Frithjof Schuon, L’Esotérisme comme principe et comme voie (note de lectura)

Introduction

L’ésotérisme est Sophia perennis.

Seules les thèses ésotériques peuvent satisfaire les impérieux besoins de causalité que suscitent les positions philosophiques et scientifiques du monde moderne.

La notion d’ésotérisme évoque la totalité de la vérité et les droits imprescriptibles de l’intelligence, toujours dans le climat d’un rapport humain, donc vécu, avec le Ciel.

L’histoire d’une religion est toujours l’histoire d’une lutte entre un don divin et un refus de l’accepter.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre apariţiile cereşti (fragment)

“Chestiunea dacă putem şti care detaliu este contrariu autenticităţii unei apariţii cereşti ţine fie de natura lucrurilor, fie de cutare perspectivă religioasă sau de cutare nivel al acestei perspective. Adică există elemente care prin ele însele, şi din orice punct de vedere religios sau spiritual, sunt incompatibile cu apariţiile cereşti, în timp ce există altele care sunt astfel în cadrul unei perspective sau dintr-un anume punct de vedere spiritual; de exemplu, în conformitate cu criteriile catolice, nuditatea totală este exclusă în cazul trimişilor Cerului, în timp ce în hinduism ea are fie un caracter indiferent, fie pozitiv. Raţiunea atitudinii catolice este că Cerul nu poate dori nici să excite concupiscenţa, nici să aducă atingere pudorii,  - dar există, chiar şi în climatul creştin, o anumită marjă -, în vreme ce atitudinea hindusă se explică prin caracterul sacru al nudităţii, fondat pe teomorfismul corpului, deci într-un fel pe “omeneasca divinitate”; transparenţa metafizică compensează aici ambiguitatea carnală, care este de altfel considerată, de către hinduşi şi de către musulmani, ca fiind naturală şi fără de păcat. În ceea ce priveşte disonanţele intrinseci incompatibile cu o manifestare cerească, este vorba înainte de toate – şi în mod evident – de elementele de urâţenie şi de detaliile groteşti, şi asta nu doar în forma apariţiilor, ci de asemenea în mişcările sale şi chiar pur şi simplu în apariţie, dar de asemenea în mişcări şi chiar pur şi simplu în ambianţă; mai este apoi discursul din dublul punct de vedere al conţinutului şi al stilului, căci Cerul nu minte nici nu flecăreşte. “Dumnezeu este frumos şi iubeşte frumuseţea”, a spus Profetul; iubind frumuseţea, lui Dumnezeu îi place în egală măsură demnitatea, El care îmbină frumuseţea (jamâl) cu maiestatea (jalâl). “Dumnezeu este dragoste”, şi dragostea exclude, dacă nu sfânta mânie cu certitudine urâţenia şi meschinăria.” (Frithjof Schuon, L’Esoterisme comme principe et comme voie)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre modernitate (fragment)

“Putem să ne întrebăm ce ar fi ajuns creştinătatea latină dacă Renaşterea nu ar fi înjunghiat-o. Fără îndoială, ar fi avut aceeaşi soartă ca şi civilizaţiile orientale: ar fi adormit pe comorile ei, corupându-se parţial şi rămânând parţial intactă. Ar fi produs, nu “reformatori” în sensul convenţional al cuvântului, - ceea ce e fără interes, ca să spunem aşa -,  ci “reînnoitori” sub forma câtorva mari înţelepţi şi ai câtorva mari sfinţi. În rest, îmbătrânirea civilizaţiilor este un fenomen omenesc, şi să-l blamăm fără măsură înseamnă să blamăm omul ca atare.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre formele Bisericii Ortodoxe (fragment)

“Ceea ce este admirabil în Biserica Ortodoxă, este faptul că toate formele sale, de la iconostase la veşmitele preoţilor, sugerează imediat ambianţa lui Hristos şi a Apostolilor, în timp ce în Biserica Romano-Catolică post-gothică, dacă se poate spune aşa, prea multe forme exprimă, sau poartă amprenta civilizaţionismului ambiguu, adică a acestei pseudo-religii paralele care este “civilizaţia” fără epitet; prezenţa lui Hristos devine atunci puternic abstractă. Argumentul că “doar spiritul contează” este “angelism ipocrit”, căci nu din întâmplare preotul creştin nu poartă toga unui bonz siamez nici bucata de pânză a unui ascet hindus. Fără îndoială, “haina nu face călugărul”, dar îl exprimă, îl manifestă, îl impune.” (Frithjof Schuon, L’Esotérisme comme principe et comme voie)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre noua "pastorală" (fragment)

“Nu este cu putinţă o alianţă între principiul binelui şi păcatul organizat; cu alte cuvinte puterile lumii, care sunt inevitabil puteri ale păcatului, organizează păcatul în scopul abolirii efectelor păcatului. Se pare că noua “pastorală” caută tocmai să vorbească “limbajul lumii”, aceasta din urmă devenind o entitate onorabilă fără să putem discerne cel mai mic motiv pentru această promovare neaşteptată; or a vrea să vorbim “limbajul lumii”, sau cel al “timpului nostru”, - încă un argument care nu-i decât zgomot şi care se abţine cu grijă să dovedească ceva – este a vorbi de fapt în loc de adevăr limbajul erorii şi în loc de virtute limbajul viciului.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre ameliorarea lumii (fragment)

“După convingerea unanimă a Creştinismului de altădată şi a tuturor celorlalte umanităţi tradiţionale, cauza suferinţei în lume este decăderea omului şi nu o simplă lipsă de ştiinţă şi de organizare. Niciun progres şi nicio tiranie nu va izbuti vreodată să înălture suferinţa; doar sfinţenia tuturor ar ajunge la asta într-o oarecare măsură, dacă ar fi posibil de fapt să se realizeze şi să transforme astfel lumea într-o comunitate de contemplativi şi într-un nou Paradis terestru. Asta nu înseamna, desigur, că omul n-ar trebui, în conformitate cu natura şi cu simplul bun simţ, să caute să învingă relele care apar în viaţa lui; pentru aceasta, nu are nevoie de nicio poruncă divină sau umană. Dar să cauţi să instaurezi într-o ţară o bunăstare relativă întru Dumnezeu este un lucru, şi să cauţi să aduci fericirea perfectă pe pământ şi înafara lui Dumnezeu este alt lucru; acest de-al doilea scop este sortit din start eşecului, tocmai pentru că eliminarea durabilă a mizeriilor noastre ţine de conformitatea noastră cu Natura divină, sau cu ancorarea noastră în “împărăţia lui Dumnezeu care este în voi”. Atâta vreme cât oamenii nu vor realiza “interioritatea” sfinţitoare, abolirea încercărilor terestre e nu doar imposibilă, nu e nici măcar de dorit: căci păcătosul – omul “exteriorizat” – are nevoie de suferinţă pentru a-şi ispăşi păcatele şi pentru a se smulge din păcat, sau pentru a evada din “exterioritatea” din care provine păcatul. Din punct de vedere spiritual, singurul care ne poate explica adevărata cauză a calamităţilor noastre, răul este, nu prin definiţie ceea ce aduce suferinţa, ci ceea ce, chiar şi cu un maxim de confort sau de plăcere, sau de “justiţie” dacă vrem, frustrează un maxim de suflete de scopurile lor din urmă.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre nobleţe şi sfinţenie (fragment)

“Nedreptatea e o încercare, dar încercarea nu e o nedreptate. Nedreptăţile vin de la oameni, în timp ce încercările vin de la Dumnezeu; ceea ce, din partea oamenilor, este nedreptate şi pe cale de consecinţă rău, este încercare şi destin din partea lui Dumnezeu. Avem dreptul, sau eventual datoria, de a ne lupta cu cutare rău, dar trebuie să ne însemnăm în faţa încercării şi să acceptăm destinul; cu alte cuvinte trebuie să împletim cele două atitudini, dat fiind faptul că orice nedreptate suferim din partea oamenilor este în acelaşi timp o încercare care ne vine de la Dumnezeu.

Read more!