C.S. Lewis, The Abolition of Man (full text)

or Reflections on education with special reference to the teaching of English in the upper forms of schools

"The Master said, He who sets to work on a different strand destroys the whole fabric" (Confucius, Analects II. 16)


Chapter 1. Men Whithout Chests

"So he sent the word to slay
And slew the little childer."
(Traditional Carol)

I doubt whether we are sufficiently attentive to the importance of elementary text books. That is why I have chosen as the starting-point for these lectures a little book on English intended for 'boys and girls in the upper forms of schools'. I do not think the authors of this book (there were two of them) intended any harm, and I owe them, or their publisher, good language for sending me a complimentary copy. At the same time I shall have nothing good to say of them. Here is a pretty predicament. I do not want to pillory two modest practising schoolmasters who were doing the best they knew: but I cannot be silent about what I think the actual tendency of their work. I therefore propose to conceal their names. I shall refer to these gentlemen as Gaius and Titius and to their book as The Green Book. But I promise you there is such a book and I have it on my shelves.

Read more!

Carl W. Ernst, Las etapas del amor en el sufismo persa primitivo de Rābea a Ruzbāhan (text integral)

Todo el mundo sabe que en el amor es difícil establecer clasificaciones, pero no por ello ha dejado la gente de intentar hacerlo. Especialmente en una tradición como el sufismo persa, en la que el amor es objeto de innumerables homenajes, ha sido imposible resistirse al intento de describir el carácter del amor. El panorama del sufismo primitivo en Persia ofrece muchos testimonios de amor en sus diversos modos y grados. Las clasificaciones místicas de las etapas del amor se diferenciaban de los análisis filosóficos, legales y laicos del amor en que los sufíes colocaban siempre el amor en el ámbito de su psicología mística de "estados" y de "moradas", y hacían hincapié en el amor como la transcendencia del yo.[1] Es más, el amor en sus diferentes formas era tan importante que se le reconocía generalmente como "la meta más elevada de las moradas y la cumbre más alta de los estados" en palabras de Abu Hāmed Qazāli.[2] Las clasificaciones de las etapas del amor, según los primeros sufíes, diferían en detalles, pero todos ellos insistían fundamentalmente en que el amor era la forma más importante de la relación entre el hombre y lo divino. Podemos seguir el desarrollo histórico de las clasificaciones del amor en el sufismo persa, siguiendo una línea prácticamente directa desde sus orígenes, con Rābe′a de Basra, hasta el compendio de amor del sufí de Shirāz del siglo VI/XII, Ruzbahān Baqli. A lo largo de todo este desarrollo, podemos observar como se van produciendo gradualmente muchos refinamientos, e incluso como se infiltra cierto vocabulario procedente de la tradición filosófica profana, pero el énfasis fundamental está en el amor que aspira a la unión con Dios.

Read more!

Leonardo Alishan - Los adamitas (text integral)

Un heresiógrafo persa anónimo de principios del siglo undécimo ha dejado un manuscrito poco conocido identificado por el título general de al-melal wal nehal (Religiones y sectas). El género se hizo popular con la expansión del imperio islámico pero degeneró en clichés y discusiones de viajeros hasta que llegaron los mongoles y demostraron a los persas que la curiosidad por los extraños no siempre resulta saludable.

Por un colofón de fecha posterior sabemos que el autor murió, ya anciano, en el Irán nororiental. También sabemos que empleó cerca de veinte de sus años mozos en viajes e investigaciones para elaborar su disertación sobre “todas” las creencias heréticas. Su propósito, nos dice, fue tratar de entender por qué los hombres han persistido en creer supersticiones tan tontas y han continuado creyendo en “cuentos tan ridículos que provocarían la risa incluso entre los niños.” ¿Por qué hace el hombre tal mofa de su dignidad, se pregunta, cuando “Allāh, el Misericordioso, el Clemente, le ha enviado luz para guiarlo en el camino recto al Paraíso, desde los días de Abraham a los de Moisés y desde Jesús al Sello de los profetas, Mohammad, la paz sea con ellos?”

Sabemos también que nuestro autor no disfrutó de mucha paz de espíritu en sus últimos días, y que tampoco la tuvo de joven. Es obvio que detestó apasionadamente a “los paganos y los herejes”, pero deja igualmente muy claro cuánto despreció la tortura pública y las ejecuciones de “aquellas almas perdidas e ignorantes que, no obstante, creen estar sirviendo a mi Bienamado...; sobre todo si no están empeñadas en convertir musulmanes.”

Read more!

René Guénon, Capitolul V. Simbolismul Graalului (Regele lumii)

Tocmai am amintit despre «Cavalerii Mesei Rotunde»; nu ar fi deci lipsit de interes să explicăm aici semnificaţia «căutării Graalului» care, în legendele de origine celtică, este prezentată ca principala lor menire; se face astfel aluzie, în toate tradiţiile, la ceva care, începând cu o anumită epocă, pare a fi fost pierdut sau ascuns: "Soma" hinduşilor, de exemplu, sau "Haoma" Persanilor, «băutura nemuririi» care are chiar o legătură extrem de clară cu "Graalul" întrucât acesta, se spune, este vasul sacru care conţine sângele lui Christos, la rândul lui o «băutură a nemuririi». În alte părţi, simbolismul este diferit: astfel, la Evrei, ceea ce s-a pierdut este pronunţarea marelui Nume divin [1] ; însă ideea fundamentală este mereu aceeaşi, şi vom vedea cui îi corespunde ea exact. Sfântul Graal, se spune, este cupa folosită în Cina cea de Taină, şi în care Iosif din Arimateea a adunat apoi sângele şi apa care ţâşneau din rana făcută pe trupul lui Christos de lancea centurionului Longinus [2] . Această cupă, conform legendei, ar fi fost transportată în Marea Britanie de Iosif din Arimateea şi de Nicodim [3] ; aici existând o legătură între tradiţia celtică şi Creştinism. Într-adevăr, cupa are un rol foarte important în majoritatea tradiţiilor antice, inclusiv la Celţi; să mai observăm, în plus, că adesea ea este asociată cu lancea, iar atunci aceste două simboluri devin reciproc complementare; însă aceasta ne-ar îndepărta de tema noastră [4] . Ceea ce ne arată poate în modul cel mai clar semnificaţia esenţială a Graalului este ceea ce se spune despre originea sa: cupa ar fi fost cioplită de Îngeri dintr-un smarald căzut de pe fruntea lui Lucifer în momentul căderii sale [5] . Acest smarald aminteşte în mod surprinzător de "urna", perla de pe frunte care, în simbolismul hindus (de la care a trecut la Budism) ocupă adeseori locul celui de-al treilea ochi al lui "Shiva", reprezentând «sensul veşniciei», dacă putem spune aşa, după cum am arătat în altă parte [6] . Se mai spune apoi că Graalul i-a fost încredinţat lui Adam în Paradisul terestru dar că, în momentul căderii sale, Adam l-a pierdut la rândul lui. Şi într-adevăr, nu îl putea lua cu el când a fost alungat din Eden; lucur care devine foarte clar dacă subînţelegem semnificaţia pe care tocmai am menţionat-o. De fapt, omul, îndepărtat de centrul său originar, se găsea închis, începând din acel moment, în sfera temporală; el nu mai putea ajunge în acel punct unic din care toate lucrurile sunt contemplate sub aspectul lor veşnic. Cu alte cuvinte, posesia «simţului veşniciei» este legată de ceea ce toate tradiţiile numesc, după cum am spus, «starea primordială», a cărei recăpătare constituie prima etapă a adevăratei iniţieri, fiind condiţia preliminară pentru cucerirea efectivă a stărilor supraomeneşti» [7] . Paradisul terestru, de altfel, reprezintă tocmai «Centrul Lumii» iar cele ce le vom spune în continuare despre semnificaţia originală a cuvântului "Paradis" ne va permite să înţelegem şi mai bine acest lucru.

Read more!

Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul IV.3 Faptele sacre (fragment)

„Semnificaţia faptelor sacre rezultă din structura însăşi a Supranaturalului, adică din „legile”care guvernează ordinea sau ierarhia domeniului spiritual. Limbajul utilizat  pentru a o exprima este cel al simbolismului tradiţional, şi nu ar putea fi tributar unei convenţii arbitrare: Apostolii nu s-au reunit pentru „a conveni” să-l predice pe Iisus reînviat, iar succesorii lor nu sunt datori să inventeze un nou limbaj, aşa-zis mai bine adaptat mentalităţii „scientiste”a contemporanilor noştri.

Read more!

Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul IV.7 Simbolismul Sângelui (fragment)

„Or, spuneam noi, toate acestea – vărsarea sângelui, comuniunea cu sânge – sunt în natura însăşi a lucrurilor: sângele este vehiculul oricărei vieţi corporale; dar, în domeniul mai extins al integralităţii stării omeneşti, el apare ca suportul plastic al Vieţii (« Iar Viaţa este Lumina oamenilor » – prologul Sfântului Ioan) şi Hristos a venit să ne aducă « Viaţa veşnică » prin vărsarea Sângelui său şi prin Comuniunea euharistică.

Read more!

Renatus, Baguette divinatoire sourcellerie-radiesthésie (note de lectura)

Paru dans Etudes traditionnelles, février 1936

Sans base, sans but, telle est la science moderne, que pourrait symboliser un fil, qui partirait de rien et ne mènerait nulle part.

L’art de la baguette divinatoire fut pratiqué au moyen âge sous le nom de rhabdomancie (pratique de la baguette divinatoire), mais ces dernières années il est devenu la radiesthésie, nom respectable aux yeux de nos naïfs contemporains. C’est l’avatar moderne d’une discipline divinatoire ancienne comme le monde.

Read more!

Elie Lebasquais, L’architecture sacrée (note de lectura)

Paru dans Etudes traditionnelles, janvier 1936

L’architecture religieuse du moyen âge offre l’aspect le plus frappant de la tradition occidentale. Les abbatiales romanes et les cathédrales gothiques révèlent dans leur géométrie un ésotérisme universel.

Les maçons du moyen âge étaient groupés en corporations ou en guildes, comprenant trois degrés d’initiation, ceux d’apprenti, de compagnon et de maître.

Les compagnons ont laissé sur la pierre leur signature parlante sous forme de sceaux lapidaires.

Boèce: « Un homme étranger aux mathématiques ne peut atteindre la véritable connaissance divine. »

L’abbé Odon: « La beauté est un pressentiment du ciel. »

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, L’idée de « création éternelle » dans le Rig-Veda (note de lectura)

Paru dans Etudes traditionnelles, janvier 1936

L’intellect est “le plus rapide des oiseaux”.

L’éternité est “maintenant” et “toujours”.

Rig-Veda traite seulement de ce qui est éternel.

Read more!

Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească (note de lectura)

Volumul "Opere complete"

Editura Paideia, Bucureşti, 1996

Traducere de Dumitru Stăniloae

Capitolul I. Toată lumina dumnezeiască îndreptându-se, cu bunătate, în chip felurit, spre cele providenţiate, rămâne simplă; şi nu numai atât, ci le şi uneşte pe cele luminate

Ierarhia bisericească imită ierarhia cerească.

Toate cele ce s-au dat fiinţelor cereşti, oamenilor li s-a dat simbolic.

Capitolul II. În mod cuvenit, cetele dumnezeieşti şi cereşti se arată prin simboale neasemenea lor

Scriptura s-a folosit, atunci când e evocat cetele cereşti, de sfintele închipuiri poetice pentru minţile fără chipuri, ţinând seama de mintea noastră.

Scriptura propune “chipuri ale celor fără chipuri şi forme ale celor fără formă.” Un motiv al acestei abordări este faptul că noi cunoaştem prin analogie, nu în mod direct.

Modul sfintei descoperiri este dublu: a) folosirea de chipuri sfinte asemănătoare; b) forme neasemănătoare pentru ceea ce e cu totul neasemănător şi de neînţeles.

Negaţiile privitoare la cele dumnezeieşti sunt adevărate, iar afirmaţiile sunt nepotrivite. Descrierile prin închipuiri neasemănătoare sunt mai potrivite ascunzimii celor tainice.

Proslăvirea dumnezeirii se face pornind de la cele ce se văd cinstite, precum: soarele, steaua dimineţii, lumina, apele curgătoare, mirul, piatra din capul unghiului.

Read more!

Abatele Henry Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul V.4 Teologia icoanei (fragment)

„Este important de subliniat în tot ceea ce am spus că, în ceea ce-l priveşte pe artist, nu cunoaşterea tehnică îi permite să realizeze Opera de Artă, ci ceea ce am numit starea lui de rugăciune, care presupune o asceză şi o purificare continuă: asceza este « cultul frumuseţii », este piatra pe care o şlefuim, copacul pe care-l curăţă de ramuri (Evanghelia lui Ioan XV, 2). Realizăm astfel în ce măsura Arta sacră este la antipozii artei profane, naturalistă, psihică, sentimentală, individualistă, pasională şi, cu atât mai mult, ai artei moderne care reprezintă haosul, descompunerea macrocosmosului şi a microcosmosului, a lumii exterioare şi a sufletului omenesc.

Read more!