23 mai 2018

René Guénon, Despre metafizică (fragment)

“Vom adăuga încă o remarcă a cărei importanţă este capitală: nu numai că metafizica nu poate fi limitată de consideraţia unei dualităţi oarecare de aspecte complementare ale fiinţei, fie că este vorba de aspecte foarte speciale precum spiritul şi materia, sau dimpotrivă de aspecte atât de universale cât este posibil, precum cele care pot fi desemnate prin termenii de “esenţă” şi de “substanţă”, dar ea nu ar putea fi limitată nici de concepţia fiinţei pure în toată universalitatea ei, căci nu trebuie să fie prin absolut nimic. Metafizica nu poate fi definită drept “cunoaşterea fiinţei” în mod exclusiv, aşa cum făcea Aristotel: aceasta n-ar fi propriu-zis decât ontologie, care ţine fără îndoială de metafizică, dar care nu constituie prin asta toată metafizica; şi astfel ceea ce a fost metafizică în Occident a rămas întotdeauna incomplet şi insuficient, precum şi dintr-un alt punct de vedere pe care-l vom indica mai încolo. Fiinţa nu este cu adevărat cel mai universal dintre toate principiile, ceea ce ar fi necesar pentru ca metafizica să se reducă la ontologie, şi aceasta pentru că, deşi este cea mai primordială dintre toate determinările posibile, nu este mai puţin decât o determinare, şi orice determinare este o limitare, la care punctul de vedere metafizic n-ar putea să se oprească. Un principiu este de altfel în mod evident cu atât mai puţin universal cu cât este mai determinat, şi prin aceasta mai relativ; putem spune că, într-un mod oarecum matematic, un “plus” determinativ echivalează cu un “minus” metafizic. Această indeterminare absolută a principiilor cele mai universale, deci a celor care trebuie să fie considerate înaintea tuturor celorlalte, este o cauză de suficient de mare dificultate, nu în concepţie, cu excepţia poate a celor care nu sunt deloc obişnuiţi cu asta, ci cel puţin în expunerea doctrinelor metafizice, şi ea obligă adesea la utilizarea doar a unor exprimări care, în forma lor exterioară, sunt pur negative. Astfel, de exemplu, ideea de Infinit, care este în realitate cea mai pozitivă dintre toate, pentru că Infinitul nu poate fi decât totul absolut, ceea ce, nefiind limitat de nimic, nu lasă nimic în afara sa, această idee spunem noi, nu se poate exprima decât printr-un termen de formă negativă, pentru că, în limbaj, orice afirmaţie directă este în mod obligatoriu afirmaţia a ceva, adică o afirmaţie particulară şi determinată; dar negaţia unei determinări sau a unei limitări este propriu-zis negaţia unei negaţii, deci o afirmaţie reală, astfel încât negaţia oricărei determinări echivalează în fond cu o afirmaţie absolută şi totală. Ceea ce spunem referitor la ideea de Infinit ar putea să se aplice în egală măsură la multe noţiuni metafizice extrem de importante, dar acest exemplu este suficient pentru ceea ce vrem să transmitem aici; şi de altfel nu trebuie niciodată să se piardă din vedere că metafizica pură este, în sine, absolut independentă de toate terminologiile mai mult sau mai puţin imperfecte cu care încercăm să o îmbrăcăm pentru a o face mai accesibilă înţelegerii noastre.” (René Guénon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse)

Aucun commentaire: