Populorum Progressio, enciclica Papei Paul VI asupra dezvoltării popoarelor

Apărută pe 26 martie 1967.

Introducere: Chestiunea socială este astăzi mondială

Dezvoltarea popoarelor

Biserica urmăreşte lupta popoarelor care doresc să se elibereze de foame, de mizerie, de maladii endemice şi de ignoranţă.

Învăţătura socială a Papilor

Papii au proiectat asupra chestiunilor sociale lumina evanghelică:
- Leon XIII: Rerum Novarum;
- Pius XI: Quadragesimo Anno;
- Ioan XXIII: Mater et Magistra şi Pacem in Terris.

Cel mai important fapt

Astăzi, chestiunea socială a căpătat dimensiune mondială. Faptul a fost afirmat de către Constituţia Pastorală. “[...] popoarele foamei interpelează astăzi în manieră dramatică popoarele opulenţei.”

Călătoriile noastre

În decursul călătoriilor sale în America Latină, Africa, India, Sfântul Părinte a putut vedea el însuşi ravagiile sărăciei din ţările în curs de dezvoltare.

Justiţie şi Pace

Sfântul Părinte a creat pe lângă organismele centrale ale Bisericii o comisie pontificală a cărei datorie este să suscite în fiecare popor deplina conştiinţă a rolului pe care timpurile o cer de la el, astfel încât să promoveze progresul popoarelor mai sărace, să favorizeze justiţia socială între naţiuni, să ofere celor care sunt mai puţin dezvoltate un ajutor care să le dea posibilitatea să contribuie ele însele la propriul progres. Numele acestei comisii este “Justiţie şi Pace”

Prima parte. Pentru o dezvoltare integrală a omului

1. Datele problemei
Aspiraţiile oamenilor
“Să fie eliberaţi de mizerie, să-şi găsească în mod mai sigur subzistenţa, sănătatea, locul de muncă stabil; să participe mai activ la responsabilităţi, dincolo de orice opresiune, la adăpost de situaţii care le ofensează demnitatea umană; să fie mai instruiţi; într-un cuvânt, să facă, să cunoască, şi să aibă mai mult, pentru a fi mai mult: aceasta este aspiraţia oamenilor de azi, în vreme ce un mare număr dintre ei sunt condamnaţi să trăiască în nişte condiţii care fac iluzorii aceste dorinţe legitime.”

Colonizare şi colonialism

Trebuie recunoscut că puterile colonizatoare au avut adesea în vedere interesul lor, puterea lor, prestigiul lor, lăsând la plecare o situaţie economică precară, adesea legată de o singură cultură al cărei curs este supus unor bruşte şi ample variaţii.

Dar concomitent trebuie omagiat colonizatorul pentru calitatea realizărilor sale, care au dus în regiuni abandonate ştiinţa şi tehnica sa, lăsând structuri de luptă împotriva ignoranţei şi a maladiilor, stabilind comunicaţii şi ameliorând condiţiile de viaţă.

Dezechilibru accentuat

Există un enorm dezechilibru între dezvoltarea economică a popoarelor bogate şi cea a popoarelor sărace. Se agravează astfel disparitatea dintre nivelurile de viaţă.\

Conştientizare acută

Conflictele sociale au căpătat dimensiuni mondiale. Există o inegalitate evidentă nu numai în repartiţia bunurilor, ci şi în accesul la putere.

Conflictul civilizaţiilor

Contactul dintre civilizaţiile tradiţionale şi noutăţile aduse de civilizaţia industrială distruge structurile care nu se adaptează schimbărilor. Cadrul lor era totuşi indispensabil vieţii personale şi familiale. “Se întâmplă astfel că conflictul dintre generaţii se încarcă cu o tragică dilemă: sau să se conserve instituţii şi credinţe ancestrale, dar să se renunţe la progres, sau să se prefere deschiderea spre tehnici şi moduri de viaţă venite din exterior, dar să se arunce împreună cu tradiţiile trecutului toată bogăţia de valori umane pe care o conţin.”

Concluzie

În acest marasm apare şi mai violentă tentaţia de antrenare spre mesianisme promiţătoare, dar constructoare de iluzii.

2. Biserica şi dezvoltarea
Opera misionarilor

Misionarii Bisericii au construit, împreună cu lăcaşurile de cult, centre de asistenţă şi spitale, şcoli şi universităţi. Învăţându-i pe indigeni cum să tragă un mai bun profit din resursele lor naturale, i-au protejat adesea împotriva lăcomiei străinilor. În mai multe regiuni au fost pionierii progresului material, ca şi ai dezvoltării culturale.

Biserica şi lumea

Situaţia actuală în lume impune o acţiune de ansamblu, nu simple iniţiative personale sau locale.

Biserica afirmă cu claritate că cele două domenii, cel ecleziastic şi cel civil, sunt distincte, fiecare la nivelul să. (PROBLEMA!!!)

Biserica are datoria să scruteze semnele timpului şi să se interpreteze în lumina evanchelică. Ea oferă o viziune globală a omului şi a umanităţii.

Viziunea creştină asupra dezvoltării

Dezvoltarea nu se reduce la simpla creştere economică.

Vocaţie şi creştere

În planul divin, fiecare om trebuie să se dezvolte, pentru că fiecare viaţă este vocaţie.

Datorie personală şi comunitară

Creşterea omenească este o sinteză a datoriilor noastre. Ataşându-se Christului dătător de viaţă, omul accede la o umanitate transcendentală, care îi conferă cea mai mare plenitudine. Aceasta este finalitatea deplină a dezvoltării personale.

Omul are şi îndatoriri faţă de umanitate, faţă de cei ce vor veni în lume după el.

Civilizaţiile se nasc, cresc şi mor.

Scara valorilor

Creşterea personală şi comunitară este compromisă dacă se deteriorează scara de valori.

Creştere ambivalentă

A avea mai mult nu este scopul ultim. Orice creştere este ambivalentă. Necesară pentru a-i permite omului să fie mai om, devine o închisoare atunci când îl împiedică pe om să vadă cerul. Pentru naţiuni ca şi pentru oameni, avariţia este cel mai sigur semn al subdezvoltării spirituale.

Spre o condiţie mai umană

Urmărirea dezvoltării cere un număr din ce în ce mai mare de tehnicieni, dar şi oameni cu reflecţie profundă, în căutarea unui nou umanism, care să-i permită omului să se regăsească pe sine, asumâdu-şi valorile superioare ale dragostei, ale prieteniei, ale rugăciunii şi ale contemplaţiei.

Idealul care trebuie urmat

Sunt inumane:
- lipsurile materiale celor care sunt privaţi de un minim vital;
- lipsurile morale ale celor care sunt mutilaţi de egoism;
- structurile opresive, care provin din abuzurile posesiei şi ale puterii, din exploatarea celor ce muncesc sau de injustiţia tranzacţiilor;

Sunt umane:
- accesul celor în mizerie spre posesia celor necesare;
- victoria asupra flagelurilor sociale;
- amplificarea cunoştinţelor;
- consideraţia pentru demnitatea celuilalt;
- orientarea spiritului către sărăcie;
- cooperarea pentru binele comun;
- voinţa de pace;
- recunoaşterea valorilor supreme, a lui Dumnezeu care este cauză şi scop.

3. Acţiunea de întreprins

Destinaţia universală a bunurilor

Pământul fiind făcut pentru toţi oamenii, fiecare are dreptul de a găsi pe el necesarul.

PROBLEMA: Enciclica reia (20, versiunea franceză): “Dumnezeu a destinat pământul şi tot ceea ce el conţine utilizării tuturor oamenilor şi tuturor popoarelor, în aşa fel încât şi bunurile creaţiei trebuie în mod egal să ajungă în mâinile tuturor, după regula justiţiei, care este inseparabilă de milă.”

Proprietatea

Proprietatea privată nu constituie pentru nimeni un drept incondiţionat şi absolut.

Nimeni nu este autorizat să rezerve uzului său exclusiv ceea ce depăşeşte nevoile sale, atunci când altora le lipseşte necesarul.

PROBLEMA: Dacă se ajunge la un conflict între drepturile private şi exigenţele comunitare primordiale, puterile publice sunt cele care trebuie să rezolve cu activa participare a persoanelor şi a grupurilor sociale.

Utilizarea veniturilor

PROBLEMA: Uneori binele comun cere exproprierea, dacă anumite proprietăţi sunt o piedică în direcţia prosperităţii colective.

Este inadmisibil ca cei care au venituri considerabile să transfere o parte dintre acestea în exteriorul ţării, ignorând răul pe care îl fac astfel patriei lor.

Industrializare

Introducerea industriei este semn şi factor de dezvoltare.

Capitalism liberal

Din nefericire asupra societăţii s-a instaurat un sistem care consideră profitul drept motorul esenţial al progresului economic, concurenţa ca lege supremă a economiei, proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie ca drept absolut, fără nici o datorie socială corespunzătoare.

Acest liberalism fără frână conduce la o dictatură, “imperiul internaţional al banului”.

Economia trebuie să fie în serviciul omului.

Ambivalenţa muncii

Chiar dacă există o mistică exagerată a muncii, munca este impusă şi binecuvântată de Dumnezeu.

Orice om care munceşte este un creator, fie el artizan, întreprinzător, muncitor, ţăran.

Ambivalentă, pentru că promite bani, bucurie şi putere, invitându-i pe unii la egoism şi pe alţii la revoltă, munca dezvoltă conştiinţă profesională, sensul datoriei şi caritatea faţă de aproape. Mai ştiinţific şi mai bine organizat, riscă să-l dezumanizeze pe executant, devenit sclavul său.

Urgenţa lucrării de îndeplinit

Prea mulţi oameni suferă, şi creşte distanţa dintre progresul unora şi regresul altora.

Tentaţia violenţei

Atunci când populaţia este lipsită de cele necesare, trăind într-o stare de dependenţă care îi interzice orice iniţiativă şi orice responsabilitate, orice promovare culturală şi participare la viaţa socială, apare tentaţia violenţei.

Revoluţie

Insurecţia revoluţionară este izvor de noi injustiţii, de noi dezechilibre, de noi ruine. Nu se poate combate un rău cu un rău mai mare.

Reformă

Situaţia prezentă trebuie să fie înfruntată cu curaj, şi trebuie făcute reforme.

Programe şi planificare în sprijinul omului

Iniţiativa individuală singură şi simplul joc al concurenţei nu vor putea asigura succesul dezvoltării. Puterile publice trebuie să facă o amplă planificare în acest sens.

Orice program are ca scop omul. Funcţia lui trebuie să fie reducerea inegalităţilor, combaterea discriminării, eliberarea omului de servituţi, să-l facă în stare să devină singurul actor responsabil de ameliorarea sa materială, de progresul său moral, de dezvoltarea deplină a destinului să spiritual.

Nu ajunge să creşti bogăţia comună ca aceasta să fie echitabil împărţită, nu e suficient să promovezi tehnica pentru ca pământul să fie un loc mai uman.

Tehnocraţia de mâine poate fi izvorul unui rău cu nimic mai mic decât cel al liberalismului de ieri.

Alfabetizare

Primul obiectiv al creşterii economice este educaţia de bază. Un analfabet este un subalimentat în spirit.

Familia

PROBLEMA: “Dar omul nu este el însuşi decât în mediul său social, în care familia joacă un rol primordial. Acesta a putut fi excesiv, după timpuri şi locuri, atunci când s-a exersat în detrimentul libertăţilor fundamentale ale persoanei. Adesea prea rigide şi prost organizate, vechile cadre sociale ale ţărilor în curs de dezvoltare mai sunt totuşi necesare o vreme, slăbindu-şi progresiv dominaţia exagerată.”

Demografia

PROBLEMA: “Este adevărat că prea frecvent, o creştere demografică accelerată adaugă dificultăţile ei problemelor dezvoltării: volumul populaţiei creşte mai rapid decât resursele disponibile şi ne găsim aparent închişi într-o fundătură.”

Autorităţile publice pot lua măsuri în vederea frânării avântului democratic, dar cea care decide trebuie să fie familia.

Organizaţii profesionale

Alături de familie, organizaţiile profesionale pot reprezenta mult pentru dezvoltarea omului.

Pluralism legitim

Orice acţiune socială presupune o doctrină. Un creştin nu o poate admite pe cea care presupune o filosofie materialistă şi atee, care nu respectă nici orientarea religioasă a vieţii spre scopul său ultim, nici libertatea şi demnitatea umană.

Formaţie culturală

Instituţiile culturale au şi ele un mare rol în dezvoltare.

După cum afirmă şi Conciliul, există ţări sărace în bunuri materiale dar bogate în înţelepciune, care au ce transmite ţărilor unde aceasta este limitată. Distrugerea acestor culturi nu poate fi decât foarte gravă.

Tentaţia materialistă

Popoarele sărace sunt ţinta acestei tentaţii care le vine de la popoarele bogate.

În mod normal, prosperitatea nu ar trebui să constituie un obstacol la viaţa spiritului, care, mai puţin sclav al lucrurilor, ar trebui să se ridice mai uşor la adoraţia şi contemplaţia Creatorului. Totuşi, civilizaţia modernă, găsindu-se prea angajată în realităţile terestre, ajunge prea greu în apropierea lui Dumnezeu.

Concluzie
Spre un umanism plenar

Trebuie promovată dezvoltarea omului în ansamblu şi a tuturor oamenilor.

Omul poate organiza pământul în absenţa lui Dumnezeu, dar în absenţa pământului organizarea se îndreaptă împotriva omului. Umanismul exclusiv este un umanism inuman.

Departe de a fi norma ultimă a valorilor, omul nu se realizează pe sine decât depăşindu-se.

A doua parte. Spre dezvoltarea solidară a umanităţii

Naţiunile trebuie să se întâlnească în frăţie.

Fraternitatea popoarelor

Datoria celor puternici are un triplu aspect: datoria solidarităţii, deci ajutorul pe care naţiunile puternice trebuie să-l dea celor sărace; datoria justiţiei sociale, deci redresarea relaţiilor comerciale defectoase dintre ţările bogate şi cele sărace; datoria carităţii universale, adică promovarea unei lumi mai umane pentru toţi, o lume în care fiecare să aibă ceva de dat şi ceva de primit, fără ca progresul unora să constituie un obstacol la dezvoltarea altora.

1. Asistarea celor săraci...

Lupta împotriva foametei

Trebuie construită o lume în care săracul Lazăr să se poată aşeza la masa bogatului.

Datoria solidarităţii

Naţiunile dezvoltate trebuie să ajute naţiunile în curs de dezvoltare.

PROBLEMA: “Fiecare popor trebuie să producă mai mult şi mai bine, atât pentru a da tuturor membrilor săi un nivel cu adevărat uman cât şi pentru a contribui la dezvoltarea solidară a umanităţii. În faţa sărăciei crescânde a ţărilor sub-dezvoltate, trebuie să fie considerat normal ca o ţară evoluată să consacre o parte din producţia ei satisfacerii nevoilor; normal de asemenea să formeze educatori, ingineri, tehnicieni, savanţi care vor pune ştiinţa şi compentenţa în serviciul lor.”

Superflu

Superfluul ţărilor bogate trebuie să servească celor sărace.

Programe

Trebuie programe specializate, şi nu ajutoare răzleţe.

Fond mondial: avantaje şi urgenţă

Să se creeze un fond mondial pentru dezvoltare. Fără îndoială, raporturi bilaterale pot continua să existe. Dacă ar exista acest fond mondial, neîncrederea celor care se tem că dincolo de ajutorul economic se ascund tendinţele hegemoniste cunoscute sub numele de neo-colonialism.

“Când atâtor popoare le este foame, când atâtea familii suferă de mizerie, când atâţia oameni trăiesc scufundaţi în ignoranţă, când rămân de construit atâtea şcoli, atâtea spitale, atâtea locuinţe demne de acest nume, orice risipă publică sau privată, orice cheltuială făcută pentru ostentaţie naţională sau privată, orice extenuantă cursă a înarmărilor devine un scandal intolerabil. Avem datoria să-l denunţăm.”

Dialog de instaurat

Trebuie să se stabilească dialogul sugerat în enciclica Ecclesiam suam.

2. Echitatea în relaţiile comerciale

Eforturile făcute pentru ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare se vor dovedi iluzorii dacă le va anula jocul comercial între statele bogate şi statele sărace.

Distorsiune crescândă, dincolo de liberalism

Naţiunile bogate exportă produse fabricate, în vreme ce naţiunile sărace exportă mai ales materii prime şi produse agricole. Primelor le creşte aproape constant preţul, în vreme ce a doua categorie este supusă unor ample fluctuaţii, care le împiedică să atingă prea uşor plusvaloarea. Astfel, bogaţii devin mai bogaţi, iar săracii se fac şi mai săraci.

Legea liberului schimb nu este capabilă să dirijeze singură relaţiile internaţionale.

Justiţia contractelor la scara popoarelor

Aşa cum a spus şi Leon XIII în Rerum novarum, consensul părţilor, într-o situaţie de excesivă inegalitate, nu garantează justiţia contractului.

Convenţii internaţionale

Nu este licită utilizarea în această privinţă a dublului standard.

Obstacole de depăşit: naţionalismul şi rasismul

Dragostea de ţară şi mândria pentru moştenirea lăsată de istorie trebuie să fie sublimate în caritatea universală care îi îmbrăţişează pe toţi membrii familiei universale. Naţionalismul separă popoarele de binele lor.

PROBLEMA: “În timpul erei coloniale [rasismul] a izbucnit între colonişti şi indigeni, creând obstacole ferme la o înţelegere fecundă reciprocă şi provocând resentimente în urma unor reale nedreptăţi.”

Spre o lume solidară

Situaţia actuală este foarte întristătoare. Se speră că o nevoie mai acută de colaborare, un sens mai ascuţit al solidarităţii se vor dovedi mai presus de neînţelegeri şi egoism.

Toate popoarele artizane ale destinului lor

Trebuie să ajungem la acest deziderat (cel al popoarelor artizane a destinului propriu). Calea până acolo este aceea a solidarităţii universale.

3. Caritatea universală

Lumea este bolnavă, dar nu de epuizarea resurselor sau de acapararea lor de către unii (în detrimentul altora), ci de lipsă de fraternitate între oameni şi popoare.

Datorii legate de ospitalitate

Este necesar ca cei care vin din afara Europei să fie primiţi cu căldură.

Drama tinerilor studenţi şi a muncitorilor imigranţi

Mulţi dintre tinerii care vin în ţări mai avansate pentru a se pregăti profesional sfârşesc prin a-şi pierde sistemele de valori de acasă. Muncitorii imigranţi sunt constrânşi să trăiască în condiţii inumane, în vreme ce economisesc banii pe care îi trimit familiilor de acasă.

Sens social

De ce acei oameni care, prin natura profesiei lor, merg în ţările în curs de dezvoltare, regresează acolo până la cel mai josnic individualism?

Misiune de dezvoltare

Misiunea experţilor însărcinaţi cu misiuni de dezvoltare de către instituţiile internaţionale sau bilaterale trebuie îndeplinite cu dragoste fraternă.

Calitatea experţilor

Competenţele tehnice trebuie să li se alăture semnele autentice ale unei dragoste interesate. Civilizaţia din care aceştia provin nu este nici unică, nici exclusivă, şi nu poate fi importată fără adaptări.

Dialogul civilizaţiilor

Dialogul sincer este creator de fraternitate. Întreprinderea dezvoltării va apropia popoarele, daca la baza ei se află dragostea fraternă. Dialogul trebuie să fie centrat pe om, şi nu pe produse şi pe tehnică.

Apel către tineri

Mulţi tineri au răspuns deja apelului Papei Pius IX pentru un laicat misionar.

Rugăciune şi acţiune

Concluzie
Dezvoltarea este noul nume al păcii

Lipsa de egalitate între popoare provoacă tensiuni şi discordie, pune în pericol pacea. Pacea nu este doar absenţa războiului.

Ieşirea din izolare

Popoarele nu se pot dezvolta în izolare.

Spre o autoritate mondială eficace

Papalitatea salută instituţiile mondiale (ca ONU) în efortul lor de instaurare a unei autorităţi juridice şi politice unice.

Speranţe fondate într-o lume mai bună

Lumea vrea să trăiască mai fratern.

Toţi solidari

Calea păcii trece prin dezvoltare.