Şeic al-Dabbagh, Capitolul VII. Comentariile Şeicului relative la anumite cuvinte enigmatice ale maeştrilor (Cuvintele de aur)

Dintre comentariile Şeicului, lămurirea câtorva termeni din rugăciunea maestrului nostru 'Abd al-Salâm ibn Mashîsh:

Doamne, roagă-te pentru cel de la care provin secretele spirituale.

Zice: „Când Dumnezeu Cel Înalt a vrut să facă să apară binecuvântările pământului şi secretele sale, ca şi ceea ce există pe el - izvoare, fântâni, râuri, pomi, fructe şi flori -, a trimis trei grupuri a câte şaptezeci de mii de îngeri fiecare. Primul grup recita numele Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) - prin nume vreau să spun numele elevat; al doilea grup de şaptezeci de mii de îngeri lăuda proximitatea sa de Dumnezeu şi, în sfârşit, al treilea grup de şaptezeci de mii de îngeri se rugau pentru el [Profet] (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa). Lumina Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) însoţeşte cele trei grupuri şi, prin binecuvântarea legată de rostirea numelui său (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), fiinţele au ajuns să existe. Ele l-au rostit asupra pământului şi acesta s-a stabilizat; asupra cerurilor şi acestea s-au despărţit; asupra articulaţiilor trupurilor fiilor lui Adam şi acestea s-au mlădiat cu voia lui Dumnezeu Cel Înalt; asupra locului în care sunt ochii, şi aceştia s-au deschis datorită luminilor care se află acolo. […] Fără de Profet (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), n-ar exista diferenţă de rang între oamenii din paradis şi cei din iad, ci ar avea toţi acelaşi rang. […] Diferenţa dintre ranguri şi diversitatea lor înseamnă că secretele spirituale derivă de la el (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) şi Dumnezeu este mai Cunoscător. […] Toate secretele profeţilor, ale sfinţilor şi ale altor aleşi decurg din secretul domnului nostru Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa). El are două secrete: primul este cel al viziunii, dăruit prin graţia lui Dumnezeu, iar celălalt derivă din primul şi este dobândit. Să presupunem că viziunea este comparabilă cu aptitudinile diverşilor artizani care au lucrat la fabricarea unei ţesături şi să presupunem că deţinătorul secretului poate fi comparat cu cel care a băut această ţesătură. Dacă bea firul de mătase confecţionat de specialistul în acest domeniu, Dumnezeu Cel Înalt îi dăruieşte arta fabricării firelor de mătase şi tot ce ţine de aceasta. Dacă bea firul confecţionat de ţesător, Dumnezeu Cel Înalt îi dăruieşte arta ţesutului şi tot ce ţine de aceasta şi aşa mai departe până ce treci în revistă ansamblul artelor şi meseriilor, pe cele pe care le cunoaştem şi pe cele pe care încă nu le cunoaştem. […] Trupul Profetului pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) conţine tot ce este necesar unei asemenea viziuni şi este răsplătit cu mulţimea secretelor sale, precum mizericordia faţă de creaturi, iubirea lor, iertarea lor, toleranţa şi clemenţa faţă de ele şi cu invocaţiile pentru binele lor, poate că Dumnezeu Cel Înalt le va întări credinţa în El. Aceasta este invocaţia pe care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) o spunea pentru Abî Bakr al-Siddîq. Oamenii din ziua de astăzi nu cunosc valoarea acestei rugăciuni. […] Dacă luăm cazul îngerilor, al altor profeţi şi sfinţi, vom găsi că în ei sunt împărţite câteva calităţi care se găsesc în nobilul trup al Profetului, ştiindu-se că sursa acestor calităţi nu este decât inundarea care le-a parvenit de la el, la fel cum şi secretele spirituale care se găsesc în propriul lor trup au derivat de la el (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa). […] Dacă n-ar fi sângele şi ceea ce le este predestinat, această realitate s-ar manifesta în lumea aceasta.”

Zic: „De ce împiedică sângele cunoaşterea Adevărului?”

Şeicul zice: „Pentru că atrage trupul spre originea sa terestră şi îl face să aspire spre lucrurile vremelnice, iar el doreşte atunci să obţină case, câmpuri, să strângă bani şi alte lucruri. Îl face să tindă spre acestea în fiecare clipă şi chiar asta reprezintă lipsa de atenţie faţă de Cel Înalt şi vălul în privinţa Sa. Dacă n-ar fi sângele acesta, trupul nu s-ar întoarce spre niciunul din lucrurile care sunt prin natura lor trecătoare.”

Din care ţâşnesc luminile

Spune: „Primul lucru pe care l-a creat Dumnezeu Cel Înalt este lumina domnului nostru Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa). Pornind de la această lumină a creat Condeiul, cele şaptezeci de văluri şi îngerii lor. A creat apoi Masa şi, înainte de desăvârşirea ei, a creat Tronul, spiritele, Paradisul şi Istmul. […] Fiecare element al aceste creaţii este inundat de lumina Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa).

În ceea ce priveşte deosebirea dintre inundarea acestei nobile comunităţi şi aceea a altor comunităţi, ea constă în faptul că prima a fost străbătută de lumina binecuvântată după ce aceasta a pătruns în trupul binecuvântat al Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) şi că acesta a cunoscut o perfecţiune de nedescris şi de nesuportat, fiindcă lumina binecuvântată a cuprins secretul Spiritului său şi secretul trupului său curat (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), cum nu este cazul altor comunităţi: lumina din inundarea lor a cuprins numai secretul Spiritului. Acesta este motivul pentru care credincioşii acestei nobile comunităţi sunt desăvârşiţi, corecţi şi cumpătaţi, de aceea ea a fost […] cea mai bună comunitate creată pentru oameni. […] Domnul nostru Isus a băut din lumina binecuvântată şi a cunoscut staţiunea stranietăţii (ghurba) în care cel care se găseşte în ea este constrâns la preumblări şi deplasări. Domnul nostru Abraham a băut din lumina binecuvântată şi a cunoscut staţiunea mizericordiei şi a umilinţei, însoţite de viziunea desăvârşită, astfel încât dacă vorbea cu cineva, o făcea cu blândeţe şi cu multă modestie; interlocutorul său credea că manifestă modestie faţă de el, când el era modest faţă de Dumnezeu în virtutea forţei viziunii sale. Domnul nostru Moise a băut din lumina binecuvântată şi a cunoscut staţiunea viziunii Adevărului în harurile Sale, binefacerile Sale şi darurile Sale nenumărate. Şi este la fel cu toţi profeţii şi cu îngerii binecuvântaţi şi Dumnezeu este mai Cunoscător. […] În ceea ce-i priveşte pe credincioşii obişnuiţi, ei au trupuri de lut şi spirite luminoase, iar trupurile lor au un fel de venă din această lumină care se găseşte la sfinţi şi la profeţi.”

Zic: „Care este proporţia acestor lumini în raport cu aceea a domnului nostru Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) şi cum se aprovizionează ele de la lumina sa?”

Ca răspuns, Şeicul a dat un exemplu familiar, aşa cum îi era obiceiul. Zice: „Ca cineva care a înfometat un timp o haită de pisici până în momentul în care au început să tânjească după hrană şi care le-a aruncat după aceea o pâine, pe care ele au început s-o devoreze fără ca aceasta să scadă măcar cu o firimitură. Aşa este şi cu lumina Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), din care lumile se aprovizionează fără ca ea să scadă fiindcă Adevărul nu încetează să le alimenteze din abundenţă. Această suplimentare nu se vede pentru că ea este interioară, nu este niciodată vizibilă, la fel cum nu se observă nici diminuarea ei. Din această nobilă lumină se hrănesc îngerii, profeţii, sfinţii şi credincioşii, iar esenţa acestei hrăniri variază în funcţie de fiecare dintre ei, şi Dumnezeu este mai Cunoscător.”

În care se sublimează adevărurile

„Adevărurile desemnează aici secretele Adevărului Cel Înalt, secrete pe care le-a răspândit în creaţia Sa şi care sunt în număr de trei sute şaizeci şi şase. Ele s-au manifestat în creaturile însufleţite după voia Adevărului şi s-au manifestat în lucrurile neînsufleţite şi în mulţimea creaturilor. […] În vegetale, de exemplu, există un secret: utilitatea, care este unul dintre adevărurile Adevărului. […] În pământ, de pildă, există secretul prin care rodeşte ceea ce se află în el şi acesta este unul dintre adevărurile Adevărului. […] La oamenii viziunii, de exemplu, se află unul dintre secretele care fac ca ei să nu fie neatenţi la El nici măcar cât ai clipi din ochi; în acest fel Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) s-a ridicat la un nivel incomparabil […] La cei autentici există un secret al Adevărului care este veridicitatea în care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) s-a ridicat la un nivel incomparabil. La oamenii dezvăluirii există un secret al Adevărului care este cunoaşterea Adevărului în esenţa Sa şi în acesta Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) s-a ridicat la un nivel incomparabil.”

Şi în care au fost depuse ştiinţele lui Adam

„Ştiinţele lui Adam desemnează numele pe care Adam le-a primit prin iniţiere şi la care face aluzie următoarea spusă a Celui Înalt: «El l-a învăţat pe Adam toate numele făpturilor» (Cor 2-31).

Ceea ce este desemnat aici prin nume, se referă la numele ascendente, nu la numele descendente. Fiecare creatură are un nume ascendent şi un nume descendent. Numele descendent se referă la denumirea generală, iar numele ascendent denotă originea creaturii numite, din ce este alcătuită şi ce utilitate are. De exemplu, la ce foloseşte hârleţul? Cum l-a făurit fierarul? Astfel, prin simpla ascultare a numelui hârleţului, aceste ştiinţe şi cunoştinţe care se află în legătură cu acesta, se fac cunoscute. La fel se întâmplă cu fiecare creatură. Ceea ce este desemnat prin spusa Celui Înalt: «toate numele», sunt numele accesibile lui Adam şi de care au nevoie toţi oamenii sau cu care au legătură. Ele privesc fiecare creatură de sub Tron şi până la cele care se află sub pământ; aici intră paradisul, iadul, cele şapte ceruri şi ce se află în ele, ce se află între ele, ce se află între cer şi pământ şi ceea ce se află pe pământ – câmpii, deşerturi, ape curgătoare, oceane şi copaci. Despre fiecare creatură din aceste locuri, însufleţită sau neînsufleţită, Adam cunoaşte prin intermediul numelui ei aceste trei lucruri: originea sa, utilitatea sa şi felul în care este aşezată. Prin numele paradisului cunoaşte începând de la ce a fost creat, de ce anume, ordinea nivelelor sale, tot ce se află în el ca hurii, numărul locuitorilor săi după Ziua Judecăţii. Prin numele „iad” cunoaşte aceleaşi lucruri; prin cuvântul „cer” – aceleaşi lucruri şi de ce primul cer a fost aşezat acolo unde se găseşte, la fel pentru al doilea cer şi aşa mai departe pentru fiecare cer. Cunoaşte, prin intermediul cuvântului „îngeri”, începând de la ce au fost creaţi, de ce anume, felul în care au fost creaţi, ordinea rangurilor lor, în virtutea a ce un anumit înger a meritat o anumită staţiune iar un altul – o altă staţiune şi aşa mai departe pentru fiecare înger, de la Tron şi până sub pământ. Astfel sunt ştiinţele lui Adam şi ale descendenţilor săi dintre profeţi şi sfinţii desăvârşiţi. Menţiunea a fost făcută de Adam în mod special fiindcă este primul care a avut cunoştinţă de aceste ştiinţe, iar aceia dintre copiii săi care le-au învăţat, le-au învăţat de la el. Nu s-a spus că Adam este singurul care le cunoaşte.”

Grădinile lumilor celeste

„Grădinile, în acest caz, desemnează frumuseţile lumilor celeste. Prin lumea superioară vrea să spună Masa Păstrată, Condeiul, Istmul şi partea din Tron de deasupra acestora, fiindcă pe Masa Păstrată este înscris numele Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), precum şi numele profeţilor şi ale sfinţilor, ale servitorilor merituoşi ai lui Dumnezeu şi ale tuturor credincioşilor. În literele din Masa Păstrată strălucesc luminile care se manifestă, în funcţie de diversitatea staţiunilor, celor care poartă numele lângă Dumnezeu. Luminile Mesei Păstrate care au legătură cu literele diferă la infinit şi la fel se întâmplă cu luminile care emană din Condei - şi ele sunt foarte diferite. Cât despre Istm, nimeni nu este în stare să numere culorile luminilor care emană din acesta, sunt luminile spiritelor profeţilor, ale sfinţilor, ale servitorilor merituoşi ai lui Dumnezeu şi ale tuturor credincioşilor. La fel şi cu luminile Tronului, răspândirea lor diferă în funcţie de deosebirea dintre lăcaşurile locuitorilor paradisului, fiecare lăcaş al paradisului are o lumină care îi este specifică iar în Tron străluceşte lumina fiecărui locaş, astfel că luminile sale sunt diferite.”

Deoarece fără mediator, tot ce depinde de el ar dispărea

„Mediatorul, în acest caz, este Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa); el ['Abd al-Salâm ibn Mashîsh] l-a denumit mediator ca urmare a existenţei lucrurilor pentru el (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), el fiind mediatorul lor suprem. Prin «tot ce depinde de el» este desemnat tot ce nu este el (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa).”

O rugăciune care Ţi se potriveşte

„Adică una potrivită cu măreţia Ta şi cu supremaţia Ta.”

De la Tine

„Venind de la Tine, nu de la mine la el, adică [o rugăciune] care se încheie la el.”

Doamne, el este secretul Tău care cuprinde totul

„Adică cel care a purtat şi a reunit din secretele Tale ceea ce nimeni altcineva n-ar fi putut reuni.”

Doamne, alătură-mă urmaşilor săi şi fă-mă să mă realizez prin nobleţea sa morală

„Ceea ce se înţelege prin urmaşi e ceea ce este statornicit în interioritatea Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) ca viziune la care nici o creatură nu a putut accede. Maestrul 'Abd al-Salâm ibn Mashîsh era un pol complet şi moştenitorul desăvârşit al Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), astfel că a fost inundat de nobila sa viziune. Ceea ce se înţelege prin nobleţe morală sunt atributele Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), precum mizericordia, ştiinţa, clemenţa şi alte calităţi decurgând din etica sa curată şi acceptată.”

În ceea ce priveşte spusa maestrului Abû-l-Hasan al-Shâdhilî: „Generozitatea nu constă în a fi binevoitor numai faţă de cel care a fost binevoitor faţă de tine”, l-am auzit pe Şeic zicând: „Aceste cuvinte au pornit de la maestrul Abû-l-Hasan în momentul în care acesta a avut viziunea mizericordiei infinite a lui Dumnezeu. Când spiritul său a avut această viziune, trupul, din cauza slăbiciunii sale, s-a exprimat fără să manifeste politeţea necesară. Ca cineva care ştie în mod cert că lamentările şi flagelările sunt interzise şi care le săvârşeşte din slăbiciune, atunci când este lovit de o nenorocire.”

L-am întrebat despre semnificaţia versurilor lui Ibn al-Fârid:

Am băut în amintirea Mult-Iubitului un vin cu care ne-am îmbătat înaintea creării viţei-de-vie

Zice: „Aceasta este o aluzie la ceva care se află în lumea Spiritelor: «Mult-Iubitul» îl desemnează pe Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) nostru, a cărui menţionare în lumea în cauză aduce după sine viziunea completă. Spiritul evoluează, graţie acestei viziuni a stării în care se afla, la starea la care accede. În această nouă stare, obişnuinţele şi ansamblul cunoştinţelor sale se modifică, dobândeşte o capacitate uriaşă de a pătrunde luminile şi de a renunţa la ceea ce este diferit. Se rupe de prima stare, devenind ca şi cum n-ar fi cunoscut-o niciodată. Compararea acestei viziuni cu vinul este potrivită din trei motive:
- vinul provoacă transformarea şi evoluţia de la o stare la alta; la fel se întâmplă şi cu această viziune;
- vinul provoacă ruptura cu starea dintâi; la fel se întâmplă şi cu această viziune;
- vinul provoacă temeritate, curaj şi bravură, fiindcă se urcă la capul celui care îl bea şi totul devine lipsit de importanţă în ochii săi.”

„În ceea ce priveşte spusele sale: «cu care ne-am îmbătat», acestea înseamnă: «care a tăiat legătura cu altcineva în afară de Cel Înalt, astfel încât am devenit legaţi numai de El.» Cuvintele sale: «înaintea creării viţei-de-vie» vor să însemne: «fiindcă asta s-a întâmplat în lumea Spiritelor, pe când viţa-de-vie a fost creată în lumea materială.»”

L-am auzit zicând: „Continuă să mă uimească sfântul care afirmă că a umplut universul, şi asta fiindcă universul are o poartă prin care se pătrunde, iar această poartă este Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa); nici o creatură nu suportă să poarte lumina sa (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa).”

Zic: „Dorea, fără îndoială, să spună că l-a umplut cu lumina sa, şi nu cu trupul său, aşa cum cerul străluceşte deasupra cerurilor şi a pământului.”

Răspunde: „Desigur, asta a dorit să spună, dar cum poate compara propria sa lumină cu aceea a Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa)? Lumina acestui sfânt este, faţă de nobila lumină, ca o lumânare în miezul zilei: se poate pretinde că această lumânare ocultează lumina?”

L-am întrebat despre istorioara cu omul care a intrat în mare şi a ieşit după o oră. Prietenul său, care îl aştepta pe mal, îi spune: „Ai întârziat atât de mult încât m-am temut că voi întârzia la rugăciunea de vineri.” Omul îi răspunde: „Mă întorc din Egipt, unde am stat luni în şir, m-am căsătorit şi am un copil.” Istorioara aceasta a fost povestită de mai mulţi şi poate că unii au dorit să o înţeleagă în lumina a ceea ce a fost spus despre durata Zilei Judecăţii, al cărei răstimp ar fi de cincizeci de mii de ani cu toate că pentru credincios ea pare să ţină doar o oră, sau cât cele două înclinări de la răsăritul zilei. Spusele acestea sunt nefondate, pentru că durata Zilei Judecăţii se referă la durata chinurilor, nu a timpului.

Zice: „Dumnezeu Cel Înalt poate orice, El putea crea pentru protagonistul istorioarei un alt timp şi un alt popor atunci când se afla în mare, voalându-i viziunea mării în timp ce se afla în ea la fel cum Dumnezeu Cel Înalt a voalat cui a vrut El viziunea îngerului, atunci când acesta era cu el în permanenţă. Dacă El l-a voalat faţă de mare, l-a făcut să vadă acel timp şi acel popor, şi Dumnezeu Cel Înalt le-a populat/personalizat aşa cum a voit, cu oameni din Egipt sau cu alţii, până când scopul istorioarei a fost atins. Apoi Dumnezeu Cel Înalt a făcut să dispară acel timp şi acel popor şi Dumnezeu Cel Înalt a făcut acest lucru, şi altele, cu un scop precis care îl priveşte pe protagonistul istorioarei. […] Eu am văzut ceva încă şi mai straniu decât asta. Am văzut un om în zori: încă nu era căsătorit. La prânz am trecut din nou prin locul în care îl văzusem şi am aflat că omul murise şi că fiul său adolescent îl înlocuise în meseria sa. Aşadar, tatăl său încă nu era căsătorit dimineaţa, s-a căsătorit în cursul zilei, a avut un copil, iar acesta era deja adolescent înainte de prânz.”

Zic: „Personajele acestea sunt jinni sau oameni?”

Zice: „Nu sunt nici jinni, nici oameni. Dumnezeu are lumi incalculabile. «Şi nimeni afară de El nu cunoaşte oştirile Domnului tău.» (Cor 74, 31)”

Zice: „În 1111, după moartea mamei mele, mi s-au întâmplat lucruri stranii. Tatăl meu se căsătorise cu o altă femeie şi luase o sclavă drept concubină. Aceasta m-a lovit şi eu am spus: «Oare trebuie să sufăr din cauza sclavei sau a soţiei?» Îndurerat şi întristat, am aţipit pentru o clipă şi am văzut tot ce urma să mi se întâmple până la sfârşitul vieţii mele. Am văzut maeştrii pe care urma să-i întâlnesc, femeia cu care urma să mă căsătoresc şi timpul care a trecut până la naşterea fiului meu, 'Umar. M-am văzut îndeplinind sacrificiul ritual din cea de-a şaptea sa zi de viaţă; am văzut tot ce avea să mi se întâmple după naşterea lui 'Umar şi până la cea a fiului meu Idrîs, m-am văzut îndeplinind sacrificiul ritual din cea de-a şaptea sa zi de viaţă şi tot ce avea să mi se întâmple după aceea până la naşterea fiicei mele Fâtima; am văzut că am primit iluminarea după naşterea sa şi nimic din ceea ce urma să dobândesc nu mi-a fost ascuns, nici din ceea ce mi se întâmplase, nici din ceea ce avea să mi se întâmple de-a lungul vieţii, şi toate acestea numai în decursul unei ore în care nu am dormit, ca să fi avut o viziune onirică.”

L-am întrebat despre afirmaţiile autorului lucrării Ihyâ' din capitolul intitulat al-tafakkur (meditaţia), în care spune: „Domnul nostru Gabriel este mai cunoscător decât domnul primilor şi al ultimilor (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa).”

Zice: „Dacă domnul nostru Gabriel ar fi trăit o sută de mii de ani după o sută de mii de ani, până la infinit, n-ar fi primit nici cea mai infimă parte din cunoştinţele Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa), nici din ştiinţa Domnului său Cel Înalt, deci cum să fie posibil ca domnul nostru Gabriel să fie mai cunoscător atunci când el a fost creat din lumina Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa)? […] Gabriel, mulţimea îngerilor, mulţimea sfinţilor deţinători ai iluminării şi chiar jinnii ştiu că domnul nostru Gabriel nu a atins staţiuni în cunoaştere şi în altele decât prin baraka (binecuvântarea) Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa). […] Domnul nostru Gabriel nu a fost creat decât ca să-l servească pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) şi pentru a se număra printre veghetorii nobilului său trup (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) şi a fi însoţitorul său.”

L-am întrebat despre cuvintele atribuite lui Abû Hâmid al-Ghazâlî: „Nu poate exista o lume mai bună decât aceasta.”

Răspunde: „Puterea divină este nelimitată şi Domnul poate totul.”

I-am pus aceeaşi întrebare unui teolog.

Acesta îmi răspunde: „Maestrul al-Sha'râni şi alţii s-au referit la asta.”

Îi zic: „Eu te întreb ce părere ai tu.”

Zice: „Ce părere ar trebui să am?”

Spun: „Fii atent, este o dogmă, închipuie-ţi că cineva te întreabă: «Domnul nostru poate să creeze ceva mai bun decât creaţia aceasta?»”

Zice: „I-aş răspunde: «Puterea lui Dumnezeu este infinită, El poate să creeze ceva de o mie de ori mai bun decât creaţia aceasta şi chiar ceva mai bun decât acest ceva mai bun şi aşa mai departe până la infinit.»”

Spun: „Spusele lui Abû Hâmid: « Nu poate exista o lume mai bună decât aceasta.» contrazic asta.” El îşi dădu seama, în acel moment, care era sensul expresiei atribuite lui Abû Hâmid.

Dumnezeu Cel Înalt m-a ferit să manifest lipsă de respect faţă de Abû Hâmid al-Ghazâlî datorită maestrului nostru tocmai când mă gândeam să pun la punct contrazicerea acestor afirmaţii şi să le arăt inadecvarea. L-am văzut în somn pe maestrul meu şi acesta a inspirat inimii mele respectul cel mai mare faţă de Abû Hâmid, astfel că interioritatea mea s-a pătruns de acest respect. Contrazicerea mea a început atunci să se îndrepte asupra întrebării în sine, fără să-i aducă în nici un fel atingere lui Abû Hâmid. Nu am mai dat glas decât slăvirii sale şi respectului faţă de el, iar aceasta a fost pentru mine una dintre cele mai mari binecuvântări [venite] din partea Şeicului.