23 juin 2017

Martin Lings, Credinţe vechi şi superstiţii moderne (fragment - 2)

În toate religiile există doctrina celor trei lumi, lumea Duhului, a sufletului şi a corpului. Sufletul şi corpul, nivelul psihic şi cel corporal, constituie ceea ce se numeşte de obicei “lumea”. Lumea Duhului, a cărui uşă este Inima, transcende în întregime această lume, fiind dincolo de raza de acţiune a oricărei facultăţi omeneşti. Facultatea supra-omenească localizată în Inimă şi care permite legătura dintre suflet şi Duh este [...] ceea ce strămosii noştri numeau Intelectul.

În hinduism, această facultate a viziunii transcendente este reprezentată pe statui şi în alte forme ale artei sacre printr-un al treilea ochi plasat în mijlocul frunţii. În creştinism şi islam, este “Ochiul Inimii”, ceea ce înseamnă în egală măsură în arabă, limba sacră a islamului, “Fântâna Inimii”, şi din această fântână sufletul bea “Elixirul Vieţii”. Şi în creştinism cele două simboluri sunt asociate, căci există o tradiţie conform căreia , atunci când Lucifer căzu din Paradis, ochiul lui frontal căzu pe pământ sub forma unui smarald, în care fu tăiată, ulterior, cupa Sfântului Graal.


Gândirea, care cuprinde raţiunea, imaginaţia şi memoria, este în sine o facultate pur omenească, dar graţie continuităţii virtuale care există între suflet şi Duh, gândirea poate fi pătrunsă, într-o anumită măsură, de lumina Intelectului. Obiectul metafizicii, studiul a ceea ce este “dincolo de natură”, adică dincolo de această lume, este de a deschide duhul către această penetrare şi de a-i da gândirii un elan ascendent. Aceasta este, propriu-zis, cea mai înaltă elevare de care este capabil omul ca atare, căci dincolo de ea, omenescul se sfârşeşte şi începe supra-omenescul. 

Aucun commentaire: