„Or, spuneam noi, toate
acestea – vărsarea sângelui, comuniunea cu sânge – sunt în natura însăşi a
lucrurilor: sângele este vehiculul oricărei vieţi corporale; dar, în domeniul
mai extins al integralităţii stării omeneşti, el apare ca suportul plastic al Vieţii
(« Iar Viaţa este Lumina oamenilor » – prologul Sfântului Ioan) şi Hristos a
venit să ne aducă « Viaţa veşnică » prin vărsarea Sângelui său şi prin
Comuniunea euharistică.
Simbolismul eficace al
Sângelui, care şi-a primit perfecţiunea în sacrificiul sângeros al Calvarului,
apare în alte episoade în care sângele trebuie să fie răspândit pentru ca «
energia vitală » astfel eliberată să poată fi « concentrată » pe un « eveniment
» sacru; aşa a fost cu masacrarea copiilor lui Israel înainte de naşterea lui
Moise, precum şi cel al Sfinţilor Inocenţi la naşterea lui Hristos. Din acest
punct de vedere, se poate spune că « sângele martirilor » nu este doar o
mărturie, ci, aşa cum se spune în mod obişnuit, este o « sămânţă de creştini ».
Se înţelege, din toate cele de mai sus, că, în conformitate cu cuvântul lui
Frithjof Schuon, nu poate exista nimic mai « iniţiatic » decât « sângele unui
Avatara ».”
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire