“Nu este cu putinţă o alianţă între principiul binelui şi
păcatul organizat; cu alte cuvinte puterile lumii, care sunt inevitabil puteri
ale păcatului, organizează păcatul în scopul abolirii efectelor păcatului. Se
pare că noua “pastorală” caută tocmai să vorbească “limbajul lumii”, aceasta
din urmă devenind o entitate onorabilă fără să putem discerne cel mai mic motiv
pentru această promovare neaşteptată; or a vrea să vorbim “limbajul lumii”, sau
cel al “timpului nostru”, - încă un argument care nu-i decât zgomot şi care se
abţine cu grijă să dovedească ceva – este a vorbi de fapt în loc de adevăr
limbajul erorii şi în loc de virtute limbajul viciului.
A înţelege religia înseamnă s-o accepţi fără să-i pui
condiţii dezinvolte; a-i pune condiţii înseamnă în mod evident a n-o înţelege
şi a o face din punct de vedere subiectiv ineficientă; absenţa negocierii face
parte din integritatea credinţei. A pune condiţii – fie că e vorba de planul “bunăstării”
individuale sau sociale ori cel al liturghiei pe care unii ar vrea-o atât de
plată şi de trivială cât ar fi cu putinţă, - înseamnă a ignora fundamental ce
este religia, ce este Dumnezeu şi ce este omul; înseamnă a reduce în ansamblu
religia la un fundal neutru şi inoperant ce ţine de domeniul imposibilului, a-i
fura din start toate drepturile şi toată raţiunea ei de a fi. Umanitarismul profan,
cu care religia oficială înţelege să se confunde din ce în ce mai mult, este
incompatibil cu adevărul total şi pe cale de consecinţă de asemenea cu filantropia
ei autentică, pentru simplul motiv că bunăstarea materială a omului terestru nu
este deplina bunăstare şi nu coincide, de fapt, cu interesul global al
persoanei umane nemuritoare. Norma este o bunăstare sobră – nu artificial
umflată – ale cărei pericole spirituale omul le compensează cu o asceză
interioară; toate civilizaţiile tradiţionale în starea lor normală tind să
realizeze şi această bunăstare de bază, care este o favoare contingentă, şi
această asceză, care este o exigenţă necondiţionată; adevărata fericire – sau bunăstarea
integrală – nu poate veni decât din acest echilibru, dacă lăsăm deoparte orice
chestiune legată de destin şi de dispoziţia subiectivă.
“Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu...”. Reamintirea constantă
a acestui principiu ar trebui să fie prima datorie a oamenilor religioşi, şi
dacă există un adevăr mai deosebit pentru “vremurile noastre”, acesta e mai
mult decât oricare altul.” (Frithjof Schuon, L’Esotérisme comme principe et
comme voie)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire