Frithjof Schuon, Despre apariţiile cereşti (fragment)

“Chestiunea dacă putem şti care detaliu este contrariu autenticităţii unei apariţii cereşti ţine fie de natura lucrurilor, fie de cutare perspectivă religioasă sau de cutare nivel al acestei perspective. Adică există elemente care prin ele însele, şi din orice punct de vedere religios sau spiritual, sunt incompatibile cu apariţiile cereşti, în timp ce există altele care sunt astfel în cadrul unei perspective sau dintr-un anume punct de vedere spiritual; de exemplu, în conformitate cu criteriile catolice, nuditatea totală este exclusă în cazul trimişilor Cerului, în timp ce în hinduism ea are fie un caracter indiferent, fie pozitiv. Raţiunea atitudinii catolice este că Cerul nu poate dori nici să excite concupiscenţa, nici să aducă atingere pudorii,  - dar există, chiar şi în climatul creştin, o anumită marjă -, în vreme ce atitudinea hindusă se explică prin caracterul sacru al nudităţii, fondat pe teomorfismul corpului, deci într-un fel pe “omeneasca divinitate”; transparenţa metafizică compensează aici ambiguitatea carnală, care este de altfel considerată, de către hinduşi şi de către musulmani, ca fiind naturală şi fără de păcat. În ceea ce priveşte disonanţele intrinseci incompatibile cu o manifestare cerească, este vorba înainte de toate – şi în mod evident – de elementele de urâţenie şi de detaliile groteşti, şi asta nu doar în forma apariţiilor, ci de asemenea în mişcările sale şi chiar pur şi simplu în apariţie, dar de asemenea în mişcări şi chiar pur şi simplu în ambianţă; mai este apoi discursul din dublul punct de vedere al conţinutului şi al stilului, căci Cerul nu minte nici nu flecăreşte. “Dumnezeu este frumos şi iubeşte frumuseţea”, a spus Profetul; iubind frumuseţea, lui Dumnezeu îi place în egală măsură demnitatea, El care îmbină frumuseţea (jamâl) cu maiestatea (jalâl). “Dumnezeu este dragoste”, şi dragostea exclude, dacă nu sfânta mânie cu certitudine urâţenia şi meschinăria.” (Frithjof Schuon, L’Esoterisme comme principe et comme voie)