09 juillet 2017

Moise Maimonide, Universul şi omul (fragment)

Să ştii că acest univers în ansamblul său nu formează decât un singur individ; vreau să spun: globul celui mai îndepărtat cer cu tot ceea ce cuprinde este în mod neîndoielnic un singur individ, la fel ca şi Zeid şi ‘Amr. La fel este cazul şi cu diferitele sale substanţe, vreau să spun, substanţele acestui glob cu tot ceea ce cuprinde el, după cum sunt, de exemplu, diferitele substanţe ale individului omenesc. Deci la fel cum Zeid, de exemplu, este un singur individ, deşi compus din părţi diferite, precum carnea şi oasele, din diferite umori şi spirite, la fel şi acest glob în ansamblul său îmbrăţişează sferele şi cele patru elemente cu tot ceea este compus din ele. Nu are absolut niciun vid, ci este un solid plin care are ca centru globul terestru; pământul este înconjurat de ape, acestea de aer, acesta de foc, şi cel din urmă se află cel de-al cincilea corp [1]. Acesta se compune din sfere numeroase, conţinute unele în altele, între care nu există nici gol nici vid, dar care încercuiesc în mod exact, fiecare în legătură cu celelalte. Ele au toate o mişcare circulară egală, şi în niciuna dintre ele nu este nici grabă nici încetinire, vreau să spun că niciuna dintre aceste sfere nu se mişcă ba rapid, ba încet, dar că fiecare, după viteza şi modul său de mişcare rămâne supusă legii sale naturale. Totuşi aceste sfere se mişcă mai rapid unele decât altele, şi cea care dintre toate are mişcarea cea mai rapidă, este sfera ce cuprinde totul, adică cea care are mişcarea diurnă şi care le face pe toate să se mişte cu ea după cum partea se mişcă în întreg, căci toate formează părţi în ele. Aceste sfere au centre diferite; unele au ca centru centrul lumii, altele îşi au centrul în afara celui al lumii. Unele îşi urmează perpetuu mişcarea proprie de la orient la occident, în vreme ce altele se mişcă neîncetat de la occident la orient. Orice astru în aceste sfere face parte din sferă, în care rămâne fixat la locul lui; nu are mişcare proprie, şi nu se arată mişcat decât de mişcarea corpului din care face parte. Materia acestui al cincilea corp în întregime, care are mişcarea circulară, nu seamănă deloc celei corpurilor celor patru elemente care se găsesc în interior. Numărul acestor sfere care se învecinează cu lumea nu poate fi sub nicio formă mai mic de optsprezece; este posibil totuşi să fie mai multe, şi acest lucru trebuie cercetat. În ceea ce priveşte dacă există sfere de circumvoluţie, care să nu se învecineze cu lumea, şi acest lucru trebuie cercetat.

În interiorul sferei inferioare care este cea mai apropiată de noi, există o materie diferită de cea a celui de-al cincilea corp, şi care a primit patru forme primitve prin care s-au format patru corpuri, [care sunt] pământul, apa, aerul şi forul. Fiecare dintre aceste patru [corpuri] are un loc natural, care îi este specific, şi nu se găseşte deloc într-un alt [loc] atât timp cât se găseşte abandonat în natură. Sunt corpuri inanimate, care nu au nici viaţă nici percepţie şi care nu se mişcă de la sine, ci care rămân în repaos în locurile lor naturale. Dacă totuşi unul dintre ele, a fost forţat să iasă din locul său natural, atunci, imediat ce încetează cauza care l-a forţat să facă acest lucru, se mişcă pentru a se întoarce în acest loc natural; căci are în el principiul în virtutea căruia se mişcă în linie dreaptă pentru a se întoarce la locul său, dar nu are în el niciun principiu în virtutea căruia să trebuiască [întotdeauna] să rămână în repaos sau să se mişte altfel decât în linie dreaptă. Mişcările în linie dreaptă pe care le fac aceste patru elemente, atunci când se întorc la locurile lor, sunt de două feluri: o mişcare spre circumferinţă, care aparţine focului şi aerului, şi o mişcare spre centru, care aparţine apei şi pământului; şi fiecare, după ce ajunge la locul său natural, rămâne în repaus. În ce priveşte aceste corpuri [celeste] care au mişcarea circulară, sunt vii şi au un suflet prin care se mişcă; nu există în ele  absolut niciun principiu de repaus, şi nu suferă nicio schimbare alta decât a poziţiei, având mişcarea circulară. În ceea ce priveşte dacă au şi o inteligenţă prin care concep, acest lucru nu se poate lămuri decât prin intermediul unei speculaţii subtile. Al cincilea corp în întregime îndeplinindu-şi mişcarea circulară, dă naştere întotdeauna prin asta în elemente unei mişcări forţate prin care acestea ies din regiunile lor, vreau să spun [că dă naştere unei mişcări] în foc şi aer, care sunt împinse spre apă, şi toate penetrează în corpul pământului până în profunzimile lui, astfel încât rezultă un amesteca al elementelor. Apoi încep să se mişte pentru a se întoarce în regiunile lor [respective], şi, ca urmare, fragmente de pământ îşi părăsesc şi ele locurile alăturându-se apei, aerului şi focului. În toate acestea, elementele acţionează unele împotriva altora şi primesc impresiunile unora de la celelalte, şi amestecul suferă o transformare, astfel încât iau naştere de aici diferitele feluri de vapori, apoi diferitele feluri de minerale, toate soiurile de plante şi a numeroaselor specii de animale, după cum cere complexitatea amestecului. Tot ceea ce se naşte şi piere nu se naşte decât din elemente şi revine la iele pierind. La fel, elementele se nasc unele din altele şi se pierd unele în altele; căci totul nu are decât o singură materie, şi materia nu poate exista fără formă, la fel cum nicio formă fizică a acestor lucruri care se nasc şi pier nu poate exista fără materie. Deci, naşterea şi distrugerea elementelor, precum şi a tot ceea ce se naşte din acestea din urmă şi se dizolvă pierind, urmează [oarecum] o mişcare circulară, asemănătoare celei a cerului; astfel încât mişcarea pe care o face această materie formată, prin intermediul formelor care îi revin succesiv, poate fi comparatămişcării pe care o face cerul, aceleaşi poziţii repetându-se pentru fiecare dintre părţile sale.


La fel cum în corpul omenesc există [pe de o parte] membre dominante, şi [pe de altă parte] membre dominate care au nevoie, pentru a se menţine, de guvernarea principală care le domină, la fel există, în ansamblul universului, părţi dominante, precum al cincilea corp care învăluie [totul], şi părţi dominate care au nevoie de o călăuză, precum elementele şi ceea ce este compus din ele.

La fel cum membrul principal, care este inima, se mişcă neîncetat şi este principiul oricărei mişcări care este în corp, în vreme ce celelalte membre ale corpului sunt dominate de ea, şi ea este cea care, prin mişcările ei, le trimite puterile de care au nevoie pentru acţiunile pe care le fac, la fel sfera celestă este cea care, prin mişcarea ei, guvernează celelalte părţi ale univeruslui, şi ea trimite tuturor celor ce se nasc puterile de care au nevoie; astfel încât orice mişcare care există în univers are drept prim principiu mişcarea sferei celeste, şi orice suflet a ceea ce, în univers, are un suflet, îşi are principiul în sufletul sferei celeste. Trebuie ştiut că puterile care sosesc de la sfera celeste în această lume sunt, aşa cum am expus, în număr de patru, adică: o putere care produce amestecul şi compoziţia şi care este suficient fără îndoială pentru producerea mineralelor, o altă putere care dă suflet vegetativ oricărei plante, o alta care dă suflet vital tuturor celor ce trăiesc, şi în cele din urmă o alta care dă puterea raţională oricărei fiinţe raţionale; şi toate acestea se fac prin itnermediul luminii şi a întunericului ce rezultă din lumina astrelor şi revoluţia lor în jurul pământului.

Şi iarăşi, după cum când inima se opreşte o singură clipă, individul moare şi toate mişcările şi puterile lui încetează, la fel dacă sferele celeste s-ar opri, ar fi moartea universului întreg şi aneantizarea a tot ce se găseşte în el.

În cele din urmă, după cum animalul trăieşte în întregime doar prin efectul mişcării inimii, deşi posedă membre lipsite de mişcare şi de sensibilitate, precum, de exemplu, oasele, cartilagiile, etc., la fel tot acest univers este un singur individ, trăind prin mişcarea sferei celeste care ocupă în el acelaşi rang pe care îl are inima în ceea ce are o inimă, deşi cuprinde mult corp fără mişcare şi inanimate.

Trebuie să-ţi reprezinţi ansamblul acestei sfere ca pe un singur individ, viu, mişcându-se şi dotat cu un suflet; căci acest fel de a-ţi reprezenta [lucrul] este foarte necesar, sau cel puţin foarte util, pentru demonstrarea unităţii lui Dumnezeu, aşa cum o vom expune, şi în felul acesta va fi la fel de clar că nu a fost creată decât o singură [fiinţă].

După cum este imposibil ca membrele omului să existe separat ca adevărate membre ale omului, vreau să spun că ficatu sau inima să fie despărţite, sau să existe carne despărţită, la fel ar fi imposibil ca părţile universului să existe unele fără altele, în această fiinţă bine constituită despre care vorbim, astfel încât focul să existe fără pământ, sau pământul fără cer, sau cerul fără pământ.

Iarăşi după cum există în individul omenesc o anumită forţă care leagă membrele sale unele de altele, le domină, dă fiecărui membrui ce-i trebuie pentru a se păstra în bună stare, şi îndepărtează ceea ce-i este dăunător  - adică cea pe care medicii o numesc în mod explicit puterea directoare a corpului animal, şi pe care adesea o numesc natură – la fel există în ansamblul universului o putere care leagă părţile între ele, şi împiedică speciile să piară şi păstrează atât indivizii acestor specii cât cât este posibil s-o facă, precum şi o parte a indivizilor universului. Trebuie examinat totuşi dacă această putere acţionează sau nu prin intermediul sferei celeste.

În corpul individului omenesc există [pe de o parte] lucruri care au un scop anume: unele, precum organele nutriţiei, au drept scop păstrarea individului; altele, precum organele generării, au drept scop păstrarea speciei; iar altele, de exemplu, mâinile şi ochii, sunt destinate să furnizeze ceea ce oamenii au nevoie în materie de alimente şi alte lucruri asemănătoare. Şi [pe de altă parte] există şi lucruri care nu au scop în ele însele, dar care se ataşează cu titlul de accesorii la complexitatea anumitor membre, complexitate deosebită care este necesară [acestora din urmă] pentru a obţine cutare formă proprie, în scopul îndeplinirii funcţiilor cărora le sunt destinate. Astfel, la ceea ce este format într-un anume scop, se adaugă, în funcţie de exigenţa materiei, anumite alte lucruri, ca, de exemplu, părul şi culoarea corpului; de aceea aceste lucruri nu au deloc regularitate, ba chiar adesea lipsesc [cu desăvârşire], şi există în această privinţă o foarte mare diferenţă între indivizi, ceea ce nu se poate spune despre membre. Într-adevăr, nu vei găsi deloc un individ care să aibă ficatul de zece ori mai mare decât cel al altui individ, în timp ce tu vei găsi cutare om lipsit de barbă, sau [care nu are] păr în anumite locuri ale corpului, sau care are barba de zece sau de douăzeci de ori mai mare decât cea a unui alt individ; şi aceasta este foarte frecvent într-o anumită ordine a lucrurilor, vreau să vorbesc despre diferenţa [care există între indivizi] în privinţa părului şi a culorilor. – Şi în egală măsură, în ansamblul universului, există [pe de o parte] specii a căror generare are un scop determinat, care urmăresc constant o anumită regulă şi în care nu există decât mici anomalii în limitele speciei sub raportul calităţii şi cantităţii; şi [pe de altă parte] specii care nu au scop [în ele însele], dar sunt o consecinţă necesară a legilor generale ale generării şi distrugerii, ca, de exemplu, diferitele specii de viermi care se nasc în bălegar, diferitele specii de animaliculi care se nasc în fructe atunci când acestea se strică, şi care se nasc din coruperea lucrurilor umede, viermi care se nasc în intestine, etc. În general, mi se pare că tot ceea ce nu are puterea de a-şi procrea seamănul ţine de această categorie; de aceea vei găsi că aceste lucruri nu respectă regula, deşi trebuie în mod necesar să există, după cum trebuie ca indivizi omeneşti să fie de culori diferite şi să aibă diferite feluri de păr.

După cum în om există corpuri cu o permanenţă individuală, precum membrele principale, şi corpuri permanente ca specia, şi nuca individul, ca cele patru umori, la fel există în ansamblul universului corpuri stabile, de o permanenţă individuală, ca cel de-al cincilea corp cu toate părţile sale, şi corpuri permanente ca specia, precum elementele şi ceea ce este compus din ele.

După cum şi puterile prin intermediul cărora omul ia naştere şi se păstrează vreme de un anumit timp sont ele însele cele care-i pricinuiesc distrugerea şi pierderea, la fel, în ansamblul lumii naşterii şi a distrugerii, cauzele naşterii sunt ele însele cele ale distrugerii. Iată un exemplu: Dacă aceste patru puteri care există în corpul a tot ce se alimentează, şi anume, atracţia, coerciţia, digestia şi expulzarea, ar putea semăna cu puterile intelectuale, astfel încât să nu facă decât ceea ce trebuie, când trebuie şi cât trebuie, omul ar fi apărat împotriva celor mai mari calamităţi şi a numeroase boli; dar, cum aceasta nu este posibil şi dimpotrivă ele îndeplinesc funcţii psihice, fără reflecţie nici discernământ şi fără să înţeleagă în niciun fel ce fac, urmează că ele dau naştere la grave boli şi calamităţi, deşi sunt instrumentul prin care animalul se naşte şi se păstrează un anumit timp. Astfel, ca să mă explic, dacă puterea atractivă, de exemplu, n-ar atrage decât ceea ce este convenabil din toate punctele de vedere, şi doar în măsura în care este nevoie, omul ar fi apărat de multe boli şi calamităţi. Dar, după cum nu este deloc astfel ci dimpotrivă ea atrage orice materie prezentă, [numai să fie] posibil de atras, chiar dacă această materie s-ar îndepărta puţin [de justa măsură] sub raportul cantităţii şi al calităţii, rezultă că atrage şi materia care este cea mai caldă, sau cea mai rece, sau cea mai densă, sau cea mai subtilă, sau în mai mare cantitate decât trebuie; aşa venele se înfundă, apare obstrucţia şi putrefacţia, calitatea umorilor este coruptă şi cantitatea lor este alterată, apar boli, precum râia şi negii, sau mari calamităţi, precum tumoarea canceroasă, elefantiazis şi gangrena, astfel încât forma unuia sau mai multor membri este distrusă. Şi la fel se petrec lucrurile cu celelalte dintre cele patru puteri. – Or, absolut acelaşi lucru se întâmplă în ansamblul universului: lucrul care dă naştere la ceea ce naşte şi-i prelungeşte existenţa pentru o vreme – adică amestecul elementelor produs de puterile sferei cereşti care le pune în mişcare şi se răspândesc – este chiar cauza care aduce în univers lucruri nocive, precum torentele, aversele, zăpada, grindina, uraganele, tunetul, fulgerele şi stricarea aerului, sau teribile catastrofe care distrug una sau mai multe oraşe sau o ţară, precum alunerările de teren, cutremurele, focurile din cer şi apele care se revarsă din mări şi adâncuri.

Trebuie ştiut că, în ciuda a tot ceea ce am spus despre asemănarea care există între ansamblul universului şi individul omenesc, nu din această cauză s-a spus despre om că este o mică lume (microcosmos); căci această comparaţie poate fi făcută în raport cu orice exemplar dintre animalele unui organism complet, şi totuşi n-am auzit niciodată ca vreunul dintre cei din vechime să fi spus că un măgar sau un cal este o mică lume. Dacă aceasta s-a spus despre oameni, este doar din cauza a ceea ce-l distinge în mod deosebit pe acesta; şi este vorba despre facultatea raţională, vreau să spun această inteligenţă care este intelectul material, lucru care nu se găseşte în nicio altă specie a animalelor. Iată explicaţia: Orice individ dintre animale nu are nevoie nici de gândire, nici de reflecţie, nici de regim, pentru a-şi prelungi existenţa; ci merge şi vine după natura lui, mănâncă ceea ce găseşte convenabil pentru el, se adăposteşte în primul loc găsit, şi se împreunează cu prima femelă pe care o găseşte când e în călduri, dacă există o perioadă anume a căldurilor. Prin aceasta individul durează cât timp poate dura şi existenţa speciei sale se perpetuează; nu are nicio nevoie de un alt individ al speciei sale care să-l ajute şi să-l sprijine să se păstreze, astfel încât acesta din urmă să facă pentru el lucruri pe care nu le poate face el însuşi. Dar altfel stau lucrurile cu omul; căci, dacă am presupune un individ omenesc existând singur, privat de orice regim şi devenit asemenea animalelor, (un astfel individ) ar pieri în scurt timp şi n-ar putea rezista o singură zi altfel decât accidental, vreau să spun, dacă ar găsi din întâmplare ceva cu care să se hrănească. Într-adevăr, alimentele datorită cărora omul subzistă au nevoie de artă şi de lungi pregătiri care nu pot fi îndeplinite decât gândind şi reflectând, cu ajutorul multor instrumente şi cu concursul unui mare număr de oameni, fiecare însărcinat cu o funcţie anume. De aceea trebuie [oamenilor] cineva care să-i conducă şi să-i adune, astfel încât societatea lor să se organizeze şi să perpetueze, iar ei să poată să-şi acorde unul altuia sprijin. La fel, pentru a se apăra de căldură în vremea căldurilor şi de rece în sezonul rece şi a se feri de ploi, zăpezi şi vânturi, omul este obligat să facă multe pregătiri care nu pot fi îndeplinite fără gândire şi reflecţie. Deci din această cauză a fost dotat cu puterea raţională prin care gândeşte, reflectează, acţionează şi, cu ajutorul diferitelor arte, îşi prepară alimentele şi cu ce să se adăpostească şi să se înveşmânteze; şi prin ea îşi stăpâneşte toate membrele corpului, astfel încât membrul dominant să facă ce trebuie să facă, şi cel care este dominat să fie condus cum trebuie să fie. De aceea, dacă ai presupune un individ omenesc lipsit de această putere şi abandonat doar naturii sale animale, ar fi pierdut şi ar pieri în aceeaşi clipă. Această putere este foarte nobilă, mai nobilă decât oricare dintre puterile animalului. Este de asemenea foarte ocultă, şi adevărata sa natură n-ar putea fi la început înţeleasă doar de simţul comu, aşa cum sunt celelalte puteri naturale. – De asemenea, există în univers ceva care conduce ansamblul şi care pune în mişcare membrul dominant şi principal, căruia îi comunică puterea motrice astfel încât să conducă prin ea celelalte membre; şi, dacă s-ar presupune că lucrul acesta ar putea dispărea, această sferă [a universului] în întregime, atât partea dominantă cât şi partea dominată, ar înceta să mai existe. Căci prin acest lucru se perpetuează existenţa sferei şi a fiecăreia dintre părţile sale;  iar acest lucru este Dumnezeu. – Doar în acest sens omul anume a fost numit microcosmos, [adică] pentru că există în el un principiu care îi guvernează ansamblul; şi din cauza acestei idei Dumnezeu a fost numit, în limba noastră, “viaţa lumii”, şi s-a spus: “Şi el jură pe viaţa lumii.” (Dan, 12:7)

Trebuie ştiut că legătura pe care noi am stabilit-o între ansamblul universului şi individul omenesc nu suferă de contradiţie în nimic din ceea ce am spus, afară de trei aspecte:
1. Membrul dominant [sau inima], în orice animal are o inimă, obţine câştig de la membre dominate care-i sunt utile. Dar nimic asemănător n-are loc în fiinţa generală; dimpotrivă, tot ceea ce [în univers] exercităo influenţă directoare sau comunică o putere nu obţine în ce-l priveşte niciun profit de la partea dominată, ci modul său de a da este asemenea celui unui om binefăcător şi magnanim, care face binele din generozitatea caracterului şi printr-o bunătate înăscută şi nu în speranţa [unei recompense]; mai mult, este pentru a deveni asemenea lui Dumnezeu.
2. În toate animalele care au o inimă, aceasta se găseşte în mijloc, şi toate membrele dominate dimprejur pentru a-i fi utile, păstrând-o şi protejând-o, ca să nu i se întâmple niciun necaz dinafară. Dar în ansamblul universului, lucrul este pe dos: partea cea mai nobilă cuprinde ceea ce este cel mai puţin nobil, pentru că nu este expusă să primească o impresie de la ceea ce este în afara ei; iar dacă totuşi ar fi impresionabilă, nu ar găsi deloc în afara ei un alt corp care să poată acţiona asupra ei, căci influenţează ceea ce se află în interiorul ei, şi nu-i soseşte nicio impresie nici vreo altă putere [venind] de la alt corp. – Există totuşi aici o anumită asemănare: căci tot ceea ce dintre  membrele animalului este mai îndepărtat de membrul dominant este mai puţin nobil decât ceea ce este mai apropiat; şi la fel, în ansamblul universului, pe măsură ce corpurile se apropie de centru, acestea devin terne, substanţa lor devine mai grosieră şi mişcarea mai dificilă, şi îşi pierd strălucirea şi transparenţa, din cauza îndepărtării lor de corpul nobil, luminos, transparent, mobil, subtil şi simplu, vreau să spun, de sfera celestă; dar, pe măsură ce un corp se apropie de ea, dobândeşte ceva din aceste calităţi, din cauza proximităţii sale, şi se bucură de o anumită superioritate asupra cea ce este sub el.
3. Această putere raţională [despre care am vorbit] este o facultate într-un corp şi inseparabilă de acesta, în vreme ce Dumnezeu nu are deloc o putere într-un corp al universului, ci este separat de toate particulele universului. Conducerea lui Dumnezeu şi providenţa sa se ataşează de ansamblul lumii printr-o legătură a cărei adevărată natură ne este necunoscută şi pe care puterile muritorilor nu ar putea să o priceapă; căci se poate demonstra [pe de o parte] că Dumnezeu este separat de lume şi că este independent de ea, şi [pe de altă parte] se poate demonstra şi că influenţa conducerii lui şi a providenţei lui se întinde asupra fiecărei părţi a lumii, oricât de slabă şi nesemnificativă ar putea fi. Laudă celui a cărui perfecţiune ne umple de admiraţie!

Să ştii că noi am fi trebuit să comparăm raportul dintre Dumnezeu şi univers cu cel care există între intelectul dobândit şi om; căci acest intelect nu este deloc o putere într-un corp, fiind în realitate separat de corpul asupra căruia se revarsă. Dar chestiunea inteligenţelor sferelor, a existenţei inteligenţelor separate şi a ideii intelectului dobândit, care este şi ea separată, sunt lucruri care au nevoie să fie studiate şi examinate, şi ale căror demonstraţii sunt obscure deşi adevărate; ele sunt subiectul a numeroase îndoieli şi expuse atacurilor celui care vrea să critice şi să şicaneze. Am preferat mai degrabă mai întâi să putem să ne reprezentăm universul prin forma sa manifestă; şi într-adevăr nimic din ceea ce am afirmat în mod absolut nu poate fi negat excepţie de către două feluri de persoane: fie prin cel care ignoră chiar ceea ce este cel mai evident, cum [de exemplu] cel care nu este geometru neagă lucrurile matematice care sunt demonstrate; fie prin cel care preferă să se ataşeze de o opinie preconcepută şi să-şi bată joc de sine însuşi. În ceea ce-l priveşte pe cel care vrea să se dedea unei speculaţii veritabile, trebuie să facă studii, astfel încât ca adevărul a tot ceea ce noi am spus să devină evident, şi să ştie, fără să aibă în această privinţă cel mai mic dubiu, că aceasta este forma fiinţei a cărei existenţă este constituită. Dacă cineva vrea să o accepte de la cel căruia totul i-a fost riguros demonstrat, să o accepte şi să construiască pornind de aici silogismele şi dovezile sale; dar dacă nu-i place tradiţia simplă, nici măcar în privinţa acestor principii, atunci să studieze, şi-i va deveni clar că lucrul este astfel. “Iată ce am cercetat, şi aşa este! Ascultă şi înţelege bine.” (Iov 5:27)

După această introducere, abordez subiectul pe care am promis că-l voi expune.

Note:

[1] Adică al cincilea element care este eterul şi care formează substanţa sferelor celeste.

Aucun commentaire: