Shankaracharya, Compendiul filozofiilor indiene (Sarva-Darsana-Siddhanta-Sangraha) - (note de lectura)

Aceasta fisa este realizata de catre Insurgiam.

Capitolul I – Introducere

In acest volum, ampla sinteza a scolilor filozofice indiene, Shankara desfasoara intreaga linie de gandire metafizica a subocontinentului indic. Inedit prin modul de structurare a continutului, acest compendiu avanseaza uneori in directia opusa celei dictate de firul cronologic al aparitiei respectivelor scoli, conturand - in fapt - traseul de la Profan la Sacru, de la deviatie la adevar, de la heterodoxism, la ortodoxism. Astfel, primele capitole trateaza pe larg doctrinele heterodoxe (nastika), incepand de la scoala Lokayata si continuand cu sistemul jainist al lui Arhata, precum si cu cele patru sisteme budiste. Acestea sunt privite cu uimitoare detasare chiar si atunci cand Shankara cauta sa le demoleze prin argumente teologice de factiune vedantina. In capitolele urmatoare, autorul prezinta sistemele ortodoxe (astika), cele aflate pe calea cea dreapta a Vedelor, o varietate de scoli ce culmineaza, la sfarsit in metafizica sistemului Vedanta, sistem al carui exponent de vaza este Shankara insusi. Astfel, se poate spune ca lucrarea de fata este un itinerar metafizic, pornind de la cea mai putin calitativa doctrina si trecand treptat, initiatoric, prin sisteme care dezvaluie noi si noi fatete ale cunoasterii, iar in cele din urma, drept diamant al teologiei indiene apare ideea sistemului ultim, final si absolut.




Capitolul II – Sistemul Lokayata (ateismul)

- doctrina Lokayata postuleaza ca realitatea ultima consta strict in cele patru elemente materiale, dincolo de ele neaflandu-se nimic; printr-un “empirism” filozofic, acest sistem sustine ca adevarat este doar ceea ce poate fi perceput in mod direct, nemijlocit, pe cale senzoriala, iar Sinele (atman) nu e altceva decat corpul propriu-zis;

- totodata, scoala Lokayata arata ca orice realitate transcendenta este falsa, iar orice element teist este doar o inventie, o minciuna ce indeparteaza omul de la adevaratele placeri de “aici si acum”; eliberarea ultima (moksha), sustinuta de sistemele religioasa, se traduce astfel prin moarte, fapt datorita caruia cei care o cauta si tanjesc dupa ea trebuie sa fie indubitabil “nebuni”;

Capitolul III – Sistemul lui Arhata (jainismul)

- opus sistemului Lokayata, cel jainist sustine ca fenomenele naturale izvorasc din firea predispusa, fireasca a lucrurilor si din nimic altceva;

- prescriptiile valorice senzoriale (i.e. placere/durere) nu pot constitui natura Sinelui (atman), fiind trecatoare, ci reprezinta doar rezultate ale sale pentru meritele sale anterioare si prezente;

- fiintele umane sunt de trei feluri: cele perfecte, cele telurice si cele care se chinuiesc in iad; daca primele ating perfectiunea prin sine, cele din al doilea plan o gasesc prin tehnici “samanice”, precum rostirea unor formule magice sau utilizarea unor plante cu caracteristici deosebite;

- eliberarea (moksha) se obtine prin renuntare, iar sclavia este determinata de ignoranta, ignoranta ce poate fi strapunsa prin cunoasterea profunda; totusi, aceasta stare de sclavie trebuie privita ca o rezultanta a actelor Sinelui din alte incarnari; in acest sens, sistemul jainist are in vedere ca alcatuirea din atomi ultimi ai corpului, fapt ce il pune in consonanta cu Sinele si cu meritele acestuia din diferitele incarnari la care a fost supus de-a lungul fluxului temporal;



Capitolul IV – Sistemele budiste

1. Sistemul Madhyamika

- sistem nihilist ce sustine ca nici macar constiinta-in-sine nu exista cu adevarat (*acest fapt nu implica in mod obligatoriu deductia gresita ca budismul neaga existenta Sinelui); totodata, in acest sistem principiul ultim nu este nici existent, nici non-existent, nici existent-si-non-existent, nici diferit de amandoua, ci in afara, in exteriorul tuturor acestor variante, el fiind “Nimic”, dincolo de tot si toate;



2. Sistemul Yogacara

- spre diferenta de sistemul precedent, acesta sustine independenta existenta a constiintei; ceea ce e revelat de natura intima a constiintei este, in fapt, indivizibil, iar numai pentru cel cu o intelegere confuza asupra fiintarii se gaseste o diferentiere cognitiva intre obiectul perceput, subiectul perceptiei si actul perceptiei insasi; unicitatea ultima a constiintei nu poate fi alterata de diversele moduri ale manifestarii sale, avand in vedere ca ea este o virtualitate totala ce poate primi infinite forme si modalitati, dar pastrandu-si in permanenta estenta unica, nemodificata si nemodificabila;



3. Sistemul Sautrantika

- exponentii acestui sistem aduc in prim-plan si realitatea obiectelor percepute, pe langa cea a constiintei insasi, cu mentiunea ca desi sunt existente si “reale”, acestea sunt doar niste forme manifestate ale constiintei;



4. Sistemul Vaibhashika

- adeptii acestei scoli filozofice sustin perceptia directa a obiectelor, iar nu materializarea constiintei in anumite forme;

- sintetizand, putem spune ca toate cele patru sisteme budiste impart “constiinta” in cognitie si non-cognitie; prima dintre notiuni este calea catre adevar, deci spre libertate, iar cea de-a doua reprezinta conditia individului cuprins de ignoranta, captiv in lanturile lumii fenomenale; astfel, dupa Buddha, eliberarea finala consta intr-un flux continuu de stari ale constiintei ce survine odata cu mantuirea individului de ignoranta;

- ideea unei divinitati unice, finale, transcendente si personale este respinsa, propovaduindu-se ca intelepciunea suprema, eliberarea totala se afla dincolo de existenta si non-existental, in afara oricaror categorii antagonice impuse de iluzia dualitatii; in acest sens, pentru sistemele budiste, divinitatea din Vede devine absurda, contrazicandu-se pe sine atunci cand pretinde ca e partea buna a raportului cosmic, dar totodata totalitatea, suma indivizibila a acestuia;



Capitolul V – Sistemul Vaiseshika

- sistem hindus ortodox, sistemul Vaiseshika se opune atat sistemului Lokayata, cat si celui jainist datorita ateismului pe care acestea il cuprind, ateism ce le plaseaza in opozitie cu autoritatea Vedelor; totodata, budistii si altii heterodocsi indepartati de la scrierile vedice sunt demni de admiratie, insa strict in cadrul sistemelor proprii; datorita caracterului heterodox (nastika) al invataturilor lor, ei nu pot fi considerati ca demni de a face parte din categoria sacra a brahminilor;

- pentru aderentii sistemului Vaiseshika, singurele oglindiri absolute ale adevarului ultim sunt Vedele, scripturile create de divinitatea universala a tuturor, caci doar aceasta este capabila de a oferi sufletelor individuale roadele faptelor lor in aceasta lume, roade care nu le pot fi date nici de catre ele insesi, nici de catre faptele lor, nici de catre “natura” manifestata (prakriti) si nici de catre timp;

- se poate afirma ca influenta dintre adeptii Vedelor si sustinatorii celorlalte sisteme a fost, in mod cert, unidirectionala, caci pastratorii cunoasterii absolute au fost doar inteleptii vedici, copiati si rastalmaciti de catre celelalte scoli filozofice;

- adeptii sistemului Vaiseshika considera ca beatitudinea eliberarii finale se naste din cunoasterea metafizica a celor sase categorii: substanta, calitatea, actiunea, generalitatea mai inalta si generalitatea mai scazuta, relatia intima intrinseca; atat Divinitatea, cat si sufletele individuale sunt cuprinse in aceste sase categorii (a caror cunoastere, intelegere si deosebire il conduce pe individ la eliberarea finala, la moksha), nuantate detaliat in continuare:

• substanta, element fundamental al lumii, are noua manifestari: pamantul, apa, lumina, aerul, eterul, spatiul, timpul, sufletul si mintea;
• calitatea, la randul ei, are douazeci si patru de moduri: sunet, pipait, gust, culoare, miros, conjunctie, rapiditate, numar, fluiditate, intipariri inconstiente, dimensiune, disjunctie, efort, placere, durere, dorinta, intelect, aversiune, pluralitate, intaietate, posterioritate, merit, vina, greutate;
• actiunea este privita ca fiind de cinci feluri: intinderea, contractia, aruncarea in inaltime, miscarea, aruncarea in jos;
• generalul are doua forme: universalul si particularul sau, altfel spus, generalitatea mai inalta si generalitatea mai scazuta; universalul este generalul exprimat prin existenta, in timp ce particularul e precum substantialitatea; diferentele dintre substante sunt, asadar din aceasta prisma, particularitati alcatuite si gasite in fiecare substanta;
• relatia intima intrinseca a substantei cu calitatea este definita prin inferenta;

- Sinele, prezent inauntrul tuturor substantelor, primeste doua forme: a sufletului individual si a sufletului absolut; primul dintre ele este propriu oamenilor, zeilor, si animalelor lipsite de ratiune, pe cand cel de-al doilea simbolizeaza Divinitatea totala;

- indeplinind obligatiile prescrise de Vede, Itihasa, Mahabharata, Purana, omul poate nazui spre eliberare, caci aceste scrieri reprezinta porunca Divinitatii; totodata, adaugand acestei indepliniri un devotament plin de iubire, adeptul poate multumi Divinitatea, care prin gratia ei ii poate conferi beatitudinea eliberarii finale; sustinatorii scolii Vaiseshika vad in beatitudine incetarea totala a activitatii sufletului, o topire amorfa si inerta a sufletului, stingerea oricarei activitati ce il caracteriza inainte de eliberare (moksha);



Capitolul VI – Sistemul Nyaya

- acest sistem este, de fapt, o scoala de logica avand ca scop folosirea rationamentelor logice pentru combaterea celor care denigreaza Vedele; astfel, Akshapada, intemeietorul scolii Nyaya, sustine ca eliberarea finala (moksha) pentru sufletele individuale este o rezultanta a cunoasterii celor saisprezece "topice": metodele de verificare, obiectul cunoasterii, concluzia stabilita, indoiala, telul, exemplul, demonstratia, premisa, rationamentul, discutia, controversa, sicana, falsitatea, pervertirea, auto-combaterea si combaterea finala;

- in cadrul sistem, pentru verificarea cunostintelor exista patru cai de verificare: perceptia, inferenta, comparatia si apelul la scriptura; referindu-se la prima dintre acestea, la perceptie, adeptii scolii Nyaya afirma ca ea este comuna oamenilor, in general, insa exista o categorie cu o perceptie diferita: yoginii; acestia au o viziune completa si profunda asupra Intregului, prin prisma gratiei divine; celelalte fiinte, cu o perceptie obisnuita, nu il pot concepe pe acesta nici macar cu mare efort;

- adeptii scolii Nyaya folosesc diverse rationamente pentru a dovedi adevarul celor cuprinse in Vede si celelalte texte sacre prin varii metode: silogismul, inferenta, eliminarea (precum in scoala Vaiseshika), comparatia, apelul la autoritatea Vedelor; toate acestea sunt utilizate pentru a submina fara nici un scrupul invataturile lui Buddha si ale altor eretici, fapt datorat ca dogmele propuse de acestia contravin caracterului ortodox al Vedelor, singurele in masura de a capta adevarul ultim;

- din punctul de vedere al sistemului Nyaya, cunoasterea adevarata este sprijinita de rationamentul logic, procedeu asociat cu trei metode dialectice: discutia, sicana si controversa; in cadrul celei dintai exista un raport ideatic ce nu vizeaza victoria sau infrangerea, ci aflarea adevarului, el fiind specific relatiei dintre maestru si discipol; in cadrul controversei si sicanei scopul este infrangerea adversarului fie prin procedeul pervertirii sensului, fie prin a-l acuza de auto-contrazicere si alte lipsuri ale argumentatiei; dintre acestea, procedeul pervertirii sensului are trei moduri: bazandu-se pe un al doilea sens al cuvintelor, pe semnificatia lor generala sau pe ambiguitatile de limbaj folosite de oponent;

- astfel, servindu-se chiar si de procedeul controversei si al sicanei, adeptul scolii Nyaya este dator sa apere Vedele si Adevarul lor indeniabil, spre multumirea Divinitatii; dupa realizarea acestei cerinte fundamentale, "de forma", el insusi este obligat sa indeplineasca, "de fond", cele prescrise de Vede si, actionand astfel impreuna cu practicarea neincetata a tehnicilor Yoga, va obtine moksha;

- totodata, ideea scolii Nyaya despre moksha este radical diferit de cea a scolii Vaiseshika; pe cand acestia din urma cauta o "mantuire" inerta, de "pietrificare", de incetare a actiunii sufletului, adeptii scolii Nyaya, animati de practica Yoga si devotament adorativ, doresc eliberarea sub forma beatitudinii eterne, a unui extaz transcendent;



Capitolul VII – Teoria lui Prabhakara

- discipol al lui Bhatta Kumarila, Prabhakara a postulat existenta a cinci categorii fundamentale: substanta, calitatea, actiunea, generalul si subordonarea; impreuna cu puterea, asemanarea si numarul, toate acestea au format cele opt tipuri distincte;

- conform acestei teorii, singura cale catre eliberarea finala (moksha) este cea prescrisa de Vede; nerespectand-o, fiinta umana se afunda si mai tare in sclavia lumii fenomenale; chintesenta a trairii spirituale, Vedele pot fi impartite in patru categorii: prescriptii (vidhi), discurs explicativ (arthavada), imnuri metrice (mantra) si nume (namadheyas);

- una dintre indatoririle de baza ale Upanishadelor, preluata de Prabhakara, este cunoasterea Sinelui (atman) autentic; diferit de intelect, de trup, de simturi, "atman penetreaza totul, fiind in acelasi timp neschimbator"; cunoasterea are, in acest sistem, intotdeauna o structura tripartita, fiind formata din: obiectul cunoasterii, subiectul agent al cunoasterii ca derivat din ideea de ego si cunoasterea insasi ca ceva de sine-statator;

- in teoria lui Prabhakara, punctul central il constituie invataturile adresate celor care decid sa traiasca atasati de fapta (karma); in viziunea sa, acestia nu trebuie perturbati sau opriti de la fapta (karma), caci - daca indeplinesc cele prescrise de scripturi - vor obtine in cele din urma binele maxim; in afara de acestia, mai exista cei care au renuntat intru totul la cele lumesti si la conditionarea de catre fapte (karma), iar pentru acestia calea ce trebuie urmata este esentialmente diferita;



Capitolul VIII – Sistemul lui Bhatta Kumarila

- incarnare a lui Kumara (zeu al razboiului), Bhatta a impus calea vedica, cea care fusese respinsa de catre ereticii budisti si ateisti; astfel, in sistemul acestui maestru, inteleptul a carui minte este purificata obtine beatitudinea eliberarii finale prin renuntarea la faptele interzise de scripturi sau cele care au ca scop obtinerea unor lucruri ravnite; cel care deviaza de la calea intelepciunii va suferi consecintele faptelor lui, progresiv si gradual, viata de viata, coborand cat mai jos in planurile existentei, pana la supliciul "iadului"; pentru a evita aceasta, inteleptul trebuie sa judece care ii sunt indatoririle si care ii sunt interdictiile, in conformitate cu normele scripturilor vedice; autoritatea acestora rezida in ele insesi, iar nu in perceptie sau alte criterii ale adevarului;
- Vedele cuprind patru tipuri distincte de teme: prescriptii (vidhi), discurs explicativ (arthavada), imnuri metrice (mantra) si nume (namadheyas); vidhi dezvaluie fie indatoririle, fie faptele interzise prin porunca Divinitatii; arthavada alcatuieste o parte auxiliara a normelor, fiind validata prin autoritatea insasi a normelor si indeplinind forta mijloacelor de cunoastere; mantra sunt constituenti ai faptelor care clarifica ce trebuie indeplinit; namadheyas sunt chiar numele propriu-zise ale sacrificiilor;

- pentru a darama legitimitatea conferita de catre Vede normelor prescrise si pentru a se prevala de acestea, budistii atenteaza la insasi valoarea scripturilor, formuland doua cai de atac: fie sustin ca Vedele nu poseda autoritate datorita faptului ca au caracteristicile limbajului comun, fie ca acestea sunt produsul mintii unor oameni nedemni de incredere si lipsiti de intelepciune; adeptii vedismului ortodox resping prima afirmatie ca fiind falsa, argumentand ca limbajul in care scripturile sunt redactate nu are nici o relevanta prin raportare la continutul lor, iar celei de-a doua afirmatii adeptii vedici ii raspund ca Vedele sunt in sine eterne, revelate de catre Divinitate si nu concepute propriu-zis de catre acei oameni, acest fapt facand astfel indiferenta calitatea persoanelor care au transpus material textul vedic;

- totusi, autoritatea deplina si ferma a Vedelor nu poate fi pur si simplu intemeiata prin afirmatia ca ele sunt creatia Divinitatii universale, avand in vedere ca insasi problema existentei Divinitatii este ridicata in cadrul acestei conexiuni; astfel, logic vorbind, fie Divinitatea exista a priori, este eterna si a creat Vedele, insa acestea isi pierd in acest mod caracterul etern, fiind create, fie insasi existenta Divinitatii este determinata a posteriori, in temeiul celor postulate de Vedele eterne, necreate; adeptii ortodocsi rezolva acest paradox aparent prin afirmarea ambelor postulatii, dar si prin negarea lor, demonstrand ca Vedele au autoritate prin ele insesi, nefiind necesara o transalatie de autoritate din partea Divinitatii;

- avand in vedere ca Vedele sunt unica sursa de prescriere a indatoririlor, se naste intrebarea cum de yoginii le percep si fara mijlocirea scripturilor; raspunsul rezida in insasi natura intima, esentialmente diferita a yoginilor de a interactiona cu lumea;

- din punct de vedere al doctrinei ortodoxe, numai fapta virtuoasa prescrisa de Vede duce la beatitudinea eliberarii finale; una dintre poruncile fundamentale, cuprinsa in scripturi, este "atman (Sinele) trebuie cunoscut"; aceasta porunca trebuie dusa la indeplinire prin faptele prescrise si practica tehnicii Yoga, iar, in cele din urma, Sinele individual (atman) va duce la cunoasterea nemijlocita a Sinelui absolut (Brahman); in acest sens se poate afirma ca Sinele-atman este diferentiat (ca suflet individual) si nediferentiat (ca identificare atman-Brahman); relatia dintre Sinele individual si cel absolut reflecta raportul dintre particular si general, caci existenta Sinelui absolut se impleteste cu existenta tuturor sufletelor individuale;

- eliberarea dorita se obtine prin venerarea Sinelui absolut si meditarea necontenita asupra lui, caci – in cele din urma – cunoasterea Sinelui echivaleaza cu eliberarea finala (moksha); in cadrul acesteia, adeptii iluminati vor resimti beatitudinea eterna in ciuda lipsei trairilor senzoriale, descatusandu-se de atasamentul pentru obiectele simturilor si intrand "in starea din care nu mai exista intoarcere";


Capitolul IX – Sistemul scolii Sankhya – I – factiunea Kapila

- sistem ortodox, sistemul Sankhya cuprinde la randul sau doua scoli: cea "ateista" a lui Kapila si cea "teista" a lui Patanjali; dintre acestia, Kapila, incarnare a lui Vasudeva, sustine faptul ca eliberarea finala (moksha) se obtine prin stricta cunoastere metafizica, in timp ce Patanjali, incarnare a lui Ananta, sustine ca eliberarea survine prin practicarea Yoga; totusi, chiar si pentru yogini este necesara obtinerea cunoasterii metafizice, in vederea eliberarii finale;

- invataturile sistemului Sankhya se regasesc in toate scrierile sacre, fie ca este vorba de Vede sau de Smriti, Itihasa, Purana, Mahabharata ori de scrierile Sivaite; conform tuturor acestora, cunoasterea lui Purusha (sufletul individual) se realizeaza prin diferentierea dintre ceea ce se arata si ceea ce nu se arata, intre cele vazute si cele nevazute, in hiatusul dintre manifestat si nemanifestat;

- cunoasterea principiilor ultime, pe cale metafizica, echivaleaza cu incetarea celor trei suferinte la care este supusa fiinta umana: adhyatmika (durerea mentala si unele boli), adhibautika (cauzata de viermi si alte creaturi), adhidaivika (cauzata de soare, ploaie, vant, etc.); cunoscandu-l pe Atman-Purusha, toate acestea inceteaza in chip absolut; totusi, din punctul de vedere al lui Kapila, individul care sustine ca s-a eliberat de suferinta in alt mod decat prin cunoasterea principilor ultime este supus decadentei si trebuie indemnat sa revina pe calea cunoasterii, caci doar aceasta este capabila sa il conduca spre moksha; celelalte mijloace care duc la viziuni ale paradisului (ierburi magice, ierburi medicinale, sacrificiile etc.) tin de domeniul celor trei calitati si nu de cel al eliberarii ultime;

- cunoasterea Sinelui apare la acela care a ajuns sa inteleaga cele douazeci si cinci de principii si pe care odata ce le-a realizat, poate trai in orice stare a vietii doreste: "Nu conteaza daca avem de-a face cu o persoana cu parul incalcit, cu capul ras sau cu carlionti – acea persoana (* care a cunoscut principiile) va obtine eliberarea finala"; cele douazeci si cinci de principii fundamentale care alcatuiesc lumea sunt: purusha (sufletul individual), prakriti (natura primordiala), mahat (marele principiu al intelectului), principiul ego-ului, sunetul, atingerea, culoarea, gustul, mirosul; urecehea, pielea, ochiul, limba, nasul; vorbirea, mainile, picioarele, anusul, organul reproductiv, manas (facultatea mentala); pamantul, apa, lumina, aerul si akasha (eterul);

- prakriti (natura primordiala, manifestata) este cauza oricarui obiect al lumii, acesta nefiind altceva decat efectul ei; prakriti este etern, unic si nu poseda inteligenta antropomorfica, fiind exclusa astfel orice posibilitate de a "fetisiza" natura primordiala; sub influenta celor trei calitati ale lui prakriti, atman cel pasiv devine agent activ al creatiei; prin asocierea lor complementara, a lui prakriti cel lipsit de constiinta cu atman posesor al constiintei se realizeaza manifestarea intregii lumi, iar "colaborarea" lor "este asemeni asocierii dintre un schiop si un orb, in vederea ajutorului reciproc";

- cele trei calitati (sattva, rajas si tamas) sunt echilibrate de prakriti, in prakriti; sattva (calitatea luminozitatii) este cea care produce placerea, linistea, modestia, usurinta trupului, curajul, marinimia, iluminarea cunoasterii s.a.; rajas (calitatea pasiunii) produce lacomia, egoismul, laudarosenia, mania, chinul, cearta, atractia pentru treburile lumesti s.a.; tamas (calitatea intunericului) produce ispita pacatului, prostia, lenevia, ignoranta s.a.;

- mahat (marele principiu al intelectului) se naste din prakriti si da nastere, la randul sau, principiului ego-ului; din acesta iau nastere cele cinci principii rudimentare din care se produc organele si simturile lor aferente, precum si cele cinci elemente naturale;

- producerea principiilor naturii este de trei feluri, in conformitate cu cele trei calitati care le faciliteaza manifestarea; astfel, in primul rand, au aparut lucrurile avand natura calitatii sattva, lucruri din care s-au nascut organele de simt si simturile aferente lor; apoi, au aparut cele avand natura calitatii rajas, producatoare ale organelor de actiune (si manas) si ale actiunilor lor; din celelalte, cu ajutorul calitatii tamas s-au nascut cele cinci elemente naturale;

- la vremea disolutiei universale, sufletele individuale vor fi reabsorbite in prakriti, dupa ce – in prealabil – ele vor fi devenit corpuri subtile; avand in vedere acest fapt, se poate afirma ca, si in momentul actual, intreaga lume exista in prakriti intr-o forma subtila, devenita explicita si manifestata prin actul creatie; pentru Kapila, existenta – ca modalitate a Fiintei – nu deriva din non-existenta, ci ea este doar o forma modificata, iterata in mod diferit a ceea ce deja avea existenta;

- porunca de a-l cunoaste pe atman are menirea de a-l desprinde pe individ de treburile lumesti si de viata activa, tributara faptei (karma); desi unele indatoriri sunt prescrise de Vede (de pilda sacrificiile), acestea nu conduc prin ele insesi la eliberare, caci vizeaza obtinerea unor finalitati si ducand astfel la o viata activa; totusi, daca – prin absurd – acestea reusesc sa ghideze individul catre moksha, inseamna ca la nivel esential ele au fost transformate si percepute ca fiind ceva cu totul diferit; intr-adevar, indatoririle respectate ce duc la viata activa pot inalta fiinta umana, insa aceasta ascensiune are loc tot in cadrul captivitatii din samsara;


Capitolul X – Sistemul scolii Sankhya – II – factiunea Patanjali

- Patanjali, incarnarea lui Ananta, a intemeiat doctrina teista a scolii Sankhya; din punctul sau de vedere, cel care cunoaste cele douazeci si cinci de principii si pe Purusha-Dumnezeu, cel aflat dincolo de prakriti, poate atince perfectiunea in Yoga si nu doar in simpla cognitie, precum postula Kapila;

- pentru Patanjali, doar Yoga il poate ajuta pe cunoscatorul celor douazeci si cinci de principii sa isi purifice fiinta de intinarea provocata de inlantuirea materiala; chiar daca individul s-a eliberat de atasamentul fata de cele lumesti, sub influenta celor dezvaluite de maestrul sau, Yoga este absolut necesara pentru a elimina si aceste ultime urme ale intinarii; cele cinci nenorociri aferente intinarilor sunt: ignoranta, pofta, aversiunea, egoismul si atasamentul plin de neliniste; dintre acestea, ignoranta este cea mai profunda, fiind totodata cauza inerenta a tuturor: "Ea reprezinta supra-impozitia ideii Sinelui asupra unui corp care este de sine";

- corpul e alcatuit din cele cinci elemente ale naturii, insa singurul sau stapan este Sinele; dupa ce ignoranta, pofta si aversiunea sunt inlaturate, cel doritor de eliberarea finala trebuie sa practice Yoga; aceasta se defineste ca fiind stapanirea de sine a sufletului, nascuta din suprimarea gandirii, element perturbator al vietii; conduita care indeamna si duce la Yoga este penitenta, repetitia tacuta a mantrelor si adoratia fara margini a Divinitatii, situata dincolo de toate perturbatiile, roadele karmei etc.; fiind nelimitata de timp sau sau spatiu, Divinitatea-Brahman ii este superioara si transcendenta lui Brahma si celorlalti zei, iar repetitia tacuta a silabei sacre "Om" da nastere intelegerii a tot ceea ce e denotat prin ea;

- prin practica indelungata Yoga, mintea inteleptului yogin se purifica, devenind astfel capabila de a percepe deopotriva si identic lucrurile situate in opozitie, aparent contrarii; partile constitutive ale aceste practici sunt opt: auto-controlul interior, regulile comportamentului exterior, pozitionarea corpului, controlul respiratiei, indepartarea simturilor de obiectele exterioare; concentrarea atentiei, meditatia, realizarea Sinelui; ultimele trei dintre acestea – dharana (concentrarea atentiei), dhyana (meditatia) si samadhi (realizarea Sinelui) – sunt reunite generic sub titulatura de "samyama"; practicarea acesteia duce la intelegerea totala, iar per ansamblu este mai importanta decat primele cinci parti ale practicii si, la randul ei, mai importanta decat toate acestea este starea de samadhi;

- cel care isi orienteaza fiinta spre exterior este supus trecerii timpului, energia lui curgand prin canalele ida si pingala, primul trecand prin nara dreapta, iar cel de-al doilea prin nara stanga; cel care isi orienteaza fiinta spre interior este eliberat de trecerea timpului, cu ajutorul canalului sushumna (de la baza craniului); din punct de vedere simbolic, ida este calea Lunii, iar pingala este calea Soarelui, iar sushumna apare ca o cale a eliberarii ultime, dincolo de ele, interioara; cunoscatorul acestor canale (nadi) nu trebuie sa le perceapa ca fiind altceva decat simple cai prin care energia vitala (prana) se deplaseaza; practicand samyama in legatura cu acestea, yoginul devine – in fapt – cunoscatorul deplin al tuturor lucrurilor;

- practicarea neintrerupta a Yoga duce la incetarea captivitatii in samsara, la eliberarea finala a sufletului (moksha), facilitata prin dobandirea celor opt puteri mistice conferite de practicarea tehnicii Yoga: anima (puterea de a deveni extrem de mic), laghima (puterea de a deveni extrem de usor), mahima (puterea de a deveni extrem de mare), prapti (puterea de a ajunge la lucrurile din orice loc sau plan), isata (suveranitatea), prakamya (vointa irezistibila), isitva (autoritatea), reasitva ( puterea de a deveni stapan peste lucrurile care confera omului tot ce ar putea dori);


Capitolul XI – Sistemul lui Vyasa

- sistemul vedic explica de catre Vyasa in Mahabharata este o derivatie a sistemului Sankhya; din punctul sau de vedere, lumea este alcatuita din purusha si prakriti, dintre care superior este primul, captiv intr-un invelis constituit din elementele primordiale; aceste elemente sunt elemente in stare subtila si corespund din punct de vedere al trasaturilor lor esentiale celor trei calitati inerente lumii; astfel, sclavia unui om fata de materie reprezinta, in fapt, dominarea acestuia de catre calitati, pe cand eliberarea lui provine tocmai din cunoasterea si diferentierea acestora; in functie de natura calitatii cu care este corelat, atman este ori in stadiul sau cel mai bun (corelat cu sattva), ori intr- unul mediu (corelat cu rajas), ori in cel mai decazut (corelat cu tamas);

- cand corespunde calitatii sattva, atman este simbolizat de apa, de culoarea alb; cand corespunde calitatii rajas, el este simbolizat de foc, de culoarea rosu; iar atunci cand corespunde calitatii tamas, el este simbolizat de vant, de culoarea negru; in functie de acestea, de corelarea lui atman cu o calitate subtila, fiintele umane insesi rezida in anumite stari si conditii;

- la fel ca in orice alta parte a lumii materiale, in corpul uman exista parti constitutive apartinand fiecarui element primordial; atunci cand aceste parti constitutive ale trupului sunt sunt organizate, in echilibru, fiinta umana poate avea constiinta si, numai prin intermediul lor, poate creste si se poate dezvolta;

- zeul Vishnu, avand patru forme de manifestare, a creat lumea in patru moduri carora le corespund si cele patru case ale oranduirii vedice: brahmin, kshattriya, vaisya si sudra; prima este reprezentata de culoarea alb, cea de-a doua de rosu, cea de-a treia de galben, iar cea din urma de negru; totusi, inteleptul Vyasa a considerat ca in fiecare casta determinata de nastere exista cele patru caste, la nivel individual, avand in vedere ca simpla genealogie, fara fapte si calitati, nu ii confera individului indrituirea deplina la apartenenta in acea casta;

- referindu-se la cele trei calitati, Vishnu a facut distinctia intre indatorirea fiecarui, fie ca este vorba de zei, de spirite (daitya) sau de demoni (rakshasa), oferindu-le beatitudinea finala tuturor acestora daca actioneaza in virtutea indatoririlor corespunzatoare calitatilor cu care aceste entitati sunt corelate; sub influenta atributelor rajas, sattva si tamas, Vishnu cel unic actioneaza intreit sub forma lui Brahma, Vishnu (cel particularizat) sau Shiva, indeplinind intreita opera, opera de creatie, opera mentinere si opera de distrugere a lumii;

- indiferent de categoria in care se naste o fiinta, ea trebuie sa isi urmeze calea specifica, indatoririle determinate de calitatea careia ii corespunde, obtinand astfel beatitudinea; asadar, cei inzestrati cu calitatea sattva vor inchina sacrifciile lor lui Vishnu, cei cu calitatea rajas lui Brahma, iar cei cu calitatea tamas il vor preamari pe Shiva prin sacrificii; Vishnu cel unic, aflat dincolo de aceste trei manifestari, va acorda eliberarea finala celor care pasesc pe propria cale, indeplinind indatoririle specifice; astfel, el va darui, ca Divinitate absoluta, unica si transcendenta, beatitudinea eterna tuturor categoriilor de fiinte, fie ca ele sunt Zei, demoni asura si rakshasa ori spirite, beatitudine conferita in moduri concordante cu cele trei calitati corelative;


Capitolul XII – Sistemul Vedanta

- cunoasterea lui Brahman poate aparea doar in cazul fiintelor intelepte, capabile de a-l percepe, fiinte aflate deja in posesia facultatii de a realiza distinctia intre etern si efemer, fiinte eliberate de sclavia simturilor si a dorintei de a se bucura de roadele faptelor lor atat in aceasta lume, cat si in cea de dincolo;

- un punct cheie in obtinerea cunoasterii lui Brahman il joaca intelegerea unor dictoane, aparent neinsemnate, precum "Tu esti acela"; totusi, acesta ascunde un inteles deosebit de profund, avand in vedere ca "tu" desemneaza calitatea, esenta de stapan absolut, iar "acela" simbolizeaza fiinta concreta in care atman rezida (om, animal sau zeu), in timp ce "esti" joaca rolul de element de legatura ce face posibila realizarea conexiunii intre "tu" si "acela";

- desi enuntul "Tu esti acela" nu prescrie o conduita, o actiune, toate conduitele ce duc la cunoasterea lui Brahman sunt cuprinse in acesta; astfel, prescriptia upanisadica "Sinele trebuie cunoscut" stipuleaza ca indatorire finala cunoasterea nemijlocita a lui Brahman, deci la realizarea implicita a intelegerii lui "Tu esti acela";

- avand in vedere insemnatatea cruciala pe care astfel de enunturi-invataturi o au pentru adept, se poate desprinde ideea ca individul are neaparata nevoie de un maestru spiritual in lupta sa pentru cunoastere; chiar daca, prin savarsirea faptelor prescrise, mintea invatacelului se intoarce spre interior, se desprinde de lumea fenomenala, cunoasterea nu a fost inca dobandita; aici se observa necesitatea unui maestru care, prin fraze specifice si alte invataturi, ii confera cunoasterea ultima a lui Brahman; pana la primirea acestor invataturi-cheie, mintea adeptului este doar pregatita pentru cunoastere, ca urmare a intoarcerii spre interior, insa cunoasterea propriu-zisa este obtinuta doar prin mijlocirea maestrului;

- Sinele se va arata doar celui ce beneficiaza de bunavointa invatatorului sau spiritual; odata cu viziunea Sinelui, intreaga iluzie a Universului creat se stinge pentru individul iluminat de cunoastere; acest Univers, aparent, este alcatuit din cele cinci elemente si are drept cauza ignoranta (avidya) ce invaluie Sinele, Univers care nu este altceva decat o aparitie iluzorie in cadrul lui Brahman, aparitie ce se stinge in momentul contemplarii Sinelui;

- din atman izvoraste elementul akasha (eterul), din acesta ia nastere aerul, din aer isi trage originea focul, din foc provine apa, iar din apa se naste pamantul; din aceste elemente primordiale se nasc ulterior toate fiintele si, indiferent de faptul ca acestea sunt oameni, zei sau animale, ele reprezinta doar varietati ale fiintelor create, fiecare pe o treapta diferita a existentei, in functie de virtutea ce insoteste sau nu karma fiecareia;

- Sinele-atman este diferit, in esenta sa, de cele cinci invelisuri, de transformarile ce tin de conditia lucrurilor create, precum si de cele sase tipuri de slabiciune; el este diferit de corp, de simturi, de minte, de intelect, de suflul vital si de principiul egoului; el este mereu unul si acelasi, in toate corpurile si este cu neputinta de transformat sau modificat; el este etern si nu indeplineste propriu-zis actiuni, fiind iluminat prin el insusi si atotpatrunzator; el are aceeasi natura cu Brahman si este lipsit, in sine, de atribute;

- avand in vedere prezenta sa in interiorul limitelor impuse de natura creata a Universului, atman cel influentat de karma rataceste in corpurile fiintelor materiale; prin mijlocirea unor principii, el interactioneaza cu materialitatea propriu-zisa, putand prin faptele savarsite si calea aleasa in lumea concreta fie sa coboare in infern, fie sa redevina una cu Brahman, ci starea sa de puritate primordiala, transcendenta fata de Universul creat;

- paradoxal, chiar intrupat, Sinele este unul singur si absolut, in posesia celor trei lumi create de el; fiind invelit de ignoranta (avidya), cea care face posibila creatia Universului manifestat, Sinele este capabil de diferentieri in intrupare, diferentieri pe care le transcende depasind cele cinci stari ale manifestari si redevenind una cu Brahman;

- "Sinele trebuie cunoscut prin El insusi, pentru ca nu poate fi inteles altfel. El este astfel incat trece dincolo de vorbire si de gand"; avand in vedere ca atman-purusha reprezinta beatitudinea, iar prakriti ingnoranta, cunoasterea este de doua feluri: interioara –ducand la beatitudine- si exterioara –acoperind domeniul creatiei, al lumii fenomenale-; izvorata din atasarea ignorantei (avidya) la atman, lumea creata e formata din cele cinci elemente primordiale, elemente care sunt transformari ale ignorantei alipite de Sine; la randul lor, cele cinci elemente au dat nastere celor cinci instrumente ale Sinelui, prin care el interactioneaza cu fenomenalul: manas, intelectul, principiul egoului, mintea si notiunea de a fi subiect al cunoasterii;

- asadar, adeptul cautand iluminarea trebuie sa parcurga in sens invers pasii creatiei, din exterior spre interior, trecand prin fiecare element al lumii, prin fiecare invelis al Sinelui, pana ce se va lepada de ignoranta ce s-a atasat lui atman, iar cunoscandu-l nemijlocit pe acesta, fara participarea disruptiva a ignorantei nascatoare de fenomenal, creatia va fi anihilata, iar deviza "tu esti acela" isi va indeplini in mod absolut sensul; atman descoperit si cunoscut va (re)deveni Brahman, iar identificarea va fi totala, adeptul gasindu-si eliberarea in eternitate, dincolo de creatie ori manifestari, dincolo de zidul ignorantei (avidya) datorita careia ia nastere intregul Univers, iar Sinele coboara in trupurile create ale fiintelor.