Joseph de Maistre, Consideratii asupra Frantei – breviar de idei

Pentru aceastã fisã am utilizat editia apãrutã în 1844 la Bruxelles, la Societatea nationalã pentru propagarea cãrtilor bune.

01. Oamenii sunt legati de Tronul Fiintei Supreme printr-un lant suplu, care îi retine fãrã sã-i aserveascã.

02. Miracolul este un efect produs de o cauzã divinã sau supraomeneascã, care suspendã sau contrazice o cauzã obisnuitã.

03. Cuvântul cel mai des auzit când este vorba de o revolutie este “Nu înteleg nimic.” Este o formulã plinã de sens, care ne conduce spre Cauza Primã, care dã nu atât de mare spectacol tuturor oamenilor.

04. S-a remarcat, pe bunã mãsurã, cã revolutia francezã i-a condus pe oameni mai mult decât au condus-o oamenii. Este o observatie justã, care poate fi aplicatã mai mult sau mai putin în cazul tuturor revolutiilor.

05. Revolutia francezã n-a avut nici un plan, propulsând si pãrând a fi condusã de cei mai mediocri oameni ai regatului, la bunul plac al circumstantelor.

06. Revolutia a favorizat oportunismul si lipsa de principii. Atâta vreme cât oamenii marcanti ai acestui eveniment au urmat cursul evenimentelor, si-au putut mentine pozitiile; imediat ce au contrariat lucrurile si au pãrut sã se abatã de la directia generalã, au dispãrut pur si simplu de pe scenã.

07. Oamenii “mari” ai revolutiei franceze au avut puterea de a agita multimea, fãrã a avea si puterea de a o domina. Aceasta este marca pe care o are mediocritatea în timpurile de tulburare politicã.

08. Cu cât examinãm mai mult personajele care aparent au fost cele mai active în timpul revolutiei, cu atât mai mult gãsim în ei ceva pasiv si mecanic.

09. Fiecare natiune are o misiune de îndeplinit. Franta avea o misiune crestinã, pe care a trãdat-o. Nimic mai previzibil ca pedeapsa divinã pentru aceastã gresealã.

10. Ideile noastre despre bine si rãu, despre nevinovat si cupabil, sunt adesea alterate de prejudecãti.

11. Niciodatã o crimã ca cea cãreia i-a cãzut victimã Louis XVI n-a avut mai multi complici.

12. Revolutia francezã a fost o insurectie anti-religioasã si anti-socialã, încoronatã cu un regicid.

13. În cazul în care contra-revolutia ar fi reusit, ar fi ales câtiva dintre cupabili, iar restul ar fi fost iertati. Practic, persistenta revolutiei s-a dovedit de mii de ori mai sângeroasã.

14. Una dintre cele mai interesante aspecte ale revolutiei este persecutia exersatã împotriva religiei. Prima loviturã dirijatã împotriva Bisericii a fost confiscarea proprietãtilor ei, a doua, jurãmântul constitutional al preotilor.

15. Dacã Providenta sterge un papirus, o face fãrã îndoialã pentru a scrie din nou.

16. Într-un anume sens, rãzboiul este starea obisnuitã a oamenilor în epoca noastrã. Pacea nu e decât un rãgaz între douã rãzboaie. [Fãrã s-o stie, Joseph de Maistre observã validitatea descrierii pe care hindusii o fãceau ultimei vârste, Kali-Yuga.]

17. Rãzboiul nu este în întregime rãu. Atunci când oamenii se molesesc, îsi pierd tãria de caracter si se lasã cuprinsi de viciile cãrora le dau nastere excesele civilizatiei, sângele le rãscumpãrã pãcatele.

18. În mod curios, carnajul extrem merge mânã în mãnâ cu popularea extremã. [Altfel spus, popoarele antrenate în rãzboaie se bucurã de un avânt demografic inexplicabil.]

19. Adevãratele fructe ale naturii umane (artele, stiintele, marile întreprinderi, conceptiile înalte, virtutile masculine) datoreazã cu toate ceva stãrii de rãzboi.

20. Plaga rãzboiului nu poate fi îndepãrtatã decât dacã sunt “comprimate” dezordinile care conduc la aceastã teribilã purificare.

21. Întrebare: cum se explicã faptul cã, alãturi de vinovati, rãzboiul sacrificã si inocenti? Rãspuns: Toate religiile antice, inclusiv crestinismul, recunosc validitatea propitiatorie a sacrificiului celui nevinovat pentru cei cupabili.

22. Filosofia modernã afirmã cã trãim într-o lume guvernatã de bine, care este bunã în toate detaliile. [Probabil este o aluzie la afirmatia lui Leibnitz, care spunea cã trãim în cea mai bunã lume posibilã.] În realitate, rãul a maculat totul, si nimic nu se mai aflã la locul sãu.

23. Orice pedeapsã purificã, orice dezordine este întoarsã de Dumnezeu împotriva principiului rãului.

24. O natiune nu poate concomitent sã fie o republicã si sã-si pãstreze libertatea.

25. Niciodatã în istorie nu a existat o republicã, deci un popor de egali, care sã ignore orice idee de ierarhie în politicã.

26. Sistemul reprezentativ nu este descoperirea republicii, ci una din trãsãturile sistemului feudal.

27. Existenta unui regim perfect reprezentativ, clamatã de republicã, este în practicã imposibilã. Este irealizabilã ideea cã fiecare cetãtean ar avea posibilitatea, fie si pentru o perioadã redusã din viatã, sã participe în mod direct la guvernarea statului.

28. Principalele caracteristici ale poporului sunt: infantilismul, nebunia si absenta.

29. Suveranitatea poporului este exclusã în cadrul republicii. Ideea de “mare republicã” are la fel de mult sens ca cea de “cerc pãtrat”.

30. Rãul nu are nimic în comun cu existenta. El nu poate crea, forta lui fiind pur negativã. Rãul este schisma fiintei, nefiind câtusi de putin adevãrat [din punct de vedere ontologic].

31. Libertatea adusã de revolutia francezã începe printr-o gangrenã.

32. Existã în revolutia francezã un caracter satanic, care o distinge de toate celelalte evenimente ale istoriei. Multe dintre scene, mai ales cele privind zeita Ratiune, autorizeazã aceastã opinie. [În dorinta de a galvaniza multimile, în primii ani ai revolutiei autoritãtile au organizat “liturghii” revolutionare la care participau atât membrii marcanti cât si multimile. S-au pãstrat relatãri detaliate ale prostituatelor care încarnau pretinsa zeitã Ratiune, si care erau urcate pe altarul catedralelor, nude, pentru a fi aclamate de multimile ce trebuiau sã li se închine. Acuza formulatã de Joseph de Maistre este perfect justificatã, desi aceste episoade sunt îndeobste trecute sub tãcere de istoriografii moderni, dintr-o jenã inexplicabilã.]

33. Orice institutie a statului trebuie sã aibã la bazã o idee religioasã, în absenta cãreia este sortitã esecului si disparitiei. Ratiunea este în esenta ei dezorganizatoare, si nu poate servi de fundament la nimic.

34. Slãbiciunea generalã a principiilor morale, divergenta opiniilor, lipsa de bazã a suveranitãtilor, imensitatea nevoilor si meschinãria posibilitãtilor – toate acestea conduc spre concluzia cã în Europa se va forma o nouã religie, sau va avea loc o întinerire extraordinarã a crestinismului.

35. Crestinismul nu a început în epoca anticã. Prin fondatorul sãu, el se leagã de religia ce l-a precedat, si prin ea de începutul lumii. Crestinismul s-a nãscut atunci când s-au nãscut zilele. [Pãrerea, oricât ar pãrea neinitiatilor, nu este una metaforicã. Trebuie distins între crestinismul spiritual, care este fireste atemporal si sublim, si crestinismul istoric, fie el catolic fie oriental, care este discutabil în realizarea de fiecare zi.]

36. Crestinismul a fost predicat de ignoranti si crezut de savanti, iar prin asta nu seamãnã cu nimic din ceea ce cunoastem.

37. Omul poate modifica orice în sfera activitãtii sale, dar nu creazã nimic.

38. Nici o constitutie politicã autenticã si validã nu a rezultat dintr-o deliberare, ci dintr-o mostenire a cãrei origine este obscurã.

39. Drepturile popoarelor provin din concesiunile fãcute de suverani, în timp ce drepturile suveranilor [monarhici] nu au nici datã, nici autor [omenesc]. Cât priveste concesiunile acordate de suveran, acestea nu depind de el, ci de traditie.

40. Legile scrise traditionale provin dintr-un uzaj traditional, însã toate legile nu pot fi scrise. Mai mult decât atât, existã în fiecare constitutie ceva ce trebuie sã fie lãsat în umbrã, iar acel ceva este ceea ce sustine întreg esafodajul statului.

41. Cu cât se scriu mai multe legi, cu atât mai fragilã va fi institutia statului. Multiplicitatea legilor scrise dovedeste multiplicitatea socurilor pe care practica legalã o înregistreazã.

42. Nici o natiune nu poate dobândi libertatea pe care nu o are deja. Fiecare lege scrisã nu poate fi decât dezvoltarea unei stãri existente, fie si la nivel confuz.

43. Într-un anume sens, libertatea este un dar al regilor, pentru cã toate natiunile libere furã constituite de regi.

44. O adunare oarecare de oameni nu poate constitui o natiune. [În opinia lui Joseph de Maistre, pe lângã oameni mai trebuie ceva pentru a avea un corp national: o ierarhie traditionalã, impregnatã de sacru. În lumina acestei idei, multiculturalismul postmodern este o aglutinare de triburi formate prin electiune liberã.]

45. Adevãratii legislatori nu sunt savanti. Legislatorii nu scriu cãrti, actioneazã, cu o fortã moralã care înmoaie celelalte vointi. Între politica teoreticã si legislatia constituantã este aceeasi diferentã dintre poeticã si poezie.

46. Nu existã nici un “om” în lume. Existã francezi, italieni, rusi, chiar persani [aluzie la Montesquieu], dar “oameni”, nu. [Este vorba aici de concepte. Iluministii vorbeau de “oameni” într-un mod simplificator, care ignora voit diferentele de mentalitãti. Joseph de Maistre, afirmând cã nu existã nici un “om”, are în vedere exact acest reductionism nefast, si nu dimensiunea “umanã” a Evangheliei, care este una a îmbogãtirii spirituale.]

47. O constitutie care este fãcutã în mod egal pentru toate natiunile, este o constitutie care nu e fãcutã pentru nici una. Este o abstractie purã, o operã scolasticã fãcutã dupã o ipotezã idealã, care se adreseazã unui om imaginar care locuieste într-un spatiu imaginar.

48. Numãrul gigantic de legi moderne aratã cã în spatele lor nu se aflã nici un Legislator.

49. Filosofia modernã este prea materialistã si prea trufasã pentru a întelege resorturile subtile ale politicii.

50. Orice reprezentant al unei false suveranitãti nu poate suscita decât curiozitatea sau teroarea. Respectul, niciodată.

51. Cei care au pretins cã în Franta monarhicã nu exista o constitutie, s-au înselat, pentru cã au luat în calcul doar legile scrise. [Joseph de Maistre are dreptate: un popor ca cel englez nu are nici azi, la începutul secolului XXI, un text care sã se numeascã astfel, si nimeni nu poate pretinde cã britanicii duc lipsa democratiei.]

52. Ideea cã regele francez ar fi avut puteri infinite este falsã, contrazisã de legile pe care nici mãcar detinãtorul acestei functii nu le putea încãlca. Este vorba de asa-zisele legi ale regatului, care nu erau regi ale regelui.

53. Libertatea nu este ceva absolut, ci ceva susceptibil de mai mult sau de mai putin. Arta legislatorului nu este de a face poporul liber, ci suficient de liber.

54. Arbitrariul este un domeniu comun si accesibil, asupra cãruia oricine are drepturi egale. Regele nu se slujeste de asa ceva, forta lui fiind cea a Traditiei.

55. Poporul nu este cauza revolutiilor, ci doar instrumentul lor pasiv.

56. În politicã, la fel ca si în mecanicã, teoriile se însealã dacã nu se ia în consideratie diferitele calitãti ale materialelor ce formeazã “masinile”. [Din nou, Joseph de Maistre pune problema mentalitãtilor, pe care le conecteazã cu Traditia, si nu cu o iluzorie antropologie modernistã.]

57. Eforturile poporului pentru a atinge un obiectiv anti-traditional sunt exact mijloacele pe care Providenta le foloseste pentru a-l îndepãrta de acest obiectiv.

58. Contra-revolutia nu are nimic dintr-o revolutie, la fel cum întoarcerea de la boalã la sãnãtate nu are nimic din trecerea de la sãnãtate la boalã.

59. Fãrã Dumnezeu, omul nu are fortã decât pentru a construi.

60. Monarhia este forma de guvernare care dã cea mai mare distinctie celui mai mare numãr de oameni. Republica, prin natura ei, este guvernarea care dã cele mai multe drepturi celui mai mic numãr de oameni, care exercitã efectiv suveranitatea.

61. Atunci când toatã lumea poate pretinde totul, dispare ierarhia organicã a natiunii. Ordinea cere ca în general functiile sã fie distribuite pacirmonios, si astfel existã emulatie fãrã umilintã, miscare fãrã distrugere. Distinctia acordatã unei functii este produsã doar prin dificultatea mai mult sau mai putin mare de a parveni la ea.

62. Puterea e la îndemâna tuturor din momentul în care se gãseste în tãrânã.

63. Nu existã hazard în lume, si chiar dintr-un anume punct de vedere nu existã dezordine, dat fiind faptul cã dezordinea aprentã este ordonatã de o Mânã Suveranã care o supune regulii, fortând-o sã facã parte dintr-un plan superior.

64. Una dintre tezele favorite ale filosofiei moderne este cea a hazardului nasterilor. În realitate, nu existã mai mult hazard în aceastã privintã ca în oricare altele. Existã familii nobile, la fel cum existã familii suverane.

65. O lege implacabilã s-a manifestat în revolutia francezã: totul s-a fãcut în ciuda oamenilor, si împotriva tuturor probabilitãtilor.

66. Anarhia dã nastere si sustine perpetua rãzbunare, în timp ce ordinea o exclude cu severitate.