Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul IV.3 Faptele sacre (fragment)

„Semnificaţia faptelor sacre rezultă din structura însăşi a Supranaturalului, adică din „legile”care guvernează ordinea sau ierarhia domeniului spiritual. Limbajul utilizat  pentru a o exprima este cel al simbolismului tradiţional, şi nu ar putea fi tributar unei convenţii arbitrare: Apostolii nu s-au reunit pentru „a conveni” să-l predice pe Iisus reînviat, iar succesorii lor nu sunt datori să inventeze un nou limbaj, aşa-zis mai bine adaptat mentalităţii „scientiste”a contemporanilor noştri.

Afirmăm că structura Supranaturalului fundamentează realitatea faptelor sacre şi le conferă în egală măsura semnificaţia precum şi limbajul potrivit, iar aceasta în temeiul  identităţii Fiinţei şi a Cunoştinţei; structura, care ţine şi de una, şi de alta, fundamentează concomitent realitatea şi semnificaţia „faptului sacru”.

Dacă Hristos a murit pe Cruce, este în temeiul simbolismului metafizic al Crucii, adică al realizării spirituale a Omului Universal în sens de „amplitudine” şi de „exaltare”. Dacă a coborât în Infern, dacă a înviat şi a urcat la Ceruri, este pentru că Avatara, care este Calea, Adevărul şi Viaţa, trebuia să refacă procesul iniţiatic al Realizării spirituale, cu titlul de „cauzalitate exemplară”sau arhetipală, Capul Corpului mistic trebuind în mod necesar să deschidă Calea pentru membre. Rezultă de aici că orice ordine sacramentală: Botezul şi Euharistia, de exemplu, actualizează în suflet Moartea şi Învierea lui Hristos.”