În toate religiile există doctrina celor trei lumi, lumea Duhului,
a sufletului şi a corpului. Sufletul şi corpul, nivelul psihic şi cel corporal,
constituie ceea ce se numeşte de obicei “lumea”. Lumea Duhului, a cărui uşă
este Inima, transcende în întregime această lume, fiind dincolo de raza de
acţiune a oricărei facultăţi omeneşti. Facultatea supra-omenească localizată în
Inimă şi care permite legătura dintre suflet şi Duh este [...] ceea ce
strămosii noştri numeau Intelectul.
În hinduism, această facultate a viziunii transcendente este
reprezentată pe statui şi în alte forme ale artei sacre printr-un al treilea
ochi plasat în mijlocul frunţii. În creştinism şi islam, este “Ochiul Inimii”,
ceea ce înseamnă în egală măsură în arabă, limba sacră a islamului, “Fântâna
Inimii”, şi din această fântână sufletul bea “Elixirul Vieţii”. Şi în
creştinism cele două simboluri sunt asociate, căci există o tradiţie conform
căreia , atunci când Lucifer căzu din Paradis, ochiul lui frontal căzu pe
pământ sub forma unui smarald, în care fu tăiată, ulterior, cupa Sfântului
Graal.
Gândirea, care cuprinde raţiunea, imaginaţia şi memoria,
este în sine o facultate pur omenească, dar graţie continuităţii virtuale care
există între suflet şi Duh, gândirea poate fi pătrunsă, într-o anumită măsură,
de lumina Intelectului. Obiectul metafizicii, studiul a ceea ce este “dincolo
de natură”, adică dincolo de această lume, este de a deschide duhul către
această penetrare şi de a-i da gândirii un elan ascendent. Aceasta este,
propriu-zis, cea mai înaltă elevare de care este capabil omul ca atare, căci
dincolo de ea, omenescul se sfârşeşte şi începe supra-omenescul.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire