Editura Paideia, Bucureşti, 1996
Traducere de Dumitru Stăniloae
Capitolul I. Către Timotei
Negaţiile cu privire la El nu se opun afirmaţiilor.
Capitolul II. Cum trebuie a ne uni cu Cauzatorul tuturor şi
mai presus de toate şi a-i închina laude
Întunericul supraluminos
Trebuie să lăudăm negaţiile, contrar afirmaţiilor.
Capitolul III. Care sunt învăţăturile catafatice
(afirmative) şi care sunt cele apofatice (negative) despre Dumnezeu
Pătrunzând în întunericul mai presus de minte, vom afla nu o
vorbire scurtă, ci o nevorbire şi o neînţelegere totală.
Capitolul IV. Cauzatorul, care e mai presus de tot ce e
sensibil, nu e nimic din cele sensibile
“Deci spunem că Cel ce e cauza tuturor, fiind mai presus de
toate, nu e nici lipsit de fiinţă, nici lipsit de viaţă, căci lipsit de
raţiune, nici lipsit de minte, dar nu e nici trup. Nu are nici formă, nici
chip, nici calitate sau cantitate sau volum. Nu e nici într-un loc, nici nu se
vede, nici nu poate fi atins în mod sensibil. Nici nu se simte, nici nu e
sensibil. Nu are nimic neordonat, nici tulburare; nu se supărat nici de patimi
materiale. Nu e nici lipsit de lumină şi nu e supus nici schimbării, nici
coruperii, nici împărţirii, nici vreunor privaţiuni sau curgerii. Nu este şi nu
are nici altceva din cele sensibile.”
Capitolul V. Cauzatorul, care depăşeşte tot ce este
inteligibil, nu e nimic din cele inteligibile
“Iarăşi urcând, spunem că dumnezeirea nu e nici suflet, nici
minte şi nu are nici închipuire, nici opinie, nici raţiune, nici înţeles. Şi nu
e nici raţiune, nici înţeles. Nici nu se spune, nici nu se înţelege. Nu e nici
ochi, nici ordine, nici mărime, nici micime, nici egalitate, nici inegalitate,
nici asemănare, nici neasemănare; nici nu sta, nici nu se mişcă, nu are nici
linişte. Nu e nici putere, nici lumină. Nici nu vieţuieşte, nici nu e viaţă. Nu
e nici fiinţă, nici veac, nici timp, nici nu există atingere spirituală a ei.
Nu e nici ştiinţă, nici adevăr, nici împărăţie, nici înţelepciune. Nu e nici
unul, nici unitate, nici dumnezeire, nici bunătate, nici Duh, cum îl cunoaştem
noi. Nici fiime, nici părinţime, nici altceva din ale noastre sau ale altcuiva
dintre existenţele cunoscute. Nu e nici ceva din cele ce nu sunt, nici ceva din
cele ce sunt, nici nu o cunosc pe ea existenţele, ca existenţă. Nu este nici
cuvânt pentru ea, nici nume, nici cunoştinţă. Nu e nici întuneric, nici lumină,
nici rătăcire, nici adevăr. Nici nu este o afirmare a ei, nici negare. Ci
făcând afirmaţiile şi negaţiile celor de după ele, nici nu o afirmăm, nici nu o
negăm pe ea. Fiindcă este mai presus de toată afirmarea, ca cea care e cauza
unică a tuturor; şi mai presus de toată negaţia, ca cea care le depăşeşte pe
toate, care e simplu dezlegată de toate şi dincolo de toate.”
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire