Intelectualismul eckhartian este un exemplu deosebit de
semnificativ, pentru că se integrează într-o tradiţie religioasă unde
formulările exoterice îmbracă un contur dogmatic şi non-raţional cu atât mai
acuzat cu cât ele privesc tocmai aspectele divinului care depăşesc limitările
mentalităţii religioase. Dogmele Trinităţii şi Încarnării Verbului sunt perfect
străine, nu doar speculaţiei raţionale, ci mentalităţii omului religios ca
atare: violentele reacţii ale exoterismului iudaic sau islamic se întâlnesc în
această privinţă cu cele ale agnosticismului raţionalist. Formularea dogmatică
se revelează îndeobşte prin excluderea sistematică a unui aspect al realului în
favoarea altuia: acesta este cazul dogmatismului ontoteologiei “raţionale” a
unui Aristotel sau a unui Sfânt Toma, sau chiar a oricărui alt sistem filosofic
în general. Dogmatismul inerent teologiei “revelate” sau “dogmatice” a religiei
creştine ţine mai degrabă de afirmaţia explicită a coexistenţei aspectelor
contradictorii. O coexistenţă analoagă exista deja la nivelul ontoteologiei “raţionale”,
dar fără să fi fost explicit simţită şi afirmată ca atare: teologul nu are de
exemplu conştiinţa contradicţiei care există în afirmarea simplităţii absolute
a unui Dumnezeu care nu este decât Cauză primă. Pe planul teologiei revelate,
coexistenţa contrariile devine concomitent masivă şi explicită: Trinitatea
Persoanelor divine este afirmată alături de Infinita simplitate şi de unitatea
Esenţei divine. Cu alte cuvinte, “Revelaţia” afirmă explicit că există o
adevărată multiplicitate în inima însăşi a Absolutului. Pe de altă parte,
intuiţia metafizică este axată pe acelaşi adevăr, însă în virtutea evidenţei pe
care am încercat s-o descriem: Dumnezeu cauză primă nu este deloc Cauză de
sine: el este etern izvorât din Atotputerea Unului, adică de Materia
inteligibilă. Am văzut cum antinomismul şi apofatismul încearcă să formuleze
evidenţa acestei coincidenţe a contrariilor. Pe planul “exoterizării” dogmatice
a acestor “adevăruri revelate”, ceea ce era aici coincidenţă nu poate apărea şi
nu poate fi explicit afirmată decât cu titlul de coexistenţă contradictorie;
unitatea abstractă a esenţei şi multiplicitatea “persoanelor”. Contradicţia nerezolvată,
şi prin aceasta chiar “misterioasă”, ţine de faptul că Unitatea este aici
afirmată pe planul “afirmativ” al Cauzalităţii divine sau de Transcendenţa
abstractă a Absolutului. În perspectiva metafizică, nu există contradicţie
masivă între unitatea Esenţei şi Trinitatea “Persoanelor” [1]: Unitatea absolut
transcendentă a Unului este concomitent Unitate şi Trinitate, în măsura în care
Infinitudinea riguroasă a Absolutului nu poate să nu se exprime în
multiplicitatea inerentă altor “ipostaze”. Acestea sunt totuşi “consubstanţiale”
Unului, în măsura în care ele nu sunt diferite de el, fiindcă doar Unul este cu
adevărat. Dar pe de altă parte, ele nu sunt identice cu El, în chiar măsura în
care trebuie afirmat că “Nefiinţa” este într-un anumit fel. Atunci când Eckhart afirmă
că “Dumnezeirea” este deasupra Trinităţii, face aluzie la necesitatea de a
depăşi limitările ontoteologiei medievale: dar de fapt Unitatea Unului poate fi
descrisă concomitent ca fiind Una şi Trinitate, după cum este receptată în
momentul apofatic sau în momentul “antinomic” de către intuiţia intelectuală.
Dogma trinitară privită în profunzimea şi universalitatea semnificaţiei sale
metafizice devine astfel “inteligibilă” fără a înceta mai puţin să vizeze “supranaturalul”
şi să îmbrace un aspect de “mister”. Dar o inteligenţă despuiată de limitările
sale dogmatice ajunge în profunzimile acestui mister inteligibil. La fel se
petrece şi în ceea ce priveşte unirea finitului cu infinitul care, pentru
intelectualismul pasional şi dogmatic al lui Kierkegaard, era nu doar un
paradox, ci un scandal.
[1] Apofatismul teologiei Bisericii Ortodoxe, care este corelativ
distincţiei dintre Esenţa şi Energiile divine, atenuează considerabil aparenţa
de contradicţie masivă pe care o îmbracă formularea tomistă sau “luterană” a
teologiei dogmatice.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire