Florin Mihăescu, Cele sapte strigãte de pe Cruce (fragment)

Rastignit, Iisus a spus cuvinte memorabile care pana astazi si pana la sfarsitul vremurilor constituie sapte trepte ale detasarii de lume, in pragul mortii. Iata-le insumate din cele patru evanghelii.

1. Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac... (Luca 23.24). In loc sa ceara pedepsirea celor care-i vor moartea, Iisus isi manifesta mila sa nesfarsita si cere iertarea lor, dupa cum spusese, mila voiesc si nu jertfa. Iubirea de aproape atinge aici o culme. Caci Iisus ii iubeste si pe vrajmasii sai. Dar cerandu-le iertarea Domnul se desparte de lume, realizand ceea ce spusese candva, indrazniti, eu am biruit lumea.

2. Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu mine in rai... (Luca 23.43). In aceasta despartire de lume, Iisus il mantuieste pe talharul care, crezand in el, se smereste si se pocaieste, obtinand astfel iertarea in chiar clipa mortii. Iertarea care alaturi de jertfa, impreuna cu jertfa, sunt adevaratele virtuti ale mantuirii noasttre. Este o prefigurare a Judecatii de Apoi cand cei de-a dreapta ( oile) vor fi mantuiti iar cei din stanga vor fi damnati (caprele). Ceea ce la Nasterea sa a fost exprimat prin asezarea lui Iisus intre bou si magar, aici se realizeaza efectiv.

3. Femeie, iata fiul tau. Apoi a zis ucenicului, iata mama ta...
(Ioan 19.26). Iisus, in marea lui mizericordie, nu paraseste lumea fara a o lasa in grija Mariei ca mama a tuturor si intercesoare a neamului omenesc, iar ucenicul iubit, ca fiu al mamei tuturor, este fratele lui Iisus ca si toti care-l vor iubi pe el. La picioarele crucii Maria si Ioan Evanghelistul sunt copiii lui Iisus ca si
urmasii lui, asa cum la inceputul vietii lui, Maria si Ioan Botezatorul sunt stramosii sai. Intreaga omenire va ramane insa vaduva de Iisus, pe care va trebui sa-l caute in cer sau in biserica sa.

4. Eli, Eli, lama sabactani... (Matei 27.48). Plecand din lume, Iisus are un moment de ezitare cand se crede singur, parasit si de Dumnezeu. Acest moment al ruperii de lume si de viata este o sfasiere pe care nici el nu o poate suporta fara un strigat. Dar este mai curand o chemare a Tatalui decat un strigat de disperare, ca sa-i fie mai usoara trecerea. Etre ultima rugaciune, si cea mai tulburatoare.

5. Mi-e sete... (Ioan 19.28). Nu despre setea trupeasca sau nu numai despre ea, vorbeste Iisus aici, ci despre setea dupa divin. Caci dupa ce a baut paharul suferintei, el nu mai poate cere decat o bautura de nemurire, aceeasi pe care a dat-o apostolilor la Cina cea de Taina, Iisus omul inseteaza acum dupa Iisus Dumnezeu. Lumea insa ii va da sa bea otet.

6. Tata, in mainile tale imi incredintez duhul... (Luca 23.46). E si acesta un semn ca duhul este in om si nu-l paraseste decat in momentul mortii cand se intoarce in suflul din care a plecat. De aceasta plecare se infioara tot cosmosul din moment ce pamantul se cutremura iar catapeteasma teplului se rupe in doua. Aceasta ruptura este poarta stramta prin care duhul trece in ceruri.

7. Savarsitu-s-a... (Ioan 19.30). Ultimele cuvinte ale lui Iisus sunt nu numai incheierea vietii pamantesti ci si desavarsirea jerfei lui pentru omenire. In momentul in care smerenia este totala, Iisus e inundat de slava. Savarsitu-s-a se transfigureaza in desavarsitu-s-a.

Aceste sapte strigate integrate in cele sapte statiuni ale lui Iisus pe drumul spre Inviere sunt la randul lor centrale intre cele sapte zile ale Genezei si cele sapte trambite ale Apocalipsei constituind unul din cele mai vaste simboluri ale ciclului cosmic si microcosmic.

(Din "Simbol si parabola in Evanghelii", editura Pontifex)

Sursa: Romania libera, 25 aprilie 2008.