René Guénon, Yin si Yang, (traducere de Radu Iliescu)

Traditia extrem-orientalã, în partea sa propriu-zis cosmologicã, atribuie o importantã capitalã celor douã principii, sau celor douã “categorii” pe care le desemneazã cu numele de yang si yin: tot ceea ce este activ, pozitiv sau masculin este yang, tot ceea ce este pasiv, negativ sau feminin este yin. Aceste douã categorii sunt puse în legãturã simbolic cu lumina si umbra. În orice lucru, latura luminatã este yang, în timp ce latura obscurã este yin. Dar, nefiind niciodatã unul fãrã celãlalt, apar în calitate de complementare mult mai mult decât ca opuse [01]. Sensul de luminã si umbrã se gãseste mai cu seamã, în acceptia sa literalã, în determinarea locurilor geografice [02], iar sensul cel mai general în care aceste denominatiuni de yang si de yin se folosesc ca termeni ai oricãrui complementarism are nenumãrate aplicatii în toate stiintele traditionale [03].
Este usor de înteles, dupã tot ceea ce am zis deja, cã yang este ceea ce-si trage natura din cea a Cerului, si yin ceea ce-si trage natura din cea a Pãmântului, pentru cã din acest complementarism al Cerului si al Pãmântului sunt derivate toate celelalte complementarisme mai mult sau mai putin particulare. Pornind de aici, se poate vedea imediat motivul asimilãrii acestor doi termeni cu lumina si umbra. Într-adevãr, aspectul yang al fiintelor corespunde cu ceea ce este în ele “esential” sau “spiritual”, si se stie cã Spiritul este identificat cu Lumina în simbolismul tuturor traditiilor. Pe de altã parte, aspectul lor yin este cel prin care ele tin de “substantã”, si aceasta, datã fiind “ininteligibilitatea” inerentã indistinctiei sau stãrii ei de purã potentialitate, poate fi definitã propriu-zis ca rãdãcina obscurã a oricãrei existente. Din acest punct de vedere, se mai poate spune si cã, împrumutând limbajul aristotelician si scolastic, yang este tot ceea ce este “în act” si yin este tot ceea ce este “în potentialitate”, sau cã orice fiintã este yang sub raportul a ceea ce este “în act” si yin sub raportul a ceea ce este “în potentialitate”, pentru cã aceste douã aspecte se gãsesc reunite în mod necesar în tot ceea ce este manifestat.
Cerul este în întregime yang si Pãmântul este în întregime yin, ceea ce este totuna cu a spune cã Esenta este act pur si cã Substanta este putere purã, dar numai acestea singure sunt astfel în stare purã, în calitate de poluri ale manifestãrii universale. Însã, în toate lucrurile manifestate, yang nu este niciodatã fãrã yin precum nici yin fãrã yang, pentru cã natura lor particularã participã concomitent la Cer si la Pãmânt [04]. Dacã se considerã yang si yin sub aspectul de element masculin si feminin, se va putea spune cã, datã fiind aceastã participare, orice fiintã este “androginã” într-un oarecare sens si într-o oarecare mãsurã, si asta cu atât mai mult cu cât aceste douã elemente sunt mai echilibrate în el. Caracterul masculin sau feminin al unei fiinte individuale (mai riguros ar fi sã se spunã preponderent masculin sau feminin) poate deci sã fie considerat ca rezultând din preponderenta unuia sau a celuilalt. Iese din discutie, fireste, încercare de a dezvolta aici toate consecintele care se pot extrage din aceastã remarcã. Dar este suficientã putinã reflectie pentru a se întrevedea fãrã dificultate importanta pe care sunt susceptibile sã o prezinte, îndeosebi pentru toate stiintele care se raporteazã la studiul omului individual sub diversele puncte de vedere din care acesta poate fi întreprins.
Am vãzut cã Pãmântul apare cu fata sa “dorsalã” si Cerul cu fata sa “ventralã”; din aceastã cauzã yin este “la exterior”, în timp ce yang este “la interior”. Cu alte cuvinte, influentele terestre, care sunt yin, sunt singurele de ordin sensibil, în timp ce influentele celeste, care sunt yang, scapã simturilor si nu pot fi sesizate decât de facultãtile intelectuale. Acesta este unul din motivele pentru care, în textele traditionale, yin este în general numit înaintea lui yang, ceea ce poate pãrea contrariu relatiei ierarhice care existã între principiile cãrora le corespund, adicã între Cer si Pãmânt, în calitate de pol superior si pol inferior al manifestãrii. Aceastã rãsturnare a ordinii celor doi termeni complementari este caracteristicã unui anume punct de vedere cosmologic, care este prezent si în Sânkhya hindusã, în care Prakriti figureazã si ea la începutul enumerãrii tattva si Purusa la sfârsit. Într-adevãr, acest punct de vedere ia cumva în calcul “ascensiunea”, la fel cum construirea unui edificiu începe cu baza si se sfârseste cu acoperisul. Pleacã de la ceea ce se sesizeazã cel mai usor pentru a se îndrepta spre ceea ce este cel mai ascuns, adicã de la exterior spre interior, sau de la yin spre yang. Astfel, este invers punctului de vedere metafizic care, plecând de la principiu pentru a ajunge la consecinte, merge dimpotrivã de la interior spre exterior. Si aceastã consideratie a sensului invers aratã bine cã aceste douã puncte de vedere corespund propriu-zis la douã grade diferite de realitate. În rest, am vãzut în altã parte cã, în dezvoltarea procesului cosmogonic, întunericul, identificat cu haosul, este “la început”, si cã lumina, care ordoneazã haosul pentru a obtine cosmosul, este “dupã întuneric”. Acest lucru este totuna cu a spune cã, sub acest raport, yin este efectiv înainte de yang [03].
Yang si yin, considerati separati unul de celãlalt, au ca simboluri lineare ceea ce se numeste “cele douã determinãri” (eul-i), adicã linia plinã si linia întreruptã, care sunt elementele trigramelor si a hexagramelor din Yi-king, astfel încât acestea reprezintã toate combinatiile posibile ale acestor doi termeni, combinatii care constituie integralitatea lumii manifestate. Prima si ultima hexagramã, care sunt khien si khouen [06], sunt formate respectiv din sase linii pline si sase linii întrerupte. Ele reprezintã deci plenitudinea yang-ului, care se identificã cu Cerul, si cea a yin-ului, care se identificã cu Pãmântul. Între aceste douã extreme se plaseazã toate celelalte hexagrame, în care yang si yin se amestecã în proportii diverse, si care corespund astfel dezvoltãrii întregii manifestãri.
Pe de altã parte, acesti aceeasi doi termeni yang si yin, atunci când sunt uniti, sunt reprezentati prin simbolul care este numit pentru acest motiv yin-yang, si pe care l-am studiat în altã parte din punctul de vedere în care reprezintã îndeosebi “cercul destinului individual”. Conform simbolismului luminii si al umbrei, partea luminoasã a figurii este yang, si partea sa obscurã este yin. Iar punctele centrale, obscur în partea luminoasã si luminos în partea obscurã, reamintesc cã, în realitate, yang si yin nu sunt niciodatã unul fãrã altul. Cum yang si yin sunt distincti, fiind concomitent uniti (si aceasta este caracteristica principalã a figurii yin-yang), este simbolul “Androginului” primordial, pentru cã elementele sale sunt cele douã principii masculin si feminin. Conform unui alt simbolism traditional încã si mai general, este vorba si de “Oul Lumii”, ale cãror douã jumãtãti, atunci când se vor separa, vor fi respectiv Cerul si Pãmântul. Pe de altã parte, aceeasi figurã, consideratã ca formând un tot indivizibil [07], ceea ce corespunde punctului de vedere principial, devine simbolul Tai-ki, care apare astfel ca sinteza yin-ului si a yang-ului, dar cu conditia sã se precizeze cã aceastã sintezã, fiind Unitatea primã, este anterioarã diferentierii elementelor sale, deci absolut independentã în raport cu ele. De fapt, nu poate fi propriu-zis vorba de yin si de yang decât în raport cu lumea manifestatã, care, ca atare, provine în întregime din “cele douã determinãri”. Cele douã puncte de vedere conform cãrora poate fi conceput simbolismul sunt rezumate în formula urmãtoare: “Cele zece mii de fiinte sunt produse (tsao) de cãtre Tai-i (care este identic cu Tai-ki), modificate (houa) prin yin-yang”, cãci toate fiintele provin din Unitatea principialã [08], dar modificãrile lor în “devenire” sunt datorate actiunilor si reactiunilor reciproce ale celor “douã determinãri”.

Note:

[01] Nu ar trebui deci sã se interpreteze distinctia dintre luminã si umbrã în termenii de “bine” si de “rãu” cum se face uneori, de exemplu în cazul mazdeismului.

[02] Poate pãrea ciudat, la prima vedere, cã latura yang sã fie versantul sudic al unui munte, dar latura nordicã a unei vãi sau maul nordic al unui fluviu (latura yin fiind în mod natural întotdeauna latura opusã acesteia). Dar este suficient sã se ia în calcul directia razelor solare, venind dinspre Sud, pentru a se vedea cã într-adevãr, latura luminatã este cea desemnatã ca fiind yang.

[03] Medicina traditionalã chinezã, în particular, este cumva bazatã în întregime pe distinctia dintre yang si yin. Orice boalã se datoreazã unei stãri de dezechilibru, adicã unui exces al unuia dintre acesti doi termeni în raport cu celãlalt. Asadar, trebuie întãrit cel din urmã pentru a se restabili echilibrul, si este atinsã astfel maladia în însãsi cauza ei, în loc de tratarea doar a simptomelor mai mult sau mai putin exterioare si superficiale cum face medicina profanã a occidentalilor moderni.

[04] Din aceastã cauzã, conform unei formule masonice, initiatul trebuie sã stie sã “distingã lumina în întuneric (yang în yin) si întunericul în luminã (yin în yang)”.

[05] Se poate gãsi ceva analog acestui exemplu în faptul cã, dupã simbolismul înlãntuirii ciclurilor, stãrile inferioare ale existentei apar ca antecedente în raport cu stãrile superioare. Din aceastã cauzã Asuras sunt reprezentati în traditia hindusã ca anteriori Devas, iar succesiunea cosmogonicã a celor trei gune este descrisã ca efectuându-se în ordinea tamas, rajas, sattwa, deci mergând de la întuneric spre luminã.

[06] Asa cum prima si ultima dintre cele opt trigrame (koua), care contin si cele trei linii pline si cele trei linii întrerupte. Fiecare hexagramã este formatã prin suprapunerea a douã trigrame asemãnãtoare sau diferite, ceea ce dã pânã la urmã saizeci si patru combinatii.

[07] Cele douã jumãtãti sunt delimitate printr-o linie sinuoasã, indicând o interpenetrare a celor douã elemente, în timp ce, dacã ar fi printr-un diametru, s-ar putea vedea în asta o simplã juxtapunere. Este de remarcat cã aceastã linie sinuoasã este formatã din douã semi-circumferinte a cãror razã este jumãtatea celei formând conturul figurii, si a cãrei lungime totalã este în consecintã egalã cu jumãtatea celei a acestei circumferinte, astfel încât fiecare dintre acestea douã jumãtãti este învãluitã cu o linie egalã în lungime cu cea care învãluie figura totalã.

[08] Tai-i este Tao “cu un nume”, care este “mama celor zece mii de fiinte” (Tao-Te-King, cap. I). Tao “fãrã nume” este Nefiinta, în timp ce Tao “cu un nume” este Fiinta: “Dacã trebuie sã i se confere un nume lui Tao (desi nu poate fi numit cu adevãrat), va fi numit (ca echivalent aproximativ) Marea Unitate.”

(Fragment din La Grande Triade, Gallimard).