Anca Manolescu, Un loc care te scoate din fire, (note de lectura)

Articol apărut în Dilema, nr. 375. Este o convorbire cu Horia Bernea.
Sfântul Munte Athos este aşezat pe unul din degetele peninsulei Chalcidice. În 965 călugărul Atanasie, apropiat al împăratului bizantin Nichifor Focas, a înfiinţat prima mănăstire de aici. Între timp a devenit un pol al monahismului ortodox.
Fiecare mănăstire este amplasată într-o relativă pustietate. Este dificil de ajuns la Athos, şi nu doar din raţiuni administrative. Nu există drumuri asfaltate, doar recent câteva trasee pentru maşini tot-teren. Peisajul este foarte diferit, se pare că monahii şi-au ales aşezarea în funcţie de afinitatea cu peisajul de baştină.
„Nu e nicidecum un loc turistic; e un aventuros loc de pelerinaj, în care intră maximum 50 de persoane pe zi. Iar Athosul respectă cu stricteţe regula ospitalităţii: toţi pelerinii sînt găzduiţi şi hrăniţi gratis.”
Despre Prodromul: „M-a surprins cu deosebire minunata aşezare a schitului românesc Prodromul (îi spune schit pentru că s-a decis ca numărul mănăstirilor să se limiteze la 20, însă construcţia e impozantă): e suspendat pe platoul de la marginea mării, deasupra peretelui unde se află grota sf. Atanasie, în capul peninsulei. Acest perete e un loc extrem de aspru: bat acolo nişte vînturi atît de puternice încît te ameţesc, te dizlocă, te smulg pur şi simplu din percepţia obişnuită pe care o ai despre tine şi despre ceea ce te înconjoară. În jumătate de oră aveam deja un sentiment straniu către sinistru, de completă înstrăinare, aveam senzaţia că nu mai există nimeni şi nimic pe lume. Cei care au avut curajul să se stabilească acolo trebuie să fi avut o mare putere, erau oameni foarte tari. Tot în acest perete se află o bisericuţă cu moaştele sf. Patapie, suspendată la mare înălţime deasupra mării.”
Despre masă: „Trebuie să mănînci şi să bei la comandă, într-un timp bine delimitat care e hotărît de viteza cu care mănîncă stareţul. Cînd el a terminat, masa încetează. Se mănîncă în perfectă tăcere, ascultînd lectura unui text. Mîncările sînt săţioase, dar nu-ţi fac cine ştie ce poftă. Fiind în post, am mîncat mult bob, ceva varză, spanac amestecat cu braţe de calamar. Ca la toţi orientalii, e foarte mult dulce: halvale, dulceţuri, cafeluţa cu mult zahăr, însoţită de un ouzo-mastică. În cîteva zile nu-mi mai era foame.”
Despre muncă: „În zilele de lucru unii merg la ateliere, foarte puţini la lucru la cîmp ori în grădini. M-a uimit faptul că acolo munca e socotită un lucru nedemn pentru un călugăr, care ar trebui să se dedice mai ales slujbei şi rugăciunii. E singurul loc unde am găsit o asemenea atitudine. Părinţii spun în genere că trebuie să trăieşti din munca mîinilor tale. Or, la Athos am auzit şi un fel de dicton: să nu munceşti ca un argat, să nu mănînci ca un mirean.”
„În genere, icoanele sînt mai mici decît scara umană, doar cele împărăteşti, cele imperiale, constantinopolitane o egalează.”