Julius Evola, Despre raţionalism (fragment)

Individualismul inerent teoriei protestante a liberului arbitru a fost legat de un alt aspect al umanismului modern: raţionalismul. Individul care a lichidat tradiţia dogmatică şi principiul autorităţii spirituale pretinzând că deţine în sine capacitatea discernământului just, se orientează progresiv spre cultul a ceea ce este în cazul lui, ca fiinţă omenească, baza oricărei judecăţi, adică raţiunea, făcând din ea măsura oricărei certitudini, adevăr şi normă. Este exact ce s-a întâmplat în Occident după Reformă. Desigur, raţionalismul exista deja în Elada (cu substituirea socratică a realităţii cu conceptul de realitate) şi în Evul mediu (cu teologia redusă la filosofie). Dar începând cu Renaşterea raţionalismul se diferenţiază, îşi asumă, în curentele sale cele mai importante, un nou caracter, din speculativ a devenit agresiv, până într-acolo încât a dat naştere enciclopedismului, criticii antireligioase şi revoluţionare.

Trebuie semnalate în egală măsură, în această privinţă, efectele proceselor ulterioare de involuţie şi inversiune, care prezintă un caracter net sinistru al faptului că vizează anumite organizaţii subzistente de tip iniţiatic: este cazul Iluminaţilor şi al masoneriei moderne. Superioritatea, în raport cu dogma şi formele occidentale de tip pur religios, pe care o conferă iniţiatului posesia iluminării spirituale, este de acum revendicată de cei care apără dreptul suveran al raţiunii şi aparţine tocmai organizaţiilor în cauză unde se fac instrumentele acestei inversiuni, până la transformarea grupurilor cu care se conectează în instrumente active ale difuzării gândirii antitradiţionale şi raţionaliste. Se poate cita, în această privinţă, cu titlu de exemplu deosebit de sugestiv, rolul pe care masoneria l-a jucat în revoluţia americană, precum şi în pregătirea ideologică subterană a Revoluţiei franceze şi a unui mare număr de revoluţii ulterioare (Spania, Italia, Turcia, etc.). Aşadar, nu numai prin intermediul influenţelor generale, ci şi prin intermediul unor centre precise de acţiune concertată servind drept suport s-a format ceea ce se poate numi frontul secret al subversiunii mondiale şi al contra-tradiţiei. (Julius Evola, Revolta împotriva lumii moderne)