Ted Anton, Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu, (note de lectura)

Versiunea română a apărut la Editura Polirom, Iaşi, 2005. Traducere de Cristina Felea. Originalul a apărut în SUA în 1996.

Notă asupra metodei
La alcătuirea acestei cărţi au stat la bază peste o sută cincizeci de interviuri, făcute în cinci ţări.
Ioan Petru Culianu şi-a făcut însemnări personale până la sfârşitul vieţii. Şi acestea au fost consultate de autorul prezentei biografii.
Lucrarea de faţă este un portret compozit, în care subiectul a fost privit prin cât mai multe lentile posibile. “Această carte îşi propune să vorbească despre felul cum istoria este modelată de percepţie, despre modul cum timpul dezvăluie adevărul sau despre cum falsurile îşi pot deveni suficiente lor însele.” (p. 26)

Prolog
Culianu era reputat printre studenţi ca specialist în practici divinatorii. Se pare că a predat la un moment dat un curs despre divinaţie, la capătul cărora a cerut studenţilor săi să ghicească viitorul.
Portret: “Culianu era un bărbat timid, cu un accent ciudat, extrem de discret în privinţa propriei sale existenţe, fiind în schimb printre puţinii profesori dispuşi să stea de vorbă cu studenţii despre viaţa lor. Cînd zîmbea făcea gropiţe în obraji, iar ochii întunecaţi păreau să privească dincolo de interlocutor. Avea tenul palid şi pomeţii proeminenţi, şi un fel deschis de a fi, blînd şi entuziast. La cursuri, spuneau unii, divaga prea mult; alţi profesori îşi pregăteau mai bine studenţii pentru examene. Dar pentru mulţi dintre aceştia, Culianu, autor a treisprezece cărţi traduse în cinci limbi, era singurul savant cunoscut de ei care studia religia ca pe o entitate reală şi o forţă motrice a existenţei umane.” (p. 27)
Culianu a susţinut că orice schimbare intervenită în sistemul religiei afectează automat celelalte sisteme care creează istoria.
Şi-a început cariera ca urmaş al lui Mircea Eliade. A propus o schimbare de paradigmă în înţelegerea religiilor, lucru care l-a transformat într-un personaj controversat între universitari. A întruchipat modelul savantului erudit. În interesa ocultismul, pe care nu s-a sfiit să-l practice.

Crima: 21 martie 1991
Religia ca sistem
În ziua de 21 martie, Universitatea din Chicago cunoştea agitaţia creată de târgul anual de carte. În Sala 202 din Swift Hall, profesorul Culianu încheia cursul de Elemente fundamentale de religie comparată.
Mai susţinea încă două alte cursuri: unul despre Călătorii despre lumea de dincolo şi altul despre Experienţe extra-senzoriale.
A fost asasinat într-o toaletă, cu un foc de revolver tras în cap. Iniţial s-a vorbit despre sinucidere, deşi Culianu a fost împuşcat în ceafă, şi nu s-a găsit arma crimei. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, medicul legist vorbea de asasinat.
În urmă cu un an, profesorul Culianu avertizase că a intrat pe un “teritoriu periculos” cu scrierile sale.

Urmările
Nu s-a găsit nici o dovadă palpabilă care să ofere o pistă capabilă să rezolve misterul asasinatului. Crima pare comisă de un profesionist (prin precizia tirului), dar este atipică. Un profesionist ar fi ales o armă cu calibru mai mare, ar fi tras de mai multe ori, ar fi căutat un loc mai puţin expus ca toaleta universitară.
S-a vehiculat teza asasinatului politic. Culianu criticase noile autorităţi române, şi numise revoluţia “un eşec”. Totuşi, împotriva aceste ipoteze este faptul că profesorul american nu era un actor important pe scena politică.
Detectivii au încercat şi alte piste: student sau coleg nemulţumit, fanatic al ocultismului, iubit homosexual, jaf care nu fusese dus la bun sfârşit sau negoţ eşuat cu droguri.
Culianu se specializase în dualism, în religie astrală şi în magica artă renascentistă a mnemotehniei. Ca pedagog era deschis, entuziast, amator de polemici.
A fost suspectat că şi-a sedus studentele, sau că a încercat el însuşi experienţele extatice produse de droguri pe care le descria.
Era un tânăr emigrant de patruzeci şi unu de ani, bun cunoscător a şase limbi, care obţinuse trei doctorate, dintre care unul de la Sorbonne.

II. Tinereţea: 1950-1972
Arta memoriei
Ioan Petru Culianu s-a născut la Iaşi, într-o familie cu rădăcini boiereşti. Familia sa venise din Grecia în Moldova, undeva pe la 1720. În sec. XIX-lea, strămoşul său, Nicolae Culianu, a participat la fondarea Societăţii Junimea.
La începutul sec. XX, boierii Culianu erau universitari, agricultori, oameni politici. Familia se înrudea cu Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Zizi Lambrino şi Mihail Sadoveanu.
La 5 ianuarie 1950, Ioan Petru se năştea, la câteva luni după moartea bunicului său, Petru Bogdan, rector al Universităţii din Iaşi. În jurul aceleiaşi date, comuniştii “naţionalizau” casa părinţilor săi.
Practic, schimbarea de regim a expus familia Culianu la o serie de privaţiuni greu imaginabile în lumea liberă.
Tânărul Ioan Petru Culianu a absolvit liceul ca şef de promoţie.

Studenţia: 1967-1971
În 1967, Culianu a plecat din Iaşi şi s-a înscris la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română. Alegerea poate părea ciudată în cazul cuiva care provenea dintr-o familie ai cărei membri studiaseră ştiinţe.
La universitate era retras, un adevărat fanatic al studiului. S-a pasionat devreme de operele “subversive” ale lui Claude Levi-Strauss, Carl Gustav Jung, Michel Foucault. A studiat deopotrivă existenţialismul, structuralismul şi hermeneutica.
Culianu a fost foarte devreme influenţat de modelul cultural Mircea Eliade.
În anul al doilea a trecut la cerere de la Facultatea de Română la cea de Limbi Romanice, secţia de italiană.
Dormea pe podea, practica yoga şi se hrănea adesea doar cu lapte şi miere, ca un ascet hindus. A început să înveţe sanscrita cu Sergiu Al-George şi P. Hyderabad (singurul profesor hindus aflat atunci în România).
A început să-i studieze pe Marsilio Ficino şi pe Giordano Bruno. A încercat fără succes să obţină o bursă dedicată studiului Kabbalei în Israel. A făcut eforturi să se apropie de Eliade şi în mod personal, trimiţându-i două eseuri în America. Acesta i-a răspuns cu o misivă foarte încurajatoare.

“Personaje sumbre, foarte inteligente”
Culianu a fost abordat de Securitate, sugerându-i-se o colaborare. Jocul a fost foarte periculos, Culianu nezicând niciodată nu, dar nici colaborând de-a binelea. S-a înscris în partidul comunist în 1970, în urma apariţiei unei legi care garanta faptul că membrii de partid nu puteau fi interogaţi de Securitate fără acordul secretarului organizaţiei de bază.
În urma refuzului de a colabora cu poliţia politică, s-ar spune cã începutul de carieră a lui Culianu ia sfârşit: i se refuză colaborarea la o revistă literară, iar un volum acceptat de Editura Eminescu este respins fără nici o explicaţie. Totuşi, în 1971 este plasat primul la un concurs pentru o bursă în Italia, finanţat de autorităţile italiene. Dar autorităţile comuniste au împiedicat accesul lui efectiv la studiile de la Siena.

Paradisul visat
La întoarcerea lui Ceauşescu din China, în 1971, supravegherea politică a intelectualilor a devenit şi mai apăsătoare.
În iarna lui 1972, s-a înscris pentru o bursă oferită de Ministerul de Externe italian. În primăvara anului următor si-a predat teza de licenţă, cu numele de Marsilio Ficino şi platonismul în Renaştere. Dimensiunile erau cele ale unei teze de doctorat. A absolvit facultatea în iunie 1972, cu cea mai mare notă, 9,89.
În loc de un post de doctorand, tânărului Culianu i s-a repartizat un post într-un mic sat din nordul ţării. A câştigat, din nou, bursa oferită de statul italian, de data asta în Perugia. Ministrul educaţiei de atunci, Mircea Maliţa, i-a aprobat viza de ieşire din ţară. Pentru că nu avea banii cu care să ajungă efectiv acolo, Culianu a făcut lucrarea de diplomă a unei studente cu parale.
La 4 iulie 1972 părăsea definitiv România.

III. “Arriviste”: 1972-1986
Mitul Occidentului: Italia, 1972-1975
La Perugia, Culianu a urmat cursuri de cultură veche.
În ţară, în urma unei corespondenţe cu Mircea Eliade, credea că poate conta pe sprijinul acestuia în Occident. Eliade însă s-a eschivat, spundându-i “Încearcă să-ţi faci un nume, şi pe urmă vom mai vedea.”
A cerut azil politic în Italia, după două prelungiri ale bursei. După ce a schimbat mai multe domicilii, la diverşi prieteni nu tocmai săritori, a fost internat în lagărul de refugiaţi de la Latina. Răpus de mizerie, de foame, de promiscuitate, încearcă să se sinucidă tăindu-şi venele. Pentru că n-a ştiut să-şi toarne apă caldă pe răni, sângele s-a închegat şi hemoragia s-a oprit.
După opt luni de lagăr, a primit statutul oficial de refugiat conform Convenţiei de la Geneva din 1951.
Se înscrie la studii postuniversitare la Universitatea Catolică “Del Sacre Cuore” din Milano. Este acceptat la concurs, în ciuda faptului că nu are acte care să-i ateste pregătirea. Obţine note maxime la cinci din cele şase probe. Profesorul Ugo Bianchi, specialist în gnosticism, îl ajută să urmeze programul postuniversitar şi să lucreze, predând în Departamentul de ştiinţe religioase. Începe să studieze limbile greacă şi ebraică.

Chicago, Paris şi Mircea Eliade
Îi studiază pe Marsilio Ficino, Pico della Mirandola şi Giordano Bruno. Frecventează biblioteca Vaticanului.
Unul dintre prietenii săi de atunci, Gianpaolo Romanato, îl evocă astfel: “Cînd ne-am cunoscut, Culianu avea trăsăturile unui om care suferise, şi era palid din cauza malnutriţiei. Nu am întîlnit pe nimeni altcineva care să aibă tenacitatea şi capacitatea lui de a îndura suferinţa, de a o interioriza pînă la a o transforma în temei al existenţei. Era o determinare uriaşă, ca în exerciţiile sale de yoga, de condiţionare mentală... Era în stare să studieze cincispre­zece sau şaisprezece ore zilnic fără întrerupere... Nu avea nevoie să-şi ia notiţe ; totul era în mintea lui.” (p. 109)
Îl vizitează la Paris pe Eliade, care îi promite să contacteze pentru el Universitatea din Chicago. După o perioadă, Eliade îşi onorează promisiunea şi Culianu ajunge în America. Acesta din urmă elabora o monografie despre marele specialist în istoria religiilor. La întoarcerea în Italia, avea suficient material pentru realizarea lucrării.
În iunie, la Milano, şi-a luat primul doctorat. Devenea dottore in lettere şi istoria religiilor la Universitatea Catolică, obţinând summa cum laude.
A început explorarea unei noi zone în teza Gnosticismo e pensiero contemporaneo: Hans Jonas. Îşi găsise un nou mentor în profesorul Jonas de la New School for Social Research din New York.
În septembrie acelaşi ani, Culianu se afla la Lancaster, în Anglia, pentru a ţine o conferinţă la al XIII-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Istorie a Religiilor.
În martie 1976 a avut de ales între: o poziţie de lector la Universitatea Catolică din Milano, o poziţie universitară în cadrul secţiei de studii româneşti la Universitatea din Groningen, Olanda, şi o bursă de visiting professor la o universitate indiană. La sfatul lui Eliade, alege Olanda.
Îi scrie prietenului Andrei Pleşu, rămas în România: “«Aici», «în Occident», istoria religiilor... este nu rezultatul unei evoluţii individuale către o formă de deschidere ontologică, aşa cum a fost, cred, în cazul nostru, ci o disciplină de tip filologic şi arheologic, fără nici o implicare existenţială. Posibilitatea cultivării ei atrage după sine vanificarea oricărei intenţii de cunoaştere mai profundă, ori de deschidere spre fiinţă." (p. 120)

Olanda: un tânăr intelectual în ascensiune, 1976-1983
“Deschid dicţionarul latin la cuvîntul „precar" şi aflu că înseamnă „ceea ce se obţine prin rugăciune". ... Precaritatea... este singura cale de a recupera religia în vremuri seculare.” (I.P. Culianu, Scrisoare către Mario Lombardo, ianuarie 1979)
Cel care l-a angajat pe Culianu a fost romanistul Willem Noomen, romanist specialist în medievistică. Neprimind din partea statului român nici un universitar de talie pentru postul creat de el, a fost nevoit să facă apel la un transfug de talie. Totuşi, lui Culianu i s-a pus în vedere să pună surdină scrierilor politice.
Anii din Olanda sunt ani de tihnă şi lucru prolific: douăzeci şi şase de studii, şaizeci şi patru de articole şi recenzii, patru cărţi de specialitate despre religii.
În 1978 se înscrie la Sorbonne în vederea unui al doilea doctorat, doctorat de 3ème cycle en Sciences Religieuses, cu specializarea Antichitatea târzie. Îndrumătorul său va fi preşedintele universităţii, Michel Meslin.
Începe să publice articole despre gnosticism, demonologie, dualism şi magie în reviste ca Aevum, Kairos şi Neophilologus.
Eliade începe să-l trateze ca pe urmaşul său academic.
Monografia lui Culianu despre Eliade urma să apară în Assisi, în Italia, la Citadella Editrice, la sfârşitul anului 1977. Deşi se declară mulţumit de lucrare, totuşi Eliade n-o recomandă editorului francez, lucru care îl frustrează pe Culianu, care pune răceala mentorului său pe anumite indiscreţii pe care le formulase despre trecutul lui Eliade în România, şi în special simpatia acestuia la adresa Gărzii de Fier.
Culianu se plângea că “în Occident spaţiul de dezvoltare spirituală devine din ce în ce mai îngust”. Avea sentimentul că este antrenat într-un joc de iluzii, detestând deopotrivă modernitatea estică şi cea vestică.
Începe relaţia cu Carmen Georgescu, româncă stabilită în Olanda. Aceasta îşi părăseşte soţul şi se stabileşte împreună cu băieţelul ei în apartamentul lectorului Culianu.
Începe să exploreze astrologia. Practică machiavelismul în carieră (menţionează pe cine trebuie în notele de subsol), căutând şi cultivând succesul.
Obţine cetăţenia olandeză, ca refugiat politic.
A doua teză de doctorat de la Sorbonne poartă titlul: Experienţe ale extazului şi ascensiuni în cultura elenistică şi Islam. Se hotărăşte să obţină şi al treilea doctorat, aşa-numitul doctorat d’état, tot de la Sorbonne. Meslin acceptă să conducă şi această teză.
Când la Departamentul de Istorie a Religiilor apare un post de prestigiu, prezenţa lui acolo nu este încurajată. Ideea că un emigrant ar putea să ia locul ce aparţinuse profesorului Gerardus van der Lewen, le apare olandezilor ca inacceptabilă.
Studiază copta cu M. J. Vermaseren şi egiptologul Herman te Velde.

1484 şi 1984
În 1984, publică la Payot volumul Experiences de l'extase: Extase, ascension et recit visionnaire, de l'Hellenisme au Moyen Âge. În acelaşi an îi apare la Flammarion Eros et magie â la Renaissance.
În aceste două cărţi, el propune o teorie: schimbările istorice nu au loc prin evoluţie, ci prin mutaţie, şi adesea sunt produse de forţe necunoscute actorilor înşişi. El considera că istoricul ideilor poate dezvălui adevărata faţă a unei culturi acordând atenţie mişcărilor de idei pe care aceasta le marginalizează.
Scriitura lui Culianu este dificilă, aceasta făcând parte din metoda sa. Cele mai importante idei sunt plasate în pasaje obscure, greu de detectat. Cărţile sale par uneori parodia metodei savante, pe care autorul o detesta.
În toamna lui 1984, la Universitatea din Groningen, se fac reduceri de buget. Solicită o bursă la Harvard şi-l roagă pe Eliade să confirme chemarea sa ca visiting professor în Chicago.

Abuzurile interpretării
Culianu era fascinat de ideea că interpretarea defectuasă a textelor poate duce la un adevăr supraordonat care nu a stat nici în intenţia autorului, nici a lectorului.
În 24 martie 1978, Eliade îi scrie lui Culianu, care se plângea că i se restricţionează abuziv drumul spre Premiul Nobel pentru Literatură: „Legenda Premiului Nobel e simplă: întotdeauna am declarat că dacă voi primi această «distincţie», voi pleca imediat în România ca să-mi proclam identitatea de scriitor român. Nu am spus nimănui ce voi face în Bucureşti. Ţi-o spun ţie : voi merge la cimitirul Bellu şi voi acoperi cu florile lor preferate mormintele tatălui, mamei, fratelui meu şi pe al lui Nae Ionescu."
Prietenul său, Gianpaolo Romanato, îşi amintea: „îmi spunea uneori, mai în glumă, mai în serios, «Am să mor tînăr». Această premoniţie explică furia cu care dorea să spună totul cît mai curînd, să scrie repede şi să devină celebru, pentru că ştia sau se temea că viaţa nu avea să-i fie prea lungă..."

Cariera: 1985
Andrei Oişteanu încearcă să publice un interviu cu Ioan Petru Culianu şi este refuzat pe rând de Vatra, Viaţa Românească şi Etimologica. În cele din urmă, Revista de Istorie şi Teorie Literară l-a acceptat.

Jocul cu smaralde: 1986
În 1986 Culianu se întoarce la Universitatea din Chicago în calitate de profesor, invitat de onoare pentru acel semestru. Era invitat de Eliade, aflat la 79 de ani, să-i sorteze corespondenţa şi să ducă la bun sfârşit proiectele acestuia, pe lângă cursurile şi conferinţele pe care trebuia să le ţină.
Printre proiectele care trebuiau finalizate se număra Dicţionarul religiilor lumii, care trebuia să fie publicat de Harper San Francisco. Apoi gigantica Enciclopedie a religiilor, în 16 volume, care trebuie să apară la Macmillan în 1987, şi pentru care Culianu adusese articolele în care era considerat expert: “Ascensiune”, “Astrologie”, “Gnosticismul: din Evul Mediu şi până în zilele noastre”, “Magia în Europa medievală şi renascentistă”, “Ritualuri sexuale în Europa”, “Bolta cerească: cerurile ca hierofanie” şi altele.
La Universitatea din Groningen, mica secţie de studii româneşti părea condamnată să dispară din cauza reducerilor bugetare. Culianu începe să se gândească la ea ca la o treapta în cariera lui.
Eliade îl propune pe Culianu ca succesor la postul său de la Divinity School. Culianu predă două cursuri: Gnosticismul şi maniheismul, şi Introducere în magia Renaşterii.
Culianu compara magia lui Bruno cu cea a reclamelor moderne, a firmelor de relaţii cu publicul şi mai ales a celor ce controlează schimbările politice, precum şi cu controlul asupra minţii exercitat de regimurile de la sfîrşitul secolului XX. Din nefericire, mai adăuga Culianu, astăzi sîntem nişte analfabeţi din punct de vedere metafizic, iar imaginaţia noastră este reprimată de triumful ştiinţei şi al tehnologiei. Reforma şi distrugerea de către biserică a magiei sînt responsabile de triumful raţiunii şi de multe din nevrozele timpurilor moderne.
Una dintre ideile lui Culianu a fost aceea că istoria este ordonată, revelatoare, chiar predictibilă. Savanţii s-au arătat şocaţi de acest punct de vedere.
La 14 aprilie 1986, Mircea Eliade a suferit un atac de inimă. Timp de câteva zile, se crezu că îşi va reveni. La 22 aprilie, în vârstă de 79 de ani, îşi sfârşi însă zilele.
La deschiderea testamentului lui Mircea Eliade, se putu citi că îi delega lui Culianu sarcina supravegherii publicării postume a operei sale.
Culianu a spus că cine controlează imaginaţia cuiva, este stăpân şi pe destinul celui controlat.
Hillary Wiesner, cea care avea să-i devină prietenă intimă în Chicago, îl consideră absolut strălucit, dar cu siguranţă cea mai torturată şi amară fiinţă pe care o întâlnise vreodată.
Împotriva acuzaţiilor aduse lui Eliade, Culianu afirmă răspicat că acesta nu a fost niciodată nici antisemit, nici membru al Gărzii de Fier, nici pronazist. Dar a fost mai aproape de această mişcare decât i-ar fi plăcut să creadă.

Cartea vieţii
Hillary Wiesner pleacă pe un şantier arheologic din Turcia.
Culianu era fascinat de Jorge Luis Borges. Pe cât se pare, unele dintre idei le erau comune.
Divorţează de Carmen. Scrie Les Gnoses dualistes d’Occident. Textul cuprindea teoria sa, argumentată cu dovezi istorice, conform căreia procesele mentale universale modelau eveni­mentele istorice. Umberto Eco a apreciat laudativ lucrarea, considerând-o o nouă interpretare a istoriei.

IV. “Gustul gloriei”: 1987-1991
“Lumea şi-a recăpătat misterul”: 1987
Culianu merge la Florenţa cu Hillary Wiesner.
Meslin, îndrumătorul doctoratelor de la Sorbonne, îl evocă pe Culianu: „Ca om era foarte complicat, extrem de rezervat, aproape chinuit. Era însă şi foarte ambiţios, cu instincte de arriviste." (p. 182) Al treilea doctorat este susţinut cu succes, în ciuda unor rezerve pe care Meslin le-a formulat în legătură cu acurateţea ideilor.
Culianu se consacră ca enciclopedist comparatist. Dar el este preocupat de mai mult decât de simpla erudiţie, el caută un principiu ordonator universal al religiei şi al istoriei.
Începe să studieze ecuaţiile fractale.
Capătă un contract la radio BBC şi vorbeşte despre istorie, religie şi ştiinţă unui auditor din Europa răsăriteană.
Revine la Divinity School din Chicago. Anthony Yu, prietenul din timpul primei şederi americane, abia îl recunoaşte: „Atunci, în locuinţa lui Eliade, practic abia vorbea engleza. Acum vorbea bine, cu aplecare spre vorbele de duh. Devenise un savant cu o bună reputaţie ale cărui cărţi le citisem în versiunea franceză şi le admiram. Aria de cuprindere a cunoştinţelor sale de istorie a religiilor, confruntarea permanentă cu referinţe de ordin cultural şi literar, mă atrăgeau extrem de mult. în plus, avea vervă şi spirit, lucru care nu era deloc caracteristic scrierilor lui Eliade." (p. 183) Erudiţia de care dădea dovadă îl intimidează pe editorul său, David Brent, de la Chicago University Press.
Culianu era preocupat să-şi găsească un post stabil în Statele Unite.
Sorbonne şi Academia Româno-Americană au sponsorizat un colocviu internaţional care sărbătorea ceea ce ar fi trebuit să fie a optzecea aniversare a lui Mircea Eliade. Culianu s-a prezentat în mod strălucit, participând atât la secţiunea “Hommage à Mircea Eliade”, cât şi la masa rotundă cu subiectul “Istoria Religiilor după Mircea Eliade”.
Iau sfârşit formalităţile legate de divorţul cu Carmen. Întâlnirea cu Dan Petrescu, cumnatul său din România, este extrem de rece. Culianu îl abandonează frecvent pentru a se întâlni cu editorii săi din Paris.
Culianu formulează o teorie conform căreia toate religiile sunt o hartă a minţii omeneşti.
În iulie 1987, îl apără pe Eliade de acuzaţia de antisemitism şi pronazism în două emisiuni de la World Service.
Scrie, împreună cu Wiesner, Jocul de smarald, roman poliţist de inspiraţie renascentistă.
În toamna anului 1987, Culianu se află din nou la Universitatea din Chicago în calitate de visiting professor. Se anunţă un post de profesor titular, postul la care Culianu râvnise toată viaţa. Aduce în favoarea sa recomandările lui: Umberto Eco, Michel Meslin, Hans Jonas, Joseph Kitagawa şi Lawrence Sullivan, ultimii doi de la Divinity School. La acestea se adaugă scrisoarea lui Matei Călinescu, profesor de literatură comparată la Universitatea din Indiana. Candidatura este acceptată, nu fără dispute.

Religie şi ştiinţă – a patra dimensiune: 1988
Devine din ce în ce mai preocupat de teorii şi ipoteze privind structura universului. Călătoreşte la Cairo, Ierusalim, şi mai multe oraşe din Spania. Încearcă să se deprindă cu araba vorbită. Îl studiază pe magicianul arab al-Kindi.
Capătă convingerea tot mai fermă că un anumit soi de inovaţii, din cele numite “falsuri”, nu sunt contrafaceri, ci veritabile atentate, ducând la denaturarea trecutului şi prin asta, a viitorului.
În toamna lui 1988 s-a întors în triumf la Universitatea din Chicago, cu drept de titularizare imediat ce se rezolvau documentele legate de imigraţie. A ţinut două cursuri: Religia ca sistem şi Religie şi Ştiinţă: a patra dimensiune. Scopul final ultimului curs este înţelegerea faptului că autorii creează lumi ficţionale pentru a-i dezvăţa pe oameni să vadă cu ochii obişnuiţi cum arată lumea aceasta. Imaginaţia este un mod de percepţie. Nu e vorba atît de faptul că realităţile fantastice se află în interiorul minţii, ci de acela că lumea reală ea însăşi e una fantastică şi multidimensională. Incapacitatea noastră de a percepe acest lucru este cauzată de limitele mentalului nostru.

Profeţie: 1989
La invitaţia a doi oameni de cultură eminenţi din Italia, Grazia Marchiano şi Elemire Zolla, susţine un şir de conferinţe la Universităţile din Siena şi Roma, la Stensen Institute din Florenţa, la Assisi şi la Rimini.
Încep să se năruie dictaturile comuniste din Europa de Est. În farsa politică L'intervenzione degli Zorabi in Jormania, apărută în 1986, Culianu prevede răsturnarea regimului comunist din România. Foarte multe detalii privitoare la evenimente, inclusiv la cele ce ţin de realitatea post-revoluţionară, sunt de o precizie surprinzătoare.
La sfârşitul lui martie 1989 începe semestrul al doilea la Universitatea din Chicago. Culianu pregăteşte cursul Religie şi Sistem: Moda. În vară se reîntoarce în Italie pentru o nouă serie de conferinţe.
Pe 5 noiembrie s-a dus la New York pentru a-i asculta pe Umberto Eco şi Moshe Idei vorbind despre Pendulul lui Foucault. Aflând că Ioan Petru Culianu este în sală, Eco l-a invitat să vorbească despre roman.
I se devastează apartamentul din Chicago, în timp ce cumnatul său, Dan Petrescu, face greva foamei în România, protestând împotriva regimului comunist. Publică un articol în Lumea liberă românească, în care prezice căderea regimului Ceauşescu, precum şi faptul că Dan Petrescu şi Andrei Pleşu vor face parte din vârfurile noii puteri de la Bucureşti.
Unul dintre studenţii săi, Greg Spinner, considera că profesul Culianu avea ceea ce se chema Magnetul Straniului.

“Revoluţia”: Crăciunul 1989
În urma evenimentelor de la Bucureşti, Dan Petrescu este eliberat de la arestul la domiciliu.
Concordanţe: “Multe din cele ce au urmat au semănat întocmai cu ficţiunea scrisă de Ioan Culianu în 1986. Ministrul Apărării din timpul lui Ceauşescu „s-a sinucis" după ce fusese acuzat că înscenase „acţiuni provocatoare" în ţară. Protestele se înteţeau. Dictatorul şi soţia lui au fost prinşi şi judecaţi în grabă în faţa unui tribunal parcă ieşit din literatura lui Ionesco, din care nu lipseau generalul Victor Stănculescu şi bărbosul „ocultist", personaj ciudat răsărit nu se ştie de unde, Gelu Voican-Voiculescu. Pe lîngă acuzaţi, procurori şi trei judecători, „Stănculescu, Voiculescu şi însoţitorii acestora erau singurii martori independenţi ai aşa-zisului proces", nota Edward Behr în cartea sa Kiss the Hand You Cannot Bite. Procesul a fost filmat de adjunctul lui Voican-Voiculescu, colonelul Baiu Ion - organizatorii procesului şi ai execuţiei au fost aşadar şi cei care au furnizat mediilor faimoa­sele casete transmise şi retransmise în întreaga lume. într-o serie de articole publicate în ziarul Dimineaţa, Stănculescu şi Voican au pretins că deznodămîntul pripit al procesului, execuţia celor doi după mai puţin de o oră, a fost motivat de teama participanţilor faţă de forţele proceauşiste care s-ar fi adunat în ţară, provocînd „gherile urbane". Cu toate acestea, brutalitatea şi asemănarea evidentă cu desfăşurarea unui proces-reprezentaţie de tip stalinist au fost con­damnate de liderii altor ţări şi de mass-media. Peste tot în ţară oamenii mărşăluiau, demonstrau, luptau sau erau pur şi simplu martori la evenimente din ce în ce mai ireale. Unii erau revoluţionari adevăraţi, alţii - instigatori avînd misiunea să determine tocmai „gherilele urbane" despre care se vorbea. Mulţi fură victimele nevinovate ale luptelor dintre facţiunile rivale ale Securităţii şi Armatei, din preajma Televiziunii naţionale, de la Comitetul Central de unde fugise dictatorul şi unde, spuneau mediile în mod asurzitor, s-ar fi aflat „teroriştii" ceauşişti, precum şi din alte locuri, cu toate că - probă evidentă a minciunii, a înscenării grosolane - clădirile propriu-zise ale televiziunii şi ale Comitetului Central nu au fost deloc avariate, lucru pe care şi Culianu îl scrisese în povestirea sa.” (p. 217-218)
Privitor la procesul soţilor Ceauşescu, profesorul l-a considerat imediat ca fiind contrafăcut.
Culianu se mută pe East Fifty-sixth Street din Chicago, într-o clădire înaltă, extrem de bine păzită. Lansează o nouă revistă de studii, Incognito: International Journal for Cognitive Studies in the Humanities. La recepţia inaugurală, a spus prietenilor: “Această revistă este suma aceea ce nu ştiu. Aşa că va acoperi o problematică foarte largă.”
Pe 27 ianuarie 1990, era printre primii care acuzau noua putere de o lovitură de stat.

Lumea liberă: 1990
În februarie, pleacă din nou, cu Wiesner, în Italia. Urma să dea curs unui contract de profesor invitat, de la 1 martie la 1 iunie, la Universitatea din Siena. Este binecunoscut în Italia, iar La Repubblica îl califică drept unul dintre “maestri del pensiero contemporane”, alături de Hans Gadamer, Edgar Morin şi Jean-Pierre Vernant.
Culianu plănuia să scrie o carte despre utilizarea eronată a simbolurilor mistice împreună cu Vladimir Tismăneanu, politolog la Universitatea din Maryland.
Face şapte emisiuni la Londra şi Canterbury despre religiile lumii, spre a fi difuzate la BBC.

“Scoptophilia”
“Un termen grecesc vechi utilizat de Freud, sinonim pentru voyeurism, dar care înseamnă pur şi simplu „plăcerea de a vedea".” (I.P. Culianu, Lumea liberă)
Culianu cere şi obţine o rubrică permanentă în săptămânalul Lumea liberă, care apărea în Queens, USA, cu un tiraj de 10.000 de exemplare. Stilul lui Culianu era “complex, non-linear, subtil”, după prietenul său, Mircea Sabău de la Universitatea din Chicago.
Nu se întoarce în ţară, pentru ca gestul să nu reprezinte un sprijin simbolic acordat noii puteri. Primeşte scrisori de ameninţare, cel mai probabil de la Securitatea românească. A numit România de atunci: „un lagăr de concentrare cu porţile deschise din care prizonierii eliberaţi nu vor ieşi - iar cei ce au fost pînă adineauri călăi au fost consfinţiţi drept guvern legitim al victimelor lor". (p. 241)
În toamna lui 1990 a început să predea un curs despre formarea sectelor, precum şi unul despre istoria sectelor creştine şi buddhiste. Începe să primească nu doar scrisori, ci şi telefoane de ameninţare.
“Acţiunile de hărţuire a lui Culianu se desfăşurau conform unui scenariu, descris de un fost colonel de Securitate ziaristului Petre Băcanu: mai întîi scrisori, apoi telefoane, pe urmă o spargere sau o vizită personală. în sfîrşit, dacă scriitorul nu ceda, era omorît.” (p. 244)

Cărarea ce se bifurcă
Recensământul din 1990 a înregistrat peste 20.000 de români trăitori în jurul oraşului Chicago. Se pare că activitatea Securităţii a fost mult mai amplă pe planul traficului extern şi a contrapandei în perioada de după Revoluţie decât în epoca lui Ceauşescu

Amintiri despre viitor
Culianu îşi propunea să schimbe radical metodologia studiilor umaniste.
“La sfîrşitul trimestrului întîi al anului 1990, Culianu s-a aflat scurt timp într-o situaţie pe care nu o mai întîlnise de cincisprezece ani. Nu avea contracte pentru cărţi noi, nu avea de predat nici un material urgent, şi nici vreun iminent turneu de conferinţe. Era titular la una din cele mai distinse instituţii de studiu al religiilor. Nu mai trebuia să dovedească nimic nimănui. Confruntat cu o mulţime de noi teorii ale religiei şi istoriei pe care voia să le exploreze, se afla în faţa unui viitor neplanificat, căutînd o nouă breşă în cariera lui.” (p. 247)
Lansează proiectul Enciclopedy of Magic. Avea în vedere lucrarea în opt volume a lui Lynn Thorndike, History of Magic and Experimental Science, cu al cărui spirit nu era de acord, reproşându-i înţelegerea superficială şi “dispreţul” pentru magie. Voia să scrie o lucrare cu adevărat ştiinţifică despre ocultism.
Gabriela Adameşteanu îi ia un interviu pentru revista 22. La 22 decembrie, la un an după revoluţie, înceta să mai scrie pentru Lumea liberă.
Formulează teoria conform căreia revoluţia ştiinţifică post-renascentistă fusese consecinţa unei revoluţii filozofice, fără de care nu ar fi putut avea loc.

“Dr Faustus, mare sodomit şi necromant”
Culianu începe să pregătească două noi cursuri: Principiile de bază ale religiie comparate şi Călătorii în alte lumi şi experienţe extra-corporale. Scrie eseul “Dr Faustus, mare sodomit şi necromant. Reflecţii asupra mitului”.
I se aprobă documentele pentru obţinerea cetăţeniei americane.
Susţine teza că miturile sunt similare în toată lumea pentru că mintea umană funcţionează peste tot la fel, în virtutea unor procese binare, universale.

Trandafiri în prag
Renunţă la ideea de a face un drum în România.

V. Jocuri mentale: 1991-1996
Călătoriile după moarte
Crima s-a comis cu o Beretta de .25, un pistol mic, care poate intra în geanta unei femei, cu muniţie scumpă şi imprecisă,
Lîngă uşa biroului lui Culianu studenţii lăsau trandafiri, crini şi bileţele în fiecare zi. Unii se opreau şi se rugau. Alţii declaraseră că au zărit apariţii ale lui Culianu în campus. După întàlnirea cu studenţii săi îndoliaţi, Gilpin le promise lui Spinner, Allocca şi Arguelles că biblioteca lui Culianu va fi transferată într-o colecţie specială şi o bursă specială sau o placă vor fi iniţiate pentru a-1 comemora. Aceleaşi promisiuni i-au fost solemn făcute lui Tess, care a donat Universităţii crucifixul din apartamentul lui Ioan, precum şi cea mai mare parte a cărţilor din campus. Niciodată nu s-a făcut nimic.
Se putea construi un portret al ucigaşului pe baza metodelor folosite. Descoperirea ampren­telor aflate într-un loc neobişnuit pe unul din pereţii despărţitori era dovada că nu purtase mănuşi. De asemenea, nu folosise un amortizor. Ambele gesturi indicau o persoană care dorea să acţioneze rapid fără a atrage atenţia asupra sa, alegînd în acelaşi timp un loc extrem de riscant. Lipsa amortizorului sugerează că părea sigur că va reuşi să ucidă din prima lovitură cu o armă de calibru mic, chiar şi dintr-o poziţie precară. Indiferenţa faţă de găsirea unor eventuale amprente ar fi putut sugera că ucigaşul ştia că acestea nu sînt înregistrate în America, spunea o sursă din FBI. Alegerea datei tîrgului anual de carte însemna că în Swift Hali urmau să fie prezente foarte multe persoane străine. Semnificaţia religioasă a zilei, şi umilinţa simbolică presupusă de scena crimei, toate indicau un act premeditat, de o ironie perversă, care avea menirea să transmită un mesaj.

Sub semnul Capricornului: suspecţii
În Prospect Heights, Illinois, un cuplu de tineri, care nu ştiau nimic despre România sau despre Ioan Culianu, au început să aibă o serie de experienţe ciudate. David Jedlicka, de douăzeci şi şapte de ani, era proprietarul unui studio de înregistrare, iar soţia sa, Sandy Jedlicka, de douăzeci şi trei de ani, era funcţionară-contabilă la o importantă agenţie de zbor. Dave, tînărul şi simpaticul manager al unei noi companii de producţie, specializată în şlagăre comerciale, avea aceeaşi zi de naştere ca şi Ioan Culianu, 5 ianuarie. Cei doi par să fi primit mesaje despre crima lui Culianu, soţul jucând rolul unui medium.

Ancheta
În ultimul deceniu al sec XX scrisul a devenit o activitate mult mai periculoasă decât a fost vreodată. Zeci de scriitori şi jurnalişti au fost ucişi.

Jocuri mentale
Se pare că scrierile politice ale lui Culianu foloseau din procedeele “magice” ale lui Giordano Bruno, menite să programeze subconştientul lectorilor. Astfel, Culianu nu făcea doar să scrie despre evenimente, ci le punea cumva în mişcare.
În octombrie 1995, Lumea liberă şi agresivul cotidian Ziua din Bucureşti au publicat portretul robot realizat de FBI ciudatului personaj văzut de Judy Lawrence înainte de săvîrşirea crimei din Chicago. împreună cu Dan şi Tess Petrescu, Ziua a oferit o recompensă de 60 000 000 de lei (20 000 de dolari) pentru informaţii ce puteau duce la iniţierea unei acţiuni în justiţie. Printre alte informaţii pe care anunţul din Ziua le-a provocat în urma ofertei sale, s-a aflat şi o scrisoare anonimă cu ştampila poştei române şi fără adresa expeditorului. Conţinea următoarea relatare: Voican ordonase asasinarea lui Ioan Culianu printr-o misiune atribuită în jos pe treptele ierarhice unui număr de trei ofiţeri ai serviciului secret, dintre care unul lucra pe liniile externe TAROM. Scrisoarea dădea numele celor trei şi susţinea că asasinul seamănă întocmai cu portretul făcut de FBI.
Nimeni nu a fost acuzat până acum de uciderea profesorului Culianu.
“Savant ambiţios care a dorit să-şi convingă colegii că ştie mai multe decît în realitate (dar ce şi cum ştia oare?), Culianu se pare că a reuşit să-şi bată joc de ucigaşii lui pînă la a-i face să-1 perceapă ca periculos într-un moment de primejdie şi derută. A realizat acest lucru prin tonul şi vizionarismul articolelor sale, prin celebritatea sa internaţională ca urmaş al lui Eliade şi prin relativa sa izolare. Cercetînd toată viaţa practicile magice, a depăşit hotarul care desparte jocul de realitate. El lucra în planul spiritului. Ucigaşii lui, nu. Moartea lui Ioan Culianu a fost ultimul joc al minţii, în care chiar şi asasinii se pare că au pierdut din vedere distincţia dintre realitate şi ficţiune.” (p. 315)