René Guénon, Orient si Occident, (breviar de idei)

Apãrut la Editions de la Maisnie, 1987, Paris.

01. Atât timp cât occidentalii îsi vor imagina cã nu existã decât un singur tip de umanitate, o singurã “civilizatie” cu diverse grade de dezvoltare, nici o întelegere între Orient si Occident nu va fi cu putintã.

02. Civilizatia occidentalã modernã apare în istorie ca o adevãratã anomalie: printre toate cele cunoscute mai mult sau mai putin, aceasta este singura care s-a dezvoltat într-un sens pur material, înregistrând concomitent regresul intelectual corespunzãtor.

03. Existã un dispret occidental vizibil pentru civilizatiile orientale, ca si pentru evul mediu european.

04. Pentru occidentali, stiinta meritã luatã în considerare doar dacã este susceptibilã sã dea nastere la aplicatii industriale.

05. Principala eroare a lui Descartes este cea de a limita inteligenta la simpla ratiune, si de a asigna fizicii rolul pe care îl detine metafizica.

06. Rationalismul, incapabil sã se ridice la adevãrul absolut, lasã cel putin sã subziste un adevãr relativ. Intuitionismul contemporan coboarã acest adevãr rezidual la simpla reprezentare a realitãtii sensibile, în tot ce are aceasta inconsistent si perpetuu schimbãtor. În cele din urmã, pragmatismul sfârseste prin a evacua notiunea de adevãr identificând-o cu cea de utilitate.

07. În lumea modernã problema Adevãrului a dispãrut. Totul este reglat fãcându-se apel la aplicatiile industriale si la moralã, douã domenii care se pot lipsi de Adevãr.

08. Cuvântul „civilizatie” nu are mai mult de un secol si jumãtate de existentã. El s-a rãspândit în secolul XIX din cauza noilor idei ale modernitãtii. Cel care a numit perioada contemporanã „civilizatie” este utopistul Fourier, tot el a confundat ideea de civilizatie cu vârsta modernã... Totusi, în mod obiectiv, nimeni nu a definit niciodatã termenul de „civilizatie”.

09. Ideea de „civilizatie” este în conexiune cu cea de „progres”, ambele datând din a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea, adicã în aceeasi epocã în care se naste ideologia materialistã.

10. Istoria adevãratã ar putea fi foarte periculoasã pentru anumite interese, si acesta este motivul pentru care anumite metode de construire a istoriei s-au impus în mod oficial, excluzându-le pe toate celelalte. În mod constient sau nu, s-a îndepãrtat a priori tot ceea ce ar permite sã se vadã clar anumite lucruri, si asa s-a format „opinia publicã”.

11. În realitate, nu existã nici o obligatie ca o civilizatie sã progreseze indefinit, existã o alternare a progresului si a regresului, ba chiar cele douã pot coexista în domenii diferite. Eroarea progresului continuu, enuntatã de Pascal si Bacon, este contrazisã de realitatea civilizatiilor care mor fãrã sã-si fi transmis cunostintele.

12. Cuvintele „Progres” si „Civilizatie”, rostite cu majusculã, fac un efect nemaipomenit în anumite fraze goale, declamate pentru a impresiona multimea, pentru care cuvântele servesc mai putin pentru exprimarea gândirii cât pentru suplinirea absentei ei. Cele douã vocabule în cauzã au fãcut si constituie sã facã parte din discursurile oamenilor politici contemporani, contribuind astfel la formidabila operã de (auto)sugestionare care este modernitatea.

13. Modernitatea este o halucinatie colectivã, prin care o parte a umanitãtii a ajuns sã considere cele mai vane himere drept realitãti incontestabile.

14. Prejudecata clasicã: occidentalii, începând cu renasterea, a luat obiceiul de a se considera mostenitorii si continuatorii antichitãtii greco-romane, ignorând cu desãvârsire restul umanitãtii. Conform lui Pascal, „lumea” începe cu grecii, continuã cu romanii, ia o pauzã în evul mediu, dupã care se reia în renastere. În nici un moment „lumea” nu înglobeazã pe altcineva decât popoarele Europei occidentale.

15. Psihologia modernã analizeazã un singur tip uman: occidentalul modern. Apoi extinde concluziile ei la ansamblul umanitãtii.

16. „Evolutie” este un alt nume pentru dogma modernã a „progresului”.

17. Stiinta se reduce pentru moderni la operatiunile cele mai elementare ale ratiunii, cele care rãmân în strânsã legãturã cu lumea sensibilã din care si-au fãcut câmpul unic si exclusiv de manifestare.

18. Existã o relatie inversã între dezvoltarea materialã si intelectualitatea purã, una o eliminã pe cealaltã.

19. Opozitia sentimentalitate – materialism nu rezolvã problema. În fapt, materialismul si sentimentalitatea sunt departe de a se opune reciproc, iar cea mai bunã probã este America, unde cele mai rele extravagante sentimentaloide coiexistã cu o pasiune pentru „afaceri” împinsã la un grad care se învecineazã cu nebunia.

20. Materialismul si sentimentalitatea nu constitue un echilibru, ci aditionarea a douã forme de dezechilibru.

21. Nu existenta progresului material trebuie contestatã, ci importanta lui.

22. În fond, credinta într-un progres indefinit este cea mai naivã si cea mai grosolanã formã de „optimism”. Oricare i-ar fi modalitãtile, ea este întotdeauna de esentã sentimentalã.

23. Lumea modernã a inversat raporturile naturale dintre diversele ordine ale lucrurilor: diminuarea intelectualitãtii pure (pânã la absentã), cãreia i se adaugã exagerarea nivelului material si sentimental, toate acestea fac din civilizatia occidentalã actualã o monstruozitate.

24. Occidentalii au tendinta de a-i judeca pe altii în functie de punctele lor de vedere, împrumutându-le preocupãrile si modurile lor de a gândi.

25. Stiinta occidentalã este analizã si dispersie. Cunoasterea orientalã este sintezã si concentrare.

26. În numele „libertãtii”, americanii vor sã constrângã pe toatã lumea sã-i imite.

27. Ceea ce occidentalii numesc „progres”, este pentru orientali numai schimbare si instabilitate. Or, nevoia de schimbare, atât de caracteristicã epocii moderne, este în ochii celor din urmã marca unei inferioritãti manifeste. Cel care a ajuns la o stare de echilibru nu mai are nevoie de asa ceva, la fel cum cel care stie nu mai cautã.

28. Nimic nu este mai contrariu naturii orientale decât propaganda.

29. „Stiinta”, cu majusculã, ca si „Progresul”, „Civilizatia”, „Dreptul”, „Justitia” si „Libertatea”, este încã una dintre entitãtile imposibil de definit, si care riscã sã-si piardã orice prestigiu imediat ce este examinatã cu atentie. Toate „cuceririle” de care este mândrã lumea modernã se reduc la cuvinte mari îndãrãtul cãrora nu e mare lucru – sugestie colectivã, iluzie în masã lipsitã de spontaneitate.

30. „Stiinta”, „Progresul”, „Civilizatia” etc., sunt veritabilii idoli ai unei religii laice, a cãrei existentã nu poate fi pusã la îndoialã.

31. Termenul „liber examen” semnificã în practicã suprimarea oricãrui principiu superior în gândire.

32. „Toleranta” este indiferenta cu privire la adevãr si la eroare. Toleranta practicã se exercitã în privinta indivizilor, si ea nu este blamabilã, dar toleranta teoreticã, care pretinde sã se exercite în privinta ideilor si sã le recunoascã tuturor aceleasi drepturi, este menitã sã trezeascã celui avizat un scepticism radical. Este imposibil sã nu constati cã, dintre toti propagandistii, apostolii tolerantei sunt în practicã cei mai intoleranti dintre oameni.

33. Stiinta occidentalã este o cunoastere ignorantã. Este o cunoastere iremediabil limitatã, ignorând esentialul, o cunoastere lipsitã de principiu, ca tot ceea ce apartine civilizatiei moderne.

34. Stiinta modernã este nevoitã sã nege tot ceea ce ignorã, acesta fiind singurul mod de a nu-si mãrturisi ignoranta. Ea se considerã independentã si autonomã, iar pentru asta trebuie sã nege orice aspect superior si sacru.

35. Metafizica este cunoasterea intelectualã purã si transcendentã. Metafizica este cunoasterea principiilor de ordin universal, de care depind toate în mod necesar, fie direct, fie indirect.

36. Trãsãturile gândirii moderne sunt:
- absenta completã a cunoasterii metafizice;
- negarea oricãrui alt fel de cunoastere decât cea stiintificã;
- limitarea arbitrarã a cunoasterii stiintifice însesi la anumite domenii particulare, excluzând altele.

37. Orice cunoastere din care metafizica este absentã, câstigã în independentã (de fapt, nu de drept), dar pierde în profunzime si în importantã. Stiinta occidentalã este una de suprafatã, ea se disperseazã în multiplicitatea aspectelor exterioare.

38. Metoda care pretinde cã ajunge la sintezã în urma unei analize este falsã. Superiorul nu se poate obtine din inferior, iar sintezele astfel „obtinute” nu pot fi decât ipotetice. Adevãrata sintezã pleacã din principii, din cele adevãrate, si nu din ipotezele stiintifice.

39. Stiintele, chiar cele experimentale, au în Orient o bazã traditionalã. Contrariu a ceea ce se petrece în Occident, ele sunt întotdeauna conectate la anumite principii. Astfel, ele studiazã lucrurile contingente ca fiind consecintele si manifestãrile exterioare a ceva ce e de alt ordin.

40. Stiinta occidentalã modernã este în perfectã armonie cu nevoile unei civilizatii pur materiale.

41. Confuzie modernã: se numeste „stiintã” ceea ce este de fapt „industrie”; se desemneazã sub numele de „savant” ceea ce de fapt este un inginer, un inventator sau un constructor de masini.

42. Propaganda si vulgarizarea nu sunt posibile decât în detrimentul adevãrului. A pretinde se aduce ceva „la îndemâna tuturor” înseamnã în mod necesar o diminuare si o deformare, cãci este imposibil de admis cã toti oamenii sunt capabili sã înteleagã orice.

43. Dorinta vulgarizãrii face ca toate conceptiile stiintifice si filosofice ale epocii moderne sã parã mai mediocre decât sunt de fapt.

44. Învãtãmântul european conduce la anarhie si al dezordine. Rezultatul lui este o semi-stiintã dobânditã în urma lecturilor vulgarizatoare, cu mult mai nefastã decât ignoranta purã si simplã. Ignorantul are cel putin posibilitatea de a învãta dacã ocazia i se oferã, el poate încã sã posede un oarecare „bun simt” natural, cãruia i se adaucã constiinta incompetentei sale. Omul care, dimpotrivã, a primit o jumãtate de instructie, are aproape întotdeauna o mentalitate deformatã, iar ceea ce crede cã stie îi dã o asemenea suficientã încât crede cã poate vorbi despre orice fãrã distinctie. O si face oricând si oricum, cu atât mai mare facilitate cu cât este mai incompetent. Totul i se pare simplu celui ce nu stie nimic...

45. În ochii orientalilor, studiul a ceva ce nu impune nici o calificare deosebitã nu poate avea o mare valoare, si nu ar putea contine nimic cu adevãrat profund.

46. Cele douã forme prin care a proliferat propaganda „stiintificã” sunt: a) instructia obligatorie si b) vulgarizarea.

47. „Egalitatea” se reduce pentru occidentali la uniformitate.

48. Orgoliul, ca si umilinta, sunt lucruri occidentale. Umilinta ascunde si ea un oarecare orgoliu, pentru cã pleacã de la presupunerea cã omul ar avea o superioritate care în fapt îi lipseste.

49. Civilizatiile orientale participã la imutabilitatea principiilor. Atunci când se schimbã, este vorba doar de adaptare. Civilizatia occidentalã este lipsitã de principiu, si din aceastã cauzã ea este eminamente schimbãtoare.

50. Occidentalul modern apare ca fiind esentialmente schimbãtor si inconstant, destinat unei miscãri fãrã oprire si unei agitatii neîncetate. Starea lui este cea a unei fiinte care nu poate ajunge sã-si gãseascã echilibrul, dar care refuzã chiar sã admitã cã acest lucru este posibil. Ceea ce el numeste în fond „progres” este schimbarea în care se complace, care nu conduce la nimic si pe care o iubeste pentru ea însãsi, ca si cum ar fi suficient sã mergi într-o directie oarecare pentru a avansa în mod sigur.

51. Este frapant gustul occidentalilor pentru cercetarea fãrã finalitate, de dragul cercetãrii.

52. Occidentalii numesc „moarte” tot ceea ce constituie o finalitate definitivã, la fel cum numesc „viatã” tot ceea ce este agitatie sterilã.

53. Problemele filosofiei moderne existã numai pentru cã sunt prost puse, se nasc si subzistã numai din cauza unor echivocuri întretinute cu grijã.

54. Denuntarea sentimentalismului nu înseamnã negarea sentimentalitãtiii, la fel cum denuntarea rationalismului nu este totuna cu negarea ratiunii. Sentimentalismul si rationalismul nu reprezintã decât niste forme de abuz ale unor tendinte firesti, însã complet scãpate de sub control.

55. Grecii antici erau incapabili sã se elibereze de formã; modernii par mai ales inapti sã se degajeze de materie.

56. Filosofia pragmaticã neagã adevãrul din cauza inutilitãtii sale imediate.

57. Teoria extrem-orientalã a non-actiunii nu este accesibilã mentalitãtii occidentale, pentru cã nu este conceptibil pentru un occidental obisnuit cã cineva s-ar putea elibera de actiune.

58. Moralismul nu este decât o altã formã a sentimenalismului.

59. Morala, oricare ar fi baza ce i se dã, si oricare ar fi importanta ce i se atribuie, nu este decât o regulã de actiune. Pentru cei care nu se intereseazã decât de actiune, este evident cã ea trebuie sã joace un rol primordial, si ei o pretuiesc cu atât mai mult cu cât consideratiile de acest ordin pot da iluzia gândirii într-o perioadã de decadentã intelectualã.

60. Degenerescenta ideii religioase în sectele protestante se manifestã prin reductia elementului doctrinal în avantajul profitului elementului moral sau sentimental. În cele din urmã, religiei se substituie religiozitatea, adicã o aspiratie sentimentalã mai mult sau mai putin vagã si inconsistentã.

61. Superstitia este, etimologic, un lucru care si-a supravietuit siesi, ajungând în situatia în care si-a pierdut adevãrata ratiune de a fi.

62. O idee purã nu are nici un raport imediat cu domeniul actiunii, si nu poate avea asupra exteriorului influenta directã pe care o exercitã sentimentul.

63. Dacã orientalul poate suporta cu rãbdare dominatia materialã a Occidentului, este pentru cã nu ignorã relativitatea lucrurilor tranzitorii, si pentru cã poartã, în profunzimile fiintei sale, constiinta eternitãtii.

64. Occidentalii, în ciuda opiniei exacerbate pe care o au despre ei însisi si de civilizatia lor, simt bine cã dominatia lor asupra restului lumii este departe de a fi asiguratã într-un mod definitiv, si cã ea poate fi pradã evenimentelor pe care este imposibil sã le prevadã, si cu atât mai mult sã le împiedice.

65. Cel mai mare pericol pentru Occident este Occidentul însusi. În punctul în care au ajuns lucrurile acum, nu este nevoie de multã imaginatie pentru a anticipa o distrugere a Occidentului prin propriile sale mijloace, fie printr-un rãzboi gigantic, fie prin efectele neprevãzute ale unei manipulãri neîndemânatice.

66. Occidentul, care se crede etern, uitã cã nu avea nici o existentã istoricã într-o epocã în care civilizatiile orientale îsi atinseserã dezvoltarea deplinã. În ochii orientalilor, el trebuie sã aparã ca un copil care, mândru cã a dobândit rapid niste cunostinte rudimentare, se crede în posesia unei cunoasteri totale si ar dori sã-i instruiascã pe niste bãtrâni plini de întelepciune si experientã.

67. Adevãratul pericol pe care îl reprezintã Occidentul este utilizarea pe care o dã fortei brute. În rest, nu existã riscul unei „asimilãri”, pe care occidentalii sunt perfect incapabili s-o realizeze, fiind inferiori atât intelectual cât si fizic.

68. Toate superioritãtile cu care se laudã Occidentalii sunt pur imaginare, cu exceptia simplei superioritãti materiale. Nimeni nu o poate constata, dar nici nu meritã sã fie invidiatã.

69. Atunci când o natiune europeanã acapareazã o tarã oarecare, ea cautã sã-i facã pe toti sã creadã cã este pentru plãcerea sau onoarea de a-i „civiliza” pe învinsi. Cel care crede acest lucru trebuie sã fie naiv pentru a nu-si da seama cã motivul se aflã în speranta unor profituri cu mult mai tangibile. Occidentul nu tolereazã ca niste oameni sã continue sã trãiascã dupã cutumele lor, si cum cuvântul „exploatare” sunã rãu, se foloseste în limbajul modern expresia „a pune în valoare”. Simpla schimbare a vocabulei nu mai jigneste sensibilitatea comunã.

70. Printr-o ciudatã stare de spirit, oamenii care vorbesc fãrã încetare de „drept” si de „libertate” sunt exact cei care neagã altor civilizatii decât a lor dreptul la o existentã independentã.

71. Comunismul nu a fost o atitudine occidentalã, chiar dacã rusii posedau câteva trãsãturi orientale. Comunismul a fost si el o purã formã a modernismului.

72. Diversitatea civilizatiilor, care a existat dintotdeauna, este consecinta naturalã a diferentelor mentale care caracterizeazã rasele.

73. O civilizatie normalã, în sensul exact al cuvântului, va putea întotdeauna sã se dezvolte fãrã sã fie un pericol pentru celelalte civilizatii. Fiind constientã de locul exact pe care trebuie sã-l ocupe în ansamblul umanitãtii terestre, va stie sã si-l pãstreze fãrã sã creeze nici un antagonism.

74. Douã semne ale tendintelor antitraditionale sunt: a) fascinatia pentru nou si b) cãutarea originalitãtii.

75. Prozelitismul este semnul predominantei sentimentalismului în detrimentul puritãtii.

76. Pentru un oriental avizat asupra traditiei sale, filosofia europeanã, cu încercãrile ei de explicatie, cu delimitãrile ei arbitrare, cu subtilitãtile ei inutile, cu confuziile ei neîncetate, cu discutiile ei fãrã scop si cu verbiajul ei fãrã consistentã, îî apare ca un joc deosebit de pueril.

77. Productiile orientalistilor, prin neîntelegerea etalatã în ele, a oferit cea mai supãrãtoare probã a incapacitãtii pe care o au occidentalii de a întelege Orientul.

78. Majoritatea orientalistilor nu sunt decât niste eruditi. Or, eruditia nu este decât o miopie intelectualã care limiteazã orice formã de cunoastere la niste cãutãri de detaliu.

79. Adevãrul este cã nici o conceptie orientalã nu este „pesimistã”, cum nu este nici „optimistã”. Pentru a înfãtisa lucrurile astfel este nevoie de sentimentalismul occidental. Seninãtatea profundã pe care o dã hindusilor pura contemplatie intelectualã este dincolo de aceste contingente.

80. Occidentalii au cãutat mai putin sã înteleagã doctrinele orientale cât sã le reducã la propriile conceptii, ceea ce este totuna cu a le denatura complet.

81. În Occident sunt numite „principii” legile stiintifice ceva mai generale decât altele, care nu sunt în realitate decât concluzii si rezultate inductive, dacã nu simple ipoteze. Mai sunt numite „principii” si opiniile morale cu bazã sentimentalã.

82. În Occident, cuvântul „principiu”, ca si cuvântul „traditie”, se aplicã la tot si la nimic îndeosebi. De asemeni, cuvântul „religie” se regãseste în combinatii ca „religia patriei”, „religia datoriei”, „religia stiintei”.

83. Egalitarismul democratic nu este decât consecinta si manifestarea, în ordinea socialã, a anarhiei intelectuale.

84. Intelectualitatea fiind suprimatã, fiecare domeniu este privit în Occident ca fiind independent. Raporturile naturale sunt pervertite, ceea ce ar trebui sã fie subordonat se afirmã a fi autonom, orice ierarhie este abolitã în numele unei himerice egalitãti, atât în ordinea mentalã cât si în cea socialã. Si, cum egalitatea este imposibilã în fapt, se creazã false ierarhii, în cadrul cãrora locul principal este ocupat de orice: stiintã, industrie, moralã, politicã sau finantã.

85. Stiintele occidentale se ocupã de cantitatea rezultatelor, fãrã nici o atentie la calitate.

86. Stiinta si filosofia occidentalã sunt douã forme de sinucidere a inteligentei.

87. Civilizatia occidentalã a evului mediu avea un caracter traditional. Ceea ce azi îi seamãnã cel mai mult este civilizatia islamicã.

88. Existã mai multe resurse într-un ignorant decât în cel care s-a specializat într-un nivel de studii esentialmente limitate, si care a suferit deformarea inerentã acestui tip de educatie. Ignorantul poate avea în el posibilitãti de întelegere cãrora le-a lipsit ocazia sã se dezvolte.

89. Tot ceea ce tine de nivelul metafizic este susceptibil sã deschidã orizonturi nelimitate. Aceastã afirmatie trebuie înteleasã literal, ca o consecintã imediatã a universalitãtii însesi a principiilor. Pe lângã metafizicã, toate celelalte exercitii intelectuale sunt jocuri de copii. Din aceastã cauzã, cei care nu posedã calificarea necesarã pentru a o întelege se retrag imediat ce intrã în contact cu ea: adevãratele mistere se apãrã singure împotriva oricãrei curiozitãti profane, natura lor fiind o garantie împotriva oricãrei atingeri a prostiei umane.