Şeic al-Dabbagh, Capitolul XII. Despre Infern (fie ca Dumnezeu să ne păzească de el!) (Cuvintele de aur)

L-am auzit pe Şeic spunând despre focul gheenei: “Acesta nu este înflăcărat, luminos precum focul acestei lumi, căci corpul se obişnuieşte până la urmă cu focul care arde cu flacără, nu mai suferă de pe urma lui şi acesta nu mai este pentru el un supliciu. Gheena se prezintă ca un întuneric infinit de dens. Dacă o bucată cât o curmală ar iesi din el, iar dacă substanţa ei s-ar împrăştia în aer în fâşii asemenea fumului, nici lumina nici flacăra nu le-ar străpunge. [...] Mâlik, paznicul infernului, este văzut de oricine trece prin faţa infernului, atât credincios cât şi necredincios. Doar că cel credincios îl vede ştiind că acesta a fost creat din secretul credinţei credincioşilor, şi deci [credinciosului] nu-i e teamă, în vreme ce necredinciosul moare de spaimă, şi Dumnezeu este mai Cunoscător. Necredinciosul cel mai puţin vinovat ia în gheenă un volum echivalent de zece ori cu cel al pământului.”

Spun: “De ce vorbim atunci de nimicnicia lui?”

Răspunde: “Ea se trage din chinurile care-l copleşesc.”

Îl aud spunând: “În gheena se află case, palate, porţi, arbori, ziduri, râuri, totul ca într-un oraş din lumea noastră. Dar dacă ai lua oricare esenţă din părţile sale şi din părţile caselor sale, şi ale palatelor sale, şi ale oricăror alte lucruri, ai găsi foc curat şi chinuri vădite, toate casele, palatele, arborii, râurile fiind foc deplin. Dacă o astfel de esenţă ar fi slobozită în lumea noastră, ar mistui-o fără să rămână nici o urmă. Servitorul de aici face lucruri rele, iar palatele sunt construite pentru el în gheena. Dacă se căieşte pentru fapte lui greşite, sau face fapte bune, plăcute lui Dumnezeu, aceste palate dispar, şi altele sunt construite pentru el în paradis.”

[...] Spune: “Sclavul [lui Dumnezeu] nu mişcă un picior înainte sau înapoi fără ca un palat să nu fie construit pentru el în paradis sau în infern. [...] Ceea ce contează când se dă răsplata sau pedeapsa este starea în care se găseşte persoana în momentul faptei. [...] Starea necredinciosului atunci când întreprinde lucrarea este starea necredincioşiei şi a aroganţei sale. [...] Iar starea credinciosului atunci când porneşte fapta este starea credinţei sale.”

[...] Îl aud spunând: “Dacă priveşti cu atenţie gheena sau paradisul, şi vezi palatele locuitorilor lor şi grădinile lor, vei pricepe că acţiunile sclavilor [lui Dumnezeu] în această lume corespund pedepselor sau răsplăţilor ce se găsesc în cea de dincolo.”

L-am întrebat într-o zi în privinţa unui tiran care depăşise măsura nedreptăţilor şi ale oprimărilor; oamenii îl urau cu înverşunare şi-l renegau. Îi spun: “Invocă-L pe Dumnezeu împotriva lui.”

Spune: “Până acum, palatele sale nu s-au isprăvit de construit în gheena, îi mai rămân încă multe altele de construit, şi nu va muri decât când le va fi isprăvit.”

L-am întrebat despre alt tiran, care fusese alungat din dregătoriile sale, lucru ce i-a umplut pe oameni de multă bucurie.

Îmi zice: “Vai, dragul meu prieten, până acum acest om nu şi-a isprăvit numărul faptelor rele. Într-adevăr, a fost chemat în funcţiile sale, pe care le împlineşte acum, şi încă e în viaţă, azi, ultima zi a lunii Ramadân a anului 1136, şi Dumnezeu este mai Cunoscător.”

L-am auzit spunând: “Djinul nu suferă în gheena chinurile focului arzător, pentru că natura lor este comună, şi nu-i dăunează, dar îndură chinul frigului glacial. [...] Cât priveşte apa, nici djinii, nici demonii nu intră vreodată în ea. Dacă li s-ar întâmpla s-o facă, s-ar stinge şi s-ar mistui asemeni unuia dintre noi intrând în foc, şi Dumnezeu este mai Cunoscător.”

Spune: “Dacă vrei să ştii cum sunt corpurile djinilor, priveşte focul atunci când e întunecat de fum gros, aşa cum se găseşte în atelierele olarilor, şi imaginează-ţi plecând de la această materie forma în care au fost creaţi. Dacă această imagine o transpui peste fumul despre care am vorbit şi o îmbraci cu el, acela e djinul, şi Dumnezeu este mai Cunoscător.”

L-am auzit zicând: “Chinurile celor care asasinează fiinţe omeneşti sunt diferite de cele ale altor locuitori ai infernului. În gheena se află un foc arzător care-i chinuie pe fiii lui Adam, şi un foc îngheţat care-i chinuie pe demoni. Cei ce omoară alţi oameni sunt chinuiţi asemenea demonilor. Această soartă nu e doar a lor, ci priveşte încă un fel de răufăcători.”

Îmi spune: “Ştii cine sunt cei care îndură cele mai mari chinuri în Ziua Învierii?”

Spun: “Cine?”

Zice: “Un sclav [al lui Dumnezeu] căruia Dumnezeu i-a dat un corp, o minte, o sănătate perfectă, şi căruia i-a înlesnit traiul, şi care rămâne vreme de o zi, de două zile şi mai mult fără să se gândească la Creatorul său. Iar atunci când găseşte ocazia de a comite un păcat, se aruncă asupra ei trup şi suflet, se bucură de ea fără ca vreun gând la Domnul său să vină să-l deranjeze.”

Acesta este sfârşitul scrierilor autorului teolog eminent, mare savant, erudit perspicace, maestrul Sidi Ahmad ibn Mubârak al-Sikilmâsî al-Lamtî din ceea ce a auzit de la Şeicul lui, domnul şi maestrul nostru, Ajutorul Timpurilor Sidi ‘Abd al-‘Aziz, fiul maestrului nostru Mas’ûd al-Dabbâgh al-Idrîsî al-Hasanî, fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el şi să ne facă să ne bucurăm de înţelepciunile sale, amin, o Doamne al lumilor! Şi fie ca Dumnezeu să primească rugăciunea asupra domnului nostru Muhammad, a familiei şi a companionilor săi, pe care îi salut, Dumnezeu ne este îndeajuns! Ce Nemăsurat Sprijin! Nu există forţă şi putere decât întru Dumnezeu, Cel Înalt, Cel Suprem.