Frithjof Schuon, Despre rase (fragment)

Se va fi înţeles, după tot ceea ce am expus, că întrebarea care se pune pentru noi nu este: “Care este moştenirea noastră rasială?” ci mai degrabă: “Ce facem noi cu această moştenire?” A vorbi despre o valoare rasială este, pentru un individ, cu totul lipsit de sens, căci existenţa Christului sau a doctrinei vedantine nu adaugă nicio valoare unui alb cu o natură mizerabilă, după cum nici barbaria unor triburi negre nu răpeşte nimic negrului cu suflet sfânt; iar cât priveşte valoarea efectivă, nu a unei rase, ci a unui atavism etnic, acolo este o problemă de “alchimie spirituală” şi nu de dogmatism ştiinţific sau rasist.

Dintr-un anumit punct de vedere, raţiunea metafizică a raselor este că nu pot să existe doar diferenţele calitative pe care le presupun castele; diferenţierea poate şi trebuie să se producă de asemenea “pe direcţie orizontală”, adică din punctul de vedere al modurilor, nu doar al esenţelor. Nu pot să existe doar diferenţele dintre lumină şi întuneric, trebuie şi diferenţele dintre culori. [...]

Dar să revenim, pentru a termina, la chestiunea rasială: diferenţele etnice, deşi oferă prea adesea motive iluzorii pentru ură, presupun mai degrabă motive de dragoste: vrem să spunem că rasele străine au ceva “complementar” în raport cu a noastră, fără să fie vorba, în principiu, despre o “lipsă” într-o parte sau alta. Cu certitudine ar fi lipsit de sens să iubeşti o rasă în ansamblul ei, sau să iubeşti un individ pentru că aparţine unei rase diferite de a ta, dar este evident că nu ar putea fi înţeleasă cutare frumuseţe rasială fără a înţelege, şi în consecinţă “a iubi” rasa care îi conferă substanţa, - după cum nu am putea iubi o femeie fără să iubim feminitatea, - şi aceasta este adevărat a fortiori pe planul sufletului: calităţile care fac vrednică de iubire o fiinţă omenească, fac în acelaşi timp admirabil geniul rasei sale. În ultimă instanţă, nu putem iubi decât Sinele, pentru că nu există nimic altceva care să fie vrednic de iubire în Univers; or omul unei rase diferite, admiţând că ne corespunde prin analogie sau prin complementaritate, este ca un aspect uitat al nostru şi, prin aceasta, o oglindă regăsită a lui Dumnezeu.” (Frithjof Schuon, Castes et Races)