Editura Paideia, Bucureşti, 1996
Traducere de Dumitru Stăniloae
Despre numirile dumnezeieşti
Capitolul I. Despre scopul scrierii şi care e tradiţia numirilor
dumnezeieşti
Dar însăşi necunoaşterii acelei suprafiinţialităţi mai
presus de raţiune, de minte şi de fiinţă trebuie să-i atribuim cunoaşterea
suprafiinţială, întrucât ne trage spre cele de sus în măsura în care raza
cuvintelor dumnezeieşti se dăruieşte, binevoitoare, pe sine, ridicându-se spre
luminile mai înalte, dar moderând acest urcuş prin propria noastră înfrânare şi
cuviinţă faţă de cele dumnezeieşti.
Cele dumnezeieşti se descoperă pe măsura fiecărei minţi.
“Căci precum cele inteligibile şi nevăzute de cele ale
simţurilor şi cele simple şi fără chip şi lipsite de formă, nepipăibile şi
nefigurate ale celor netrupeşti sunt necuprinse şi nevăzute de cele figurate în
formele trupurilor şi prin aceeaşi raţiune a adevărului indefinitul e mai
presus de fiinţă, aşa şi unitatea mai presus de minte e dincolo de minţi; Unul
mai presus de înţelegere e neînţeles tuturor înţelegerilor şi binele lui mai
presus de cuvânt (de raţiune) e negrăit de niciun cuvânt. La fel, Unitatea
făcătoare de unitate este mai presus de orice unitate. E fiinţa cea mai presus
de fiinţă şi mintea neînţeleasă şi cuvântul de negrăit. Nu există cuvânt şi
înţelegere şi numire pentru ea, nefiind nimic din cele ce sunt. Fiind cauza
existenţei tuturor, este cea care e dincolo de fiinţă, şi cea care singură
poate grăi în mod propriu şi cu ştiinţă despre Sine.” (Sfântul Dionisie
Areopagitul, Despre numirile dumnezeieşti, I.1)
Ea este neapropiată tuturor celor ce sunt, ca una ce e
ridicată peste toate în mod suprafiinţial.
Obârşia dumnezeiască este monadă şi enadă, pentru
simplitatea şi unitatea neîmpărţită mai presus de fire.
Read more!
