Martin Lings, Credinţe vechi şi superstiţii moderne (fragment - 4)

“Pe de altă parte, dacă strămoşii noştri mai puţin recenţi ştiau atât de bine că sufletele lor erau bolnave, era pentru că civilizaţia lor era întemeiată pe ideea de sănătate psihică şi dominată de noţiunea de suflet perfect. Şi ei nu erau singurii căci nu se poate spune cu adevărat că această noţiune, bazată pe principii universale, s-a schimbat de la un capăt la altul al lumii vechi, cu excepţia locurilor unde religia a degenerat până acolo încât a pierdut din vedere obiectul însuşi al existenţei ei, care este înainte de toate să-l reunească pe om cu sursa lui Absolută, Eternă şi Infinită. Peste tot unde religia are în vedere acest scop, concepţia legată de cea mai înaltă posibilitate umană rămâne în mod necesar aceeaşi. Şi, chiar dacă trebuie ţinut întotdeauna cont de anumite diferenţe de formulare, marile religii ale lumii sunt în fapt unanime în a spune că cel care, reintegrând starea Omului Primordial, şi-a recuperat astfel deplina sănătate sufletească, se distinge în mod esenţial prin conştienţa că are « Împărăţia lui Dumnezeu » în el: nu are nicio nevoie « să caute », căci deja « a găsit », nicio nevoie « să bată », căci deja « i s-a deschis »; şi, graţie acestui din urmă act, sufletul omenesc, care este asemenea unei oglinzi, este capabil să reflecteze Calităţile Divine şi să fie, aşa cum a fost creat, « după imaginea lui Dumnezeu ».” (Martin Lings, Credinţe vechi şi superstiţii moderne)