Ananda K. Coomaraswamy, Despre Metafizica tradiţională (fragment)

Ceea ce înţelegi dumneata prin metafizică nu este ceea ce înţeleg eu. “Metafizica” predată în facultăţi cu greu e ceva mai mult decât epistemologie. Metafizica tradiţională este o doctrină despre posibilitate: posibilităţile fiinţei şi ale nefiinţei, ale finitului şi ale infinitului; cele ale fiinţei finite sunt în cea mai mare măsură incluse în ceea ce se numeşte ontologie şi cosmologie.

Metafizica tradiţională (Philosophia perennis sau Sanatana Dharma) nu este un omnium gatherum al “ceea ce au crezut oamenii”, nici o “filosofie” sistematică; este o doctrină coerentă şi întotdeauna auto-coerentă care poate fi recunoscută întotdeauna şi oriunde şi este cât se poate de independentă de orice concept de “progres” în confort material sau acumulare de cunoaştere empirică; nu se opune şi nici nu trebuie confundată cu vreunul dintre ele. Este sensul unei lumi care fără el ar consta doar în experienţe, “un lucru după altul”. Fără un principiu cu care să se afle în conexiune, un scop în raport cu care să poată fi ierarhizată, viaţa noastră ar fi haotică, şi n-am şti cum sau pentru ce să facem educaţie. Simplul cod etic este doar pentru confortul nostru şi se dovedeşte insuficient pentru iluminare.


Pot doar, pe moment, să afirm că Metafizica tradiţională este o ştiinţă la fel de invariabilă ca şi matematica. Dovada poate fi găsită cu greu fără disciplina studierii doctrinelor fundamentale din întreaga lume şi prin intermediul literaturilor şi artelor tradiţionale. Nu e o colecţie de opinii ale “gânditorilor”. Cel interesat trebuie să dobândească rapid puterea de a elimina maeştrii neglijabili, şi aici intră aproape toţi “gânditorii” moderni, toţi Dewey-ii şi Jung-ii etc., pe care nu merită să-i studiezi ca să dai doar de câteva idei strălucite ici şi colo. Cel interesat trebuie să fie pretenţios. De ce să acorzi atenţie, după cum spune Platon, “filosofilor mărunţi”?

Adevărul Unic despre care vorbesc se reflectă în diferite religii, diferite doar pentru că “nimic nu poate fi cunoscut decât în modul cunoscătorului” (Sf. Toma d’Aquino). În acelaşi sens “Căile” par să fie diferite; această aparenţă se va diminua pe măsură ce mergem de-a lungul uneia, în acelaşi fel în care razele unui cerc se apropie una de cealaltă cu cât ne apropiem mai mult de centru.

Metafizica solicită cea mai discriminatorie reflecţie. Atunci când Eckhart spune că omul este necesar pentru existenţa lui Dumnezeu, aceasta nu este o trufie ci o simplă afirmaţie logică. Nu se referă la Dumnezeire, ci la Dumnezeu ca Domn Iisus, şi doar a subliniat că nu putem vorbi despre “Domnie” cât timp nu avem “supuşii”, un lucru îl implică pe celălalt. La fel cum nu există “părinţime fără fiime” (paternity without filiation), nimeni nu poate fi “tată” fără să aibă un copil. Nu e chiar aşa uşor de înţeles Meister Eckhart!” (Ananda Coomaraswamy, scrisoare către un anonim, nedatată)