mai multă nevoie de artă decât de doctrinele metafizice şi mistice; or elita depinde “fizic” de colectivitatea totală, deci are nevoie indirect de artă.” (Firthjof Schuon, Castes et Races)