Să ştii că acest univers în ansamblul său nu formează decât
un singur individ; vreau să spun: globul celui mai îndepărtat cer cu tot ceea
ce cuprinde este în mod neîndoielnic un singur individ, la fel ca şi Zeid şi
‘Amr. La fel este cazul şi cu diferitele sale substanţe, vreau să spun,
substanţele acestui glob cu tot ceea ce cuprinde el, după cum sunt, de exemplu,
diferitele substanţe ale individului omenesc. Deci la fel cum Zeid, de exemplu,
este un singur individ, deşi compus din părţi diferite, precum carnea şi
oasele, din diferite umori şi spirite, la fel şi acest glob în ansamblul său
îmbrăţişează sferele şi cele patru elemente cu tot ceea este compus din ele. Nu
are absolut niciun vid, ci este un solid plin care are ca centru globul
terestru; pământul este înconjurat de ape, acestea de aer, acesta de foc, şi
cel din urmă se află cel de-al cincilea corp [1]. Acesta se compune din sfere
numeroase, conţinute unele în altele, între care nu există nici gol nici vid,
dar care încercuiesc în mod exact, fiecare în legătură cu celelalte. Ele au
toate o mişcare circulară egală, şi în niciuna dintre ele nu este nici grabă
nici încetinire, vreau să spun că niciuna dintre aceste sfere nu se mişcă ba
rapid, ba încet, dar că fiecare, după viteza şi modul său de mişcare rămâne
supusă legii sale naturale. Totuşi aceste sfere se mişcă mai rapid unele decât
altele, şi cea care dintre toate are mişcarea cea mai rapidă, este sfera ce
cuprinde totul, adică cea care are mişcarea diurnă şi care le face pe toate să
se mişte cu ea după cum partea se mişcă în întreg, căci toate formează părţi în
ele. Aceste sfere au centre diferite; unele au ca centru centrul lumii, altele
îşi au centrul în afara celui al lumii. Unele îşi urmează perpetuu mişcarea
proprie de la orient la occident, în vreme ce altele se mişcă neîncetat de la
occident la orient. Orice astru în aceste sfere face parte din sferă, în care
rămâne fixat la locul lui; nu are mişcare proprie, şi nu se arată mişcat decât
de mişcarea corpului din care face parte. Materia acestui al cincilea corp în
întregime, care are mişcarea circulară, nu seamănă deloc celei corpurilor celor
patru elemente care se găsesc în interior. Numărul acestor sfere care se
învecinează cu lumea nu poate fi sub nicio formă mai mic de optsprezece; este posibil
totuşi să fie mai multe, şi acest lucru trebuie cercetat. În ceea ce priveşte
dacă există sfere de circumvoluţie, care să nu se învecineze cu lumea, şi acest
lucru trebuie cercetat.
În interiorul sferei inferioare care este cea mai apropiată
de noi, există o materie diferită de cea a celui de-al cincilea corp, şi care a
primit patru forme primitve prin care s-au format patru corpuri, [care sunt]
pământul, apa, aerul şi forul. Fiecare dintre aceste patru [corpuri] are un loc
natural, care îi este specific, şi nu se găseşte deloc într-un alt [loc] atât
timp cât se găseşte abandonat în natură. Sunt corpuri inanimate, care nu au
nici viaţă nici percepţie şi care nu se mişcă de la sine, ci care rămân în
repaos în locurile lor naturale. Dacă totuşi unul dintre ele, a fost forţat să
iasă din locul său natural, atunci, imediat ce încetează cauza care l-a forţat
să facă acest lucru, se mişcă pentru a se întoarce în acest loc natural; căci
are în el principiul în virtutea căruia se mişcă în linie dreaptă pentru a se
întoarce la locul său, dar nu are în el niciun principiu în virtutea căruia să
trebuiască [întotdeauna] să rămână în repaos sau să se mişte altfel decât în
linie dreaptă. Mişcările în linie dreaptă pe care le fac aceste patru elemente,
atunci când se întorc la locurile lor, sunt de două feluri: o mişcare spre
circumferinţă, care aparţine focului şi aerului, şi o mişcare spre centru, care
aparţine apei şi pământului; şi fiecare, după ce ajunge la locul său natural,
rămâne în repaus. În ce priveşte aceste corpuri [celeste] care au mişcarea
circulară, sunt vii şi au un suflet prin care se mişcă; nu există în ele absolut niciun principiu de repaus, şi nu
suferă nicio schimbare alta decât a poziţiei, având mişcarea circulară. În ceea
ce priveşte dacă au şi o inteligenţă prin care concep, acest lucru nu se poate lămuri
decât prin intermediul unei speculaţii subtile. Al cincilea corp în întregime
îndeplinindu-şi mişcarea circulară, dă naştere întotdeauna prin asta în
elemente unei mişcări forţate prin care acestea ies din regiunile lor, vreau să
spun [că dă naştere unei mişcări] în foc şi aer, care sunt împinse spre apă, şi
toate penetrează în corpul pământului până în profunzimile lui, astfel încât rezultă
un amesteca al elementelor. Apoi încep să se mişte pentru a se întoarce în
regiunile lor [respective], şi, ca urmare, fragmente de pământ îşi părăsesc şi
ele locurile alăturându-se apei, aerului şi focului. În toate acestea,
elementele acţionează unele împotriva altora şi primesc impresiunile unora de
la celelalte, şi amestecul suferă o transformare, astfel încât iau naştere de
aici diferitele feluri de vapori, apoi diferitele feluri de minerale, toate
soiurile de plante şi a numeroaselor specii de animale, după cum cere
complexitatea amestecului. Tot ceea ce se naşte şi piere nu se naşte decât din
elemente şi revine la iele pierind. La fel, elementele se nasc unele din altele
şi se pierd unele în altele; căci totul nu are decât o singură materie, şi
materia nu poate exista fără formă, la fel cum nicio formă fizică a acestor
lucruri care se nasc şi pier nu poate exista fără materie. Deci, naşterea şi
distrugerea elementelor, precum şi a tot ceea ce se naşte din acestea din urmă
şi se dizolvă pierind, urmează [oarecum] o mişcare circulară, asemănătoare
celei a cerului; astfel încât mişcarea pe care o face această materie formată,
prin intermediul formelor care îi revin succesiv, poate fi comparatămişcării pe
care o face cerul, aceleaşi poziţii repetându-se pentru fiecare dintre părţile
sale.
La fel cum în corpul omenesc există [pe de o parte] membre
dominante, şi [pe de altă parte] membre dominate care au nevoie, pentru a se
menţine, de guvernarea principală care le domină, la fel există, în ansamblul
universului, părţi dominante, precum al cincilea corp care învăluie [totul], şi
părţi dominate care au nevoie de o călăuză, precum elementele şi ceea ce este
compus din ele.
La fel cum membrul principal, care este inima, se mişcă
neîncetat şi este principiul oricărei mişcări care este în corp, în vreme ce
celelalte membre ale corpului sunt dominate de ea, şi ea este cea care, prin
mişcările ei, le trimite puterile de care au nevoie pentru acţiunile pe care le
fac, la fel sfera celestă este cea care, prin mişcarea ei, guvernează celelalte
părţi ale univeruslui, şi ea trimite tuturor celor ce se nasc puterile de care
au nevoie; astfel încât orice mişcare care există în univers are drept prim
principiu mişcarea sferei celeste, şi orice suflet a ceea ce, în univers, are
un suflet, îşi are principiul în sufletul sferei celeste. Trebuie ştiut că
puterile care sosesc de la sfera celeste în această lume sunt, aşa cum am
expus, în număr de patru, adică: o putere care produce amestecul şi compoziţia
şi care este suficient fără îndoială pentru producerea mineralelor, o altă putere
care dă suflet vegetativ oricărei plante, o alta care dă suflet vital tuturor
celor ce trăiesc, şi în cele din urmă o alta care dă puterea raţională oricărei
fiinţe raţionale; şi toate acestea se fac prin itnermediul luminii şi a
întunericului ce rezultă din lumina astrelor şi revoluţia lor în jurul
pământului.
Şi iarăşi, după cum când inima se opreşte o singură clipă,
individul moare şi toate mişcările şi puterile lui încetează, la fel dacă
sferele celeste s-ar opri, ar fi moartea universului întreg şi aneantizarea a
tot ce se găseşte în el.
În cele din urmă, după cum animalul trăieşte în întregime
doar prin efectul mişcării inimii, deşi posedă membre lipsite de mişcare şi de
sensibilitate, precum, de exemplu, oasele, cartilagiile, etc., la fel tot acest
univers este un singur individ, trăind prin mişcarea sferei celeste care ocupă
în el acelaşi rang pe care îl are inima în ceea ce are o inimă, deşi cuprinde
mult corp fără mişcare şi inanimate.
Trebuie să-ţi reprezinţi ansamblul acestei sfere ca pe un singur
individ, viu, mişcându-se şi dotat cu un suflet; căci acest fel de a-ţi
reprezenta [lucrul] este foarte necesar, sau cel puţin foarte util, pentru
demonstrarea unităţii lui Dumnezeu, aşa cum o vom expune, şi în felul acesta va
fi la fel de clar că nu a fost creată decât o singură [fiinţă].
După cum este imposibil ca membrele omului să existe separat
ca adevărate membre ale omului, vreau să spun că ficatu sau inima să fie
despărţite, sau să existe carne despărţită, la fel ar fi imposibil ca părţile
universului să existe unele fără altele, în această fiinţă bine constituită
despre care vorbim, astfel încât focul să existe fără pământ, sau pământul fără
cer, sau cerul fără pământ.
Iarăşi după cum există în individul omenesc o anumită forţă
care leagă membrele sale unele de altele, le domină, dă fiecărui membrui ce-i
trebuie pentru a se păstra în bună stare, şi îndepărtează ceea ce-i este
dăunător - adică cea pe care medicii o
numesc în mod explicit puterea directoare a corpului animal, şi pe care adesea o
numesc natură – la fel există în ansamblul universului o putere care leagă
părţile între ele, şi împiedică speciile să piară şi păstrează atât indivizii
acestor specii cât cât este posibil s-o facă, precum şi o parte a indivizilor
universului. Trebuie examinat totuşi dacă această putere acţionează sau nu prin
intermediul sferei celeste.
În corpul individului omenesc există [pe de o parte] lucruri
care au un scop anume: unele, precum organele nutriţiei, au drept scop
păstrarea individului; altele, precum organele generării, au drept scop
păstrarea speciei; iar altele, de exemplu, mâinile şi ochii, sunt destinate să
furnizeze ceea ce oamenii au nevoie în materie de alimente şi alte lucruri
asemănătoare. Şi [pe de altă parte] există şi lucruri care nu au scop în ele
însele, dar care se ataşează cu titlul de accesorii la complexitatea anumitor
membre, complexitate deosebită care este necesară [acestora din urmă] pentru a
obţine cutare formă proprie, în scopul îndeplinirii funcţiilor cărora le sunt
destinate. Astfel, la ceea ce este format într-un anume scop, se adaugă, în
funcţie de exigenţa materiei, anumite alte lucruri, ca, de exemplu, părul şi
culoarea corpului; de aceea aceste lucruri nu au deloc regularitate, ba chiar
adesea lipsesc [cu desăvârşire], şi există în această privinţă o foarte mare
diferenţă între indivizi, ceea ce nu se poate spune despre membre. Într-adevăr,
nu vei găsi deloc un individ care să aibă ficatul de zece ori mai mare decât
cel al altui individ, în timp ce tu vei găsi cutare om lipsit de barbă, sau
[care nu are] păr în anumite locuri ale corpului, sau care are barba de zece
sau de douăzeci de ori mai mare decât cea a unui alt individ; şi aceasta este
foarte frecvent într-o anumită ordine a lucrurilor, vreau să vorbesc despre
diferenţa [care există între indivizi] în privinţa părului şi a culorilor. – Şi
în egală măsură, în ansamblul universului, există [pe de o parte] specii a
căror generare are un scop determinat, care urmăresc constant o anumită regulă
şi în care nu există decât mici anomalii în limitele speciei sub raportul
calităţii şi cantităţii; şi [pe de altă parte] specii care nu au scop [în ele
însele], dar sunt o consecinţă necesară a legilor generale ale generării şi
distrugerii, ca, de exemplu, diferitele specii de viermi care se nasc în
bălegar, diferitele specii de animaliculi care se nasc în fructe atunci când
acestea se strică, şi care se nasc din coruperea lucrurilor umede, viermi care
se nasc în intestine, etc. În general, mi se pare că tot ceea ce nu are puterea
de a-şi procrea seamănul ţine de această categorie; de aceea vei găsi că aceste
lucruri nu respectă regula, deşi trebuie în mod necesar să există, după cum
trebuie ca indivizi omeneşti să fie de culori diferite şi să aibă diferite
feluri de păr.
După cum în om există corpuri cu o permanenţă individuală,
precum membrele principale, şi corpuri permanente ca specia, şi nuca individul,
ca cele patru umori, la fel există în ansamblul universului corpuri stabile, de
o permanenţă individuală, ca cel de-al cincilea corp cu toate părţile sale, şi
corpuri permanente ca specia, precum elementele şi ceea ce este compus din ele.
După cum şi puterile prin intermediul cărora omul ia naştere
şi se păstrează vreme de un anumit timp sont ele însele cele care-i pricinuiesc
distrugerea şi pierderea, la fel, în ansamblul lumii naşterii şi a distrugerii,
cauzele naşterii sunt ele însele cele ale distrugerii. Iată un exemplu: Dacă
aceste patru puteri care există în corpul a tot ce se alimentează, şi anume,
atracţia, coerciţia, digestia şi expulzarea, ar putea semăna cu puterile
intelectuale, astfel încât să nu facă decât ceea ce trebuie, când trebuie şi
cât trebuie, omul ar fi apărat împotriva celor mai mari calamităţi şi a
numeroase boli; dar, cum aceasta nu este posibil şi dimpotrivă ele îndeplinesc
funcţii psihice, fără reflecţie nici discernământ şi fără să înţeleagă în
niciun fel ce fac, urmează că ele dau naştere la grave boli şi calamităţi, deşi
sunt instrumentul prin care animalul se naşte şi se păstrează un anumit timp.
Astfel, ca să mă explic, dacă puterea atractivă, de exemplu, n-ar atrage decât
ceea ce este convenabil din toate punctele de vedere, şi doar în măsura în care
este nevoie, omul ar fi apărat de multe boli şi calamităţi. Dar, după cum nu
este deloc astfel ci dimpotrivă ea atrage orice materie prezentă, [numai să
fie] posibil de atras, chiar dacă această materie s-ar îndepărta puţin [de
justa măsură] sub raportul cantităţii şi al calităţii, rezultă că atrage şi
materia care este cea mai caldă, sau cea mai rece, sau cea mai densă, sau cea
mai subtilă, sau în mai mare cantitate decât trebuie; aşa venele se înfundă,
apare obstrucţia şi putrefacţia, calitatea umorilor este coruptă şi cantitatea
lor este alterată, apar boli, precum râia şi negii, sau mari calamităţi, precum
tumoarea canceroasă, elefantiazis şi gangrena, astfel încât forma unuia sau mai
multor membri este distrusă. Şi la fel se petrec lucrurile cu celelalte dintre
cele patru puteri. – Or, absolut acelaşi lucru se întâmplă în ansamblul
universului: lucrul care dă naştere la ceea ce naşte şi-i prelungeşte existenţa
pentru o vreme – adică amestecul elementelor produs de puterile sferei cereşti
care le pune în mişcare şi se răspândesc – este chiar cauza care aduce în
univers lucruri nocive, precum torentele, aversele, zăpada, grindina,
uraganele, tunetul, fulgerele şi stricarea aerului, sau teribile catastrofe
care distrug una sau mai multe oraşe sau o ţară, precum alunerările de teren,
cutremurele, focurile din cer şi apele care se revarsă din mări şi adâncuri.
Trebuie ştiut că, în ciuda a tot ceea ce am spus despre
asemănarea care există între ansamblul universului şi individul omenesc, nu din
această cauză s-a spus despre om că este o mică lume (microcosmos); căci această
comparaţie poate fi făcută în raport cu orice exemplar dintre animalele unui
organism complet, şi totuşi n-am auzit niciodată ca vreunul dintre cei din
vechime să fi spus că un măgar sau un cal este o mică lume. Dacă aceasta s-a
spus despre oameni, este doar din cauza a ceea ce-l distinge în mod deosebit pe
acesta; şi este vorba despre facultatea raţională, vreau să spun această
inteligenţă care este intelectul material, lucru care nu se găseşte în nicio
altă specie a animalelor. Iată explicaţia: Orice individ dintre animale nu are
nevoie nici de gândire, nici de reflecţie, nici de regim, pentru a-şi prelungi
existenţa; ci merge şi vine după natura lui, mănâncă ceea ce găseşte convenabil
pentru el, se adăposteşte în primul loc găsit, şi se împreunează cu prima
femelă pe care o găseşte când e în călduri, dacă există o perioadă anume a
căldurilor. Prin aceasta individul durează cât timp poate dura şi existenţa
speciei sale se perpetuează; nu are nicio nevoie de un alt individ al speciei
sale care să-l ajute şi să-l sprijine să se păstreze, astfel încât acesta din
urmă să facă pentru el lucruri pe care nu le poate face el însuşi. Dar altfel
stau lucrurile cu omul; căci, dacă am presupune un individ omenesc existând
singur, privat de orice regim şi devenit asemenea animalelor, (un astfel individ)
ar pieri în scurt timp şi n-ar putea rezista o singură zi altfel decât
accidental, vreau să spun, dacă ar găsi din întâmplare ceva cu care să se
hrănească. Într-adevăr, alimentele datorită cărora omul subzistă au nevoie de
artă şi de lungi pregătiri care nu pot fi îndeplinite decât gândind şi
reflectând, cu ajutorul multor instrumente şi cu concursul unui mare număr de
oameni, fiecare însărcinat cu o funcţie anume. De aceea trebuie [oamenilor] cineva
care să-i conducă şi să-i adune, astfel încât societatea lor să se organizeze
şi să perpetueze, iar ei să poată să-şi acorde unul altuia sprijin. La fel,
pentru a se apăra de căldură în vremea căldurilor şi de rece în sezonul rece şi
a se feri de ploi, zăpezi şi vânturi, omul este obligat să facă multe pregătiri
care nu pot fi îndeplinite fără gândire şi reflecţie. Deci din această cauză a
fost dotat cu puterea raţională prin care gândeşte, reflectează, acţionează şi,
cu ajutorul diferitelor arte, îşi prepară alimentele şi cu ce să se
adăpostească şi să se înveşmânteze; şi prin ea îşi stăpâneşte toate membrele
corpului, astfel încât membrul dominant să facă ce trebuie să facă, şi cel care
este dominat să fie condus cum trebuie să fie. De aceea, dacă ai presupune un
individ omenesc lipsit de această putere şi abandonat doar naturii sale
animale, ar fi pierdut şi ar pieri în aceeaşi clipă. Această putere este foarte
nobilă, mai nobilă decât oricare dintre puterile animalului. Este de asemenea
foarte ocultă, şi adevărata sa natură n-ar putea fi la început înţeleasă doar
de simţul comu, aşa cum sunt celelalte puteri naturale. – De asemenea, există
în univers ceva care conduce ansamblul şi care pune în mişcare membrul dominant
şi principal, căruia îi comunică puterea motrice astfel încât să conducă prin
ea celelalte membre; şi, dacă s-ar presupune că lucrul acesta ar putea dispărea,
această sferă [a universului] în întregime, atât partea dominantă cât şi partea
dominată, ar înceta să mai existe. Căci prin acest lucru se perpetuează
existenţa sferei şi a fiecăreia dintre părţile sale; iar acest lucru este Dumnezeu. – Doar în
acest sens omul anume a fost numit microcosmos, [adică] pentru că există în el
un principiu care îi guvernează ansamblul; şi din cauza acestei idei Dumnezeu a
fost numit, în limba noastră, “viaţa lumii”, şi s-a spus: “Şi el jură pe viaţa
lumii.” (Dan, 12:7)
Trebuie ştiut că legătura pe care noi am stabilit-o între
ansamblul universului şi individul omenesc nu suferă de contradiţie în nimic
din ceea ce am spus, afară de trei aspecte:
1. Membrul dominant [sau inima], în orice animal are o
inimă, obţine câştig de la membre dominate care-i sunt utile. Dar nimic
asemănător n-are loc în fiinţa generală; dimpotrivă, tot ceea ce [în univers]
exercităo influenţă directoare sau comunică o putere nu obţine în ce-l priveşte
niciun profit de la partea dominată, ci modul său de a da este asemenea celui
unui om binefăcător şi magnanim, care face binele din generozitatea
caracterului şi printr-o bunătate înăscută şi nu în speranţa [unei recompense];
mai mult, este pentru a deveni asemenea lui Dumnezeu.
2. În toate animalele care au o inimă, aceasta se găseşte în
mijloc, şi toate membrele dominate dimprejur pentru a-i fi utile, păstrând-o şi
protejând-o, ca să nu i se întâmple niciun necaz dinafară. Dar în ansamblul
universului, lucrul este pe dos: partea cea mai nobilă cuprinde ceea ce este
cel mai puţin nobil, pentru că nu este expusă să primească o impresie de la
ceea ce este în afara ei; iar dacă totuşi ar fi impresionabilă, nu ar găsi
deloc în afara ei un alt corp care să poată acţiona asupra ei, căci
influenţează ceea ce se află în interiorul ei, şi nu-i soseşte nicio impresie
nici vreo altă putere [venind] de la alt corp. – Există totuşi aici o anumită asemănare:
căci tot ceea ce dintre membrele
animalului este mai îndepărtat de membrul dominant este mai puţin nobil decât
ceea ce este mai apropiat; şi la fel, în ansamblul universului, pe măsură ce
corpurile se apropie de centru, acestea devin terne, substanţa lor devine mai grosieră
şi mişcarea mai dificilă, şi îşi pierd strălucirea şi transparenţa, din cauza
îndepărtării lor de corpul nobil, luminos, transparent, mobil, subtil şi
simplu, vreau să spun, de sfera celestă; dar, pe măsură ce un corp se apropie
de ea, dobândeşte ceva din aceste calităţi, din cauza proximităţii sale, şi se
bucură de o anumită superioritate asupra cea ce este sub el.
3. Această putere raţională [despre care am vorbit] este o
facultate într-un corp şi inseparabilă de acesta, în vreme ce Dumnezeu nu are
deloc o putere într-un corp al universului, ci este separat de toate
particulele universului. Conducerea lui Dumnezeu şi providenţa sa se ataşează
de ansamblul lumii printr-o legătură a cărei adevărată natură ne este
necunoscută şi pe care puterile muritorilor nu ar putea să o priceapă; căci se
poate demonstra [pe de o parte] că Dumnezeu este separat de lume şi că este
independent de ea, şi [pe de altă parte] se poate demonstra şi că influenţa
conducerii lui şi a providenţei lui se întinde asupra fiecărei părţi a lumii,
oricât de slabă şi nesemnificativă ar putea fi. Laudă celui a cărui perfecţiune
ne umple de admiraţie!
Să ştii că noi am fi trebuit să comparăm raportul dintre
Dumnezeu şi univers cu cel care există între intelectul dobândit şi om; căci
acest intelect nu este deloc o putere într-un corp, fiind în realitate separat
de corpul asupra căruia se revarsă. Dar chestiunea inteligenţelor sferelor, a
existenţei inteligenţelor separate şi a ideii intelectului dobândit, care este
şi ea separată, sunt lucruri care au nevoie să fie studiate şi examinate, şi
ale căror demonstraţii sunt obscure deşi adevărate; ele sunt subiectul a
numeroase îndoieli şi expuse atacurilor celui care vrea să critice şi să
şicaneze. Am preferat mai degrabă mai întâi să putem să ne reprezentăm
universul prin forma sa manifestă; şi într-adevăr nimic din ceea ce am afirmat
în mod absolut nu poate fi negat excepţie de către două feluri de persoane: fie
prin cel care ignoră chiar ceea ce este cel mai evident, cum [de exemplu] cel
care nu este geometru neagă lucrurile matematice care sunt demonstrate; fie
prin cel care preferă să se ataşeze de o opinie preconcepută şi să-şi bată joc
de sine însuşi. În ceea ce-l priveşte pe cel care vrea să se dedea unei
speculaţii veritabile, trebuie să facă studii, astfel încât ca adevărul a tot
ceea ce noi am spus să devină evident, şi să ştie, fără să aibă în această
privinţă cel mai mic dubiu, că aceasta este forma fiinţei a cărei existenţă
este constituită. Dacă cineva vrea să o accepte de la cel căruia totul i-a fost
riguros demonstrat, să o accepte şi să construiască pornind de aici silogismele
şi dovezile sale; dar dacă nu-i place tradiţia simplă, nici măcar în privinţa
acestor principii, atunci să studieze, şi-i va deveni clar că lucrul este
astfel. “Iată ce am cercetat, şi aşa este! Ascultă şi înţelege bine.” (Iov
5:27)
După această introducere, abordez subiectul pe care am
promis că-l voi expune.
Note:
[1] Adică al cincilea element care este eterul şi care
formează substanţa sferelor celeste.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire