26 avril 2008

Şeic al-Dabbagh, Capitolul IX. Despre diferenţa dintre iluminarea luminoasă şi iluminarea întunecoasă

Despre diferenţa dintre iluminarea luminoasă şi iluminarea întunecoasă şi despre împărţirea primei în iluminarea perfecţilor şi cea a celor care sunt de nivel inferior, şi despre ceea ce este în legătură cu aceasta ca distincţie între “cel atras” (majdhub) şi nebun, şi despre pierderea raţiunii care le este comună, şi alte cuvinte despre iluminaţi

L-am întrebat pe Şeic despre ce spuneau Socrate, Hipocrat, Platon, Galinus şi alţi înţelepţi şi filosofi necredincioşi privitor la lumea celestă, la aştri şi la revoluţia acestora, la locul lor de orbitare şi la afirmaţia lor după care luna se află pe prima orbită, Mercur pe a doua, Venus pe a treia, Soarele pe a patra, Marte pe a cincea, Jupiter pe a şasea, Saturn pe a şaptea şi despre alte lucruri de acelaşi gen pe care le afirmă, împreună cu problemele de ajustarea astrologică – de unde cunosc ei toate acestea? Ştiind că este o ştiinţă din ordinul invizibilului, din moment ce nu este accesibilă simţurilor noastre şi nici prin speculaţii teoretice, iar ei nu se pot baza decât pe inspiraţia pe care Cel Înalt o dăruieşte unora dintre profeţii Săi. Ceea ce s-a relatat pe această temă, după domnul nostru Idrîs, nu acoperă toate detaliile avansate de aceşti filosofi. În afară de asta, relatarea făcută de domnul nostru Idrîs datează de mult timp şi nu se bucură de consens, iar informaţia transmisă de un singur om nu este valabilă - mai ales dacă acest singur raportor face parte dintre filosofii necredincioşi. Informaţia obţinută de la un raportor singular nu poate fi acceptată decât dacă acesta din urmă este recunoscut pentru dreptatea sa. Dacă [informaţia] ar proveni de la altcineva decât de la aceşti filosofi, nu putem şti dacă acesta este un necredincios sau un credincios.

Zice: „Dumnezeu Cel Înalt a creat adevărul şi lumina şi a creat oameni pentru acestea. El a creat întunericul şi neadevărul şi a creat oameni pentru acestea. Oamenii întunericului cunosc iluminarea în domeniul întunericului şi ştiinţa aflată în legătură cu aceasta. Şi oamenii adevărului cunosc iluminarea în adevăr, în cunoaşterea sa şi în tot ce este în legătură cu aceasta. Adevărul este credinţa în Dumnezeu Cel Înalt, recunoaşterea Maiestăţii Sale, credinţa că El creează ceea ce voieşte şi ceea ce alege să creeze, la care se adaugă credinţa în profeţi, în îngeri şi în tot ceea ce are legătură cu mulţumirea Sa. Întunericul este necredinţa şi tot ceea ce rupe de Dumnezeu, printre care lumea aceasta şi lucrurile vremelnice, întâmplările care se petrec în ea: este de ajuns ca dovadă [în acest sens] blestemul Profetului (slaws) atunci când a spus: «Lumea aceasta este blestemată, ceea ce se găseşte întrânsa este blestemat cu excepţia amintirii lui Dumnezeu şi ceea ce este în legătură cu aceasta.» Adevărul este una dintre luminile lui Dumnezeu cu care sunt inundate trupurile oamenilor adevărului şi care fac ca luminile cunoaşterii să strălucească orbitor în trupurile lor. Neadevărul este necredinţa cu care sunt inundate trupurile oamenilor neadevărului, minţile lor se înnegresc iar ochii lor orbesc în faţa adevărului, urechile lor surzesc la auzirea sa şi, mai mult decât atât, el nu le vine în minte şi nici nu şi-l pot închipui. Adevărul este, pentru ei, ceva ce ţine de inexistent. Lipsa lor de atenţie faţă de adevăr este asemănătoare celei a oamenilor dotaţi cu raţiune faţă de cel pentru care adevărul este inexistent. De aceea, oamenii neadevărului cunosc iluminarea care permite viziunea lumii acesteia cu cerul său, pământul său şi nu văd decât lucrurile vremelnice care ţin de corpurile contingente şi de formele lor, ca şi ceea ce menţionează ei despre legile stelelor: cutare stea este situată pe cutare orbită şi dacă ea întâlneşte cutare stea, prima devine aşa şi pe dincolo; ca şi faptul de a atribui limba arabilor - semnului [zodiacal al] Cancerului şi aceea a nearabilor – lui Marte şi altele de acelaşi gen.”

„De fapt, Adevărul i-a voalat faţă de El şi faţă de tot ceea ce face să se ajungă la El şi le-a dat iluminarea care le dăunează, nu aceea în urma căreia beneficiază. Învăţăturile filosofilor (blestemaţi fie ei) despre lumea celestă sunt de această natură şi tot ceea au spus ei despre aceasta este greşit, din moment ce au atribuit totul stelelor, atunci când Protagonistul tuturor acestora este Dumnezeu Cel Înalt, care este Creatorul stelelor. […] Dumnezeu a voalat filosofii faţă de cunoaşterea Sa şi le-a legat inimile de astre, ca să fie preocupate de ceva şi pentru ca ameninţarea preeternă să se realizeze în ei. Cu toate că relaţia la care se referă ei când vorbesc despre legile stelelor reprezintă Actul Celui Înalt, o infimă parte din ceea ce au spus este corectă şi s-au înşelat asupra celei mai mari părţi.”

„Cât despre oamenii adevărului, ei cunosc o primă şi o a doua iluminare.”

„Prima iluminare cuprinde ansamblul a ceea ce a precedat iluminarea oamenilor întunericului în lumea aceasta, cerul ei, pământul ei. Iluminatul vede cele şapte pământuri şi ce se găseşte în ele, cele şapte ceruri şi ce se găseşte în ele. El vede actele servitorilor în casele lor şi în palatele lor, nu cu ochii, ci cu viziunea sa interioară care nu este voalată de nici un văl şi nu este împiedicată de nici un zid. În mod asemănător, el vede lucrurile din viitor ca pe ceva care se va întâmpla în cutare lună şi în cutare an. Aceştia din urmă şi oamenii întunericului sunt tot o apă şi-un pământ în această iluminare, de aceea se şi spune că dezvăluirea este cel mai de jos nivel de sfinţenie, fiindcă el se găseşte şi la oamenii adevărului şi la oamenii neadevărului, iar deţinătorul ei nu este ferit de pericolul de a fi rupt de iluminare şi de a se reîntoarce la oamenii întunericului decât atunci când a străbătut şi depăşit această staţiune.”

„Cât despre cea de-a doua iluminare, aceasta priveşte viziunea secretelor Adevărului care au fost voalate oamenilor întunericului. Iluminatul vede sfinţii cunoscători ai lui Dumnezeu Cel Înalt, le vorbeşte şi, chiar dacă se găseşte departe de ei, conversează cu aceştia în felul în care ar conversa două persoane care stau aşezate împreună. El vede sufletele credincioşilor deasupra mormintelor, nobilii scribi şi îngerii, Istmul şi sufletele morţilor de acolo. Vede mormântul Profetului (slaws) şi stâlpul de lumină care ajunge până la cupola Istmului. Dacă i se întâmplă să vadă trupul Profetului în stare de veghe, va cunoaşte atunci securitatea în faţa capcanelor lui Satan, în virtutea reuniunii sale cu mizericordia lui Dumnezeu Cel Înalt care este stăpânul nostru, Profetul şi maestrul nostru Muhammad (slaws).”

Zice: „Originea ştiinţei filosofilor şi ceea ce au spus ei despre lumea celestă şi despre ceea ce este în legătură cu aceasta constă în aceea că un om care trăia pe timpul domnului nostru Abraham binemeritase încrederea acestuia din urmă şi învăţase de la el lucrurile privitoare la iluminarea legată de regatul cerurilor şi al pământului. A continuat să i se supună până ce a cunoscut iluminarea la rândul său, s-a oprit la ceea ce a văzut despre lumea aceasta, a fost rupt de Adevăr şi a pierdut atât lumea aceasta, cât şi pe cealaltă. A început să-şi manifeste bucuria faţă de lucrurile pe care le-a văzut în lumea celestă, să menţioneze locurile stelelor şi să deducă raporturile şi relaţiile dintre ele, şi a renegat religia lui Abraham. Cei pe care Dumnezeu i-a voit trădaţi au primit acestea din partea lui, până când această ştiinţă a ajuns la blestemaţii de filozofi.

Mânia lui Dumnezeu faţă de omul acesta a crescut, fiindcă el a condus [pe alţii] spre un altul decât spre Dumnezeu şi toţi cei care conduc spre altul decât spre Dumnezeu se numără printre cei care rup de Dumnezeu Cel Înalt.

Meritul Mesajului şi al Profeţiei este unul şi acelaşi merit, şi anume ghidarea spre Dumnezeu şi strângerea în jurul Său, astfel încât dacă am avansa o ipoteză absurdă unei fiinţe căreia i s-au poruncit Mesajul şi Profeţia şi care s-a apucat să ghideze spre un altul decât Dumnezeu Cel Înalt, sau să strângem oameni în jurul persoanei sale şi să-i rupem de Adevăr, ea devine asemenea omului menţionat anterior. Iar această presupunere este imposibilă, noi nu am relatat-o decât ca pe o exagerare, pentru a descuraja pe oricine să-i ghideze pe alţii spre un altul decât spre Cel Înalt.”

„Dacă cei desăvârşiţi dintre oamenii adevărului sunt întrebaţi despre evenimentele care urmează să se petreacă, ei nu vor spune decât câteva cuvinte [despre acestea], fiindcă este primul lucru pe care l-au văzut înainte de a vedea Adevărul şi despre care au ştiut că era fals. Astfel, ei au oroare de aceste evenimente şi detestă să vorbească despre ele, fiindcă lumea aceasta şi evenimentele care au loc în ea sunt detestate de Dumnezeu Cel Înalt, iar oamenii aceştia desăvârşiţi detestă ceea ce Adevărul detestă. De asemenea, nu vorbesc despre asta decât coborându-se de la nivelul la care sunt, ca cel care coboară din Pleiade, pe pământ. Nivelul acestor evenimente corespunde celui al iluminării oamenilor întunericului. Cei desăvârşiţi dintre aleşi nu văd decât prin luminile Adevărului, iar în lumina Adevărului timpul şi ordonarea sa nu există; nu există în aceasta nici trecut, nici prezent, nici viitor. Lucrul pe care sfântul îl cunoaşte cel mai bine prin lumina Adevărului este acela că trecătorul contingent va surveni, cu siguranţă, însă nu ştie dacă va surveni în anume zi decât coborând spre timp şi ordonarea sa, care pentru el sunt tenebre faţă de lumina Adevărului. Cel care procedează în felul acesta poate fi comparat cu soarele care s-ar apleca pe pământ ca să se uite într-o oglindă.”

„În concluzie, cel mare se întăreşte prin viziunea Adevărului şi devine mai slab prin viziunea creaţiei, invers faţă de cazul celui mic, care se întăreşte prin viziunea creaţiei şi devine mai slab prin viziunea Adevărului. Astfel se explică ceea ce s-a întâmplat între domnul nostru al-Khadir şi domnul nostru Moise şi ceea ce a fost relatat de Cel Înalt în Sfânta Sa Carte despre corabie, tânăr şi zid (Cor [18, 65-82]). Domnul nostru Moise ignora aceste lucruri fiindcă era preocupat de viziunea a ceea ce este mai puternic decât această cunoaştere, şi anume de Adevăr; faptul că Moise ignoră aceste lucruri reprezintă perfecţiunea însăşi.”

Zic: „Este, oare, domnul nostru al-Khadir un profet, aşa cum au afirmat anumiţi savanţi precum tradiţionalistul Ibn Hajar, care a spus, comentându-l pe al-Bukharî: «Trebuie să-l considerăm ca fiind un profet, pentru a evita ca cineva care nu este profet să fie mai cunoscător decât Profetul»?”

Zice: „Nu este profet, ci un servitor pe care Dumnezeu l-a binecuvântat dându-i cunoaşterea Sa şi conferindu-i puterea de a acţiona asupra supuşilor Săi.”

L-am auzit zicând: „Fiecare lucru are un semn, iar semnul că servitorul a atins viziunea Profetului (slaws) în stare de veghe este că gândul său este în permanenţă preocupat de acest nobil Profet. […] Viziunea Profetului (slaws) este ceva prodigios şi un subiect suprem, dacă Dumnezeu Cel Înalt nu l-ar întări pe servitor, acesta nu ar putea-o suporta. […] Dacă servitorul cunoaşte această viziune, întreaga sa fiinţă este inundată de toate binecuvântările oamenilor paradisului şi el gustă savoarea fiecărei culori şi dulceaţa fiecărui lucru, aşa cum le simt oamenii paradisului în paradis.”

Spune: „Şi semnul că servitorul a atins viziunea Domnului său este că rămâne legat de El după viziunea Profetului (slaws), astfel încât gândul lui se pierde în El la fel cum se pierduse înainte în Profet (slaws) şi rămâne astfel până cunoaşte iluminarea în viziunea Adevărului, culegând atunci fructul inimii şi produsul reflecţiei. […] Această categorie este mai perfectă, fiindcă viziunea de către servitor a Adevărului este mai desăvârşită decât viziunea din prima categorie, aceasta din urmă nefiind detaşată de viziunea Profetului (slaws) care este cauza elevării sale până la viziunea Adevărului.”

Şeicul şi-a apropiat o oglindă de ochi şi a început să-şi studieze trăsăturile, spunând: „Trăsăturile care se văd şi claritatea perceperii lor cu ajutorul privirii nu depind, oare, de claritatea oglinzii şi de calitatea limpezimii sale?”

Răspund: „Da.”

Zice: „Viziunea Profetului (slaws) se poate compara cu oglinda, iar aceea a Adevărului se poate compara cu trăsăturile. Cu cât viziunea profetică este mai clară, cu atât este mai clară aceea a Esenţei Eterne.”

Un teolog care făcea parte din nobilime l-a întrebat pe Şeic dacă un sfânt îşi poate permite să nu-şi facă rugăciunile.

El răspunde: „Este imposibil ca un sfânt să-şi neglijeze rugăciunile şi cum ar putea-o el face, când este tot timpul ars de două vergele? Trupul îi este ars de vergeaua viziunii Profetului (slaws), iar Spiritul îi este ars de vergeaua viziunii Adevărului. Iar cele două viziuni îi poruncesc să-şi facă rugăciunile şi alte lucruri care se numără printre secretele legii religioase.”

Zice: „Câţiva oameni se aflau în prăvălia sa şi vindeau când el a cunoscut iluminarea, a văzut ceva ce n-a putut să suporte şi a murit pe loc. Oamenii cred atunci că a murit subit din senin, când, de fapt, el a murit din cauza iluminării.”

L-am auzit zicând: „Maestrul Sîdî 'Abd Allâh al-Barnâwî m-a întrebat: «Ştii ceva pe lumea asta care să fie mai bun decât intrarea în paradis şi mai rău decât intrarea în gheena?» Răspund: «Ştiu ce mă întrebi. Mai bine şi mai de dorit decât intrarea în paradis este viziunea în stare de veghe a domnului vieţii (slaws), [pe care] sfântul îl vede azi aşa cum l-au văzut [cândva] companionii: aceasta este, cu siguranţă, ceva mai bun decât paradisul. Cât despre ceva mai rău decât gheena, aceasta este decăderea spirituală după iluminare.» Spre surpriza mea, maestrul Sîdî 'Abd Allâh căzu la picioarele mele şi le îmbrăţişă cu fervoare. Întreb: «De ce faci asta?» El răspunde: «Am pus întrebarea [aceasta] la peste optzeci de maeştri şi nici unul dintre ei nu a dat un răspuns cât de cât apropiat de al tău.»”

Zic [al-Lamtî]: „Sîdî 'Abd Allâh cunoştea răspunsul şi vroia să afle nivelul de trezie al celor cărora le punea întrebarea.”

Şeicul zice: „Desigur, cunoştea răspunsul şi vroia doar să-i pună la încercare, aşa cum ai spus.”

L-am întrebat cum era rugăciunea gnosticilor.

Zice: „Dacă [un gnostic] spune «Dumnezeu este Cel mai Mare» şi se roagă cu acest trup părelnic, esenţa spirituală din interiorul trupului se roagă cu el, se înclină odată cu înclinările sale şi se prosternează odată cu prosternările sale. M-am apucat să privesc această esenţă şi trupul părelnic, dorind să verific care [dintre acestea] este [mai] aproape de pământ, dar veghetorul/îngerul mi-a interzis acest lucru: rugăciunea Spiritului este acceptată oricum.”

Zic: „Fiindcă nu este vizibilă şi este la adăpost de [orice] ostentaţie.”

Zice: „Nu, ci fiindcă ea este un adevăr al Adevărului către Adevăr, iar rugăciunea aparentă a fost orânduită ca urmare a neputinţei majorităţii creaturilor de a face rugăciunea cu Spiritul. Chiar dacă gnosticii se roagă cu spiritele lor, ei se roagă totodată şi cu trupurile, din respect faţă de tradiţie şi pentru a proteja latura exoterică a legii religioase.”

L-am întrebat despre cineva care a trăit în secolul al X-lea.

Răspunde: „Acela a cunoscut iluminarea, dar iniţierea lui s-a oprit şi a sfârşit ca magician/vrăjitor.”

Întreb: „Cum aşa?”

Zice: „Îndată ce servitorul cunoaşte iluminarea, vede actele rele ale servitorilor şi cauzele acestora, [vede] cum cad în păcat, ceaţa tenebroasă din care se alimentează oamenii întunericului şi alte lucruri asemenea acestora. Dacă Dumnezeu vrea răul celui care a cunoscut această iluminare, El face ca mintea să i se fixeze asupra acestor lucruri şi ca gândul să îi fie absorbit de ele. Dacă gândul i se opreşte fie şi o singură oră [la acestea] şi el se regăseşte rupt [de Dumnezeu], nu mai rămâne decât cu viziunea actelor rele ale servitorilor şi a cauzelor acestora.”

L-am auzit spunând: „Subiectul iluminării este [unul] minunat, iar cazul său este straniu. Câţi servitori ai lui Dumnezeu, iubiţi de Dumnezeu, sunt lipsiţi de către Cel Înalt de iluminare din pură mizericordie faţă de ei? Aceasta fiindcă iluminarea conţine lucruri care, dacă sunt văzute de către cel iluminat înainte ca fiinţa sa să fie pregătită şi desăvârşită, acesta devine creştin pe loc (Dumnezeu să ne păzească) şi alte lucruri pe care, dacă le vede, devine evreu (Dumnezeu să ne păzească). Şi câţi oameni nu au cunoscut iluminarea decât în clipa în care Spiritele lor urmau să le părăsească trupurile, câţi oameni nu au murit fără să cunoască iluminarea şi sunt înviaţi de Dumnezeu într-o stare mai desăvârşită şi superioară celei a iluminatului.”

Mai zicea: „Lumina iluminării se găseşte în trupul maestrului; dacă moştenitorul său [spiritual] poate să o suporte la sfârşitul vieţii maestrului, o preia după ce maestrul a părăsit lumea aceasta. Dacă nu poate să o suporte, ea rămâne în custodia domnului nostru Gabriel până ce fiinţa aspirantului devine capabilă să o suporte; el este atunci despuiat de pielea sa şi preia secretul.”

1 commentaire:

shapeshifter a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.