Ananda K. Coomaraswamy, Despre 'dincolo de bine şi rău’ (fragment)

“Este desigur ‘periculos’ să publici o astfel de învăţătură, oricât de adevărată; s-a întâmplat de mai multe ori, atât în Europa cât şi în Asia, ca unii să susţină (întotdeauna, desigur, în mod eretic) că nu contează ceea ce ‘eu’ fac, binele şi răul fiind simple preferinţe. Capcana e ascunsă, desigur, în cuvintele ‘eu’ şi ‘preferinţă’; întrucât atât timp cât susţinem că ‘eu fac’ şi atât timp cât mai avem vreo preferinţă oarecare, nu putem arunca de pe umeri povara responsabilităţii. Dumnezeu nu are preferinţe; şi nu poate avea niciuna, pentru că dacă ar avea, asta ar însemna că El ar avea ceva de câştigat din acţiune, lucru exclus prin ipoteză. Doar cei care sunt nimeni şi nu mai au nicio preferinţă au dreptul să se uite la bine şi la rău fără aprobare şi dezaprobare.


Spuneam mai sus că toate scripturile sunt de acord că există un ‘dincolo de bine şi rău’. Acest lucru poate fi arătat detaliat cu citate din capitolele şi versetele scripturilor din ultimele trei milenii şi multe tărâmuri. Pe scurt, Meister Eckhart spune despre summum bonum că ‘acolo n-au intrat nici binele nici răul’. Pentru Sf. Thomas d’Aquino, moralitatea este într-adevăr necesară vieţii active, dar depăşită în viaţa contemplativă. În acelaşi fel, buddhismul nu este o doctrină etică în mod esenţial, ci doar accidental. Buddha afirmă cu tărie că există un “trebuie să fie făcut” şi un “nu trebuie să fie făcut”, dar în Parabola Plutei arată că un om care a ajuns la liman la sfârşitul călătoriei nu-şi duce vasul în spate ci-l lasă la mal; iar în Dhammapada defineşte adevăratul brahman, nu ca fiind brahman prin naştere, ci unul care a abandonat orice legătură cu binele şi răul. Sfântul Augustin spune: “Dumnezeu să ne ferească să utilizăm in continuare Legea ca instrument după ce ajungem la liman.” Şi Meister Eckhart, într-un consens verbală cu Buddha, “odată ajuns la liman, nu mai am nevoie de barcă”. Este păcat că în mintea noastră doctrina ‘dincolo de bine şi rău’ trimite în exclusivitate la Nietzsche! [...] iar noi ne cramponăm de o doctrină a mântuirii prin fapte şi merit, uitând că trebuie să fim judecaţi, în cele din urmă, nu în funcţie de ceea ce am făcut, ci de ceea ce suntem.” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare către The New English Weekly, Londra, 27 august 1942