Frithjof Schuon, Despre bunul plac al lui Dumnezeu şi despre Dumnezeu ca sursă a răului (fragment)

“[...] a afirma că Dumnezeu pedepseşte şi iartă în funcţie de bunul Său plac înseamnă, nu că El este arbitrar, ci că ‘bunul plac’ reprezintă motive care scapă înţelegerii noastre limitate; iar a spune că Dumnezeu este cauza răului înseamnă, nu că El îl doreşte qua rău, ci că El îl produce indirect ca pe un fragment – sau ca pe un element infinitezimal constitutiv – a unui ‘bine mai mare’, ale cărui dimensiuni compensează şi absorb pe cele ale răului. [...] Prin definiţie, orice rău este ‘parte’ şi niciodată ‘întreg’; iar aceste negaţii sau privaţiuni fragmentare care sunt diferitele forme ale răului sunt inevitabil datorate faptului că lumea, nefiind Dumnezeu şi fiind incapabilă să fie Dumnezeu, este cu necesitate situată în afara lui Dumnezeu. Dar din punctul de vedere al funcţiei sale cosmice şi fiind în mod necesar elemente ale unui bine total, răul este într-un anumit sens integrat în bine, şi din acest punct de vedere este posibil să spunem că metafizic vorbind răul nu există; noţiunea de rău presupune de fapt o viziune fragmentară asupra lucrurilor, caracteristică creaturilor, care sunt ele însele fragmente; omul este o ‘totalitate fragmentară’.” (Frithjof Schuon, Dimensiuni ale islamului)