20 février 2005

H.-R. Patapievici despre René Guénon (cu cateva comentarii de Radu Iliescu)

sau "Limitele lui Patapievici"

Trebuie sa constat ca "Omul recent", carte admirabila, dureroasa in precizia ei, are si doua fragmente subrede, la care Patapievici ar fi putut foarte bine sa nu recurga, pentru ca tezele lui erau deja suficient de solide si asa. Din contra, aventurarea pe un teritoriu necunoscut, in care ii lipsesc si cele mai vagi repere (hinduismul vedic si metafizica lui René Guénon), aduc cititorului informat un gust neplacut. Redau mai jos fragmentele 149 si 150, pe care le voi comenta la final.

....................................................................

Fragmentul [149] Crestinii care detesta modernitatea

Crestinii care detesta modernitatea împartasesc, constient ori nu, o conceptie despre timp care este neaparat circulara si, deci, radical necrestina. Este perceptia temporala argumentata de filozofii Traditiei, de tip Guenon, pentru care temporalitatea descendenta a inzilor sau cea a ciclurilor progresiv degradate propusa de Hesiod este ontologic corecta.

Traditionalismul crestin de azi este puternic impregnat de traditionalismul lui Guenon, desi cele doua traditionalisme se sprijina pe presupozitii uneori contradictorii — cum este cazul temporalitatii. Or, este tipic pentru epoca noastra de încercare religioasa extrema ca sufletele crestine cele mai candide sa caute salvarea în traditii care, în cel mai bun caz, profeseaza un altfel de adevar decît crestinismul.

Marea finete a crestinismului scapa, azi, tocmai devotilor inconditionati. Desi este o religie care face minuni în sufletele oamenilor simpli si neinstruiti, crestinismul are finetea ultima a marilor religii paradoxologice. Este ceea ce i-a scapat lui Nietzsche, cînd a confundat crestinismul cu spiritul turmei.

Crestinismul este exact contrariul: o religie a spiritelor celor mai înalte, accesibila în mod direct si complet spiritelor celor mai simple.

Fragmentul [150]

Despre incapacitatea prezentului de a articula ceva si nou si bun si adevarat, iata ce ne spunea Theodor Metochites, un erudit bizantin, în prefata la Miscellanea Philosophia et Historica: „oamenii mari din trecut au spus totul atît de bine si de complet încît noua; nu ne-a mai ramas nimic de spus" [1]. Acest punct de vedere nu este crestin. Daca Dumnezeu este omniprezent în timp [2] asa cum este si în spatiu, atunci teoria timpului circular si teoria ciclurilor sunt ambele false. Morala este ca Dumnezeu nu poate lasa timpul sa se degradeze independent de vointa lui. Legea timpului, altfel spus, trebuie sa
fie teonomica, daca Dumnezeu exista, si libera de El, daca Dumnezeu nu exista.

Argumentul împotriva degradarii progresive a timpului este canonic. „Vremurile si anii sunt pusi în puterea lui Dumnezeu", spunea în 1933 Serghei Bulgakov,[3] „si nici un veac nu-I scapa din putere". Altfel spus, Dumnezeu este mereu prezent în lume si, drept
urmare, timpul crestin nu poate fi nici degradabil, nici circular, ci numai egal si uniform. El nu se poate degrada dupa o lege proprie, independenta de vointa lui Dumnezeu, decît daca dogma omnipotentei lui Dumnezeu este falsa. Prin urmare, cei care sustin ca modernitatea reprezinta un timp degradat, admit ca Dumnezeu a fost prezent în lume în mai mare masura; în vremea Patristicii decît acum. Dar acest lucru nu poate fi sustinut decît daca se admite ca timpul curge dupa o lege proprie, independenta de vointa lui Dumnezeu. Deci daca se admite ca Dumnezeu nu este, de fapt, nici omnipotent si nici omniprezent.
Dar, te întrebi, nu lasa oare Dumnezeu timpul sa se degradeze? Acest principiu pare a constitui presupozitia absoluta a urmatoarelor cuvinte, rostite de Hristos — „Va mai gasi Fiul Omului credinta pe Pamînt cînd se va reîntoarce?" sau în enigmaticul sfat ascetic — de aflat în Pateric, între cuvintele atribuite lui Ioan Gura de Aur, si printre hadith-uhle Profetului — „Traiti într-un timp în care, daca scapati a zecea parte din ceea ce este prescris, veti fi pierduti. Dar va veni un timp în care cel care va reusi sa observe a zecea parte din ceea ce este prescris acum va fi salvat."

Am putea vorbi aici, eventual, de o degradare a timpului numai daca avem despre Dumnezeu reprezentarea unui Deus otiosus, satul si sastisit de Opera sa. Oamenii vor deveni necredinciosi în preajma sfîrsitului nu pentru ca Dumnezeu s-ar retrage din timpul profan,
lasînd timpul în degradarea sa ultima. In lume, la sfîrsit, nu este mai putin Dumnezeu, ci mai putina umanitate: de aceea dispar anume credinta si nadejdea, virtuti care, amîndoua, tin de om, nu de realitatea lui Dumnezeu. Poate cineva sustine ca Harul lui Dumnezeu se împutineaza; odata cu scurgerea timpului? Argumentul decisiv împotriva împutinarii ontologice a temporalitatii, în preajma sfîrsitului, este, prin urmare, raspunsul la întrebarea 'Care este substanta lumii create de Dumnezeu din nimic?' Evident, prezenta lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se poate retrage din lume fara ca lumea ea
însasi sa se retraga în neant. Fara Dumnezeu, lumea nu este nimic, deoarece numai prezenta sa tine lumea în fiinta. In suma, dogma creatiei lumii din nimic este cea care, în ultima instanta, se opune teoriei degradarii timpului ori a ciclurilor temporale. Dumnezeul crestin nu poate fi un Deus otiosus, deoarece El este prezent în lume ca un Creator ex nihilo, nu ca un vizitator, aflat în trecere.

Omniprezenta si omnipotenta lui Dumnezeu sunt consecinte ale faptului ca Dumnezeu a creat lumea din nimic. Daca ar fi creat-o dintr-o materie prealabila, atunci problema raportului sau cu lumea, dupa creatie, s-ar fi putut pune în termenii teoriilor care admit
existenta unei temporalitati ciclice. Drept urmare, cine sustine teoria degradarii temporalitatii în preajma sfîrsitului respinge în mod implicit faptul ca Dumnezeu a creat lumea ex nihilo si ca, pentru El, a exista, a fi omnipotent si omniprezent revine la a fi Creator în sensul tare, iudeo-crestin, al cuvîntului.

Note

[1] Citat de Steven Runciman, The Last Byzantine Renaissance, p. 94.

[2] Si trebuie sa fie, macar prin euharistie.

[3] Serghei Bulgakov, Ortodoxia, p. 6.

..................................................................

Comentarii:

Este de neinteles cum, desi citeaza abundent din zeci de autori, nu exista nici o referinta bibliografica oarecare la vreunul din studiile sau volumele publicate de René Guénon, de ca si cum ideile reverbalizate de acesta (toate traditionale in fond, nimic inventat) ar fi un bun comun, un soi de folklore intelectual la care are toata lumea cu prisosinta acces. Prima impresie, neplacuta de altfel, este cea a disproportiei cu care Patapievici le-a abordat, si cand fac aceasta observatie nu am in vedere nimic cantitativ, ci chiar aspectele imediate ale cunoasterii lor.

In fapt, Patapievici porneste in tromba cu stangul vorbind de "timpul circular", idee care ii este straina intru totul profesorului de la Al-Azhar. Acesta din urma a fost extrem de rezervat el insusi in ceea ce priveste teoria ciclurilor cosmice, pe care a tratat-o cu totul tangential in "Introduction générale à l'Étude des doctrines hindoues" (Editions Tredaniel, 1921), "L'Homme et son devenir selon le Vêdânta" (Editions Traditionnelles, 1925), si mai pe larg in doua studii: "Quelques remarques sur la doctrine des cycles cosmiques" (aparut in Journal of the Indian Society of Oriental Art, iunie-decembrie 1937, dedicat lui A.K. Coomaraswamy), respectiv "Atlantide et Hyperborée", articol publicat postum in volumul "Formes traditionnelles et cycles cosmiques", editie ingrijita de Roger Maridort, Gallimard, 1970. Or, in toate aceste lucrari se vorbeste despre "timpul spiralat descendent", nicidecum de "timp circular"
(care ar trimite oarecum spre "eterna reintoarcere" a lui Mircea Eliade, idee dezavuata de René Guénon intr-o recenzie reluata si ea in volumul "Formes traditionnelles et cycles cosmiques").

Este neplacut sa constat ca, atunci cand e vorba de lucruri extrem de concrete, care ar putea stabili conexiuni solide cu ideile guenoniene, Patapievici foloseste expresii vagi, gazetaresti, de tipul: "traditii care, în cel mai bun caz, profeseaza un altfel de
adevar decît crestinismul". Ideea timpului spiralat provine din Vedanta hindusa, singura traditie care o mentioneaza si o descrie cu lux de amanunte in toate textele sruti si smruti (revelate si inspirate de Dumnezeu). Vagi aluzii ar fi si in cateva texte taoiste,
in special la Mencius, dar sunt greu comprehensibile pentru cel care nu beneficiaza de glose sinologice avizate. Or, reiese din formularea lui Patapievici ca cea mai veche si cea mai precisa traditie ale caror texte ne sunt accesibile ar fi cumva anticrestina, afirmatie aflata riguros in raspar cu adevarul. In realitate, este vorba doar de o diferenta de perceptie intre restaurarile abrahamice (mozaism, crestinism, islam), cu toate extrem de "tinere", care acopera doar ultima parte a lui Kali-Yuga, si tezaurul ocrotit cu grija de casta Brahmanilor (fara de care am fi gasit azi pe teritoriul Indiei
degenerescente de tipul religiilor amerindiene sau a samanismului, reduse la un nivel cvasi-exterior si incapabile de formula doctrinara). Ar fi cu totul nedrept sa se ceara crestinismului, revelat pentru perioada strict pre-apocaliptica, sa trateze lucruri
care nu mai prezinta nici o importanta acum, altfel decat in niste versete al caror sens este accesibil doar celui care se preocupa in mod deosebit de asta (si cu valoare escatologica nula).

Comparatia facuta intre posteritatea lui René Guénon (Frithjof Schuon, Titus Burckhardt, Vasile Lovinescu, Federico Gonzales, s.a.) si Nietzsche, fie si numai prin atribuirea calificativului de "filozof" in ambele cazuri, vadeste inca o data, din nefericire, necunoasterea coordonatelor exacte a doua tipuri complet diferite, chiar antagonice, de gandire si situare in raport cu sacrul.

Pe de alta parte, coroborat cu un alt loc in care Patapievici vorbeste de Traditie ca despre o "creatie in timp" (deci un fel de modernitate la ralanti) ideea ca Hesiod ar fi "propus" teoria ciclurilor cosmice, lasa sa credem ca filosoful roman s-ar indoi,
rapit de sentimentalism apologetic crestin, de singura justificare pe care Traditia o poate opune modernismului: originea ei non-umana. Se poate sa fie o impresie gresita de lector, dar mi-ar fi placut sa vad afirmata raspicat conexiunea Traditie-Revelatie, pe care Guénon nu se jeneaza s-o faca ori de cate ori este nevoie. Ar fi fost bine ca
cineva dispus sa "lasa din conditii" in fata cititorilor sa ia exemplul unui inaintas pe care compromisurile nu l-au atras niciodata... Revenind la Hesiod, caracterul vedantin al scrierilor sale este usor de pus in legatura cu perioada preclasica a elaborariilor, in care Grecia nu era cu totul inchisa influentelor persane, indiene, si poate chiar hiperboreene. In orice caz, a lasa, printr-o afirmatie nefericita, banuiala ca Hesiod era un "inventator" de tip cvasi-modern, este nu doar gresit, ci chiar daunator, in
ansamblul "Omului recent".

"Daca Dumnezeu este omniprezent în timp asa cum este si în spatiu, atunci teoria timpului circular si teoria ciclurilor sunt ambele false." Daca nu ar fi vorba de ceva grav si serios, ne-am afla in prezenta unui silogism destul de comic. In fapt, teoria timpului
spiralat, sau a celor patru varste cosmice (ceea ce Patapievici considera a fi doua teorii diferite, este de fapt una singura, privita din puncte de vedere diferite intre ele, dar mai ales cu totul diferite decat cel in care se situeaza Patapievici insusi!), nu
spune ca Dumnezeu s-ar retrage undeva (unde?), ci ca manifestarea se indeparteaza de Principiu, fara ca acesta sa dispara cumva sau undeva.

Trebuie spus ca Patapievici se lupta zadarnic cu idei himerice, pe care nu le poate gasi nici in Puranele hinduse, nici in opera lui Abd el-Wahid Yahia (numele cu care este cunoscut Guénon in islam). Ar fi fastidios si cu totul inutil sa "desfac" fiecare propozitie asternuta de cogitoul dezordonat al filosofului roman, cu atat mai mult cu cat
inadecvarea lor la subiect este frapanta. Destul de remarcat ca una dintre ele este aproape traducerea unui fragment guenonian reluat in multe dintre studiile sheicului: "Argumentul decisiv împotriva împutinarii ontologice a temporalitatii, în preajma sfîrsitului, este, prin urmare, raspunsul la întrebarea 'Care este substanta lumii
create de Dumnezeu din nimic?' Evident, prezenta lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se poate retrage din lume fara ca lumea ea însasi sa se retraga în neant. Fara Dumnezeu, lumea nu este nimic, deoarece numai prezenta sa tine lumea în fiinta." In volumul "Initiation et
realisation spirituelle", Editions Traditionnelles, 1990, publicat postum de Jean Reyor, intalnim un leitmotiv guenonian: „[…] il n'y a pas en réalité de domaine profane auquel certaines choses appartiendraient par leur nature même; il y a seulement un point de
vue profane, qui n'est que le produit d'une dégénérescence spirituelle de l'humanité, et qui, par conséquent, est entièrement illégitime." (p. 75) Patapievici opune teoriei ciclurilor cosmice cu titlu de argument exact o idee guenoniana prin care acesta din urma
avertizeaza ca fara prezenta divina nici macar trecerea spre al optulea manvantara nu ar fi cu putinta - dar acest lucru, ca multe altele, este cu desavarsire ignorat de filosoful roman.

Sfarsesc prin a concluziona cu parere de rau ca intr-un anume loc din "Omul recent", carte respectabila si utila pentru un public avizat, Patapievici se lasa in mod inutil si neplacut furat de exercitiul intelectual gratuit, pe care ar vrea sa-l substituie in
zadar unor cunostinte doctrinare care nu au nimic anti-crestin in ele insele (ba chiar sunt cu mult mai antimoderne ca multe dintre observatiile conjuncturale citate cu rafinament dintr-un Oswald Spengler, un Karl R. Popper, un Alexandre Koyre - cateva nume la intamplare, pe care face proba ca i-a cunoscut si inteles pana la ultima fibra). As fi fost incantat sa nu fiu nevoit sa aduc aceste observatii...

4 commentaires:

Ilie Catrinoiu a dit…

Foarte ineresant! Probabil ca Patapievici are un prea mult patos pentru crestinism. Nu spun mai multe pentru ca eu sunt in pom cu Rene Guenon si poate torn vreo "cioara" pe aici. :-)

Nibiru a dit…

Dati prea multa importanta unui personaj (H.R.P) a carei impostura intelectuala este atat de evidenta incat este mai util sa cititi ce scrie pe filele unui calendar de balci decat sa incercati sa deslusiti "ïntelesurile profunde" ale dumnealui. Este pacat sa maculati astfel continutul acestui blog pe care cu sarguinta il intretineti si sa riscati devierea catre indoielnic a demersului dvs. Prima exigenta pe care trebuie sa ne-o impunem este sa deosebim valoarea de nonvaloare, adevarul de impostura.

Yahia a dit…

Nu am citit cartea la care va referiti, dar in fragmentele prezentate, HRP pare mult prea superficial si chiar lipsit de consistenta logica pentru a putea accepta ca exprimarea sa de consistenta 'gazetareasca' - cum bine ati spus, este rezultatul unui exces de sentimentalism apologetic crestin, si asta pentru ca nu imi pot permite sa-i jignesc inteligenta; asa incat sunt obligat sa vad in referirea sumara si insinuanta, din varful buzelor, la domnul Guenon si la 'celelalte traditii', un atac al 'spiritului' modern - deci, poate nu intru totul constient la HRP, Dumnezeu stie - impotriva Traditiei, si prin aceasta chiar impotriva crestinismului insusi. Faptul ca ati putut remarca, in restul cartii la care va referiti, observatii aparent antimoderne, nu cred ca poate certifica un presupus caracter antimodern al intentiei autorului, si asta pentru ca sunt multe productii subversive (fara a avea insa acelasi rafinament speculativ ca in cazul unui HRP & CO..evident, adresate unui alt public-tinta), cert antitraditionale, care sub aparenta falsa a adevarului unor observatii conjuncturale, strecoara insinuari foarte otravitoare, atacand Traditia in toate formele ei autentice si inca operative astazi, forme care reprezinta singura armura ce poate apara inimile inca vii, de disolutia mentalitatii moderne care urmeaza opacizarii rationaliste - aici ma gandesc la productiile de mass-media din seria Zeitgeist si la toate formele de masa ale revolutiei 'neo-spiritualiste'.

Sigur, HRP e un ganditor rafinat, dar cred ca exagerati mult si sunteti prea politicos banuindu-l de exercitii 'intelectuale' atunci cand dansul nu face decat sa se invarta, steril, in speculatii dezordonate, cum bine spuneti, sau onanism mental, dupa cum chiar el se exprima undeva.. parca.

Iar ca sa i se ilumineze in privinta 'teoriei ciclurilor cosmice', era de ajuns sa recurga la sursa intelepciunii luata din gura unui alt mare caracter, contemporan, pe care se pare ca il si indrageste candid, care se exprima de-a dreptul pitagoric: "Iarna nu-i ca vara"

Dar numai Dumnezeu stie ce e in sufletul omului, asa ca trebuie sa-mi cer iertare ca am indraznit aici sa cantaresc eu intentiile filosofului roman,

wa 'alaykum s-Salam,
Yahia

Yahia a dit…

Nu am citit cartea la care va referiti, dar in fragmentele prezentate, HRP pare mult prea superficial si chiar lipsit de consistenta logica pentru a putea accepta ca exprimarea sa de consistenta 'gazetareasca' - cum bine ati spus, este rezultatul unui exces de sentimentalism apologetic crestin, si asta pentru ca nu imi pot permite sa-i jignesc inteligenta; asa incat sunt obligat sa vad in referirea sumara si insinuanta, din varful buzelor, la domnul Guenon si la 'celelalte traditii', un atac al 'spiritului' modern - deci, poate nu intru totul constient la HRP, Dumnezeu stie - impotriva Traditiei, si prin aceasta chiar impotriva crestinismului insusi. Faptul ca ati putut remarca, in restul cartii la care va referiti, observatii aparent antimoderne, nu cred ca poate certifica un presupus caracter antimodern al intentiei autorului, si asta pentru ca sunt multe productii subversive (fara a avea insa acelasi rafinament speculativ ca in cazul unui HRP & CO..evident, adresate unui alt public-tinta), cert antitraditionale, care sub aparenta falsa a adevarului unor observatii conjuncturale, strecoara insinuari foarte otravitoare, atacand Traditia in toate formele ei autentice si inca operative astazi, forme care reprezinta singura armura ce poate apara inimile inca vii, de disolutia mentalitatii moderne care urmeaza opacizarii rationaliste - aici ma gandesc la productiile de mass-media din seria Zeitgeist si la toate formele de masa ale revolutiei 'neo-spiritualiste'.

Sigur, HRP e un ganditor rafinat, dar cred ca exagerati mult si sunteti prea politicos banuindu-l de exercitii 'intelectuale' atunci cand dansul nu face decat sa se invarta, steril, in speculatii dezordonate, cum bine spuneti, sau onanism mental, dupa cum chiar el se exprima undeva.. parca.

Iar ca sa i se ilumineze in privinta 'teoriei ciclurilor cosmice', era de ajuns sa recurga la sursa intelepciunii luata din gura unui alt mare caracter, contemporan, pe care se pare ca il si indrageste candid, care se exprima de-a dreptul pitagoric: "Iarna nu-i ca vara"

Dar numai Dumnezeu stie ce e in sufletul omului, asa ca trebuie sa-mi cer iertare ca am indraznit aici sa cantaresc eu intentiile filosofului roman,

wa 'alaykum s-Salam,
Yahia