Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească (note de lectura)

Volumul "Opere complete"

Editura Paideia, Bucureşti, 1996

Traducere de Dumitru Stăniloae

Capitolul I. Toată lumina dumnezeiască îndreptându-se, cu bunătate, în chip felurit, spre cele providenţiate, rămâne simplă; şi nu numai atât, ci le şi uneşte pe cele luminate

Ierarhia bisericească imită ierarhia cerească.

Toate cele ce s-au dat fiinţelor cereşti, oamenilor li s-a dat simbolic.

Capitolul II. În mod cuvenit, cetele dumnezeieşti şi cereşti se arată prin simboale neasemenea lor

Scriptura s-a folosit, atunci când e evocat cetele cereşti, de sfintele închipuiri poetice pentru minţile fără chipuri, ţinând seama de mintea noastră.

Scriptura propune “chipuri ale celor fără chipuri şi forme ale celor fără formă.” Un motiv al acestei abordări este faptul că noi cunoaştem prin analogie, nu în mod direct.

Modul sfintei descoperiri este dublu: a) folosirea de chipuri sfinte asemănătoare; b) forme neasemănătoare pentru ceea ce e cu totul neasemănător şi de neînţeles.

Negaţiile privitoare la cele dumnezeieşti sunt adevărate, iar afirmaţiile sunt nepotrivite. Descrierile prin închipuiri neasemănătoare sunt mai potrivite ascunzimii celor tainice.

Proslăvirea dumnezeirii se face pornind de la cele ce se văd cinstite, precum: soarele, steaua dimineţii, lumina, apele curgătoare, mirul, piatra din capul unghiului.

Capitolul III. Ce este ierarhia şi care este folosul ei

“Ierarhia este, după mine, o sfinţită rânduială şi ştiinţă şi lucrare asemănătoare, pe cât e cu putinţă, modelului dumnezeiesc şi înălţată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date ei de la Dumnezeu pe măsura ei. Iar frumuseţea dumnezeiască, simplă, bună, este originea desăvârşirii, cu totul neamestecată cu orice neasemănare cu ea şi împărtăşind fiecăruia după vrednicie din lumina ei. Ierarhia desăvârşeşte prin slujirea cea mai dumnezeiască, potrivit ei, în mod armonios, chipul celor ce participă la cele săvârşite.” (p. 19)

Scopul ierarhiei este asemănarea şi unirea cu Dumnezeu.

“Căci desăvârşirea fiecăruia din cei chemaţi în ierarhie constă în a fi fost înălţat la imitarea lui Dumnezeu, pe măsura lui.” (p. 20)

Capitolul IV. Ce înseamnă numele îngerilor

Toate cele ce sunt se împărtăşesc prin existenţă de la dumnezeire. Existenţa tuturor este dumnezeirea cea mai presus de existenţă.

Cetele îngereşti au fost făcute prima dată.

Legea ni s-a dat prin îngeri. Scriptura a venit tot prin îngeri; fiinţele din planul al doilea au fost înălţate la Dumnezeu prin fiinţele din planul întâi.

Despre Domnul Iisus îngerii au ştiut înaintea oamenilor.

Capitolul V. Pentru ce toate fiinţele cereşti se numesc în comun îngeri

Treptele mai presus de lume sunt numite după treapta de jos, pentru că toate cele deasupra ei conţin puterile treptei de jos.

Capitolul VI. Care este primul ordin al fiinţelor cereşti, care este al doilea şi care al treilea

“Deci noi nu vom grăi din proprie mişcare. Ci vom înfăţişa vederile îngereşti câte au fost contemplate de sfinţii scriitori ai Scripturii, după cum am fost învăţaţi tainic despre ele, potrivit cu felul în care suntem noi.” (p. 23)

Scriptura vorbeşte despre 9 cete îngereşti, în trei ordine întreite. Cel mai sus se află: Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. Intermediar se găsesc: Stăpânii, Domnii şi Puterile. Mai aproape de noi sunt: Îngerii, Arhanghelii şi Începătorii.

Capitolul VII. Despre Serafimi, Heruvimi şi Tronuri şi despre prima ierarhie

Orice numire dată minţilor cereşti redă însuşirea de chip dumnezeiesc a fiecăruia.

Serafimii sunt cei care ard, sau cei care încălzesc.

Heruvimii sunt bogăţia înţelepciunii.

Tronurile sunt cele care încălzesc şi cele ce revarsă înţelepciunea.

Serafimii, Heruvimii şi Tronurile sunt minţi văzătoare spiritual, nu contemplativi ai vederilor spirituale prin intermediul simbolurilor sensibile.

Prima ierarhie a minţilor cereşti este curată, luminată şi desăvârşită. Acestea sunt rodul împărtăşirii de fiinţa dumnezeiască.

“Dar cântările de laudă ale acestei ierarhii ne mai învaţă că dumnezeirea este o monadă şi o unitate în trei ipostasuri, ce-şi revarsă purtarea de grijă de necuprinsă iubire peste întreaga creaţiune, de la fiinţele cele mai presus de ceruri, până la existenţele cele mai depărtate ale acestui pământ, pentru că este obârşia şi cauza a toată existenţa şi cuprinde toate într-un mod mai presus de fiinţă, într-o îmbrăţişare necuprinsă.” (p. 26)

Capitolul VIII. Despre Domnii, Puteri şi Stăpânii şi despre treapta ierarhică de mijloc

Fiecare numire a fiinţelor mai presus de noi descoperă însuşirile lor asemănătoare cu Dumnezeu.

Numirea care descoperă Domniile arată înălţimea nerobită şi liberă de toată dorinţa după cele de jos, deasupra a toată înrobirea ce micşorează, nesilită la nicio coborâre şi ridicată peste orice neasemănare.

Numele Stăpâniilor arată buna rânduială a celor care nu se folosesc rău, în chip necuvenit şi tiranic, de puterile stăpânirii ce li s-a dat.

Capitolul IX. Despre Începătorii, Arhangheli şi Îngeri sau despre cea din urmă treaptă a ierarhiilor cereşti

Ordinul revelator al Începătoriilor, Arhanghelilor şi Îngerilor călăuzeşte ierarhiile omeneşti.

Despre contactul tuturor popoarelor cu Dumnezeu: “Fiindcă nici asupra altor neamuri (dintre care şi noi ne-am înălţat la oceanul nemărginit şi îmbelşugat şi la dispoziţia tuturor, al luminii dumnezeieşti începătoare, revărsată prin dăruire) n-au stăpânit zei străini. Ci Unul era Stăpânul lui Dumnezeu. Şi spre El i-a înălţat pe cei ce l-au urmat prin îngerii care împlinesc slujirea ierarhică pentru fiecare neam. Şi pe Melchisedec trebuie să-l înţelegem ca ierarh preaiubitor de Dumnezeu, nu al celor ce nu sunt, ci al lui Dumnezeu cel preaînalt, al Celui ce este cu adevărat. Căci înţelepţii în cele dumnezeieşti nu l-au numit pe Melchisedec numai de Dumnezeu iubitor, ci şi preot, ca să arate celor înţelegători că acela nu se îndrepta numai el spre Dumnezeu Cel cu adevărat existent, ci conducea şi înălţarea altora ca ierarh spre adevăratul şi singurul Început dumnezeiesc.” (p. 29)

Capitolul X. Repetarea şi rezumarea bunei ordine îngereşti

“Toate cetele sunt decoperitoare şi vestitoare ale cetelor dinaintea lor. Cele mai înalte sunt descoperitoare şi vestitoare ale lui Dumnezeu care le mişcă. Celelalte, pe măsura lor, ale celor mişcate mai înainte de Dumnezeu. Căci armonia mai presus de fiinţă a tuturor a cugetat mai înainte buna şi sfânta ordine şi conducerea încredinţată fiecăreia dintre cetele raţionale şi înţelegătoare aşa de mult, încât fiecare dintre cetele ierarhice susţine alte trepte sfinţite.” (p. 30)

Fiecare minte cerească şi omenească are în sine treptele şi puterile prime şi mijlocii şi ultime, primele arătându-se faţă de celelalte ca înălţimi proprii, pe măsura fiecăreia, în iluminările lor ierarhice.

Capitolul XI. Pentru ce toate fiinţele îngereşti se numesc în comun Puteri cereşti

Se poate spune că fiinţele mai înalte se împărtăşesc în întregime de lumina cea sfântă, iar cele din urmă nicidecum, asemenea acelora. Căci cele din urmă nu se împărtăşesc de însuşirile întregi ale celor mai presus de ele.

Toate minţile dumnezeieşti se împart în trei: în fiinţă, putere şi lucrare.

Capitolul XII. Pentru ce ierarhii dintre oameni se numesc îngeri

Precum cele dintâi au cu prisosinţă însuşirile sfinte ale celor mai de jos, aşa cele din urmă au pe cele ale celor mai de jos, aşa cele din urmă au pe cele ale celor de mai înainte, dar nu la fel, ci în mod mai redus.

Acelea dintre fiinţele înţelegătoare şi raţionale care sunt întoarse cu toată puterea în întregime spre unirea cu Dumnezeu şi tind spre iluminările dumnezeieşti, pe cât se poate, fără sfârşit, prin imitarea după putere a lui Dumnezeu sunt, dacă e îngăduit să spunem aceasta, învrednicite şi ele de acelaşi nume cu Dumnezeu.

Capitolul XIII. Pentru ce se spune că proorocul Isaia a fost curăţit de Serafimi

“[...] curăţia şi toate lucrările au început în Dumnezeu, care strălucesc din Dumnezeu prin primele fiinţe, se transmit tuturor celorlalte pe măsura împărtăşirii fiecăreia de sfintele lucrări dumnezeieşti. De aceea a şi atribuit lucrarea curăţitoare în chip arzător, după Dumnezeu, Serafimilor.” (p. 34)

Capitolul XIV. Ce înseamnă numărul îngerilor ce ni s-a predat

Cetele fiinţelor îngereşti sunt pentru noi nenumărate.

Capitolul XV. Ce sunt chipurile plăsmuite ale Puterilor cereşti; ce este chipul focului, ce este duhul omenesc, ce sunt ochii, nările, urechile; ce sunt gurile, ce este pipăitul, ce sunt genele, ce sprincenele; ce este vigoarea, ce sunt dinţii, ce umerii, ce sunt coatele şi mâinile, ce este inima, ce pieptul, ce spatele; ce sunt picioarele, aripile, ce e înfăţişarea goală, ce îmbrăcămintea, ce veşmântul strălucitor, ce e veşmântul preoţesc, ce sunt cingătoarele, ce toiegele, ce lăncile, ce securile, ce frânghiile, formele geometrice; ce sunt vânturile, ce norii, ce e arama, ce este electronul, ce sunt corurile, ce aplauzele, ce culorile feluritelor pietre; ce e chipul de leu, chipul de bou, chipul de vultur, ce sunt caii, ce sunt feluritele culori ale cailor; ce sunt râurile, ce sunt carele, roţile, ce e zisa bucurie a Îngerilor

Scriptura cinsteşte mai mult decât toate chipul focului (roţi de foc, animale arzătoare, bărbaţi fulgerători, Tronuri de foc, Serafimi arzători etc).

Fiinţele cereşti se prezintă şi cu chipul omului.

Fiecare dintre organele omului, dacă este chip al dumnezeirii, atunci simbolizează funcţia pe care organul o îndeplineşte în mod obişnuit, atribuită unei fiinţe cereşti tot în mod simbolic.

“Şi, în general, minţii străvăzătoare nu-i va fi greu să vadă în ele o potrivire a celor văzute cu cele nevăzute.” (p. 37)

Chipul leului e puterea conducătoare, vigoarea, tăria nezdrobită. Chipul taurului arată tăria, vigoarea, pavăza apărătoare. Chipul vulturului arată iuţimea şi uşurinţa în dobândirea hranei. Chipul cailor arată sprinteneală şi ascultare.

“[...] bărbăţia spirituală, a cărei ultimă formă este mânia.”